Rezumat:
“ Da”, mi-am zis… odata. E o deviza de care nu vrem sa auzim… sau poate e o lume prea larga. Pot sa pasesc intr-un alt strat, intr-o alta sfera, dar imi trebuie curajul… “dar ce”… ? Mi-am spus odata… incurc un drum ce nu are o destinatie si pot sa stau in fata unui urs de jucarie. Asta e curajul meu de pe o fata a unui zar ce se roteste singur cu ajutorul tau. Cine esti tu? Nu stiu inca… ma pierd in literele unei intrebari prea simple, sau poate in rebusul propriei mele minti.Vad culorile zilei si ale noptii dar nu pot tine pasul la o numaratoare simpla. O lume? M-am intrebat… ? Da… mi-am si raspuns… o lume in care nu pot sa joc singura si nu pot sa trag de o funie invizibila. Ma adapostesc intr-o cochilie de albina sa fug de animalele fioroase ce sunt impietrite. Cred in tot, dar mai putin in secretele unui fluture ce-mi bate la fereastra in fiecare noapte alba pentru a ma convinge de ceva. Da, acum am pornit… unde… ? Intr-o calatorie. Nu pot sa-ti prezint personajele ce joaca pe scena lumii dar pot sa ma uit prin tot nimicul si sa vad ceva. Sunt personaje diversificate, pesonaje nule[…]. Imi scald mai intai picioarele intr-un nisip mult prea cald si mi se face frig. Vad oameni si miraje, vad animale si am inchipuiri… “Sunt in desert”, mi-am zis, dar cum am ajuns aici cand nu am mentionat destinatia… Vroiam sa vad un iceberg si am dat de asta. Nu cred ca am stiut de acest mecanism… Dar acum stiu. Fiecare lucru are un opus… Acum am ajuns aici pentru ca nu am stiut, cum sa zic, cum sa gandesc. Mi se parea atat de simplu sa fac primul pas dar sa nu ma uit la scara. Acum am ajuns aici si nu pot sa ma intorc e o calatorie ce am facut-o cu ochii inchisi, am avut o certitudine neinfranta asa cum cred ca din negru pot sa fac verde, cu o picatura de galben. Din nimic am vrut sa incerc asta… Cu nimic am inceput. Credeam ca pot sa calatoresc cu ochii inchisi, in timp ce ma joc cu o bila ce seamana cu un patrat. Am mers si am mers… Am mers atat si nu sunt obosita. Dintr-un moment de neatentie ma ciocnesc cu cineva… Era destinul sau cam asa mi-a zis, cand mi s-a prezentat. Ce-mi pasa mie mi-am zis eu, de ce m-ar interesa sa stiu cine e… Sau poate asteptam demult sa-l intalnesc si imi este teama. O sa ma invart in jurul lui, ca o planeta ce isi asteapta randul la o mutare pe o tabla de sah. Puteam sa aflu totul intr-un singur minut, dar nu… nu am vrut asta, imi place atractia.
By: Simina Adamescu
