menswear-952836_1280
Tineri

Cum alegi cureaua potrivită pentru ținuta ta

Spread the love

Pentru accesorizarea unei ținute, cureaua reprezintă un accesoriu pe care merită să-l ai în garderobă, indiferent dacă ai nevoie de modele pentru femei sau bărbați. Cureaua este un accesoriu util atât pentru susținerea pantalonilor, cât și pentru obținerea unui look trendy.

Ai la dispoziție o gamă variată de curele, de la cele pentru outfiturile casual, până la modele elegante, din piele. Orice ai alege, poartă curele din materiale de calitate, care să reziste în timp. Iată cum alegi cureaua potrivită pentru outfitul tău, din articolul pe care ți l-am pregătit!

Curelele ideale pentru ținutele de zi cu zi

O regulă generală de care poți ține cont implică folosirea curelei în aceeași nuanță cu cea a pantofilor, dacă vorbim despre ținutele bărbaților. Dacă nu știi ce curele să porți la o pereche de pantaloni în nuanțe intense, apelează la modelele simple, pe negru. Porți un costum clasic la un eveniment? Ai de ales dintre modelele de curele moderne, din piele, pentru a nu strica aspectul elegant al ținutei.

Totodată, cu ajutorul curelei, poți să pui în evidență și o pereche de jeanși. Poartă modele de curele clasice, din piele, în nuanța pe care o dorești. Indiferent dacă achiziționezi curele în nuanțe intense sau sobre, se vor potrivi de minune cu jeanșii preferați. Acest accesoriu arată minunat alături de o pereche de teniși de la Lee Cooper, un tricou și o jachetă, pentru o ținută casual ideală pentru ieșit în oraș.

Curelele în funcție de lățime

În afară de curelele pentru domni și doamne, care se poartă la nivelul pantalonilor, există și curele care se poartă pe talie, pentru a pune în evidență rochiile. De pildă, poți alege curele subțiri atunci când vrei să subliniezi o talie suplă. Ai grijă ca modelul ales să nu aibă mai puțin de 2 cm, altfel va crea impresia unei talii mai late.

În ceea ce privește curelele de lățime medie, acestea se potrivesc oricărei siluete. Optează pentru curele cu o lățime de până în 5 cm, pentru a nu aduce modificări ținutei tale. Nu te feri nici de curelele late, cu mai mult de 5 cm. Acestea se potrivesc atât cu pantaloni largi, cât și cu jeanși sau rochii vaporoase.

Nu te îngrijora, există curele într-o varietate de mărimi, de la XS până la XXL, pe care merită să le probezi înainte de achiziționare. Atunci când nu știi ce să cumperi, optează pentru curele cu cel puțin 5 cm mai mari decât talia.

Curelele în funcție de nuanță și cataramă

Alte aspecte pe care trebuie să le iei în calcul în alegerea curelelor pentru ținutele tale sunt nuanța și modelul cataramei. În ceea ce-i privește pe domni, catarama curelei se poate asorta cu restul accesoriilor pe care le poartă, fie că vorbim despre geantă, cravată sau butoni.

Nuanța curelei se va asorta cu pantofii, indiferent de nuanță. De exemplu, maro se potrivește cu nuanțe de bej sau castaniu. Cu toate acestea, nu este recomandat să porți negru și maro în aceeași ținută, așa că evită combinația de curea maro la pantofi negri.

Dacă nu ești fan al curelelor, dar vrei să ai una în garderobă, cumpără un model care se potrivește la orice. O curea neagră sau maro, cu o cataramă simplă, reprezintă o alegere cu care nu vei da greș.

Cureaua este un accesoriu nemuritor, care te ajută să te faci remarcat. Include-o în lista de accesorii și fă-te remarcat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *