Andrei Cojea

Archive

Posts Tagged ‘realitate’

Liliana Zaharia – The Liquid inside the photography

October 27th, 2009 No comments

1Liliana Zaharia s-a născut în Bucureşti, are 19 ani, iar nativul îl are în GEMENI.  Se consideră mai mult o fire tăcută decat comunicativă, dar încearcă să suplinească asta prin fotografie. “Uneori cred că sunt poate prea tăcută, în lumea mea, cu visele şi iluziile mele. Asta mă face deseori să văd realitatea din jurul meu printr-un filtru propriu care îmi este uneori folositor, alteori nu, detaşându-mă într-un final de banalitate şi cotidian“… Liliana este studentă în anul I la Universitatea de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Foto-Video şi consideră acest lucru una dintre marile ei realizări. “La început eram sigură că nu aveam să intru… faptul că am intrat a VIII-a, pe o listă în care încă 30 oameni mai intraseră, iar vreo 100 fuseseră respinşi mi-a demonstrat faptul că mă înşelasem, iar ceea ce fac acum – fotografie, este mai mult decât o pasiune este jobul, timpul, plăcerea şi viaţa mea“.Dar să-i lăsăm povestea să curgă la obiectiv…

* De ce fotografia?
3** Fotografia…deoarece cuvintele nu sunt indeajuns. Obisnuiam sa ma exprim in scris, insa mi-am dat seama ca nu pot fi niciodata o scriitoare buna, ca nu ma puteam exprima in scris suficient de bine cat sa fiu satisfacuta, sa simt ca am transmis ceea ce gandeam. Deci, am transformat fotografia intr-un mod de exprimare si mi-am dat seama ca pot soca mai mult vizual, decat in scris. In plus, prin imagini, pot comunica atat despre mine cat si despre lume, si modul in care o vad eu.  Nu pot vorbi insa despre un inceput…As putea spune ca atunci cand am pus mana pe primul aparat de fotografiat, l-am dus la ochi si am surprins intr-un cadru ceea ce am vrut eu sa vad. Sau un altfel de inceput, cand am realizat ceea ce se intampla cu mine cand fotografiez, si cand am inceput sa studiez reguli de compozitie si tehnica fotografica…adica acum vreo 2-3 ani, cand inca nu aveam o camera DSLR.

*Ce alegi dintre fotografia color, alb-negru si sepia si de ce?
**Pot sa spun ca inclin mai mult spre fotografia alb-negru, deoarece de multe ori culorile ma incurca, imi fura din expresivitate si nu imi dau seama daca cromatica este potrivita mesajului meu. Insa aleg si sepia cand vreau o atmosfera mai romantica, melancolica dar nu refuz nici o fotografie color…inca sunt in stadiul de experimente, nu mi-am format un stil propriu in care as putea sa spun ferm : fotografia alb negru !
Pe urmele de roll-filmsite-foto

* Ce intelegi tu printr-o fotografie artistica?
**Asta este o intrebare destul de dificila pentru mine…pentru ca inca nu mi-am raspuns la ea in totalitate. O fotografie artistica poate fi o fotografie in care se regaseste realitatea, impreuna cu o parte din amprenta artistului. Daca urmarim artisti precum Diane Arbus, Nan Goldin, Henri Cartier Bresson, Robert Capa ne dam seama ca mediul inconjurator, social, transpus pe pelicula fotografica transforma imaginea intr-o exprimare artistica. Dar si fotografiile de moda ale lui Irving Penn sunt artistice… deci, eu cred ca atat timp cat ai de spus o poveste si de aratat ceva lumii printr-o fotografie, atunci ea devine artistica. Bineinteles, respectand viuzal anumite reguli, pentru ca fotografia sa prinda putere, contur.

* Ai facut cursuri de fotografie sau totul vine dintr-un hobby, dintr-o pasiune puternica?
**In primul rand pasiunea, dar pentru specializare am facut mai intai niste cursuri de fotografie la Casa de Cultura a Studentilor, care m-au ajutat mai mult tehnic sa inteleg anumite lucruri. Pentru fotografia artistica am mers insa mai mult pe « feeling ».

* Iti aduci aminte care a fost prima ta fotografie? Sau ai o fotografie care te-a marcat si de ce?
** Prima fotografie cu siguranta nu mi-o aduc aminte….cel mai probabil a fost un portret al unui membru din familia mea. Insa stiu ca m-a marcat foarte mult fotografia intitulata “fata afgana” realizata de Steve McCurry prin anii 80. Daca stii fotografia, nu e nevoie sa explic de ce m-a impresionat….si in general, portretele sunt cele care ma fac sa raman minute in sir blocata cu privirea asupra unei imagini…

O altă poveste cu fata afganăhff

* Ca fotograf, care sunt costurile pentru a reusi o fotografie reusita?
**Suntem in epoca camerelor digitale, care intr-adevar pot si destul de scumpe. Insa asta nu iti asigura o fotografie reusita….personal am un Canon 450D, cu un obiectiv Sigma, 18-200, care m-au costat in total in jur de 6000 lei. Mi le-am luat pe rand, cu banii castigati de la diferite concursuri de fotografie. Asta imi ofera posibilitatea unei imagini bune, jocul cu timpul de expunere, diafragma, imagine clara la un ISO ridicat, etc. Dar nu as ezita sa lucrez cu un aparat de fotografiat vechi, pe film poate, cu care sa fiu mult mai atenta la alegerile pe care le fac, la detalii. Si atunci ar putea sa-mi iasa o fotografie reusita, fara costuri ridicate…

*Ce iti doresti sa faci in viitor? Lucrezi undeva ca fotograf?
**In viitor imi doresc sa imi pot expune fotografiile in diferite locatii… sa ma afirm ca fotograf artistic. Dar personal, gasesc ca am un drum destul de lung de parcurs pana a ma numi artist. Nu lucrez inca, facultatea imi ocupa majoritatea timpului, dar am incercat, si incerc diferite domenii…fotografie de moda, fotojurnalism, fotografie artistica…

*Daca actul de a face poze e o arta, cum definesti arta din perspectiva ta?
**Nu actul de a face o poza e o arta, ci actul de a face o fotografie… Nu simplul click pe care il faci conteaza, ci ceea ce surprinzi. Fotografia, ca arta vizuala aduce aproape realitatea inconjuratoare scrisa cu ajutorul luminii. Avem nevoie de lumina pentru a capta o imagine si a tranforma-o in fotografie. Si poate este singurul domeniu in care realitatea ne este atat de aproape, si nu transformata grafic, cum este cazul unui tablou. Din perspectiva mea arta poate fi si simpul portret al mamei mele.

*Ultima intrebare, daca ai in viata cuvinte care te-au calauzit si daca vrei sa le impartasesti si celor care vor citi aceste randuri
**Singurul lucru de care am tinut cont a fost simpul fapt ca pot sa fac ce vreau, exact asa cum simt. Ma ghidez foarte mult dupa ceea ce simt, poate mai putin rational… si asta este singurul mod in care vreau sa traiesc si de acum incolo. Asa cum simt.

NOTA: PENTRU a admira colectia de fotografii semnată Liliana Zararia puteti accesa linkul http://liquidangst.wordpress.com

BY: Bogdan DARADAN