tehnologie
Actualitate, Divertisment, Tineri

Creativii blogosferei românești premiați la Gala SuperBlog 2021

Spread the love

Gala SuperBlog 2021 a avut loc online din cauza conditiilor actuale cauzate de pandemie. Pe ZOOM s-au reunit virtual bloggeri concurenți, sponsori, parteneri și jurii, pentru a sărbători finaliștii și câștigătorii celei de-a 23-a ediții SuperBlog – competiție devenită deja tradiție în blogosfera românească.

Descopera laptopul 2 in 1 de la HP

După două luni intense de muncă și adrenalină, sub deviza “Competiția cu TINE începe”, Gala a fost momentul mult-așteptat de reconectare. Deși revederea fizică nu a fost posibilă în contextul actual, emoțiile s-au transmis prin tehnologie, dincolo de monitoare și aplicații. Timp de trei ore și jumătate au luat cuvântul, pe rând, prin discursuri live sau mesaje pre-înregistrate, aproape 40 de bloggeri, sponsori, parteneri și jurii din toate colțurile țării: de la malul marii (la propriu) până în Ardeal, din Moldova până în Oltenia și din Muntenia până în Banat.

Și de data aceasta, bradul oficial al Galei, oferit de DepozitulDeBrazi.ro, ne-a introdus în atmosfera Crăciunului.

Lansată în anul 2008, competiția SuperBlog reprezintă un maraton de provocări care combină cerințele creative cu cele tehnice, antrenament pe care bloggerii concurenți îl pot apoi valorifica în colaborări cu diverse branduri. Proiectul aduce laolaltă companii și creatori de conținut pentru a-i familiariza cu așteptările și parteneriatele în domeniu și pentru a stimula interacțiunea între blogosferă și mediul de afaceri. Astfel, bloggerii au oportunitatea să-și perfecționeze abilitățile de comunicatori online, să-și exerseze disciplina prin cerințe și termene stricte, iar brandurile se promovează într-un context creativ, identifică noi talente ale condeiului virtual, chiar potențiali colaboratori, și susțin dezvoltarea și profesionalizarea blogosferei.

Cele 23 de ediții SuperBlog, organizate în 13 ani, însumează 3000 de participanți, peste 500 de briefuri propuse de peste 150 de sponsori și mai bine de 40.000 de articole. Totodată, recent s-au depășit 70 de episoade din podcastul “Vocea SuperBlog”, în care invitații – bloggeri, influenceri, specialiști în marketing – își prezintă munca și oferă recomandări utile atât comunității SuperBlog, cât și publicului larg.

Ediția SuperBlog 2021 s-a desfășurat între 1 octombrie și 2 decembrie a.c. S-au înscris la linia de start 105 bloggeri (din toată țara și din diaspora), din care 97 au participat efectiv, fiecare având o pagină dedicată de prezentare pe site-ul competiției. 21 de bloggeri au concurat la toate cele 25 de probe, înregistrând în total 928 de articole, pe teme precum: îmbrăcăminte și accesorii, cosmetice și produse de înfrumusețare, bijuterii, pietre semiprețioase, cafea, ceaiuri și suplimente alimentare, mobilier, electrocasnice și produse pentru casă, materiale de construcții și hale metalice, accesorii auto, servicii pentru sănătate, soluții financiar-bancare, opțiuni de economisire prin cumpărături, filme, decorațiuni de sărbători, echipamente pentru HoReCa etc. Pe parcursul competiției s-au organizat campanii de testare în care s-au oferit produse tuturor participanților înscriși la probele respective.

Însă nu doar bloggerii concurenți au avut parte de adrenalină: după redactarea articolelor, fiecare juriu a evaluat materialele dedicate probei sale pentru a stabili câștigătorii premiilor alocate. Astfel, s-au acordat peste 300 de premii (în bani și în produse sau servicii), în valoare totală de peste 50.000 lei.

Pe lângă premiile câștigate de fiecare pe parcursul competiției, finaliștii primesc vouchere pentru cumpărături online pe site-ul farmec.ro și vouchere pentru cazare la Hotel Eden Grand Resort din Predeal, iar ocupanții podiumului au recompense de 1000, 2000 și respectiv 3000 de lei. Clasamentul final și alte informații sunt disponibile pe www.super-blog.eu. La 1 martie 2022 începe a 24-a ediție a competiției.

Pe podiumul SuperBlog 2021 se clasează pe locul al treilea Ana Maria Haller, cu blogurile ladyinblack.ro și respectiv dusacucartea.ro, pe locul secund – Mirela Crețan, autoarea blogului galagieincap.com, iar câștigătoarea trofeului este Diana Elena Gole, cu blogul dealedianei.ro:

 Știm cu toții că pentru a câștiga SuperBlog ai nevoie de perseverență și concentrare. Dar, ai nevoie și de pasiune și creativitate. În fiecare articol am încercat să vin cu ceva diferit fie la nivel de text, fie la nivel vizual, fără a neglija nici acea notă personală care face oamenii să rezoneze cu ceea ce e scris. În zilele noastre, deși citim peste tot că durata medie de atenție a scăzut, oamenii sunt încă atrași de povești. Cred că faptul că am înțeles importanța storytelling-ului și, mai ales, modul în care el poate fi utilizat în orice gen de articol, a făcut diferența în această ediție a competiției. Desigur, nu am învățat asta dintr-o dată, ci cu timpul, scriind și analizând rezultatele obținute. Din acest punct de vedere consider că SuperBlog a fost și un soi de școală pentru mine. Ediție după ediție am devenit un blogger tot mai bun, mai sigur pe conținutul pe care îl livrează și, iată, acum metamorfoza e completă! Totodată, pot spune că am învățat mai multe despre mine și cum să îmi depășesc limitele. Așa că recomand oricărui blogger, indiferent de cât de mic sau mare e publicul său, să participe măcar o dată de la început și până la final la SuperBlog, experiența îi va transforma!”, a declarat câștigătoarea Diana Elena Gole.

24 de companii au susținut competiția SuperBlog 2021 în calitate de sponsori: Alma Parchet, Ambition, Answear.ro, Anyoli, AutoGedal, AVBS Credit, Biano, CashClub, DepozitulDeBrazi.ro, Fares, Farmec, FAVI, FRANKE, Frisomat, GGM Gastro, GLAMI, Indira, InterComFilm Distribution, Kfea.ro, Savini Due, Springfarma, StoneMania Bijou, Terra Salin, Vindem-Ieftin.ro.

,,O sesiune de consultanță ține neplăcerile la distanță’’. Așa am plecat la drum alături de SuperBlog și în a doua ediție a anului 2021, unde am provocat aproximativ 50 de bloggeri dintre cei mai competitivi și mai motivați de pasiunea lor de a scrie. Iată-ne la final de competiție! Și, deși ne-ar fi plăcut să ne revedem față în față, felicităm cu bucurie pe fiecare participant în parte, dar mai ales pe câștigători. Vă spuneam la început că SuperBlog a devenit o sarbătoare pentru Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro și nu ne dezicem nici acum, la final de competiție, pentru că ne-a fost foarte greu să departajăm articolele absolut minunate și profesioniste ale acestor participanți cu care am legat  prietenie și pe care îi admirăm, astfel că avem motive să sărbătorim reușita alături de voi. 2017- 2021 este perioada care ne-a adus mai aproape de lumea inspirațională în care domeniul nostru, al materialelor de construcție, este unul mai des atins, motiv pentru care: SUPERBLOG, ne înclinăm și îți mulțumim! Ne-ai convins de la început și ne dorim să mergem în continuarea poveștii alături de voi. Motivați ca și voi de același spirit de competiție, ne dorim să auzim curând de noua ediție SuperBlog, de la care NU VOM LIPSI!” – Cosmin Răileanu, fondator Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro

 Felicit toți finaliștii și câștigătorii acestei ediții SuperBlog, dar și pe toți cei care au participat pentru că în continuare cred în puterea cuvântului scris, într-o lume din ce în ce mai cucerită de imagine, într-o lume care nu prea mai are răbdare să citească. La fel credem și noi în valoarea și în farmecul cuvântului, de aceea ne alăturăm ca parteneri acestei competiții deja de mulți ani. Felicităm și organizatorii pentru perseverență, ne bucurăm că fac în continuare o diferență în blogosfera românească premiind creativitatea, calitatea, performanța, și sperăm să ne revedem cu bine la următoarele ediții. Sărbători cu bine și pline de farmec!”Liliana Popa, PR Manager Farmec

Am intrat în concursul SuperBlog timid, cu dorința de a promova Alma Parchet. Ca orice sponsor. După prima ediție am înțeles că SuperBlog este mai mult decât atât. Este o lecție de creativitate și tenacitate. De a merge mai departe indiferent de note. De a da ce e mai bun la fiecare probă. SuperBlog ne arată că, într-adevăr, competiția începe cu noi. Din acest motiv și noi, constant, ne propunem să fim mai buni pentru clienții noștri. Vă mulțumesc tuturor pentru participare, pentru creativitate, pentru articole. Sunteți minunați și continuați competiția cu voi! Sărbători fericite! – Georgiana Enache, fondator și director general Alma Parchet

 Știm că nu a fost un an ușor, poate a fost mai greu ca niciodată din cauza pandemiei, dar ne bucurăm că ne-ați ajutat să ducem povestea SpringFarma mai departe și vă mulțumim pentru timpul vostru și pentru articolele voastre. Ne-au plăcut, am râs alături de voi, am retrăit amintirile voastre alături de voi și vă dorim să aveți parte de sărbători pline de căldură și iubire și sperăm să ne revedem curând în formatul deja consacrat de către comunitatea SuperBlog.’’ – Ioana Liviana Badea, Brand Manager Spring, Farmacia La Preț Mic

O a doua experiență fabuloasă pentru CashClub.ro în super-competiția bloggerilor. Le mulțumim tuturor pentru participare și creativitate, ne-au obligat să facem alegeri dificile. Am fost impresionați de absolut toate articolele scrise și onorați de râurile de „cerneală” scurse în online despre noi. A fost fun, interactiv, provocator și, în același timp, ne identificăm cu atmosfera de competiție și de colegialitate pe care am observat-o între participanți. Felicitări tuturor și în mod special organizatorilor! – Alexandru Foaie, founder & owner CashClub

Faptul că am putut lua parte la competiția SuperBlog a fost pentru întreaga echipă Anyoli România o experiență minunată. Am cunoscut oameni pasionați, gata să își exprime emoțiile, astfel încât să contureze importanța vieții: iubirea. Bloggerii au găsit modalități inedite de a-și declara dragostea și aprecierea pentru cele mai dragi persoane cu ajutorul bijuteriilor cu stocare inteligentă Anyoli și astfel fiecare scriere s-a transformat într-o poveste plină de emoții pure. Dorim să le mulțumim celor trei câștigătoare, Diana Elena Gole, Ana-Maria Haller și Almona Țilea, pentru articolele minunate pe care noi le-am găsit potrivite pentru a exprima ideea brandului Anyoli România. De asemenea, nu uităm să îi reamintim și pe ceilalți bloggeri ce au participat la probă, cărora le transmitem multe felicitări și mulțumiri pentru că au găsit această temă pe placul sufletelor lor. Toată această experiență a mărit comunitatea Anyoli, ce urmărește să ofere emoții pure printr-o bijuterie cu stocare inteligentă care prinde viață.” – Iulia Mateiu, specialist marketing Anyoli România

În cea de-a 23-a ediție SuperBlog, pentru proba noastră inedită și unică în istoria competiției, bloggerii au făcut din nou performanță și au realizat articole excepționale, creative și originale. Echipa AVBS Credit este o mare susținătoare a bloggingului deoarece, din anumite puncte de vedere, bloggingul seamănă cu brokerajul de credite. Bloggingul este una dintre pasiunile sau îndeletnicirile care îmbină talentul și creativitatea cu antreprenoriatul, munca și dedicarea, iar SuperBlog ajută bloggerii să-și perfecționeze aceste calități care, pe termen lung, pot conduce la realizări spectaculoase! Ne bucurăm că am repetat participarea la SuperBlog și mulțumim bloggerilor pentru articolele lor! Felicitări atât bloggerilor, cât și sponsorilor, pentru rezultatele obținute în cadrul competiției SuperBlog! Sărbători fericite!”  – Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit

Intrând în competiția SuperBlog ca sponsor, ne-am dorit să facem cunoștință cu o comunitate de bloggeri creativi, să pătrundem în imaginația lor, să le aflăm rutina de dimineață și să descoperim cum cafeaua le oferă energie pentru întreaga zi. În acest sens, cutiile de cafea boabe proaspăt prăjită Etolia au venit la fix, chiar înaintea ediției de toamnă, una de anduranță, în care cei care și-au dozat inspirat energia au ajuns cu bine la final. Noi, echipa Kfea.ro, felicităm toți participanții! Ne-a bucurat interesul acordat probei noastre și ne dorim ca drumul nostru în lumea cafelei superblogosferice să meargă mai departe! Felicitări celor trei fete de pe podium (al competiției și al nostru), felicitări finaliștilor și mult succes tuturor în edițiile viitoare! Vă dorim sărbători cu zâmbete și… Kfea.Ro!– Georgiana Mihăilă, Specialist Marketing Kfea.ro

 “Mulțumim tuturor participanților și îi felicităm încă o dată pentru munca depusă. Le dorim mult succes pe toate planurile și sărbători frumoase!” – Alina Baltac, Influencer Marketing Specialist Fares

Parteneri media: Catchy, Chic-Elite, Cinemap, Comunicatedepresa.ro, Connect, Comunicatedepresa.net, Fashion8, H2RO – Genuine Communication Agency, IXPR, MTH Digital, PRwave, Sag Media Communications, Social Media In Culise, TVR2, Voiqu.com, Zile si Nopti.

Bloguri partenere: alina-gheorghe.ro, arenait.ro, calatoriaperfecta.ro, casuta-anastasiilor.com, casutaunuimelc.ro, catalinapopa.com, cristinalincu.ro, danielbotea.ro, extravita.ro, maiperomaneste.wordpress.com, manuelcheta.podbean.com, moneywatch.ro, nimicurifantezii.blogspot.com, opisicaneagra.ro, presainblugi.com, storyspelling.ro, tssecrets.com. Organizator: SwissPlan.biz

➡ Despre SuperBlog

Lansată în 2008, SuperBlog este cea mai longevivă și antrenantă competiție din blogosfera românească: a cumulat în cele 23 de ediţii (anual în perioada 2008-2012 și bianual începand din 2013, cu o ediție primăvara și una toamna) peste 3000 de participanți care au scris mai bine de 40.000 articole la peste 500 de probe susținute de circa 150 de branduri, acordându-se mii de premii semnificative, în bani, produse și servicii. Proiectul are drept scop să descopere și să susțînă noile talente ale blogosferei, precum și să faciliteze colaborările dintre această şi mediul de afaceri. Pe măsură ce se întrec în condei pe diverse teme, bloggerii învață aspecte legate de content marketing & SEO, câștigă premii, clădesc parteneriate și prietenii. www.super-blog.eu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *