Fără categorie

AVINCIS inchide anul 2015 cu MEDALII de argint si bronz. Sa pastram buchetul nobil in pahar pentru 2016!

Spread the love

[yasr_overall_rating size=”large”]

AVINCIS, unul dintre cele mai inovative branduri din zona de vinuri, încheie anul 2015 cu patru medalii câștigate în competiții internaţionale de renume, fapt care confirmă atât calitatea, cât şi excelenţa brandului premium de vin românesc.

Avincis Feteasca Regala Pinot Gris 1 1

Oenologi din Romania dar mai ales din tari europene precum Franta, Italia, Germania devin din ce in ce mai interesati de bijuteriile cu buchet de struguri din gama Avincis. Sa descoperim impreuna care sunt medaliile si ce vinuri ascund ele in spate…

Vinurilor AVINCIS i-au fost acordate o medalie de argint la competiţia internaţională “Concours Mondial de Bruxelles 2015” şi trei medalii de bronz la prestigiosul concurs internaţional de vinuri “Decanter World Wine Awards 2015 (DWWA)”.

diploma2

În august 2015, vinul alb Fetească Regală & Pinot Gris 2013 a fost premiat cu medalia de argint la „Concours Mondial de Bruxelles 2015”, considerat drept un „campionat al vinurilor”, la care se înscriu producători de vinuri de pe cele patru continente.

Fetească Regală & Pinot Gris 2013 este un vin elegant, cu o savoare încântătoare, care a reuşit să încânte papilele gustative și inimile juraților.

A fost creat la Crama AVINCIS de pe Domeniul Vila Dobruşa în anul 2011, prin asamblarea a două soiuri de viță-de-vie cu poveşti diferite, dar care se îmbină perfect: „o doamnă cu sânge regal, matură și înţeleaptă” (Fetească Regală) și „un domn tânăr și jucăuș” (Pinot Gris).

AVINCIS a câştigat în iunie 2015 trei medalii de bronz pentru vinurile Crâmpoşie Selecţionată 2013, Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon 2011 şi Fetească Regală & Pinot Gris 2012 la „Decanter World Wine Awards 2015 (DWWA)”, cea mai mare competiție internațională de vinuri, care, anual, atrage peste 15.000 de participanți.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography
https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Medaliile obţinute sunt o recunoaştere a eforturilor noastre de a produce un vin de calitate excepțională. Tot ceea ce facem la Crama AVINCIS vine din pasiunea de a oferi oamenilor un vin premium. Produse în cantitate limitată, vinurile AVINCIS sunt comparabile cu cele mai rafinate vinuri franțuzești, fiind mult mai accesibile ca preţ pentru consumatorul din România.”, a declarat Andreea Micu, owner Crama AVINCIS.

Crâmpoşia este un soi local din Drăgăşani, care s-a adaptat perfect solului său de origine.  Crâmpoşia Selecţionată 2013 este un vin de culoare galben foarte deschis, cu discrete reflexii verzi, cu un buchet proaspăt şi expresiv de pară şi de măr verde. Gustul său este nuanțat cu note citrice, combinate cu o uşoară mineralitate.

https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography
https://www.facebook.com/MihneaRattePhotography

Cabernet Sauvignon este un soi prezent de mult timp în România, care a îmbrăţişat cu graţie şi eleganţă pământul din Drăgăşani. Pentru a găsi savoarea completă a acestui soi, 40% din vinul Cuvée Andrei – Cabernet Sauvignon 2011 este învechit în baricuri de stejar timp de 14 luni. La final, rezultă un vin rubiniu închis, cu un buchet predominant de coacăze negre, proaspete, cu o notă de stejar şi de vanilie.

Fetească Regală & Pinot Gris 2013 este un asamblaj inedit între un soi local şi un soi favorit pe plan internaţional: 30% Feteasca Regală, fermentată şi maturată în baricuri de stejar timp de 9 luni, 70% Pinot Gris, din care 20% este fermentat și maturat 6 luni în baricuri de stejar. Restul vinului este fermentat în cisterne de inox. La final, rezultă un vin auriu deschis, strălucitor, cu un buchet în care se regăsesc dulceaţa florilor albe şi a caiselor cu o uşoară aromă de vanilie, de piersică şi de pară condimentată.

ROSE

AVINCIS este crama lui Valeriu şi a Cristianei Stoica, care au decis să dea o nouă viaţă viei familiei, situată în regiunea dealurilor subcarpatice, la porţile mănăstirilor din nordul Olteniei, în zona Drăgăşani.

Regiunea, faimoasă pentru viile ei, se dezvoltă şi din punct de vedere turisticsticla_29-on. Astfel, pe Domeniul Vila Dobruşa – Drăgăşani, pasionaţii de vinuri pot vizita noua cramă proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, care se remarcă prin arhitectura modernă şi inedită, pot lua parte la degustări de vinuri şi la evenimente exclusiviste.

Vinurile sunt disponibile exclusiv în restaurante și magazine specializate din Alba, Arad, București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Iași, Miercurea Ciuc, Piatra Neamț, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timișoara.

[yasr_visitor_votes size=”large”]

1 gând despre „AVINCIS inchide anul 2015 cu MEDALII de argint si bronz. Sa pastram buchetul nobil in pahar pentru 2016!”

  1. Spre rusinea mea, e prima data cand aud de acest tip de vin, desi medaliile ar spune ca este unul care ar trebui sa fie macar recunoscut, nu neaparat incercat. Mai ales ca mi-a placut mereu sa ma interesez si sa particip la degustari locale. Insa tin sa multumesc pentru articol si pentru informatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *