Rezumat:
Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.
Paul, personajul interpretat de Alexandru Darie, este un respectat regizor. Versatil și viclean, dar și mult prea plin de sine, Paul nu poate accepta faptul că o tânără actriță îl poate părăsi. Își propune ca scop distrugerea carierei Apriliei (Raluca Aprodu) și, implicit, distrugerea relației pe care aceasta o are cu Sebastian (Dragoș Bucur). Este convins că, lipsită de succes și bunuri materiale, Aprilia se va întoarce la el. Pleacă de la premiza că “Pentru a prinde o pasăre, trebuie ca mai întâi să îi frângi aripile” și face tot ce-I stă în putință pentru a-și duce planul la bun sfârșit.
“În lumea actorilor, se vehiculează ideea că personajele negative sunt cele mai performante pentru a fi jucate. A fost un rol greu, Paul este un manipulator iar eu m-am simțit ca în lumea personajelor Walt Disney. Personajul are subtilitate, și, dincolo de zâmbet, o șmecherie îngrozitoare. Asta era imaginea mea despre Paul: un om care nu știe să zâmbească”, spune Alexandru Darie despre rolul lui. “Personajul ăsta trebuia compus din tăceri și mi-a fost frică că voi fi la înălțimea actorilor cu care am făcut echipă.”, adaugă acesta care spune că, în prima zi de filmare, “aveam emoții și am avut un moment în care, pentru o fracțiune de secundă, în fața ochilor mi-a apărut tata și asta m-a liniștit, mi-a dat încredere”.
“Poveste de dragoste”a rulat în premieră internațională în cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons, unde a fost selectat în competiția internațională. Deasemenea, lungmetrajul a fost selectat la Festivalul Internațional de Film de la Montreal și în cadrul celei de-a 20-a ediția a Festivalului Internațional de Film Portobello.
Lungmetrajul “Poveste de dragoste”este un film despre iubirea dintre doi tineri artiști din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraș vechi și fermecător din Transilvania, Sebastian și Aprilia încep o frumoasă poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare. Aflată în aria de influență a trei bărbați cu personalități puternice, Aprilia este nevoită să găsească echilibrul între viața de adult și alegerile unei inimi de copilă. E vremea Crăciunului și viata îi rezervă acestei tinere frumoase și talentate doar cadourile pe care este suficient de puternică să le primească. Dragostea învinge întotdeauna, sau nu?
Scenariul filmului este semnat de Cristina Iacob și Dan Chiriac. Poveste de dragoste a avut parte de o echipă de excepție. Imaginea îi aparține lui Viorel Sergovici, scenografia este semnată de Călin Papură, iar costumele de Doina Levintza. Montajul a fost realizat de Ovidiu Văcaru și Cătălin Cristuțiu, iar muzica originală aparține HaHaHa Production. Sunet, Dragoș Stanomir, iar mixajul, Cristinel Șirli (Creative Sound). Poveste de dragoste este produs de MediaPro Entertainment și Zazu Film.
În România, lungmetrajul va fi lansat pe 27 noiembrie 2015, distribuit de Zazu Film.