Recent, am avut şansa să vorbesc cu Oana Pellea. A fost invitată într-o emisiune la Realitatea TV, iar după emisiune, emoţionat şi recunosc, cu lacrimi în ochi, am reuşit să leg câteva cuvinte şi sa fac schimb de numere de telefon. Azi, vă prezint un interviu cu un OM extraordinar, un actor de excepţie şi un suflet care merită îndrăgit, ascultat, citit, urmărit, privit…Nu vreau să înşir aici date şi cifre biografice. Sunt şi aşa puţine cuvinte de spus în plus când ai şansa să cunoşti un OM ca Oana Pellea. Pentru cei interesaţi de biografii, puteţi accesa o superbă galerie foto şi video la adresa www.oanapellea.com… Eu, în schimb, am să vă înşir o poveste, un portret ca o poveste…O poveste cu un început firav şi fără final după punct…

Reporter: Cum trăieşte astăzi un artist ca Oana Pellea, într-o ţară în care umorul a fost înlocuit cu promiscuitate, arta a fost înlocuită cu kitch, iar iubirea a fost înlocuită cu ură?

Oana Pellea: Care tara? Nu exista o Romania –generic vorbind. Fiecare are Romania lui. Personalizata. Depinde din ce unghi  te uiti la realitate, depinde si cum iti construiesti realitatea. Realitatea si viata ti o construiesti tu. Nu e ceva dat. Date pot fi anumite conditii sociale, politice, etc. De aici mai departe, depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem. De bun simt sau nu. Alegem vulgaritatea sau profunzimea. Iubirea sau ura. E simplu. Ce alegi si ce propagi de asta ai parte. Imprasti iubire, iubire se intoarce. Imprasti ura –asta iti vine inapo. Ii judeci pe alti, vei fi judecat…Dar a spus-o Altcineva mult mai bine decit mine….

Reporter:  Dintre actorul de teatru şi actorul de film, în care dintre cele două moduri de exprimare artistică Oana Pellea simte că se poate deschide mai mult faţă de public?

Oana Pellea: Fiecare dintre noi ne manifestam intr-o infinitate de moduri….Nu stiu sa raspund la intrebare altfel. Ma exprim de dimineata pina seara in x moduri. Eu nu sint impartita intre actorul de teatru sau film…eu sint un simplu muritor, un spirit ce caut sa inteleg drumul meu pe planeta asta ciudata si albastra. Iubesc, ma bucur, sufar ca fiecare. Sint un om banal, care ma exprim cum pot…prin teatru,  film, scris, zimbet, lacrima, taceri.

Reporter:  Recent, intr-un interviu acordat Oanei Stancu la Realitatea TV, ai afirmat ca randurile pe care le-ai scris in cartea “Jurnal”, carte pe care o vei promova miercuri la Libraria Humanitas Kretzulescu, sunt franturi din tine, iar cartea ai intitulat-o metaforic ca fiind “bucata de carne”. Nu iti e teama ca randurile tale de suflet, scrise din suflet pentru suflet, nu vor patrunde la sufletul celor care le vor citi si nu vor intelege, simti si trai ce ai trait tu?

Oana Pellea: Nu mi-e teama de nimic in viata asta. Cartea este scrisa inspre”nemurirea” parintilor mei, oamenilor pe care i-am iubit si numai sint pe Pamint…Mai vorbesc cinstit despre Romania. Cum ma doare Romania. Despre intilniri, turnee, insingurari, bucurii…De ce sa mi fie frica? Fiecare va intelege din carte cit va vrea el sa inteleaga. Cei care ma judeca sau care nu ma plac…O sa ma injure in continuare. Toatea lumea e libera sa faca orice judecata. Eu nu am publicat jurnalul sa demonstrez ceva. E o bucata  de carne , de suflet, e adevarat. Fiecare e liber sa judece dupa puteri.

Reporter: Am remarcat că ai curajul să vorbeşti despre Divinitate, despre Dumnezeu, iar recent ai afirmat ca “umpli golul din tine cu Dumnezeu”. Unde iti gasesti tu resurse pentru credinta, in timp ce mii de tineri sunt debusolati, se pierd de Dumnezeu, il reneaga sau cauta sa il explice si apoi sa il nege?

Oana Pellea: E un curaj sa vorbesti despre Dumnezeu? Eu credeam ca e un privilegiu. Nu s-a pierdut nimeni de Dumnezeu. Nu poti pierde ceva in care esti inclus si care  este inclus in fiinta ta. Poti sa-L uiti, sa Il negi, sa Il cauti, sa incerci sa Il explici, etc…pina intr-o zi….cind intelegi ca nu poti decit sa Il Iubesti. E simplu. Regasirea lui Dumnezeu nu trebuie fortata,impusa. Ea se intimpla cind trebuie sa se intimple. Fiecare are timpul lui. E normal ca tinar sa te iei la trinta cu Viata inclusiv cu Dumnezeu. Face parte din procesul de Regasire. Si eu am fost la fel. Absolut firesc. Eu nu pot decit sa le doresc tuturor sa-L regaseasca cit mai repede. Cu alte cuvinte le doresc tuturor sa fie cit mai repede fericiti!

Reporter: Dacă ai avea ocazia să dai timpul inapoi, care sunt lucrurile pe care ai vrea sa le faci din nou si care sunt lucrurile pe care ai vrea sa nu le mai repeti, sau care ai vrea sa nu fi avut loc deloc?

Oana Pellea: As vrea sa nu fi fumat niciodata. E cea mai mare timpenie din viata mea. As vrea sa nu fi fost atit de incapatinata si sa fi ascultat mai mult de sfaturile date de cei care ma iubeau cu adevarat. Cistigam timp. Dar degeaba….Va spun eu aici sa nu faceti asta si asta…caci voi veti face tot ce vreti voi si veti spune: lasa-ma sa ma dau cu capul de pragul de sus…sa inteleg eu din greselile mele…asa este! Aveti dreptate. Drum bun spre greseli….doar ca daca ati mai asculta in stinga si dreapta ati cistiga timp. Adica Viata. Ce este minunat este ca Absolut toate intrebarile esentiale pe care si le pun tinerii azi, toata agresivitatea, toata negarea, toata cautarea, toata “superioritatea”…absolut toate au fost parcurse de parintii lor, de bunicii lor, de strabunicii lor…Nu e frumos, nu e senzational!? Toate au fost traite, gindite, simtite de toti inaintea noastra.”Originalitatea – este lipsa de informatie “ spunea cineva intelept! Eu cred foarte tare in tineret. Dar Eugen Ionescu spune un mare adevar: ”Ar fi o prostie sa crezi ca tineretea are toate virtutiile”. Nu, tineretea nu are toate virtutiile! Am cunoscut oameni tineri batrini si batrini foarte tineri spirituali. Pe de alta parte nu in cutele de pe fata se ascunde valoarea. Valoarea nu tine cont de virsta. N-are nici o legatura cu virsta. Picasso spunea:”Iti trebuie mult timp ca sa devii tanar”. Cu cit esti mai deschis fata de Viata, de Lume, de Dumnezeu, de Viu, nu conteaza cum il numesti, deci cu cit esti mai deschis cu cit iubesti mai mult, cu atit ai mari sanse sa intelegi ceva, sa nu treci degeaba pe pamint. Radu Beligan spune superb: Important in viata e sa iubesti. Atit

Autor: Bogdan DARADAN

Liliana Geanina Neagu se defineste ca fiind o persoana sociabila, perseverenta, meticuloasa, melancolica,  optimista, plina de viata, care se bucura de fiecare moment si clipa petrecuta alaturi de cei dragi. “Sunt genul de persoana care se bucura si rade si in momentul cand priveste o frunza cazand pe jos. Iubesc natura si tot ce ne ofera mediul inconjurator. Traiesc fiecare anotimp cu emotiile cuvenite si incerc sa fac tot ce simt fara limite inutile impuse“, spune Lili. Lili este atrasa de arta in complexitatea ei pentru ca iubeste sa deseneze, sa cante, sa danseze si sa sa scrie poezii. In prezent Lili este dansatoare si coregraf la trupa Allanya si cocheteaza si cu lumea modei. Dar lucrurile nu se opresc aici…

Reporter: Care e secretul tau de reusesti sa iti gasesti inspiratie pentru ARTA?

Lili: Atunci cand compun poezii si povesti pentru copii pur si simplu traiesc in alta lume,ma simt ca intr-un basm totul este diferit,personajele imi ghideaza imaginatia iar eu astern pe hartie sentimente si stari profunde. La coregrafie inspiratia vine din tot ce ma inconjoara.Incerc sa observ mici detalii,aspecte din orice pentru ca totul ma ajuta pentru a-mi facilita munca care urmeaza,sincronizarea si emotia pe care trebuie sa o transmita celor care privesc. Cat despre design vestimentar,eu il consider doar o joaca.De ce spun lucrul acesta? Pur si simplu ma joc cu nuante,materiale,texturi si idei.Le combin pentru tinute atat casual cat si pentru ceva elegant si cu bun gust.

Reporter: Ce asteptari ai de la viata?

Lili: Sunt o persona care isi face planuri si isi traseaza o traiectorie in viata asa ca din punctul meu de vedere imi doresc ca peste 5 ani sa acumulez cat mai multa experienta din domeniile care ma pasioneaza.Vreau sa fiu la fel de optimista si plina de viata ,dinamica sociabila si perseverenta ,sa zambesc la fel de mult si sa ii fac pe cei alaturi de mine sa treaca mai usor peste greutati.

Reporter: Care e cea mai mare dorinta a ta?

Lili: Cea mai mare dorinta a mea in acest moment este sa fiu sanatoasa atat eu cat si familia mea,cei apropiati mie pentru ca restul lucrurilor vin de la sine.Daca vrei ceva cu adevarat  si lupti pentru ceea ce crezi poti sa iti indeplinesti orice dorinta sau vis.

Reporter: Un mesaj pentru cititori

Lili: Sa aiba incredere in ei si in fortele lor .Sa fie optimisti pentru ca toate lucrurile au o rezolvare.Sa gaseasca in interiorul lor acel lucru pentru care au fost facuti si sa zambeasca mai des,viata este frumoasa doar daca noi vrem sa fie.

Bogdan Daradan

Anna Panovici are 19 ani si este nascuta in Chisinau, zodia Berbec….”Se spune ca un Berbec trebuie sa fie mandru de ceva ca sa  iubeasca, poate ca din acest motiv sunt mandra si iubesc tot ceea ce fac“. Pasiuni : Muzica (2 piese inregistrate „Ploua”, „Te caut” versuri proprii), literatura, golf, teatru.

Dar Anna Panovici ascunde mai mult decat o privire calda topita intr-o mare azurie cu iz basarabean…Anna si-a lasat impregnata urma sufletului sau in mai multe carti de poezii si proza…

1. Carte „Test de suflet” (2005) – poezii
2. Carte „ Clipe” (2007) – poezii, proza, aforisme
3. Carte „Sfarsit de autograf” ( in editare ) – Poezii, proza


Aici… o mostra de talent, suflet si inima de poet basarabean…

Video – Festivalul „M. Eminescu” – Interpretare Anna Panovici Glossa

Blog – www.anyella.wordpress.com

Reporter: Definesti teatrul ca o poezie a vietii sau vezi viata ca un teatru pe versuri?

Anna: As spune mai bine ca teatrul da viata poeziei.  A face teatru inseamna a avea o viata paralela cu cea pe care ar trebui sa o traiesti. Sa te pomenesti cateodata cu lumini orbitoare, si o lume care asteapta cu ochii insetati sa se intample ceva… O muzica muta sa iti sune in cap de emotie…Sa ai  impresia ca vezi de sus un oras intr-o noapte calduroasa de vara…Dar nu… Vei fi pe o scena de teatru… La sfarsit, vei primi… sau nu , aplauze. Iti vei dezgoli sufletul pana la ultima lenjerie si il vei oferi celor care vor sa il primeasca. Dupa care vei iesi in strada si iti vei da seama ca lumea deja a uitat de tine. Dar Tu, ai dat viata unui anume personaj. El va trai prin tine. Dupa spectacol va iesi in strada, va manca, va face dus, va dormi etc. Chiar daca a fost ultima oara cand l-ai jucat, o bucata din personalitatea lui te va urmari toata viaţa. Daca alegi teatru, alegi toate meseriile in acelasi timp!

Reporter: Care e cea mai mare dorinta a ta in acest moment?

Anna: Cea mai mare dorinta a mea in acest moment este sa aud valurile marii cum imi mangaie picioarele, alaturi de cativa prieteni (cei mai buni evident), si stiind rezultatele admiterii sa sar in sus de bucurie:).

Reporter: Ce parfum are libertatea in orasul unde te-ai nascut din Republica Moldova?

Anna: Libertatea in Chisinau are parfum de struguri… In fiecare vacanta cand revin din Bucuresti am acel sentiment de „tristetea bucurii si bucuria tristetii”. Libertatea in Rep. Moldova este imprevizibila, difera de la o zi la alta, niciodata nu stii la ce sa te astepti, de aceea am plecat!

Reporter: Iti doresti ca Republica Moldova sa fie alipita Romaniei?

Anna: Sincer? DA! Dar sa nu spui nimanui, cine stie ce miros va avea libertatea dupa acest interviu…:)

Reporter: Daca ar trebui sa iti promovezi orasul natal cum ar suna invitatia pentru tinerii din Bucuresti?

Anna: „Fi-ti alaturi nu numai cu sufletul, veniti in vizita oamenilor care simt la fel”

Reporter: Care e piesa ta de teatru preferata si de ce?

Anna: Piesa mea preferata este mereu cea pe care o joc si pe care o regizeza profesorul nostru de teatru Gica Andrusca. Mi-a placut mult „Un barbat si mai multe femei” de Leonid Zorin pentru ca puteam sa las frau liber emotiilor sa strig si sa sar pt ca asa era personajul “O poeta nebuna la mare”;  deasemenea si “Chat” dupa Enda Walsh in care aveam ocazia sa ma sarut cu prietenul meu chiar in scena (sarut cu duble emotii pozitive). Din piesele pe care le-am vazut mi-a placut “Ti-am spus vreodata ca ma iubesti?” de Corneliu Jipa probabil pentru ca ma regaseam in acel scenariu in acel moment.

Reporter: Un mesaj pentru tinerii din Republica Moldova

Anna: Luptati pentru dreptate, cand vedeti ca nu exista un viitor, creati-l voi! Sa nu va fie frica ca nu suntem pregatiti, din momentul in care ne nastem pana in momentul in care vom muri, vom calca pe indoieli, neincredere, esecuri, renuntari. Dar printre toate acestea, va exista un moment in care vom castiga… si atunci, trebuie sa stim cum sa ne bucuram de el.

In final  un text prefata la una din cartile ei scris de catre Dan Munteanu, profesorul Annei de romana din Bucuresti

De câte ori citesc un volum de poezie  scris de un tânar poet, îmi vin în gând celebrele versuri bacoviene : „ Primavară…/ O pictură parfumată cu vibrări de violet, /În vitrine, versuri de un nou poet…”. Apariţia unei noi cărţi de poezie este mereu o bucurie şi un eveniment, mai ales când autorul ei  este un tânăr ,  dându-ne  speranţa că  frumuseţea spirituală nu va pieri din lume, atâta timp cât se mai nasc oameni frumoşi şi sensibili cum este Anna Panovici.

„Sfârşit de autograf”, având un titlu ingenios şi sugestiv, este un volum de versuri care mi se pare un jurnal sentimental liric. Experienţele adolescenţei şi ale tinereţii sunt prezente în aceste confesiuni care readuc poezia la  forma sa originară, de  inimă care îşi spune taina. Iubirea este marea temă a volumului, concepută  ca o minunată „întâmplare” a fiinţei, prin care  adolescentul se integrează în eternele cicluri cosmice.  Poeziile  Annei Panovici au un secret fond epic, ele fiind nişte „secvenţe” care dezvăluie momente semnificative ale formării unei personalităţi. Este,  cred eu,  mai puţin  formarea unei personalităţi „reale”, ci mai mult a uneia  artistice ,  aşa încât volumul „ Sfârşit de autograf” descrie  (re)naşterea unui nou poet şi a unei noi poezii. Acesta, „poet în toată puterea cuvântului”, cum spunea cândva Titu Maiorescu, îşi trăieşte viaţa în manieră lirică,  diversele aspecte ale existenţei  sale fiind, de fapt, experienţe lirice semnificative ale unei deveniri spirituale.

Miruna Andreea Rosu s-a nascut pe 29 septembrie 1992 sub zodia Balantei. Desi este doar o eleva in clasa  a XI-a la Colegiului National Bilingv George Cosbuc din Capitala, Miruna Andreea Rosu joaca in piese de teatru la modul superlativceea ce o face sa fie o eleva diferita prin excelenta, iar excelenta in cazul ei e scena.

“Ma consider o persoana careia ii place sa fie independenta, sunt sincera si prefer sa mi se spuna in fata ce este de zis.Prietenii ma considera o persoana de incredere pe care se pot baza oricand. Sunt foarte incapatanata si tenace si nu m-a oprit pana acum nimic ca sa joc rolul pe care am vrut sa-l joc“, ne-a spus Miruna. Dar sa pasim in spatele cortinei…

Interviul integral aici!

Andreea Chicuş s-a născut pe 14 decembrie 1985, în zodia Săgetătorului. Pasiunea pentru televiziune a descoperit-o cu mulţi ani în urmă, când mergea pe stradă şi era solicitată să ofere câte un interviu pentru diferite posturi tv în diferite vox publica sau alte subiecte şi reportaje de presă. “Mereu m-am simţit în largul meu în faţa camerelor de filmat sau a aparatelor foto. Am simţit mereu că e lumea mea – lumea media“, ne-a spus Andreea.

Primul contact cu televiziunea l-a avut când a participat la castingul de co-prezentator pentru o zi a emisiunii „Agenţia de la 2 şi un sfert” de pe TVR. “Atunci, fără studii de specialitate, ore de dicţie, experienţă în domeniu sau alte lucruri, am ajuns până în finală. Am fost foarte mândră de mine“, ne-a declarat zâmbind Andreea Chicuş.

Andreea Chicuş visează în fiecare clipă şi simte pulsul televiziunii ori de cât ori are oportunitatea să se afle într-o redacţie tv. “Când merg pe holurile televizunii mă simt ca la mine acasă. Ador să alerg de la machiaj la pupitru de ştiri, iubesc adrenalina de dinainte şi toată agitaţia care se creează. Aceste sentimente sunt unice, iar punctul culminant este momentul în care se intră în emisie şi toata lumea face linişte. În aceea clipă parcă timpul se opreşte în loc, iar lumea e la picioarele tale”, ne-a mărturisit ea.

Cu timpul, pentru Andreea au urmat diverse castinguri, diverse emisiuni tv, iar în prezent este studentă la jurnalism la o a doua facultate şi la masterat pe acelaşi domeniu. “Până în prezent pot spune că am acumulat ore de dicţie, am invatat intens toate trucurile jurnalistice, m-am înscris la toate cursurile despre jurnalism de care auzeam, iar de la o şcoală de televiziune nu puteam lipsi! Eram prima peste tot unde aveau loc aceste cursuri. Mi-a plăcut şi îmi place să învăt cât mai multe despre acest domeniu, pentru că simt că mai am atâtea de învăţat şi de arătat“, povesteşte Andreea.

În 2007 s-a angajat la COSMOS TV unde a prezentat rubrica meteo, iar la câteva luni a participat la concursul „Fii fata de 10 de la Procinema” unde a adjudecat locul III. “Totuşi, formarea mea profesională s-a conturat cel mai bine la Realitatea TV unde am lucrat intens cu doamna profesoara de dicţie Ileana Cârstea. Dar a venit criza şi…“, continuarea o bănuim cu toţii…

Andreea Chicuş se defineşte ca fiind o fire ambiţioasă, luptătoare, care ştie ce vrea de la viaţă. “Am lucrat în televiziune şi nu mă mai sperie nimic. Este adevărat că am şi suferit mult, dar am avut mereu puterea să mă ridic şi să o iau de la capăt. Televiziunea este un „microb”, un “virus” mai puternic decât orice  şi cei ce lucrează cu devotament şi abnegaţie ân acest domeniu ştiu că atunci când „microbul” acesta îţi intră în tine, nu mai poate ieşi“, ne-a mărturisit ea.

Se consideră o fire veselă, optimistă, tonică, foarte sinceră şi  care detestă minciuna. Iubeşte să călătoarească şi iubeşte marea. “Când eram mică am practica patinajul artistic timp de vreo 2 ani, însă a rămas în continuare o pasiune de-a mea chiar dacă am întrerupt activitatea. Am făcut şi balet şi aş fi vrut să fac şi gimnastică, dar din păcate, răceam foarte  des când eram mică şi am renunţat…“, ne-a povestit Andreea.

Printre oamenii de televiziune pe care a avut şansa să-i cunoască şi să discute cu ei  se numără Alessandra Stoicescu, Teo Trandafir, Gabriela Vrânceanu Firea şi Vlad Ionescu.

Dar dezvăluirile nu se opresc aici…

* De ce mass media şi nu alt domeniu ca modelingul  sau teatrul?

** Modeling am practicat când eram mai mică. Am participat la diverse activităţi, unele dintre ele televizate, normal. La teatru nu am încercat. Mi se pare ceva senzaţional să fi actor, să poţi să te pui în pielea atâtor personaje. Este ceva deosebit. Deşi am în familie un actor, Armand Calotă, soţul uneia dintre verişoarele mele, tot televiziunea a fost cea care şi-a spus cuvântul. Ador să aflu eu prima informaţiile şi tot eu să fiu cea care să le transmită mai departe oamenilor. Mă bucur că mi-am descoperit vocaţia asta

* Dintre ziar pe tipar şi ziar pe internet ce alegi şi de ce?

** Aleg ziarul pe tipar. E cu totul altceva când şi simţi ceea ce citeşti, îţi dă altă stare, nu e ceva rece. Dar apelez şi la cititul ziarelor pe internet din cauza lipsei timpului şi datorită rapidităţii cu care pot afla lucrurile care mă interesează.

* Dintre televiziunea prin satelit şi televiziunea prin streaming pe internet ce alegi şi de ce?

** Deocamdată aleg televiziunea prin satelit. M-am obişnuit cu ea. La noi televiziunea pe internet nu este un segment atît de dezvoltat dar sunt convinsă că viitorul îi va aparţine.

* Care e persoana din media pe care o admiri cel mai mult şi de ce?

** Am avut onoare să cunosc multe persoane din media, fie ele ştiriste, prezentatoare sau oameni din spatele camerelor de filmat. Le admir în mod egal pe toate pentru faptul că au ajuns acolo, că rezistă şi sunt oameni de bază ai acestei industrii. Să nu uităm că şi sacrificiile sunt pe masură. Munca pe care ei o fac nu e deloc simplă! Chiar şi cititul de pe prompter, nu e atît de uşor precum cred unii. Cât trebuie să înveţi ca să citeşti de pe prompter…….sunt atătea lucruri de care trebuie să ţii cont în aceeaşi fracţiune de secundă. Dar mă opresc aici şi nu mai dau din casă (zâmbeşte!)

*Un mesaj pentru cititorii presa în blugi…

**Aveti încredere în jurnalişti şi continuaţi să citiţi presa ca să fiţi cei mai buni aici pe presaînblugi…

Bogdan DĂRĂDAN

Din 2001, “Norway.Today” a lui Igor Bauersima a devenit una dintre cele mai jucate piese din Europa. Textul portetizează generaţia din spatele Internetului, a curentelor teribiliste, a generaţiilor lipsite de adevarate greutaţi sociale, mişcări politice şi etnice marcante: se vorbeşte despre curentul emo, despre tineri ce cu fiecare retuş de rimel şi tuş se îndepartează mai mult de identitatea reală.

Alexandru Nagy, fondator, regizor şi coordonator naţional al Companiei Naţionale de Teatru “Arca lui Noe”, elev în clasa a 12-a în Colegiul Naţional „Aurel Vlaicu” din Bucureşti a pus în scena săptămâna trecută în Club A piesa lui Igor Bauersima, sub forma unui teatru social adresat tineretului.

Reporter: Adaptarea ta la piesa lui Igor Bauersima preia motive ale vieţii cotidiene a adolescentului român, teribilist şi receptiv la nou. Spune-mi, te rog, care au fost considerentele pentru care ai ales pentru trupa de teatru “ArCa LuI nOe” piesa ce i-a adus lui Bauersima în 2001 premiul Mulheim.

Alexandru Nagy: “Încercăm să oferim o alternativă reală, valabilă la spectacolele pe care le putem vedea în teatrele bucureştene, în materie de teatru pentru tineret. Probabil că această dorinţă de actualitate, de ieşire din cotidianul teatrului românesc actual m-a împins către această alegere îndrăzneaţă. Piesa este mai lungă însă publicul nostru nu rezistă mai mult de o oră la un teatru social. Teatrul social pe care l-am jucat cu acest prilej, se regăseşte ca fiind bivalent – pe de o parte un act artistic deosebit creat de tineri – pentru tineri şi pe de altă parte o acţiune civică, un manifest al conştiinţei noastre adolescentine. Piesa este dură dacă este privită din afară, probabil ar şoca un outsider, însă am încrederea că publicul nostru- format, în majoritate, din tineri se regăseşte în povestea lui Bauersima şi poate să plece din sală, dar să rămână în poveste.”

Reporter: Sunteţi oameni care investiţi timp şi talent într-o artă care presupune dedicare. Mai presus de toate vă cunoşteţi bine, trăiţi ca într-o mare familie, repetiţiile reprezentând şi timpul în care înjghebaţi relaţii, nu numai destinat formarii unui totunitar prezent, mai apoi, pe scena. După ce te-ai ghidat când i-ai ales pe Nicholas Catianis/ Cristian Percu şi Miruna Diaconescu în rolurile lui August şi a Juliei?

Alexandru Nagy: “Bineînţeles că în spatele spectacolului se află ore bune – legate între ele – de repetiţii. Mizez mult pe puterea actorului, mai puţin pe trucuri, pe artificii regizorale care dilatează imaginea asupra poveştii şi te fac să reţii altceva decât esenţa. Ori dacă nu reuşeşti să aduci esenţa pe scenă – sau cel puţin să o faci accesibilă, să deschizi o poartă către lumea fiecărei poveşti în parte, înseamnă că mai rău încurci lucrurile. Nicholas a fost o alegere de ultim moment pentru că Pitic (Cristi Percu) s-a îmbolnăvit chiar înainte cu câteva zile de premieră – el făcând toate repetiţiile. Nicholas l-a înlocuit, nu ştiu dacă am repetat de 3 ori – dar important este că în puţinele ore de repetiţie am fost acolo şi am construit povestea frumoasă pe care aţi putut să o vizionaţi şi din care sper că aţi făcut parte cel puţin o ora. Miruna se găseşte în spectacolul ei de debut. Şi ca orice debut, marchează începutul unui drum sinuos cu urcuşuri şi coborâşuri, pavat cu muncă şi sacrificii – dacă este pregatită pentru aşa ceva sau nu – doar timpul va decide.”

Reporter: În ce mod au fost adaptate de primele generaţii de tineri, care provin din familii ce au luat contact cu o educaţie comunistă, influenţele/ curentele occidentale? În ce proporţii ai înglobat această problematică în regia piesei?

Alexandru Nagy: “Aici nu pot decât să vorbesc în numele meu şi doar al meu, fiind vorba de o problematică delicată – sau cel puţin aparent. Cred foarte tare că această problemă de adaptare a generaţiilor educate în spirit comunist este o himeră a unei societăţi de-abia ieşite dintr-o criză de personalitate şi intrată într-o dureroasă criză morală. Chestia cu adaptarea e mai mult o chestiune autoimpusă – pentru că e aiurea să nu ai un conflict cu copilul tău – sau să fi de acord cu el şi aşa mai departe. Oricum,sunt multe de discutat pe tema asta şi nu cred că se va rezolva ceva în viitorul apropiat. Am încercat în mai multe momente ale spectacolului să evidenţiez cât mai sincer această durere ascunsă care se află în adolescent cu precădere în cei care sunt emotivi.”

Reporter: Care a fost impactul piesei asupra publicului?

Alexandru Nagy: “S-a râs unde era de râs, s-a tăcut acolo unde trebuia. Dar până la urmă cine sunt eu să stabilesc ce trebuia şi unde. Cel mai importat este valul de energie pozitivă care a venit din sală către scenă la final, la aplauze. Am certitudinea că data viitoare va fi şi mai bine.”

Diana BONE

Mi-e greu sa cred ca a murit! Mi-e greu sa cred ca lanci contemporane l-au supus. El e în noi, e nimbul de absolut statuar. E rod al libertatii, al rebeliunii si, de asemenea, al evolutiei.Don Quijote e-n fiecare dintre noi, la fel cum “Lumina e-n ochii tai si în paharul tau cu apa”(Arghezi).

Eroul lui Cervantes este unul cu o personalitate duala, fisurata, un erou tragic care lupta spre a pastra relicve ale lumii de demult. Realitatea întrepatrunde nalucirea, creând un spatiu de tranzitie între ceea ce se poate numi generic normalitate si nebunie.

Niciun cuvânt articulat nu poate cuprinde universul lui Don Quijote din viziunea lui Puric. Adresându-se unei lumi preponderant infirma spirituat, Puric transpune eroul – nebunul ratacitor al lui Cervantes – într-un alt cadru, marcat puternic de societate si ramificatiile ei: un cavaler crestin.

“Eu folosesc tacerea pentru a spune tot. Tacerea este un limbaj cu o gramatica aparte, nu este mutenie”, spunea Dan Puric. Puric resusciteaza oamenii modelati de o industrie a falsitatii, o falsitate sonora, trâmbitata-n lung si-n lat. Se adreseaza unei societati ce a fost crucificata, ce a murit sub tortura, dar a si blasfemiat.

În câti dintre noi nu s-a manifestat dorinta mistuitoare de a tine piept lumii? Nu am fost atunci asemeni celui ce voia sa reînvie tagma cavaleriei ratacitorilor, singura în stare sa tina piept “stambatatilor”? Un spectacol extraordinar: conceptul de Don Quijote al lui Dan Puric a frânt orice granite si a ajuns sa faca parte din noi, ne e indispensabil, desi ne exteriorizam drept Sancho Pantza.

Autor: Diana BONE