Actualitate, Divertisment, Tineri

Complotul Bonelor cu AnaMaria Prodan e acel gen de film care te prinde si te surprinde

Spread the love

Pe 6 februarie, cinematograful Cineplexx din Băneasa Shopping City a găzduit avanpremiera de gală a producției Complotul Bonelor, cel mai nou film de comedie dedicat întregii familii, în regia lui Iura Luncașu. Filmul distribuit de Vertical Entertainment poate fi vizionat chiar acum doar în cinematografe și îi are în rolurile principale pe Anamaria Prodan, care își face debutul în industria filmului cu acest titlu, alături de mult-îndrăgitul actor de teatru și film, Cristi Iacob.

Actrița principală, numită femeia anului în România în 2023, Anamaria Prodan a fost însoțită la avanpremiera de gală de iubitul ei Ronald Gavril, boxer profesionist român, marcând prima apariție publică a cuplului; și de fiul ei, Bebeto, alături de care joacă în film. De la eveniment nu au lipsit Oana Roman, Nicole Cherry, Andra Gogan, Augustin Viziru, Azaleea Necula, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, Șerban Huidu, Goguci, Ronna Riva, Majda, Kamara și Mara Ognean.

Filmul Complotul Bonelor urmărește viața lui Virgil, un afacerist român de succes a cărui viață sentimentală nu este cea mai fericită. După trei căsătorii eșuate, au rezultat nouă copii, iar Virgil este din nou îndrăgostit și pregătit să le prezinte copiilor noua mamă, pe Valentina. Doar că, surpriză, copiii au o altă propunere: vor să-l însoare cu una dintre cele trei bone.

“A fost o provocare pe care am acceptat-o cu brațele deschise, iar echipa alături de care a luat naștere acest proiect a fost absolut minunată. Vă invit la film și aștept să vă cunosc în număr cât mai mare în caravană! Promit că o să râdeți mult”, a declarat Anamaria Prodan.

“Am lucrat extraordinar cu toți colegii la acest proiect, iar alegerea Anei în rolul Valentinei a fost una firească, personajul fiind apropiat de natura Anei. Am apreciat curajul ei de a se arăta publicului altfel. Vulnerabilă, îndrăgostită, rămânând la fel de puternică! Mă bucur de ceea ce a ieșit”, a completat Iura Luncașu.

Alături de cei doi protagoniști, producția românească îi aduce pe marile ecrane pe: Mădălina Dobre, Ioana Petric, Andreea Onea, Dan Oancea, Adrian Pescariu, și copiii: Laurențiu Reghecampf Jr., Ilinca Luncașu, Karina Moldovan, Sergiu Călugăru, Timon Dimir Socolov, Irina Pop-Trif, Beatriz Kondev, Ionuț Bădoiu, Lucas Roșca, Maia și Raisa Chișiu, Anna Moldovan, Eliza Furcă, Georgia Crișan, Amira Dobre, Mara Lechițan, Matei Stan și Ian Ilieș.

Echipa filmului, în frunte cu protagoniștii și regizorul producției Complotul Bonelor, continuă caravana în țară și ajung la întâlnirea cu fanii pe 7 februarie la Constanța, pe 8 februarie la Bacău și în data de 9 februarie în orașul Suceava. Pe 10 februarie, actorii vor ajunge să vadă filmul împreună cu admiratorii lor în Iași, iar pe 11 februarie ajung la Chișinău, și pe 13 februarie la Sibiu.

AMC sprijină debutul cinematografic al comediei Complotul Bonelor. Este televiziunea cu cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, conținutul fiind unul de pionierat, popular și de calitate, al cărui scop este să aducă telespectatorilor conținut incitant, mai bogat, ceva mai mult. De aici s-a inspirat și sloganul: cele mai bune filme.

Filmul Complotul Bonelor, regizat de Iura Luncașu, este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi vizionat chiar acum, doar în cinematografe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *