Fără categorie

1 iulie iti aduce in Bucuresti IE si Distractie!

Spread the love

[yasr_overall_rating size=”large”]

Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București vă invită pentru al doilea an consecutiv la IEsc, un eveniment urban, contemporan, românesc, în perioada 1-3 iulie, în Lahovari nr. 7!

Afis IEsc

IEsc celebrează IA, un brand de țară ce constituie o permanentă sursă de inspirație, precum și folclorul reinterpretat, prin integrarea elementelor tradiționale în contemporan. Evenimentul apropie oamenii de tradițiile și valorile românești printr-un mix de manifestări artistice care îmbină arta fotografică, muzica, cinematografia și tehnicile meșteșugărești, într-un decor neconvențional care accentuează contrastul modern – tradițional.

Timp de trei zile sunteți așteptați în Lahovari nr. 7, cu ședințe foto profesionale, ateliere creative, expoziție de ii și accesorii, proiecția filmului românesc – „Bacalaureat”, concertele Urma și Cobzality – la Grădina cu Filme, precum și cu multe alte surprize pregătite pentru cei care știu că valorile autentice constituie esența sufletului românesc!

➡ Concerte

Urma completează atmosfera de la IEsc pe 1 iulie, de la 20:30, cu „muzica bună, muzica pură, autentică, creată făra alt scop decât acela de a lăsa ceva în urmă”. Îi veți putea asculta într-un concert acustic alternativ, condimentat cu ritmuri specifice din folclorul național.

Cobzality va concerta în Grădina cu Filme pe 2 iulie, de la ora 20:30 și va aduce în fața publicului melodii care împletesc elemente din folclorul autentic cu sound-uri avangardiste îndrăznețe, culese din era tehnologică în care ne aflăm. Bianca Purcărea, Robert Magheti și Florin Romașcu vor aduce la IEsc muzica românească din timpuri străvechi, îmbrăcată în straie noi.

➡ Proiecție de film românesc

Ultima seară din cadrul IEsc este dedicată filmului românesc și prezintă, în premieră în Grădina cu Filme, proiecția filmului „Bacalaureat”, câștigător al Premiului pentru Regie la Festivalul de la Cannes 2016. Cristian Mungiu, scenaristul și regizorul filmului va fi prezent la eveniment pentru a răspunde la întrebările voastre din lumea cinematografiei, într-o discuție moderată de criticul de film Ileana Bîrsan.

➡ Ateliere creative

Oamenii pasionați de la Wunderkraft te invită să transformi obiectele banale în unele interesante și utile! Veți rescrie alături de ei povestea lucrurilor prin perspectiva revalorificării creative și veți descoperi tehnici și meșteșuguri. Fiecare participant va pleca acasă cu o tehnică învățată și cu un obiect realizat cu propriile mâini la cele două ateliere: Pirogravură pe lemn cu motive tradiționale și Decoupage pe sticlă.

Alături de Șezătoarea Urbană redescoperim elemente ale culturii tradiționale! Obiectele și podoabele vor fi îmbrăcate în motive românești sau vor fi decorate cu frânturi de imagini din lumea țărănească la atelierul de cusut motive tradiționale, atelierul de mărgelit, atelierul de țesut și atelierul de împletit coronițe din flori.

Brandul Karusello devine tot mai faimos în lumea cadourilor handmade în regim unicat, pornind de la tricouri pictate, traiste și genți, albume foto până la decorațiuni pentru evenimente speciale și multe-multe altele! Anul acesta vin la IEsc cu provocări noi pentru atelierele de DIY: atelier de cusături pe lemn și pictură pe textil.

Cei de la Metal Creativ creează o punte între meșteșugarii vechi și noua generație de designeri și creatori de mobilier. Astfel, aceștia transpun cunoștințele și viziunile unor generații în obiecte de design moderne, încifrate cu povești la care sunteți invitați să luați parte!

➡ Expoziție Foto „Zestrea”

„Zestrea” by Liliana Țuroiu este un proiect dedicat persoanelor preocupate de cultură, tradiţie şi modă, ce prezintă o colecţie inspirată din costumul tradiţional românesc. Piese precum fota, ia, brâul sau ilicul sunt surse de inspiraţie pentru broderii moderne utilizate în creaţiile designerului român, pe care le veți putea admira în cele trei zile, în Galeria creart.

Pentru mai multe informații accesați pagina speciala de facebook.

Program

1 iulie 2016

11:00 – 19:00
Studio Corner modern
Studio Corner tradițional
Beauty Corner – Make-up și hairstyling
Ateliere creative
11:00 – 21:00
Expoziție de ii și accesorii
Expoziție „Zestrea” by Liliana Țuroiu
20:30 – Concert URMA

2 iulie 2016

11:00 – 19:00
Studio Corner modern
Studio Corner tradițional
Beauty Corner – Make-up și hairstyling
Ateliere creative
11:00 – 21:00
Expoziție de ii și accesorii
Expoziție „Zestrea” by Liliana Țuroiu
20:30 – Concert Cobzality

3 iulie 2016

11:00 – 19:00
Studio Corner modern
Studio Corner tradițional
Beauty Corner – Make-up și hairstyling
Ateliere creative
11:00 – 21:00
Expoziție de ii și accesorii
Expoziție „Zestrea” by Liliana Țuroiu
21:00 – Proiecție de film românesc – Bacalaureat (scenariu și regia Cristian Mungiu, Best Director – Festival de Cannes)

[yasr_visitor_votes size=”large”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *