Rezumat:
Despre datorii se poate vorbi atat in termenii cei mai buni, cat si in termenii rezultati din neplata acestora, cand cei care nu le platesc le considera raul cel mai mare din cate li se putea intampla. In fond, este firesc sa fie asa. Cei care prin datoria respectiva au ajuns sa investeasca in necesitatile pe care le aveau si pot sa plateasca fara probleme imprumutul, nu au motive sa regrete ca au rate. Pe de alta parte, cei care sunt in imposibilitate de plata, cauza din care pot sa ajunga la executare silita, e normal sa se simta impovarati.
Trucuri pentru o viata fara datorii sunt prea putine. Este aproape imposibil ca la un moment dat in viata sa nu apara nevoia suplimentara de bani. Prin urmare, nu se poate face o magie prin care banii sa nu lipseasca niciodata din portofel, practic, sa nu apara un deficit financiar. Si, cel mai important, datoriile nu se constituie intr-o actiune gresita, atat timp cat pot fi restituite.
Solutii eficiente care pot fi luate in calcul pentru plata datoriilor
Plata datoriilor este o preocupare constanta in vietile celor care le au, pana la stingerea lor. Cu atat mai mult le vor simti povara cei care de-abia aduna banii necesari sa plateasca o rata. Solutii de plata exista, oricat de greu ar fi de crezut. In aceasta idee, cateva idei smart de la KRUK au ca efect stingerea datoriilor.
Solutii oferite de KRUK
Compania KRUK, despre a carei activitate se poate citi pe site-urile proprii si pe retelele sociale – inclusiv Facebook si Pinterest.com, deruleaza o politica amiabila in raport cu clientii sai, ale caror datorii le recupereaza. Agentii care intra in contact cu clienti sunt empatici si atenti la nevoile acestora, oferidu-le solutii individualizate de la caz la caz.
Angajamentul de plata este una dintre solutiile care avantajeaza mult clientul care prefera sa ramburseze datoria in rate. Prin semnarea acestui document, clientii au posibilitatea de a-si stabili singuri valoarea ratelor pe care le vor plati lunar. Bineinteles ca este un avantaj foarte important! Cei care au datorii sunt singurii care stiu cu exactitate care este cuantumul veniturilor lunare si, in functie de aceasta valoare, isi pot stabili ratele, astfel incat sa le poata plati.
Pe de alta parte, modalitatile de plata online la care au acces clientii KRUK faciliteaza rambursarea ratelor. Platind prin e-KRUK.ro, beneficiaza de un serviciu rapid, simplu, sigur si comod de realizat. Tot pe aceasta platforma, facandu-si un cont, clientul poate sa preia controlul datoriei sale si sa fie in orice moment la zi cu informatii relevante.
Nu in ultimul rand, KRUK isi sustine clientii prin sfaturi utile, pe care le publica pe propriile site-uri, retele sociale etc. Compania considera ca este important sa isi sustina clientii prin toate parghiile pe care le poate oferi, pana la ziua fara datorii. Experienta in lucrul cu persoanele cu datorii, face posibil ca firma sa fie de ajutor in numeroasele cazuri pe care le gestioneaza.