[yasr_overall_rating size=”large”]
Amintiri…
In anul 2007 terminam FACULTATEA, imi luam licenta si ma mutam la Bucuresti, Aveam 23 de ani… Pe atunci aveam in jur 73 de kg si 1,83. Eram usor slabut, nu ca azi 🙂
Am inceput facultatea de Comunicare, Relatii Publice si Jurnalism din cadrul „Universitatii Constantin Brancoveanu din Pitesti” in anul 2003.
Tocmai terminasem Colegiul National Dinicu- Golescu. Ce amintiri. Daca stau bine sa ma gandesc, mai mult de 70% dintre diplomele pe care le-am strans de-a lungul timpului sunt din Facultate si Liceu. Un clip plin de amintiri!
Teoretic, trebuia sa fie o facultate particulara, dar pentru ca am avut ambitie sa fiu mereu printre primii trei studenti din generatia mea n-am platit taxa si m-am bucurat de un anumit statut.
Am fost la toate editiile ale Olimpiadelor Comunicarii, un fel de debate-uri pe diferite teme de interes social, politic si economic. Am castigat diferite concursuri de debate si, tot in perioada facultatii am coordonat suplimentul de tineret Argesul in Blugi din cadrul cotidianului Argesul, supliment din care mai am doar o fotografie pentru ca am facut prostia sa-mi las portof0liul de ziare unei publicatii falimentare – Gandul.
Dar important este faptul ca am pastrat legatura cu fostele mele „subiecte” de presa, elevi ajunsi acum directori, elevi ajunsi acum compozitori sau cantareti, elevi ajunsi acum artisti.. Un astfel de exemplu este Codrut Croitoru pe care l-am descoperit in perioada Facultatii cu piesa asta iar azi e un important nume in industria muzicala.
Piesa fost lansata la scurt timp dupa ce eu am implinit 23 de ani. Era frig, era iarna, era decembrie… Mult timp am avut aceasta piesa ringtone la telefon, un Samsung cu clapeta.
In plus, pentru ca imi placea de pe atunci sa-mi optimizez la maxim timpul, am fost PR al Organizatiei Studentesti Liga Studentilor Pitesteni. Imi aduc aminte ca pentru examenul oral pentru licenta a trebuit sa-mi construiesc blazonul brandului meu personal.
Eu mi-am dat licenta in semiotica, lucrarea mea s-a numit – „Analiza semiotica a presei locale argesene in perioada 2003-2007” si examenul oral a avut o componenta de semiotica pe langa sustinerea lucrarii in sine. Desi au trecut aproape 10 ani, imi aduc aminte de parca s-a intamplat ieri. Parca ma vad in fata comisiei de examinare cand descriam cu lux de amanunte viitorul meu blazon:
„Pentru cadru voi folosi un triunghi echilateral, pentru ca stim cu totii ca triunghiul echilateral este cea mai stabila si echilibrata figura geometrica plana. Nu intamplator hartia de 1 dolar are triunghiul masonic, nu intamplator avem in religia crestina misticismul cifrei trei, forta celor trei laturi si alte elemente ce tin de subtilitati inconstiente;
– Pentru latura de baza m-am gandit la Bucla lui Moebus stilizata pentru ca sunt convins ca un viitor jurnalist, online sau offline, trebuie sa aiba resurse infinite de creativitate, empatie si adaptabilitate la public; piatra de granit sau stanca pentru ca un jurnalist trebuie sa fie de neclintit in ceea ce privesc regulie de conduita morala si profesionala si sa aiba integritate;
– Soarele l-am folosit pentru iluminare iar apa pentru ca este cel mai bun solvent, ceea ce, in limbajul comunicatorului este acea capacitate de a dizolva micile inadvertente sau deosebiri de comunicare din interiorul grupului si de a armoniza si de a crea o simbioza la nivelul echipei careia i se adreseaza. Tot apa este un lichid care capata forma obiectului unde este varsata, ceea ce inseamna ca un jurnalist trebuie intotdeauna sa se plieze pe „vasele” pe care le are la indemana si nu in ultimul rand, apa cizeleaza, da forma, pentru ca un jurnalist trebuie sa slefuiasca, sa cizeleze, atat caracterele celorlalti cat si propriul sau caracter;
– Crucea Ankh – pentru ca un jurnalist care tinde spre perfectiune tinde sa depaseasca barierele biologice si chiar daca stie ca intr-o zi va plati datoria pe care toti o platim vietii, lucurile sale daca au fost facute cum trebuie vor dainui pentru eternitate….”
Mi-am adus aminte de toate aceste lucruri pentru ca un prieten de-al meu s-a mutat recent in Brasov cu ajutorul unor site-uri de imobiliare Brasov. Un prieten bun, cu care am petrecut aman2 liceul, facultatea, avem atatea amintiri.
Am fost recent la el si cand am vazut unde s-a mutat mi-am dat seama ca nicaieri nu e ca acasa…
[yasr_visitor_votes size=”large”]
Încă nu am 23 de ani…însă când o să am cu siguranță cea mai tare amintire va fi fost când voi fi zburat cu parașuta <3
23 de anii?!?! Pai este momentul cheie din viata mea, este varsta la care totul sa schimbat, totul a capatat culoare si sens. Am reusit sa-mi iau licenta, sa intru la master sa o cunosc pe acuala logodnica si sa incep o cariera. Am obtinut primul job intro mare multinationala. Oare ce isi poate dori mai mult un om de la viata intr-un singur an? A si ca sa nu omit ca am reusit sa-mi petrec prima vacanta (bonus pt licenta) in afara tari 😉