Fără categorie

BUNUL DINOZAUR – O animatie prea buna ca sa-ti lasi copilul singur la cinema

Spread the love

[yasr_overall_rating size=”large”]

Nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult o animatie dar s-a intamplat recent. N-am dat in mintea copiiilor, dar modul in care a fost realizata chiar iti taie respiratia. Desi stii ca sunt frame-uri generate in totalitate pe calculator, detaliile grafice, acustica, modul in care sunt generate valurile, furtunile, apusul sau rasaritul Soarelui, totul e realizat cu minutiozitate.

Visezi si privesti, privesti si visezi! Dar sa descoperim povestea impreuna!

12294896_1056365104403499_376892020367829651_n

Bunul Dinozaur este o animatie care vorbeste despre o prietenie născută într-un context neaşteptat de ireal dar bine desenat in spatiu si timp şi despre o aventură care ascunde in ea un proces de maturizare, ca si cand scopul animatiei este de a releva esenta unei calatorii initiatice. Sa nu uitam ca in vremuri stravechi barbatii deveneau barbati doar cu ajutorul unor calatorii initiatice si rataceau luni sau ani in pustietate pana se intorceau din nou in comunitate.

Personajele sunt bine delimitate si reliefate. Il avem pe Arlo şi Spot (Ţâr în română), un apatozaur şi un puşti.  În “Bunul Dinozaur/The Good Dinosaur”, cea mai recentă producţie Disney Pixar, e vorba de genul acela de relaţie dintre un băiat şi câinele său, numai că în cazul de faţă băiatul e un dinozaur şi câinele e un băiat. Dar acest scenariu upside down nu deranjeaza ci creste si mai mult suspansul.

De la bun început, îl descoperim pe simpaticul şi timidul Arlo, dinozaurul (apatozaur), în sânul familiei, alături de fraţii săi. Părinţii încearcă să îi dea un start în viaţă, să îi stârnească gena de dinozaur neînfricat. Vocea mamei îl însoţeşte din primele momente, iar pentru spectatorii din România, glasul mamei e de fapt vocea Elenei Lasconi, jurnalistă şi vedetă ProTV, ea însăşi mamă.

Alături de vocea Elenei Lasconi, dau viaţă personajelor şi alte vedete. Marian Râlea, simpaticul magician din anii ’90, un actor impecabil de teatru şi film, intră în pielea Colecţionarului, un dinozaur mai ciudat pe care Arlo îl întâlneşte în vasta pădure înfricoşătoare, de-a lungul călătoriei sale.

Arlo o cunoaşte şi pe simpatica Ramsey, o puştoaică dinozaur T-Rex, care prinde viaţă pe marele ecran de cinema datorită artistei Maria Radu, o vedetă spontană şi entuziastă. Apoi dă şi de impunătorul ei tată, un T-Rex în adevăratul sens al cuvântului, mare, autoritar, cu o voce puternică  (a actorului Zoltan Octavian Butuc) de care aproape că îi e frică.

Arlo (vocea lui Radu Chirţan) întâlneşte pe lungul drum înapoi spre casă și multe alte personaje. Noroc cu ajutorul nepreţuit al puştiului numit Ţâr, un băiat al peşterii.

Filmul lansat de Disney•Pixar intră în cinematografe, în România, din 27 noiembrie şi este produs de creatorii “În căutarea lui Nemo” şi “Povestea Jucăriilor” şi regizat de Peter Sohn, fiind distribuit de Forum Film România, doar în varianta dublata, in format 3D.

[yasr_visitor_votes size=”large”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *