P

Radem cand scriem cu biti.

Estea oare blogosfera

Sediul unui alte minti???

Alta decat mintea noastră???

În altarul constiintei

Nimeni nu ne-nvata scrisul, nimeni nu ne-aruncă abisul…

Bucuria noastra mare e sa fim uniti si liberi, iar in

Lumea noastra altfel

Unde scriem despre bine,

Gasiti doar talente ascunse si

Idei de multi uitate…

Autor: BOGDAN Daradan

Mi-era atât de bine când timpul era fărâmiţat ca un dram de pâine neagră

-purtat în mâini negre, cu unghii negre, privit de ochi negri.-

Atunci aveam sumane sure şi ochi mărgean…

Şi cum te mai iubeam: ogive de duh şi infern se contopeau în mine şi se făceau rod…

Apoi rosteam cuvântări difuze:

Carmina triumphare.

…

Mă târăsc.

Sternul meu e cununat cu jugul şi mânjit de glie.

Un murmur- numai- al trupului meu în cântu-i de lebădă.

Diana Bone

Sunetele acestei lumi se pierd…
Nici intunericul nu tace,
e nesomn, si zbucium si suntele…
ah…sunetele…
Si ce placute sunt sunetele triste;
acele mici cantari cu care hranesti din care iti inalti temple si altare,
vesnice altare ale necuvintelor triste.
In fiecare cant renasti,
iti acoperi sipiritul cu carne
te ascunzi in lume…
Albastrul te mistuie…
te striga in nechemarea lui, printre zgomote…
prin tacere si nesomn.

…

Erai murdara,
cazuta si murdara, te murdarisei prin nastere,
prin carne, prin timp.
-Povestile nu spun drumul si zgomotul caderii tale-
Oh..si de cate ori nu ai incercat sa te cunosti.
Ai vrut sa cunosti intai lumea; acum o stii.
-Uneori itii plac oamenii, alteori te scarbesc…
Si daca nu ce? –
Eu te stiu de cand erai si dinainte sa traiesti.
Acum zilele fiarei iti dau tarcoale caborand in
inaltarea ta spre mine.
Te-am ascultat de-atatea ori cand ma inveseleai cu acel cantec trist si necunoscut.
Iti scriam sit e strigam in departare,
te cantatm in culoarea noptii.
Te aratai in iluzii si fantasme.

By: Cezar Burtescu

Nu

Afronturi sonore rostogolite în foruri de piatră…

mi-e dulce căderea

Iar colbul mi-e acum giulgiu sur

Ce-mi împământeneşte chipul altă dată frumos.

Nu, nu e declin,

Ci-i cuvântarea tânărului rabin la cap de copil.

Nu, nu sunt umil,

De-am ales să mă desprind,

Să beau cucută în loc de vin,

Să năzui la a nu mai fi viu.

By: Diana Bone

ma uit la dulapul pe care a fost candva o poza cu noi.

Am vazut poza aceea de multe ori;

am vazut-o si in pacat si glume si-n idei de creta-

Si am fost nedrept in patul acela,

si priveam la poza amandoi ; si nu era ea.

Am fost nedrept si mi-a placut.

Acum pe dulapul acela

se atarna de ea insusi o veioza.

Zgomotoasa;

E albastra cu praf, si cu bec fara culoare.

Da! Fara culoare

este.

Ma copleseste fara-culoarea ce se intampla aici;

acum e o veioza mica albastra ce atarna.

Cu tacere privesc peretii.

Cu tacere plec.

Ajung departe de mine,

e o poveste ce se scrie in ganduri.

Nu o sa uit dulapul gol cu o veioza atarnata pe el.

Inca persista.

E o parte secunda si inca persista…

E numai o poveste din marea carte cu dramaturgi trecuti de 40,

e gol actul sec ce il pretinde.

Acum cifrele plutesc prin mine si in jurul meu.

Inca imi tremura pielea; inca tremur.

By: Cezar Burtescu

Canta acordurile

elegiei

in taramul innecatilor

in ceata vietii.

-Muzica va rog…-

Sa ascultam sfarsitul,

sa cantam lacrimile,

sa cantam celor patru blani;

vom stinge glasul tacerii…

Acum e fum.

E ceata prin mine.

Vocile ma striga in indepartare.

-se intind copaci deasupra mea

frunzele lor coboara mirosul

nostalgiilor coborand

umbre,

Si…patimi

se arata coborand

din umbre.

By: Cezar Burtescu

E o poveste trista.

Simt cum scriu cu

capatul celalat al creionului.

Simt cum nodul dispare

din stomac.

Ma indragostesc de

personaje triste…cred ca iubesc tristetea lor mai mult ca pe ele.

Implinesc iluzii ce zambesc si fac gesture

absurde si necugetate.

Sunt semne pe partea cealalta a hartiei.

By: Cezar Burtescu

Intai se naste,

incet in ploaie

in tunet.

Apoi urletele incep;

Striga eternul,

infernul;

vocea departarii
se apropie.

Asteptarea, graba, intreruperea

se astern peste aceleasi locuri.

Vorbeste singur,

isi spune viata umbrelor.

Imi plimb imaginea pe o glinda

Odata cu toate obiectele din jurul meu.

Adevar

Sunt nepasator atunci cand privesc oamenii.

Ma uit a ei,

morti…

ma uit la ei

sunt morti, restul o sa moara.

A ramas cenusă din nefericire

şi călătorii.

Le-am amestecat

într-o scrumiera cu cenuşa amitirilor,

şi le-am stins cu o tigară

ieftina.

Si am plecat impreuă sub influenţa sunetelor.

By: Cezar Burtescu

Scrisoare catre voi

Imbrac,
o rama neagra
intr-o coala cenusie…
Scurg,regretul
si-l presar intre aceste patru colturi,
imbacsite de dezamagire si,
incununate de dispret.
Imbacsit de regrete si,
incununat de durere
ma port catre-un  cuvant imbibat cu tristeti;
{ma port spre o clipa inecata,
inecata in nisipul muntilor }
-Destinul mi-a pus…nemurirea la incercare facandu-ma om…
lasandu-ma aici, in mizerie si sange;
Odata cu mine a lasat si intunericul,
a lasat adevarul si regretul-

Acum….
acum imi privesc tacerea din ochii
privind regretul…privind cerul…privind;
si cata mila,
si cata mila se risipeste in greata si dispret…

Veti rosti cuvintele mele
rostindu-mi nemurirea…
Si veti striga in pustie adevarul,
strigand intr-un regret.

Chemati trecutul
sa arda uitarea,
sa arda pacatul cu uitarea sa…
chemati uitarea
sa arda trecutul
sa uite pacatul cu focul sau…

By: Cezar Burtescu

Renegai ce te lipea de mine, ti-era dor.
Cu priverea seaca si sumbra prin tacere si boli, cu ochii tristi…incet inchisi,
Respirai aerul ultimei imagini, totul a fost in trecut, doar un moment.
Apas in tacere pe tample…
Ma agat de ideile tale pentru a nu te pierde printre ele,
Tu imi spuneai…n-ai sa ma pierzi,
Eu imi spuneam, n-ai sa ma pierzi si imi spuneam fugind….
Ma inspaimanta lipsa ta…caci ai disparut spre mine, fugi in mine, cu mine
Iar eu pier in dezintegrare,
In mine, am cazut!
Imi ziceai candva in trecut,
Aici nu exista durere si nici adevar,
Eu iti zambeam si te priveam fix,
Ascultand, cum se aude noaptea,
Se aude ura cum se scurge,
Incantatii in noapte….se aude carnea zdrobita cum urla….
Se aud fasiile de luna, cum mangaie pamantul si chipul meu straveziu
Ochii imi sunt morti de mult, sunt surd de puls sunt orb de dragoste,
De ce exista ceata? de ce exista ploi si mai apoi si noi?!
Iti mangai craniul in liniste…ti se vad tamplele albe…
Pe lespedea rece, cresc muschii pamantului,
Iar eu m-agat de spiritul tau,
Da, stiu cum te agati de mine!
Apas acelasi pamant acum simt,  el musca din mine.
Acelasi pamant ce e parte din tine,
Ce creste din noi, firesc fara graba si fara oprire
Ma aplec peste umbra mea, ascultand o simfonie de liniste
Te apleci peste umbra ta, peste trupul meu sa imi gusti moartea
Lasa-ma sa urasc, sa pot ura…
O sa iti scufunzi starvul ca o corabie fara ancore,
Iar negrul isi flutura coloarea stearsa de osemintele mele cazute in metafore,
E prea tarziu sa ceri, ceea ce ceri acum!
Vorbim in tacere
Imi ascult spiritul cum paseste  mahnit
Pe cararile mintii , incet ,apasat, a cam obosit.
Firimiturile de credinte ce candva exaltau,
Azi stau inmuiate-n cuvinte ce pentru multi se uitau.

Versuri in duet de Oana Calarasu si Cezar Burtescu