Rezumat:
Prietena mea se marita azi. Aiurea zi si-a ales: la noi ploua, e intunecat si bate un vant rece de zboara florile din copaci. Si stiti cum e cu amintirile din album – chiar daca nu-s, trebuie sa para perfecte. Rochia si-a ales-o de vreo 3 ori pana s-a hotarat ca asta de sirena e ce-si doreste. Cred ca a uitat de visul din copilarie in care se vedea printesa la altar – asa ca pentru azi s-a visat Ariel. Ariel a noastra e tot roscata, asa ca buclele aramii ii incadreaza perfect chipul sidefat si cei cativa pistrui care s-au razvratit impotriva machiajului profesional din ziua nuntii.
Noi grupul de prietene din liceu ne-am adunat de dimineata sa o ajutam. Am luat-o de la coafor, i-am luat buchetul de la florarie si ne-am asigurat ca toate-s la locul lor. Mirele la colt sa taca pana ii vine randul, parintii oriunde numai nu in calea ei si restul de invitati, care pe unde se poate ascunde. Pai da, Ariel e suparata si o inteleg de ce. Dar pentru ca nuntile nu se pot amana dupa cum se aduna norii si nici pe mire parca nu l-ar parasi la altar doar pentru atata motiv meteorologic, nunta va continua. Desigur, daca ar fi fost vreun viscol lucrurile altfel ar fi stat.
Bine ca-i luna mai asa ca, in continuare, ne pregatim. Pentru ca e pasionata de nunti si se viseaza mireasa si nevasta dintotdeauna, responsabila de partea cu luat, adus si tot ce inseamna plimbat mireasa conform traditiilor romanesti a fost Crstina. Maria a ajutat cu invitatii – pe care i-a primit, pe care i-a ferit din calea miresei si pe fiecare i-a condus la locul prestabilit de unde urmau sa vizioneze spectacolul pus in scena, in premiera si pentru prima data de a noastra Ariel.
Pentru ca da, ea a desenat tot planul pe care noi doar il urmam, pas cu pas si in niciun caz n-am indrazni sa ne abatem de la el. Eu am fost desemnata sa ma ocup de partea cea mai grea. Sa ii aduc ceva nou, ceva bleu si ceva imprumutat, conform traditiilor de care a auzit ea din filme. Si cu asa coordonate vag explicate ma cam speriasem ca n-o sa reusesc sa o multumesc. Daca n-o sa-i convina cum aleg?
Desigur ca atunci cand m-am prezentat cu o periuta electrica si cutia de pasta de dinti care albeste, celelalte colege deja isi repetau in gand discursurile de adio pe care sa le rosteasca la, probabil nu foarte indepartata mea, inmormantare.
Prietena mea s-a maritat azi. Si chiar daca Soarele n-a reusit sa ajunga la petrecere – in jurul ei a fost intreaga zi lumina. Lumina de la zambetul frumos in care se citeau fericire, liniste si desigur pasta si periuta de dinti de la mine. Asa ca Ariel a avut in ziua nuntii, pe langa periuta noua si pasta albastra de albit si ceva-ul imprumutat: soarele de pe chip. Pentru ca daca nu rasare, uneori trebuie sa-ti creezi propriul soare.
