…

[yasr_overall_rating size=”large”]

Asa a inceput…Octombrie 2011, Cernauti. Cine si-ar fi inchipuit atunci ca voi scrie azi despre asta ? Din nefericire, n-am nicio fotografie cu tine de atunci, ma refer o fotografie in care sa fim amandoi, dar am gasit asta pe contul tau si stiu ca asa aratai pe atunci. Zambeai toata, in felul tau, in lumea ta curata si introvertita, plina de respect si consideratie pentru tot ce e in jurul tau pentru ca ai avut parte de parinti minunati care au stiut sa te creasca cu dragoste de Romania, de cultura, de istorie, de neam…

Nu mai stiu ceasul zilei, probabil era dimineata spre amiaza, dar stiu cum te-am vazut prima oara. Paseam pe holurile Universitatii din Cernauti, eram pe coridor si tu, undeva in stanga mea te-ai oprit, m-ai privit si m-ai intrebat in ucrainieana ceva de Decan, daca stiu unde e sau ceva gen. Ti-am raspuns in engleza ca nu vorbesc limba si mi-ai raspuns in engleza si dupa ce ai aflat ca sunt roman totul s-a schimbat.

Am inceput sa povestim, tu, cu putine cuvinte, erai intimidata, eu incercam sa-ti inteleg accentul, emotiile, si te priveam intens ca vrajit….

Imi aduc aminte de parca a fost ieri. Eram la Cernauti pentru ca pe atunci se intampla sa debuteze sesiunile de comunicari din cadrul celei de-a treia editii a Congresului International al Jurnalistilor Romani. In acel an, intalnirea celor 100 de jurnalisti romani ce activau in diaspora in tari precum Republica Moldova, Serbia, Ucraina, Ungaria, Bulgaria a avut loc la Cernauti, mica Viena a Estului.

Apoi m-ai condus prin salile Universitatii, mi-ai povestit despre Universitate, despre liceu, despre facultate, despre tine. Ca ai un frate, ca te-ai nascut in Godinesti, ca iubesti Romania. De atunci te-am simtit cat esti de puternica. Vorbeai cu patos de Romania si incercai sa vorbesti cat mai clar desi, in acele vremuri, romanii erau destul de marginalizati si erau blamati dar tu ai fost mereu curajoasa, mereu. Poate in adancul meu te-am iubit de pe atunci fara sa inteleg nici eu, nu mai stiu de ce, dar mi-ai zambit si m-ai condus pe strada Olga Kobyleanska. Ti-am spus ca trebuie sa merg la magazin sa-mi cumpar un deodorant si daca vrei sa ma ajuti sa comunic cu oamenii pe acolo si ai acceptat zambind.

Eu venisem sa vorbesc despre presa din Romania la congres. Prima zi a congresului a avut loc in Sala Rosie a Universitatii Nationale de Stat din Cernauti, Universitatea Yuriy Fedkovyc, fost Palat al Mitropoliei Ortodoxe, locul unde la 15/28 noiembrie 1918 s-a semnat decretul Unirii Bucovinei cu Patria Mama.

M-ai condus la hotel si ti-am spus ca urma sa ies mai tarziu si te-am rugat sa mai ramai dar n-ai putut. Cred ca a fost atunci primul nostru sarut, un sarut timid, ascuns, un sarut sincer, dar nu credea nimeni, nici macar tu, nici macar eu ca va fi atat de fierbinte un banal sarut, incat sa lege doi oameni timp de 5 ani de zile, fiecare cu viata lui, cu relatiile sau non-relatiile lui, cu povestile lui mai mult sau mai putin fericite, totul de la o privire si un sarut…

Eu am plecat in acea zi, nu imi inchipuiam nici in cele mai dulci vise ca te vei intoarce dar te-ai intors si eu nu eram. Plecasem cu colegii la Hard Rock Cafe din Cernauti.

„Oamenii se indragostesc in cele mai misterioase moduri, poate de la atingerea unei maini, a unei priviri, Eu ma indragostesc de tine in fiecare clipa, in fiecare zi, pur si simplu simt ca am gasit iubirea de la sine„

[yasr_visitor_votes size=”large”]