Rezumat:
Andreea Stancu are 26 de ani si este absolventă a Facultăţii de Limbi Străine din Bucureşti. Curioasă de mică, Andreea nu s-a mulţumit, elevă de liceu fiind, doar cu statutul de persoană silitoare ci a vrut mai mult de la viaţă. Aşa a ajuns să cocheteze cu teatrul în liceu şi să joace în Moliere sub atenta îndrumare a doamnei profesoare Simona Bădiţescu de la Colegiul Dinicu Golescu din Câmpulung-Muscel. Astăzi, Andreea s-a apropiat şi de alte domenii de activitate, lucrează în domeniul bancar, dar prima dragoste rămâne-TEATRUL…Să trecem împreună în culise…
BOGDAN DĂRĂDAN: Andreea, ştiu că în prezent lucrezi în domeniul bancar. Cum a ajuns o absolventă de profil uman să lucreze cu cifre?
Andreea: Da, este intrebarea multora, cum a ajuns o absolventa de profil uman sa lucreze cu cifre:) Dintr-o intamplare, prin recomandarea unei prietene, mi-am depus cv-ul, si uite asa am ajuns aici, cu o experienta de 4 ani si jumatate. Evident, profilul uman si cel real sunt total paralele, insa tocmai acest lucru mi-a demonstrat ca ,,niciodata sa nu spui niciodata”. A fost o provocare sa invat sa fiu cat de cat analitica, organizata, insa m-am straduit si de cateva ori mi-a reusit:). Astăzi chiar sunt mandra de ceea ce fac si de jobul meu.
BOGDAN DĂRĂDAN: Ştiu că în liceu ai cochetat cu teatrul. Povesteşte puţin despre această experienţă.
Andreea: Da, in liceu am cochetat si practicat in acelasi timp teatrul, una din cele mai frumoase experiente si pot spune cu mana pe inima ca a ramas in continuare un vis, si ca oricand as mai face asta. Pentru mine, teatrul reprezinta refugiul si detasarea mea in fata unei lumi si societati pline de ,,urat frumos”. Numai cine face ceva cu pasiune si daruire, poate intelege ce traiesti si simti cand faci ce-ti place cu adevarat. Nu pot descrie în cuvinte acel sentiment unic cand lumea, după spectacol te identifică cu personajul interpretat. De exemplu, cand am jucat Moliere, personajul meu feminin era o fata rea, haină, iar după spectacol, cand un spectator mi-a spus ca nu ma place pentru ca sunt rea, m-am simtit…Nu am cuvinte. Reactia lui insemna de fapt ca eu am transpus atat de bine acel personaj pe scena ca am fost identificat cu el. Nu poti sa intelegi asta decat daca traiesti o astfel de experienta.
BOGDAN DĂRĂDAN: Văd că vorbeşti cu multă pasiune despre roluri şi scenă. Nu te-ai gândit niciodată să dai la teatru?
Andreea: Am dat la teatru cand am ajuns in Bucuresti, la UNATC, si nu pentru ca ma consideram un talent innascut, ci pentru a trai adevarata experienta de a fi acolo, pe scena, de a trece peste probele practice, de a simti pulsul si de a cunoaste si alti tineri foarte talentati. A fost cu adevarat o provocare si dupa mult timp, am avut multe emotii, imi simteam inima sarind din piept, nu de frica, ci de entuziasm naiv, ca si cum as fi vazut pentru prima oara televizor color:). Din pacate, sau din fericire nu am intrat, insa doar pentru ca am dat examenul, m-am simtit ca si cum as fi castigat un premiu. A fost o experienta si cum viata este un sir de experiente, nu am niciun regret. Asa a fost sa fie.
BOGDAN DĂRĂDAN: Tu eşti o persoană ambiţioasă. Ce proiecte ţi-ai planificat pentru 2013?
Andreea: E greu sa vorbesti despre proiecte traind intr-o lume in care ti se promit vrute si nevrute. Am invatat, cu greu ce-i drept ca daca iti planifici ceva, in 90% din cazuri nu-ti iese, asa ca mi-am promis ca orice realizez va fi cu pasi mici dar siguri. Imi doresc intr-adevar sa progresez profesional, pe profil uman, dar si sa calatoresc, pentru ca fiecare din noi ne hranim si sufleteste, iar cunoasterea nu o realizezi doar lucrand intr-o corporatie, facand anumite cursuri sau training-uri, ci si cunoscand alte locuri, culturi, peisaje. Viata trebuie traită nu doar bifată într-o listă cu chestii de făcut.
BOGDAN DĂRĂDAN: Un mesaj pentru tineri, pentru cei care citesc articolele de pe blogul presainblugi.com
Andreea: Sfatul meu este sa-si urmeze visul, oricare ar fi acela, sa faca ceea ce le place cu adevarat, desi lumea in care traim ne vrea niste robotei, sa gaseasca taria de a lua viata in propriile maini si de a incerca sa traiasca frumos.
