Rezumat:
Camelia Bălţoi are 21 de ani şi este studentă în anul II la Drept, la Universitatea Bucureşti. Dar pe lângă viaţa ei de student, Camelia mai trăieşte o viaţă, o viaţă plină de adrenalină şi neprevăzut şi anume TELEVIZIUNEA…
Camelia, sau Camy cum îi spun prietenii, este o fire spontană, plină de energie şi foarte visătoare. A început să cocheteze cu presa din 2007, când a început ca Dj la Radio, după care, tot în 2007 a început să lucreze pentru Televiziunea din Severin unde a fost moderator al unei emisiuni de tineret – ,,Club T”….
* De ce Club T?
** La acea perioadă eram o tipă rebelă, un pic imatură, că doar abia împlinisem 18 ani şi m-am gândit că pot modera o emisiune de tineret, unde persoanele de vârsta mea şi nu numai să se simtă în largul lor ca într-o gaşcă care îşi dă întâlnire la TV.
* Care crezi că a fost cea mai reuşită emisiune a ta şi de ce?
** Am avut odată de Valentine,s Day invitaţi un cuplu care şi-au mărturisit sentimentele în direct, de faţă cu părinţii lor după care s-au sărutat. A fost un moment emoţional pentru că nimeni nu se aştepta la asta. Nu a fost nimic regizat.
* O amintire amuzantă din timpul emisiunilor tale?
** Îmi aduc aminte că odată, în timpul unei emisiuni, trebuia să dau nişte premii şi aveam un pix cu ajutorul căruia scriam bileţele cu numele celor care se înscriau la concurs prin telefon. La un moment dat, tot jucându-mă cu pixul, arcul acestuia a sărit direct în cameră. Şi ţine minte. Emisiunea a fost în direct, dar am trecut şi peste asta. De atunci am folosit numai pixuri simple, fără arc.
* De ce nu ai urmat Facultatea de Jurnalism din Bucureşti şi ai ales Dreptul?
** Trebuie să recunosc că am făcut acest pas datorită părinţilor mei, dar acum, după doi ani de Drept, pot spune că m-am îndrăgostit de acest domeniu, mai ales de Dreptul Penal.
* Ce vrei să faci în viitor?
** Încă nu sunt foarte decisă, dar cu siguranţă nu voi renunţa la televiziune. Vom trăi şi vom vedea:)
* Ce te recomandă pentru media? Care e atu-ul tău?
** Sunt o fire foarte spontană, sunt un amalgam de idei şi sunt foarte creativă.
* Îţi doresc succes şi să te vedem pe sticlă…
Bogdan DĂRĂDAN
Bogdan, iti trimit un articol prin link. Vad ca prin mail nu prea merge 🙂
http://danpatrascu.eu/2010/02/24/divorturi-si-mariaje-politice/
http://danpatrascu.eu/2010/02/24/trei-directori-google-condamnati-la-inchisoare-in-italia/