Actualitate, Divertisment, Social, Tineri

“Acolo unde cântă racii” – un film ca un Bestseller, ca o escapadă în Timp

Spread the love

Ecranizarea celebrului roman “Where The Crawdads Sing” / “Acolo unde cântă racii al Deliei Owens, best-seller internațional care a emoționat lumea întreagă, ajunge, în sfârșit, în atenția publicului cinefil. Din 17 august 2022, filmul poate fi vizionat în avanpremieră pe marile ecrane, iar începând de vineri, 19 august a.c., rulează în cinematografele din toată țara.

Au trecut deja patru ani de la lansarea romanului “Acolo unde cântă racii”, dar ecoul încă persistă în memoria iubitorilor de lectură din toată lumea. Cartea a generat un adevărat fenomen, cele peste 12 milioane de exemplare vândute plasând-o în fruntea topurilor în 2019 și 2020, după ce s-a menținut pe locul 1 mai multe săptămâni consecutiv în clasamentul realizat de New York Times, la secțiunea ficțiune – un adevărat record.

Deși romanul nu se bazează pe fapte reale, natura reprezintă conexiunea dintre poveste și viața autoarei. În copilărie, Delia Owens iubea să se joace în pădure, colecționa pene, insecte, pietricele, iar mama ei o încuraja să cutreiere în mijlocul naturii, “acolo unde cânta racii”.

Deși adoră să scrie, a urmat o carieră în științe și timp de peste 20 de ani a studiat viață animalelor sălbatice din Africa, publicând apoi concluziile în trei cărți de non-ficțiune best-seller, după care a urmat “Acolo unde cântă racii”. “Putem invăța despre natura umană de la natură. Uităm că facem parte din natură, nu suntem separați de ea. Chiar dacă unii nu cred asta, avem o conexiune reală cu natură. Vorbim despre Mama Natură, dar nu o tratăm că pe o mama și este esențial să ne amintim asta”, zice Owens.

➡ Cum am trăit eu filmul?

„Acolo unde cântă racii” e un film ca un bestseller, e precum o călătorie în timp, în anii 60 când totul era intangibil, imuabil într-o mlaștină din SUA. Ca să înțelegi intensitatea acestui film trebuie să înțelegi acele vremuri când oamenii comunicau prin viu grai, prin scrisori, o perioadă fără interferente ale tehnologiei, fără internet, fără social media. Înainte de a o povesti puțin despre film fără spoilere, evident, o să las câteva replici care îți lasă urme precum tatuajele, cel puțin mie…
  • „Și dacă simți că ai nevoie de ajutor, du-te departe în adâncul mlaștinii, acolo unde cântă racii”.
  • Asta e cea mai puternică alegorie despre întoarcerea la origini, în mijlocul naturii, acolo unde ești doar tu și tăcerea, și lumea ancestrală fără oameni.
  • „Acum dacă m-ai sărutat suntem împreună? Eu știu despre pene, pariez că nicio fată nu știe despre pene”
  • „NU credeam că vorbele scrise pot cuprinde atâtea cuvinte, atâtea sensuri”
  • „Vrei să ne căsătorim? Păi nu suntem deja? Suntem precum gâștele sălbatice”…
Nu vă spun personajele, dar vă spun că acest film ascunde una dintre cele mai pure povești de iubire, dar care ascunde atât de multă sălbăticie în aceeași măsură. Pentru că în natură când insectele devorează alte insecte sau când vulturii ucid alte păsări, nu se întâmplă nimic imoral sau ilegal, e doar natura genuină cu propriile ei legi de existență și subzistență.
Filmul e impecabil din punct de vedere al imaginii și al detaliilor pentru a reliefa acele vremuri. E ca o călătorie în timp.
Pe toată durata proiecției pur și simplu uiți anul în care ești și vrei să sorbi sunetele, frame urile din mlaștină, vrei parcă să miroși florile, midiile, să simți gustul apei.
Modul în care se trece prin diferite momente din timp, construcția narațiunii totul pălește când finalul te lovește.
Dacă n-ai citit cartea, chiar dacă vezi filmul, merită, iar dacă ai citit cartea și știi deja finalul, merită. E de departe unul dintre cele mai bune ecranizări bazate pe un roman.
Filmul m-a dus cu gândul la cartea „Omul de Aur” a lui Jokai Mor, când personajul de acolo care avea totul, bani, poziție socială, o soție ca un bibelou, alege să se refugieze în insula de la Ada Kaleh departe de lume, de societate, de bani, de valori superficiale. Mă opresc aici ca să vă las bucuria să descoperiți acest film, un amestec cu elemente din filme precum #Notebook, #TheJudge și #GoneGirl.
Care sunt acele elemente și de ce am făcut aceste paralele vă las pe voi să găsiți firul Ariadnei.

➡ Povestea din spatele poveștii

Filmul ne prezintă povestea uluitoare a Kyei, care învață să supraviețuiască singură în mlaștinile periculoase din Carolina de Nord, la începutul anilor ’50, după ce este abandonată de familie. Localnicii nu o acceptă și va rămâne mereu în ochii lor o “sălbatică”, așa cum au tratat-o ori de câte ori a încercat să se apropie. Kya are doar o zi de școală, dar știe atât de multe, mlaștina a învățat-o tot ce trebuie să știe, i-a fost mama și profesor. Când primul ei prieten, Tate, o învață să scrie și să citească, prinde aripi de speranță.

Dar el pleacă la facultate, iar Kya se trezește iar abandonată, așa că se refugiază în desen. Atras de reputația ei enigmatică, se apropie Chase, jucător de fotbal. Când acesta este găsit mort, Kya devine suspectul principal. Acuzată pe nedrept de crimă și pasibilă de pedeapsa capitală, Kya trebuie să lupte din nou pentru viața ei.

Ancheta scoate la iveală detalii „mlăștinoase” și adevărul se afundă în mistere. În mlaștină, natura funcționează după o regulă implacabilă: fiecare ființă face ce trebuie să facă pentru a supraviețui. Dar, deși Kya a învățat de mică lecția supraviețuirii, nimic nu a pregătit-o pentru cruzimea oamenilor, pentru legile strâmbe ale societățîi care o judecă fără să o cunoască, o condamnă înainte să o asculte, o vânează fără drept de apel. Oricât de sălbatică și înspăimântătoare poate fi natura, societatea o întrece cu mult.

Povestea include mai multe straturi, de la drama copilei abandonate și supraviețuirea ei surprinzătoare în acel mediu ostil, încercările de a se apropia de comunitate, idila care se înfiripă la primii fiori de iubire și apoi misterul crimei și ancheta dureroasă care urmează, toate contribuie la un fir epic pe cât de emoționant, pe atât de palpitant. Peisajele superbe din lagună, frumusețea sălbatică a naturii din mlaștina sunt un regal pentru privirile spectatorilor, accentuând intensitatea dramei.

O poveste captivantă despre supraviețuire, disperare, despre izolare și nevoia de apartenență, despre autenticitatea naturii și falsitatea societății, despre cruzimea naturii, dar mai ales a oamenilor. Un film emoționant și palpitant deopotrivă, care îmbină drama, iubirea, suspansul și misterul într-un mod inedit. Îl vedem din 19 august 2022, doar la cinema.

Eroina este misterioasă și romantică, sensibilă și vulnerabilă, dar și puternică și rezistentă. “Kya spune că natura nu are o latură întunecată, ci doar metode inventive de a rezista. Ea a suferit atâtea abuzuri din partea familiei și din cauză că a fost abandonată, încât natura este tot ce i-a rămas. Natura îi este mereu alături, i-a devenit familie adoptivă”, spune protagonista Daisy Edgar-Jones, care a fost nominalizată la Premiile BAFTA și la Globurile de Aur pentru rolul din serialul TV „Normal People”.

Daisy Edgar-Jones este un talent unic. Se poate metamorfoza în atât de multe personaje diferite. Îi simți în interpretare vulnerabilitatea, dar și ferocitatea. Nu este niciun artificiu acolo, nimic fals; pur și simplu, devine una cu personajul”, consideră Reese Witherspoon, care a promovat romanul în celebrul ei club de carte, iar apoi a co-produs filmul, alături de Lauren Neustadter. Și Taylor Swift, fană a cărții, a dorit să contribuie la realizarea filmului, așa că a compus special melodia “Carolina”.

Regia aparține Oliviei Newman, după un scenariu semnat de Lucy Alibar bazat pe romanul Deliei Owens. “Delia a creat o poveste clasică, atemporală”, spune regizoarea. Din distribuție mai fac parte Taylor John Smith, Harris Dickinson, Michael Hyatt, Sterling Macer, Jr. și David Strathairn.

Producția Hello Sunshine prezentată de 3000 Pictures (divizie a Sony Pictures Entertainment), în parteneriat cu HarperCollins Publishers, este distribuită în România de către InterComFilm Distribution. Filmul durează 125 minute, este recomandat audienței generale și va rula pe marile ecrane în formatele 2D și Dolby Atmos.

 ➡ Sony Pictures Entertainment

Sony Pictures Entertainment (SPE) este o filială a Sony Entertainment Inc., la rândul ei o sucursală a Corporaţiei Sony din Tokio. Operaţiunile internaţionale ale SPE cuprind: producţia, achiziţia și distribuţia de filme; reţele de televiziune; crearea și distribuţia produselor digitale; operarea studiourilor de film; dezvoltarea unor noi produse de divertisment, servicii și tehnologii. Pentru mai multe informaţii, accesaţi www.sonypictures.com

 ➡ InterComFilm

InterComFilm Distribution S.A. a fost înființată în martie 2000, având drept obiect de activitate distribuția filmelor de cinema. Rădăcinile acesteia datează însă încă din anul 1992, când își începea activitatea GFR Distribution, primul distribuitor privat de film de pe piața românească. În 2000, InterCom RT a cumpărat 51% din acțiunile GFR, formând astfel o asociere, care întrunea aceeași pasiune și experiență în industria filmului. În prezent, compania este licențiată Sony Pictures și este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de distribuție a filmului în România. Detalii, pe www.intercomfilm.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *