Cand pasiunea te ajuta sa intelegi lemnul, ai grija cum il protejezi

[yasr_overall_rating size=”large”]

Viata e ca o bucata IMENSA de branza…E o realitate cruda MATURATA sau semi-maturata, dar asta realitatea e si gustoasa daca ai grija cu ce fel de ingrediente asezonezi clipele temporale si atemporale. Comunici si esti comunicat, adica se vorbeste despre tine. Ceri si primesti sau nu CANTITATEA ta in branza. Vrei si ai sau nu buletin de fan sau carte fanatik de identitate.

Intraznesti si reusesti sau nu sa gusti toate sortimentele. Nu conteaza domeniul de activitate, momentul sau persoana. Procesele raman aceleasi. Dar ajungi sa iubesti lemnul, vrei sa-l intelegi, iti construiesti o casa de lemn si uiti un lucru esential – ignifugarea

Ignifugarea lemnului e un proces mai mult decat esential, e un lucru stringent iar evenimentele din ultimele luni au dovedit acest lucru. Dincolo de faptul ca prin ignifugare viata lemnului se mareste de pana la zece ori pentru ca toate microorganismele, bacteriile, cipercile si alte insecte nu mai pot interactiona cu lemnul si nu-l mai pot coroda, odata lemnul ignifugat se aprinde mult mai greu si nu sustine arderea.

Practic, cand alegi sa aplici un proces de tip ignifugare lemn pe materialul lemnos din casa ta, apartament, mansarda, vila, indiferent ca vorbim de brad, fag, stejar sau alt tip de prefabricat lemnos, alegi SIGURANTA, CONFORT si SANATATE.

Imi aduc si azi aminte de parca era ieri cand am aflat prima oara despre procesul de ignifugare. Imi aduc aminte cum a inceput totul. Eram la ora de educatie civica si vorbeam despre comunicare. La un moment dat profesorul spunea -„Sunt doua variante. Sa semnalizezi ca vrei sa raspunzi, sa raspunzi si sa ai dreptate si poate, cine stie, sa fii notat pentru asta sau sa raspunzi prost si colegii sa rada de tine doar pentru ca iti e foame de nou si esti dependent. Sau, mai exista varianta nr.3, deloc creativa, varianta in care nu raspunzi, suferi ca nu raspunzi dar n-ai curajul si raspunde altul ce doreai tu sa spui si raspunde bine…” Si profesorul a continuat.

„Situatia asta se intalneste si cand mergi in oras si vrei sa agati ceva. Variantele si variabilele sunt aceleasi. Intraznesti si ai succes sau n-ai succes sau stai si te uiti la tipa pe care doreai tu sa o inviti la dans si o cheama altul. Aceleasi lucru se intampla si in mediul antreprenorial. In final, ramane intrebarea, invatam mai mult din succese sau din esecuri? „

Dupa care a facut un exercitiu fabulos cu noi.

„Intrati intr-un cerc mental, cerc in flacari,  inchideti ochii si incercati sa va amintiti cea mai interesanta, cea mai vesela experienta din viata dumneavoastra! Va garantez ca daca o experienta trista o gasiti mai usor, acum o sa stati mai mult in cercetare. In plus, odata gasita amintirea nu o sa va mai aduceti aminte tot atat de multe detalii.

De ce? Pentru ca mintea umana proceseaza evenimentele precum bucurie, umor, starile pozitive ca fiind normale si ele se stocheaza o perioada dupa care se pierd. Se ocupa o parte a mintii noastre de asta. In schimb, amintirile dureroase sau traumatizante sunt stocate in alta parte a creierului nostru si ele pot ajunge si in subconstient si in inconstient!

Sa nu uitam ca marii artisti au fost inspirati de durere, de esecuri, sub toate formele lui. Pictori precum Van Gogh, sau scriitori precum Cioran, Eminescu, Nichita Stanescu. Cartile triste sunt mult mai deep din punctul meu de vedere. Si in viata personala e la fel. Suferintele din iubire sau de pe plan profesional ne motiveaza mult mai puternic.

Prin urmare, esecurile sunt mult mai inspirationale decat succesele din punctul meu de vedere. De ce? Pentru ca esecurile te ordoneaza intr-un fel, te calesc. Asa cum fierul, ca sa devina otel are nevoie de temperaturi si presiuni ridicate, tot asa, si psihicul nostru, ca sa se formeze are nevoie de experiente traumatizante. Si, la un moment dat, dupa ce o sa avem multiple esecuri, se va intampla un lucru minunat. Nu o sa ne mai fie teama, sau cum spunea un trainer odata. Si o sa cadem si o sa ne ridicam, si o sa cadem de atatea ori pana cand destinul se va plictisi sa ne mai loveasca. Asta se intampla si cu lemnul prin procesul de ignifugare, se caleste, se intareste, devine rezistent.

[yasr_visitor_votes size=”large”]