Rezumat:
Recunosc, imi era dor sa scriu pur si simplu. Nu e neaparat o poezie, nu e neaparat un text, o anecdota, un preambul la o piesa de teatru, o didascalie la un roman nescris…E ceva un pic mai adanc. Si nu, nu incerc sa vorbesc ezoteric, nu e un text cu conotatii sexuale, nu scriu din frustrare, de stres sau de tristete…E pur si simplu un sentiment mai adanc.
E acel gen de sentiment care amesteca in el mai multe stari, trairi, idei… E atat de adanc incat ma intreb daca il gandesc eu, intrinsec sau ma gandeste el pe mine din strafundul mintii mele. As vrea uneori sa nu mai fiu atat de complex, atat de receptiv emotional, dar aceasta premisa e idioata din start pentru ca toate gandurile care incep cu …as vrea sa fiu altfel, as vrea sa fii facut altfel, as vrea sa fii gandit altfel, chiar nu e despre mine pentru ca in momentul in care schimb ceva in paradigma existentiala clar nu mai e vorba despre mine, nici nu ar avea cum.
De aceea totul e atat de adanc. Stiu ca tot ceea ce simt azi perfect sau imperfect, gandesc sau nu perfect sau imperfect ma definesc intr-u totul. Sunt ceea ce sunt prin suma lucrurilor care exista cu mine, prin mine, in mine, in contact direct sau indirect…
Un prieten bun imi spunea odata – ,,Bai Bogdane, daca nu invatai sa citesti erai mai fericit …”. Initial am ras, cu timpul am trecut expresia la idei absurde, de multe ori poate ca am luat-o in serios, poate ca daca as fi stiut mai putin as fi simtit diferit sau nu, dar ideea e ca oricare lucru l-as fi facut diferit in viata asta cu siguranta n-ar mai fi fost vorba despre mine, pentru ca ideile imuabile sunt UNICE, de la Platon la Aristotel, de la Kant la Einstein, fiecare stea, fiecare molecula, fiecare atom are amprenta lui UNICA si orice modificarea cuantica spatio-temporala nu doar ca transforma realitati si perceptii dar te transforma si pe tine…
Chiar daca raportat la timp poti ca tu sa fii trait alte vieti, sa fii ajuns din shogun in doctor si din inginer in rege sau cersetor, dar amprenta ta vitala ramane aceeasi dincolo de timp, dincolo de spatiu, precum memoria structurala a apei sau cum precum acel alias din Assassin Creed.
Nu imi cunosc ADN-ul la nivel stramosilor mei, poate ca o sa il cunosc intr-o zi, dar stiu ca toate intrebarile de care ma lovesc azi sunt doar raspunsurile care ma cautau de ieri…
Poate ca suna ca intr-un roman de Franz Kafka ceea ce urmeaza dar si aceste randuri daca nu le scriam eu acum n-ar fi fost scrise niciodata de mine, pentru ca ele poarta o amprenta unica, dincolo de data din calendar sau ora la care salvez documentul…
Nu stiu cum arat eu in subconstient, cum arata eu in inconstient, cine sunt cand nu sunt constient si visez cand cred ca traiesc si invers, dar stiu un lucru sigur ca tot ceea ce traiesc azi e ceva…ADANC…
Imi place ceea ce sunt, ceea ce incep sa devin, ceea ce simt, ceea ce gandesc despre ce simt, si nu o spun ca si cand tot ce fac e perfect sau aproape de perfectiune, dar stiu ca tot ce traiesc e al meu, in apartine, fiecare clipa atemporala, fiecare secunda, fiecare emotie mai mult sau mai putin intensa.
Poate ca nu stiu totul despre lume, despre mine, despre Universul din centrul universului meu, dar stiu un lucru cu certitudine – Sunt viu si simt asta atat de…Adanc.
