ASL, pls, Mai Stii ?

„ASL, pls, Mai stii„… Probabil sunt mulți care vor considera cuvintele anterioare drept o eroare de tip TIPO sau cine știe ce prescurtare obscură. Dar cei din generația mea cu siguranță că vor fi curprinși de puțină nostalgie. Chiar daca pe atunci nu existau cei de la ABD Computer, servere cu siguranta existau, chiar daca erau mari si faceau zgomot, existau pentru ca noi, tinerii din generatia anilor 90 sa tastam aceste litere – ASL, PLS.

Nu stiti inca despre ce vorbesc, voi, cei de azi, generatia facebook? O sa va povestesc de câteva lucruri care s-au pierdut și care au fost înlocuite cu tinder, facebook, badoo sau skype.

Age, Sex, Location – Indiferent cat de analfabet erai în urmă cu zeci de ani, tot știai ce înseamnă ASL. Chiar dacă nu înțelegeai o boabă de engleză, ASL știai ce înseamnă. Ce e fascinant e faptul că cei sau cele care solicitau „ASL” o făceau politicos. Era în trend să ai o anumită ținută verbală pe mirc deși, la fel de paradoxal, chiar dacă foloseai „pls”= please, se mințea în proporție de 99,99%.

Chiar daca habar nu aveai cum vine internetul, de unde vine internetul, cum sa-ti configurezi acasa internetul pe dial-up, cum arata un server second-hand, ce fac mufele din el, cum sa legi cablurile, indiferent ca erai femeie sau barbat, plateai la net cafe pachete de 2-3-7 ore si stateai pe mirC unde toata lumea mintea pe toata lumea.

Sursă foto: affordablehousinginstitute.org

EveryBody Lies – A fost practic motto-ul mirc-ului. Cu toate acestea a funcționat și a funcționat mai bine decât alte tipuri de rețele sociale de astăzi. Întrebarea este – DE CE?

➡ mIRC-ul era o PROVOCARE!

Ca să ai cont pe mIRC era simplu. Ca să vorbești cu adelina88, mioaraCuY sau sanda_loves_boys era și mai simplu. Dar lucrurile se complicau cînd începeai să comunici și să înțelegi.

Să ceri ASL, PLS nu era atât de greu dar nu însemna că-l obțineai mereu atât de ușor și, partea cea mai incitantă era că și după ce îl obțineai nu știai dacă e real sau nu, dacă cea cu care vorbești este o EA sau un EL. :). Și surprizele nu se opreau aici. Îmi aduc aminte de un vecin de 27 de ani din Câmpulung că vorbea pe mIRC cu logodnica lui, fără ca el să știe asta, și care a aflat după ce și-a dat întâlnire cu „străina” cine era Ea de fapt 🙂 Ce s-a intamplat nu mai stiu, evident!

Sau o amică din liceu care a descoperit că vorbea cu tatăl ei. Se pare că masculul Alpha dorea și el să mai schimbe dieta de acasă cu ceva mai fresh și căuta studente:) Era o nebunie cu mIRC-ul și cele două exemple nu s-ar fi materializat dacă vorbitorii nu și-ar fi dat întâlnire cu persoanele cu care conversau și așa a fost descoperit adevărul.

Și totuși erau câțiva „Don Juani” și „Don Juanițe” care nu dădeau greș  când venea vorba de mIRC. Știau să răspundă la întrebări și știau să pună întrebări.

➡  Care erau elementele cheie într-o conversație reușită pe mIRC?

Paradoxal, eroii mIRC-ului nu începeau conversația cu ASL, pls, pentru că majoritatea începeau așa conversațiile. Se adresau întrebări de genul „De când ai cont de mIRC?” , „De ce ai cont de mIRC?„, „De unde tastezi ?” Etc.

Sau se făceau asocieri legate de contul de utilizator. Dacă îl chema alexandru95 sau alexandra 89 era simplu, dar dacă aveau nume precum „icebreaker” , „pinkheart” totul ținea de inteligența interlocutorului pentru a descoperi identitatea celuilalt. Puteau să treacă și câteva ore până când legai o conversație inteligentă dar nu era imposibil.

Din experiența colegilor mei de clasă, de obicei băieții care NU foloseau acronime legate de numele lor se foloseau de expresii bărbătești gen – icebreaker, strong_eagle, don_juan2512… Lista poate continua la nesfârșit.

Ideea e că dacă reușeai o conversație inteligentă cu o persoană de sex opus și făceai rost și de numărul ei REAL de telefon, deja erai cineva.

➡  Am sunat-o, mi-a plăcut, acum ce fac?

Și dacă să vorbești cu o fată pe mIRC vi se pare greu, să vezi cum era să fixezi întâlnirea.În primul rând, chiar dacă ai sunat-o înainte și ți-a plăcut vocea ei asta nu însemna că va fi la fel și mai departe.

Prin urmare se alegeau locuri publice, parcuri, stații de autobuz, „la primărie”, se dădeau semnalmente, (de multe ori false) și privitorul sau privitoarea urmărea sau era urmărită. Dacă ce vedea era ok, ducea întâlnirea la celălalt nivel, dacă nu, se retrăgea.

Astăzi avem atâtea variante de socializare, avem 1000, 2000, 3000, 5000 de prieteni pe facebook, putem vorbi cu fiecare sau cu o parte din ei, dar NU o facem. Acum putem citi ASL din fotografii, avem locația pe hartă, practic, avem toate informațiile și totuși, NU începem conversații. De ce?

Paradoxal, deși astăzi e mult mai ușor să începi o relație dacă vrei, e din ce în ce mai greu să comunici. De la voi cum se vede?