Cifre care plang, care urla, care striga a neputinta, oare cand le vom sterge vreodata pentru ca Violenta NU inseamna EDUCATIE

[yasr_overall_rating size=”large”]

Da stiu, e un titlu lung, kilometric, deloc friendly, dar subiectul pe care-l abordez NU se vrea nici friendly si nici popular. As fi vrut sa NU fi publicat vreodata lucrurile care urmeaza sa le public dar sunt nevoit.

Sunt nevoit pentru ca inca mai exista familii care cred ca educatia copiiilor trebuie facuta doar prin violenta, doar la nivel coercitiv, trebuie facuta sub teroare. Legat de acest subiect sunt si cateva mituri care trebuiesc lamurite.

➡ Copiii sunt supusi violentei doar in familiile sarace

Gresit. Statutul social sau  nivelul financiar n-au nicio legatura. Nici macar nivelul de studiu. Stiu cazuri concrete de familii instarite, unde copiii aveau confortul material dar traiau intr-o permanenta teroare. De fapt situatia in cazul lor e mult mai grava. Daca in cazul familiilor care n-au posibilitati financiare statul poate interveni mult mai usor pe motiv ca acelor copii nu li se asigura cele necesare, in cazul familiilor cu parinti influenti si cu bani aceste povesti raman mute pana cand e prea tarziu sa mai schimbi ceva, cand acel copil ajunge introvertit, sau violent la fel ca parintii lui sau, si mai rau, o sa simta nevoia sa se refugieze in neant, in sinucidere…

➡ Tatii sunt mai violenti decat mamele

GRESIT. Ambii parinti isi maltrateaza copiii la fel, indiferent de sex sau de rol in familie. In acelasi registru, fetitele sunt la fel de supuse violentei domestice la fel ca si baietii.

➡ Sunt batuti si maltratati doar copiii care fac greseli majore si care au depasit varsta de 12 ani

GRESIT. Se cunosc mii de cazuri de copii sub 3 ani care sunt supusi violentei domestice, copii care nu numai ca nu se pot exprima dar in acea perioada au cea mai mare nevoie de iubire si protectie. Urmeaza cateva cifre care dor, urla, striga, tipa, cifre care dor, pentru ca in spatele lor se ascund suflete chinuite de copii…

În perioada 2009 – 2015 (iunie) Organizația Salvati Copiii a oferit programe şi servicii de evaluare şi terapie psihologică 13.126 de copii care provin din medii defavorizate în care violența domestică este o constantă. O analiză statistică a cestui grup țintă a relevat următoarele:

• 87% dintre copiii cu istoric de violență domestică în familie, au primit un diagnostic clinic în cadrul centrelor de consiliere pentru copii și părinți ale Salvați Copiii;
• Raportarea copiilor la comportamentele de abuz fizic și emoțional ale părinților s-a realizat diferit, cu urmatoarele consecințe la nivelul comportamentului copiilor:
  • 62% dintre copiii prezentau comportamente agresive și dificultăți de gestionare ale emoției de furie, acestea fiind de altfel și principalele motive pentru care au fost referiți către consiliere psihologică de către personalul școlii / grădiniției în care sunt înmatriculați;
  • 18% dintre copiii cu istoric de abuz în familie prezentau o puternică dependență față de părinte, conformare oarbă la regulile familiei, dezvoltare minimală a responsabilității și autonomiei personale;
  • 47% dintre copii au dezvoltat comportamentul de minciună ca mecanism de a face față situațiilor problematice de interacțiune cu părinții, devenind adevărați „strategi” în abordarea comportamentelor cu risc de a provoca o reacție de pedeapsă din partea părintelui;
• 83% dintre copiii aflați în supervizarea echipelor multidisciplinare, raportează în relația de interacțiune cu părinții emoții de frică, revoltă, resentiment, în situații care implică comportamente problematice și/ sau greșeli făcute de copii;

În ceea ce îi privește pe părinții acestor copiii, 9.647 în evidențele Salvați Copiii:

• 65% dintre ei, confruntați cu dificultăți comportamentale ale copilului (manifestate atât acasă cât și la școală) solicită măsuri severe de disciplinare, de tip „reţetă”, care să genereze rezultate imediate şi stabile în timp;
• Doar 23% dintre părinţi, admit, în prima etapă a evaluării iniţiale, că dificultăţile copiilor ar putea fi generate de felul în care sunt discplinaţi acasă;
• 58% dintre părinţi asociază atitudinile parentale calde, suportive, de toleranţă şi atenţie la nevoile copilului, cu răsfăţul sau pierderea autorităţii parentale; aceeaşi părinţi afirmă că, deşi nu se simt bine certând sau lovind copilul „la nevoie”, au mai multă încredere în aceste „măsuri educaţionale”;

➡ Abuzul asupra copiilor în familie – Dimensiune și caracteristici la nivel național

Conform Raportului realizat la finalul celui de-al treilea trimestru al anului 2015 de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), urmare a informațiilor raportate de către Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, fenomenul abuzului asupra copilului în familie are următoarele caracteristici:

• Dimensiune

La finalul lunii septembrie 2015, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) raporta un număr total de 10207 de situații de abuz asupra copilului sesizate oficial, din care 9482 (93%) s-au petrecut în cadrul familiei.

• Urban vs. Rural. Din totalul cazurilor de abuz asupra copiilor, 5674 (53%) au fost înregistrate în mediul rural în timp ce 4533 (47%) în mediul urban.
• Vârsta victimelor. În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă a copiilor care devin victime ale abuzului în familie, în situațiile raportate în anul 2014:
• 771 de copii au vârsta mai mică de 1 an, respectiv 8% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;
• 982 de copii au vârsta cuprinsă între 1 și 2 ani, respectiv 10% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;
• 2131 de copii au vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, respectiv 21% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;
• 1872 de copii au vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani, respectiv 18% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;
• 2358 de copii au vârsta cuprinsă între 10 și 13 ani, respectiv 23% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;
• 2059 de copii au vârsta cuprinsă între 14 și 17 ani, respectiv 20% din totalul copiilor care cad victimă abuzului;

O primă analiză a datelor arată că grupele de vârstă cu riscul cel mai ridicat de abuz din partea părinților sunt preșcolaritea, pubertatea şi adolescenţa, adică acele etape de dezvoltare asociate în mod direct cu creșterea nevoii de autonomie și afirmare de sine a copilului, simultan cu contestarea regulilor și autorității parentale.

În ciuda faptului că, din perspectiva dezvoltării copiilor, aceste etape sunt extrem de importante, solicitând empatie și suport din partea adulților, reacțiile acestora se subscriu într-o măsură mai mare în categoria pedepselor și comportamentelor abuzive.

• Dimensiunea de gen. În ciuda percepției sociale, care arată că frecvența comportamentelor provocatoare este semnificativ mai mare în rândul băieților, cu un risc ridicat de apariție a abuzului în relația părinte-copil, numărul fetelor care cad victimă violenței în familie, 5043, este extrem de apropiat de cel al băieților – 5165.
• Rezoluții. Urmare a raportării cazurilor de abuz, au fost luate următoarele măsuri:
  • 7560 copii au rămas în familie (74%), în contextul oferirii de servicii de suport;
  • 2065 de copii au primit măsură de plasament de urgență de către DGASPC (20%);
  • În cazul a 460 de copii victimă a abuzului, s-a decis începerea urmăririi penale, iar pentru 181 de copii instanța a dispus plasament de urgență;
• Tipologia abuzului. În ceea ce privește tipul de abuz suferit de copil,
  • 7270 copii, respectiv 71%, au cazut victimă neglijării;
  • 1283 copii, respectiv 13%, au fost abuzați emoțional;
  • 846, respectiv 8%, au fost abuzați fizic sever;
  • 461 de copii au căzut victimă abuzului sexual;

Studiul  sociologic la nivel national “Abuzul şi neglijarea copiilor”, realizat de Organizaţia Salvaţi Copiii cu sprijinul Direcţiei Protecţia Copilului – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice a identificat următoarele caracteristici ale abuzului asupra copilului săvârșit de către părinţi în mediul familial:

• 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie;
• 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor;
• Corecţiile precum „lovitul cu palma” / „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic;
• 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului;
• 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Potrivit acestei analize, nivelul abuzului fizic uşor şi moderat, în rândul populaţiei de părinţi, are o incidenţă cuprinsă între 38 şi 63 de procente. În acelaşi timp, aproximativ 20% dintre părinţi (la care se adaugă şi alte persoane care au copii în îngrijire) apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de corecţie.

Sunt cifre îngrijorătoare care arată că, în ciuda interzicerii prin lege (încă din 2004) a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că utilizează în continuare pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educare a copilului.

Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de răspândită în rândul părinţilor. Cu toate astea, ceea ce copiii învaţă este total diferit de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe.

În ceea ce priveşte actele de abuz fizic sever, se remarcă diferenţe radicale între răspunsurile oferite de părinţi şi de copii. Spre exemplu, aproximativ 1% dintre părinţi afirmă că s-a întâmplat (în ultimul an) să îşi bată copilul folosind un obiect (curea, băţ, nuia), comparativ cu 18% dintre copii care afirmă ca au fost bătuţi cu băţul / nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn. Consecinţele pentru evoluţia şi dezvoltarea copilului sunt similare celor enumerate mai sus, la care se adaugă riscul crescut de apariţie a unor probleme severe de sănătate mintală, de tipul tulburare de stres postraumatic, depresie, tulburare de conduită în adolescenţă, consum de substanţe.

Cercetarea calitativă a relevat, de asemenea, faptul că, în familie, copiii se confruntă cu toate tipurile de violenţă: fizică, verbală, psihologică, neglijarea copilului. Copiii se referă în egală măsură la comportamentele violente / abuzive ale părinţilor împotriva copiilor, precum și la cele ale unui părinte împotriva celuilalt, sesizând consecințele negative devastatoare pe care violența între partenerii de cuplu o are asupra dezvoltării psiho-emoționale a copiilor.

De asemenea, copiii participanți la studiu fac referire la comportamentele violente ale copiilor împotriva părinților, pe care le explică ca o perpetuare a comportamentelor abuzive ale adulților, sesizând cu finețe mecanismul de transmitere transgenerațională a comportamentelor agresive în familie.  Alături de perpetuarea prin învățare de la o generație la alta, copiii enumeră ca  factori de risc pentru apariția și menținerea comportamentelor abuzive în familie:

• nivelul ridicat de stres al părinților, cauzat de contextul socio-economic;
• lipsa unor surse alternative de educare a părinților cu privire la modalități de creștere și educare a copiilor;
• dificultăți de comunicare între copii și părinți și importanța acordată conceptului de „autoritate” în construirea relației părinte – copil.

În ceea ce priveşte sancţionarea comportamentelor inadecvate în familie, cei mai mulţi părinţi afirmă că preferă să anuleze copilului anumite privilegii, să lase copilul să suporte consecinţele care decurg din fapta sa sau să îi retragă sprijinul pentru activităţile pe care acesta le preferă. Analizând răspunsurile oferite de copii, observăm că principalele pedepse sunt interzicerea accesului la calculator (47% din cazuri), neacordarea permisiunii de a ieși afară la joacă (31%) sau restricţionarea accesului la televizor (6%).

48% dintre părinţi afirmă că, în familia lor, copilul este pedepsit doar în situaţii excepţionale când greşeşte, 12% că este pedepsit de fiecare dată, iar 40% că nu este sancţionat niciodată.

Principalele pedepse menţionate de părinţi pot fi grupate, după frecvenţa apariţiei, astfel: interzicerea unor activităţi (acces la calculator, televizor, telefon mobil), restricţionarea ieşitului la joacă, închiderea copilului în camera sa, restricţionarea banilor de buzunar, bătaie (cu palma/cureaua).

19% dintre părinţi afirmă că „au folosit ameninţări pentru a convinge” copilul să îi asculte, comparativ cu 34% dintre copii care declară acelaşi lucru. În acelaşi timp, însă, abuzul verbal, în familie, este situat între aproximativ 2 şi 5 procente în populaţia studiată, iar abuzul emoţional, în jurul valorii de 3%.

Analizând răspunsurile oferite de copii, abuzul verbal are o valoare de aproximativ 16%, incidenţa fiind cu aproximativ 10 procente mai mare comparativ cu datele oferite de părinţi. Analizate împreună, aceste cifre arată că, în relaţia părinte-copil, în situaţii diferite de diciplinare, sunt utilizate comportamente şi mesaje pe care nici copiii şi nici părinţii nu le definesc corect ca practici de abuz emoţional şi verbal. Exemplul de mai sus arată cum 19% dintre părinţi nu încadrează utilizarea ameninţărilor în categoria comportamentelor de tip abuziv – doar astfel putem să ne explicăm procentul de 3%, respectiv 5% dintre părinţi care recunosc practicarea comportamentelor de abuz verbal şi emoţional.

Astfel, este relevată încă o dată nevoia de educaţie, atât în rândul copiilor cât şi în rândul părinţilor, cu privire la manifestările şi consecinţele diferitelor forme de abuz asupra copiilor, cât şi cu privire la educaţia parentală din perspectiva drepturilor copiilor.

Sursele citate:

Baza de date, beneficiari, 6 Centre de consiliere Salvaţi Copiii;

Abuzul şi neglijarea copiilor. Studiu  sociologic la nivel national, 2013, Salvaţi Copiii, Direcţia Protecţia Copilului – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice;

Raport 2015, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA);

 

 

[yasr_visitor_votes size=”large”]