Asta e lumea pe care o mizerie de politician nu poate s-o cunoască. E aceeași lume despre care un om oarecare vorbește cu atât de multă nonșalanță…

Mă simt cel mai norocos om că am internet, telefon cu touchscreen, mp4. Că pot să aleg, că am părinți, oportunități, o viață înainte, cineva care mă iubește, prieteni. Că am ce mânca și ce bea la orice oră și pot risipi oricât, având mereu altceva ce-mi poate satisface poftele.

Nu este greu să-ți imaginezi lumea altfel, dar este dureros când ajungi s-o înțelegi.

Am fost șocat acum o lună să văd un bătrân care aborda fiecare trecător cerându-i bani pentru medicamente. E umilitor să cerșești și e greu de crezut că există prea multe persoane care se simt bine făcând asta. Dar, atunci când nu ai de ales, ești nevoit să-ți calci în picioare demnitatea și să infrunți disprețul celor din jur care te privesc de sus doar pentru ca nu ai avut la fel de multe oportunități.

The feeling of being unwanted is the most terrible poverty! (Mother Theresa)

Nu m-am gândit niciodată la viața pe care o duce un om al străzii. Nu mi-a plăcut niciodată să le dau bani cerșetorilor. Nici măcar să-i privesc în ochi – cu toate că ei mi-ar fi evitat privirea negreșit. Totul până la întâmplarea de mai sus cu pensionarul care m-a făcut să-mi pun numeroase întrebări despre societate, oameni și… despre mine însumi.

Indiferența mea m-a făcut să ratez atâtea șanse de a-i lumina unui cerșetor măcar o secundă din viață. Nu o să primești de la nimeni altcineva un ”mulțumesc” mai sincer decât de la cel pe care-l ajuți atât de mult cu un efort atât de mic.

Nu poți schimba lumea cu 1 leu, nimeni nu ți-a cerut asta. Însă decizia ta de a dărui oricât de puțin poate avea urmări temporare aproape la fel de mari. 17 octombrie este Ziua Mondială pentru Eradicarea Sărăciei. Crezi că poți face măcar un efort simbolic, să rupi o fărâmă din your world of plenty?

Te invit să citești și următorul blog care-ți va explica și alte moduri de a contribui la eradicarea sărăciei: http://fiicetateanglobal.wordpress.com.

POSTED BY MOCA

După cum știm deja, multe țări din Africa se confruntă cu probleme majore precum rata foarte mare a șomajului, hiperinflația, epidemiile, corupția, conflictele armate, abuzurile asupra drepturilor omului și instabilitatea politică.

Dintre toate, cel mai rău stă, fără indoială, Zimbabwe. La toate categoriile de mai sus, această țară ocupă primele locuri. Economia sa este la pământ cu toate că teritoriile sale sunt bogate în zăcăminte naturale.

Robert Mugabe, cel care este din anul 1987 președintele „Tării sărăciei”, nu a oferit niciun sprijin poporului pe care îl conduce. În 2000 a hotărât să confiște toate fermele zimbabwenilor albi, singurele care mai susțineau economia cât de cât, iar celelalte reforme ale sale sunt perfect compatibile cu cele ale unui stat socialist. Guvernul monitorizează fiecare reportaj de televiziune, e-mailurile, convorbirile telefonice, viața privată fiind absentă.

Inflația este uriașă, crescând de la 7 % în anul 1980 la 231 de milioane % în martie 2009, adică prețurile se dublează la fiecare 24 de ore. Da, ați citit bine. Persoanele sunt atât de sărace încât nu-și pot cumpăra cu salariul pe o lună un hamburger de la McDonald’s. Asemenea lucruri duc la foamete majoră și sărăciei cruntă, unde cel mai mult au de suferit copiii. Chiar și în capitala Harare majoritatea populației trăiește ca în Evul Mediu, mahalalele suprapopulându-se. Absența unui calculator sau a unui televizor nu este un lucru neobișnuit, pentru că nu există slujbe, deci nici bani (șomajul este de 94%). Oamenii sunt complet adaptați la viața de „mâncători de praf” sau de „răbdări prăjite”. Recoltele sunt distruse, iar clima este prea aspră. Nu este de mirare că unii au ajuns să recurgă la metode neanderthaliene, vânat ori canibalism.

BBC informează că, de asemenea, fauna și flora au mult de suferit din pricina condițiilor inumane la care sunt supuși locuitorii acestei țări. Elefanții, bivolii sau antilopele sunt omorâte pentru carne. În lumea civilizată coincid cu acte de braconaj, punând în pericol existența mai multor specii.

În ciuda aparanțelor, statisticile spun că aproximativ 90% din locuitorii săi știu să citescă și să scrie. Din păcate, până acum nu s-a demonstrat că le-a folosit această capacitate cât se poate de firească.

Cât despre mortalitate, virusul HIV are un cuvânt greu de spus. Aproape 2 milioane de zimbabweni sunt infectați, majoritatea femei sau adolescenți. Răspândirea este asigurată de nefolosirea prezervativulul, fiind prea scump sau neexistând în farmacii. Numărul deceselor pe an a crescut la 425.000. Totuși, la sfărșitul anului 2008, și-a făcut apariția și prietena SIDEI, Holera, confirmându-se aproape 95.000 de cazuri. Această situație, precum multe altele, a atras ajutoare internaționale.

Vlad MOCANU