Actualitate

Campania „Good To Know” debutează pe Discovery în 2025

Spread the love

 

Campania TV „Good To Know” despre beneficiile utilizării științei și tehnologiei nucleare va fi lansată la Discovery Channel în 2025

Warner Bros. Discovery și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA), care face parte din familia Organizației Națiunilor Unite, anunță un parteneriat care se concentrează pe promovarea și educarea publicului cu privire la știința nucleară și la soluțiile inovatoare pe care aceasta le aduce pentru problemele cu care se confruntă lumea noastră modernă, de la schimbările climatice la lipsa hranei și multe altele.

În timp ce termenul „nuclear” poate genera îngrijorare în rândul publicului, știința nucleară este utilizată zilnic în mod sigur și pașnic, pentru a oferi soluții pentru combaterea bolilor, toxinelor, foametei, secetei, plasticului etc. Prin acest parteneriat, Warner Bros. Discovery și Agenția Internațională pentru Energie Atomică vor lansa în 2025 o campanie TV educațională, care va fi difuzată pe Discovery Channel în țări din regiunea Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

Parte din strategia noastră este să atragem atenția celor care ne urmăresc asupra unor subiecte despre mediu, probleme sociale și educație. Sunt foarte încântat de acest parteneriat cu IAEA, deoarece este un exemplu perfect pentru modul în care ne folosim platformele media pentru bine. În fiecare lună, Discovery Channel ajunge la peste 40 de milioane de telespectatori în EMEA și suntem încântați că vor avea ocazia de a afla mai multe despre modul în care știința nucleară este utilizată în moduri inovatoare pentru a ne îmbunătăți viețile și a promova agenda de sustenabilitate a mediului. Anul viitor, Discovery Channel sărbătorește 40 de ani de la lansarea sa globală, iar momentul pentru acest parteneriat cu IAEA nu ar putea începe într-un moment mai bun.”, spune Jamie Cooke, General Manager Warner Bros. Discovery Central East Europe, Turkey, and the Middle East.

Suntem încântați să colaborăm cu Discovery Channel pentru a ajuta și mai mulți oameni să învețe despre lumea uimitoare a științei nucleare. Din laboratoarele unice ale IAEA, oamenii noștri de știință folosesc radiațiile pentru a recicla materialele plastice și creează plante care pot rezista mai bine schimbărilor climatice, cercetează noi forme țintite de terapie împotriva cancerului și multe altele. Numai în ultimii doi ani, IAEA a trimis semințe în spațiu pentru a vedea dacă putem dezvolta variante și mai puternice; am trimis oameni de știință în Antarctica pentru a colecta date exacte despre poluarea cu plastic și am ajutat ecologiștii să utilizeze radiotractoare pentru a combate braconajul rinocerilor!”, spune Rafael Mariano Grossi, director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, adăugând: „Există atât de multe povești fascinante de spus despre tehnicile nucleare de ultimă generație prin care IAEA ajută țările în lupta împotriva foametei, a bolilor, a schimbărilor climatice și a sărăciei energetice, pentru a numi doar câteva, iar noi suntem foarte bucuroși să le spunem împreună cu Discovery Channel.

Prin parteneriatul pe care Warner Bros. Discovery și Agenția Internațională pentru Energie Atomică l-au anunțat, Discovery va lansa „Good To Know”, o serie de videoclipuri educaționale despre beneficiile utilizării științei și tehnologiei nucleare pe feed-urile sale din EMEA, care sunt disponibile în peste 90 de milioane de gospodării din regiune.

***

Despre Agenția Internațională pentru Energie Atomică

Agenția Internațională pentru Energie Atomică este forumul interguvernamental central la nivel mondial pentru cooperarea științifică și tehnică în domeniul nuclear. Agenția lucrează pentru utilizarea în condiții de siguranță, securitate și pace a științei și tehnologiei nucleare, contribuind la pacea și securitatea internațională și la obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite. Cunoscută pe scară largă drept organizația mondială „Atomi pentru pace și dezvoltare” din cadrul familiei Organizației Națiunilor Unite, IAEA este centrul internațional pentru cooperarea în domeniul nuclear. Agenția colaborează cu mai mulți parteneri din întreaga lume pentru a promova utilizarea sigură, securizată și pașnică a tehnologiilor nucleare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *