Rezumat:
Alex&Co, unul dintre cei mai mari producători de sicrie din Europa, cu o fabrică de 4,5 hectare în România, a intrat brusc și cu succes în peisajul advertisingului din România. Campania îi dă privitorului o veste proastă (O să mori) și una bună (Poți să trăiești până atunci). Succesul campaniei pe piața românească l-a încurajat pe antreprenorul român să o adapteze și pentru piețele din Franța, Norvegia și Suedia.
Reprezentanții companiei Alex&Co au ales să dezvolte o campanie memorabilă care se adresează în mod direct omului de rând. Asta în ciuda faptului că Alex&Co își vinde produsele doar firmelor de profil. Obiectivul a fost ca persoanele fizice să ceară produsele Alex&Co furnizorilor de servicii funerare, iar aceștia să le introducă în ofertele lor.
Când ești producător de sicrie și vrei să te promovezi îți dai seama rapid că te afli în fața unei provocări pe care nu o găsești în alte domenii de activitate. Primul lucru pe care va trebui să îl transmiți oamenilor este că sunt muritori. De obicei, ne trăim viața ca și cum am fi nemuritori. Uităm să profităm de fiecare secundă, ca și cum ar veni altele, mereu, la infinit.
Suntem, totuși, muritori. Și atunci, campania Alex&Co, ne reamintește acest lucru. “O să mori” așa încep ad-urile din cadrul campaniei. Reacția în mintea oricui este firească: “Aoleu, o să mor la un moment dat!.
„Fă ceva cu viața ta!”. Spotul oferă câteva idei despre cum să ne trăim viața mai bine.
Pe lângă campania video pe Yutube, care s-a viralizat rapid, un rol important îl are pagina de Facebook Alex&Co. Aceasta a devenit un fel de „platformă” pentru idei și brainstorming despre cum ne putem trăi viața frumos.
Despre toate provocările campaniei vorbește Dragoș Murărașu, Manager Alex&Co. „Căutând o modalitate de a ne face reclamă la sicrie în 2020 și neștiind cum se face așa ceva am dat de Atelier Fain (care chiar sunt foarte Faini!). Nu e deloc ușor să faci reclamă la sicrie. La TV nu ai voie. Radiourile nu te accepta. E riscant și nu mă așteptam ca cineva să „se bage” la o astfel de campanie. Cum am spus, am avut noroc cu oamenii faini de la Atelier Fain. După câteva luni de brainstorming (99% al lor), am început o campanie pe România care a avut un succes mai mare decât mă așteptam, numai cu feedback superbun. Totul a ieșit exact așa cum voiam eu: și serios, dar și glumeț. Campania pe România nu numai că ne-a adus o grămadă de lead-uri, ci și, cred eu, ne-a făcut printre cele mai cunoscute fabrici de sicrie din România. Iar marele plus este faptul că a făcut cunoscut numele firmei „Alex&Co”, nume care vine de la bunicul meu, fondatorul firmei!„,
Echipa implicată în campanie este formată din Dragos Murărașu (Manager, Alex&Co), Alexandru Tunaru (Creative Strategist) și Denisa Boeru (Client Service Director). Rezultatele campaniei sunt excelente, luând în considerare faptul că bugetul investit în media a fost minim. Printre acestea, cele mai relevante pentru România sunt: 447 k video views (Facebook + YouTube), 3,8 k engagement (Facebook + YouTube) din care 99% pozitiv, creșterea comunității Facebook cu 27%, 35 de leaduri noi, dintre care 10 clienți concretizați.
Despre Alex&Co
Unul dintre cei mai mari producători de sicrie din Europa. Fabrica se întinde pe o suprafață pe 4,5 hectare de teren în centrul României.
Compania a fost înființată în 1991 și a produs până în prezent peste 1.500.000 sicrie pentru piețele din România, Germania, Italia, Anglia, Irlanda, Ungaria, Franța, Olanda, Spania, Belgia, Danemarca, Cehia, Polonia, Grecia, Turcia și Moldova.
Despre Atelier Fain
Un butic de servicii de creație digitală și web, cu un portofoliu de clienți români dar și internaționali. Compania livrează servicii atât pentru agenții de advertising, în rolul de furnizor extern pentru partea de programare și consultanță digitală cât și pentru clienții finali care-și doresc servicii integrate pe această nișă. Echipă tânără și dinamică, cu peste 10 ani de experință în programare, marketing și comunicare, mixată în funcție de nevoile de business ale clientului.