“Autostrazile sunt pentru multimi, potecile sunt pentru temerari” – Lorena Stefan

Lorena Stefan este o persoana ambitioasa, incapatanata uneori, cu foarte mult umor si personalitate. Nascuta la 25 octombrie 1993  in zodia Scorpion, Lorena se considera o persoana dezinvolta si plina  de energie care  nu rezista prea mult intr-un singur loc. “Imi place foarte  mult sa calatoresc, sa invat  lucruri noi  si sa cunosc oameni noi. Cred in visele mele si nu in ultimul rand, pretuiesc fiecare moment‘”, s-a confesat Lorena.

Eleva a “Liceului Teoretic Dan Barbilian” , profilul filologie, Lorena a inceput sa cocheteze cu lumea magica a radioului inca din clasa a-IX-a. Isi doreste o cariera in televiziune si vrea sa profeseze in domeniu la modul profesionist. Dar sa lasam randurile sa prinda contur si culoare prin Lorena…

Reporter: De unde pasiunea ta pentru mass media?

Lorena: Pasiunea mea pentru jurnalism este una mai veche. Inca de mica probam rochiile si pantofii mamei mele si ma vedeam deja una dintre prezentatoarele tv. Acum 3 ani, odata cu admiterea la liceu am fost pusa in situatia de a prezenta, in gluma, un eveniment monden. Bucuria mea a venit in momentul in care ceilalti au apreciat prestatia mea. Am simtit ca pot face mai mult decat atat. Arta cuvintelor este fascinanta. Este extraordinar cum poti face pe cineva sa zambesca, sa rada sau sa planga, sa traiasca emotii profunde prin ceea ce tu spui. Desi sunt la inceput de drum, cred in faptul ca un lucru facut cu pasiune este intotdeauna apreciat. Sansa mea a venit in momentul in care am inceput sa colaborez cu un radio local din orasul meu.

Reporter: Ce te-a determinat sa faci primii pasi spre radio?

Lorena: Ce poate fi mai frumos decat sa intri intr-un studio de radio, sa vezi o incapere mare cu microfoane impreuna cu senzatia ca esti cel mai important om???Asa a inceput aventura mea…Acum 3 ani am intrat pentru prima data intr-un studio de radio. Am “furat meseria” de la oameni care merita toata aprecierea. Rezultatul: prima dragoste nu se uita! Iubesc senzatia care mi se ofera in momentul in care ridic butoanele si pot vorbi liber, iar ceilalti ma pot percepe asa cum sunt. Atunci cand primesc aprecierea oamenilor in legatura cu emisiile mele ma simt implinita si increzatoare ca mi-am ales drumul bun in viata. Nu stiu daca a lucra in radio este o meserie sau o pasiune, dar sunt sigura ca una fara alta nu exista.

Reporter: Care sunt cele mai reusite emisiuni moderate de tine?

Lorena: Intotdeauna o emisiune moderata de mine imi ofera inca un motiv de incredere si bucurie. Nu conteaza tema, fiecare are farmecul ei si mereu am senzatia ca “ am facut un lucru bun si astazi”. Emisiunile de  succes sunt cele in care pui pasiune, dedicare absoluta si reusesti sa transmiti “ starea de bine” si celorlalti. Am propria perceptie asupra emisiilor, am momente de satisfactie, dar am si momente de nemultumire, insa eu ma ghidez dupa aprecierea celorlalti. Cand cineva apreciaza emisiunea moderata de mine, am si eu convingerea ca am avut o prestatie buna.

Reporter: Ce o sa faci vara aceasta?

Lorena: In primul rand, vara aceasta trebuie sa ma pregatesc pentru Bacalaureat si facultate. Ceea ce ma incanta este faptul ca totusi voi avea mai mult timp pentru radio, pentru a redescoperi farmecul lecturilor sau pentru a ma bucura de un film bun. Insa ceea ce imi place in mod deosebit este sa calatoaresc…si nu cu avionul sau cu masina…imi place sa fiu in mijlocul lucrurilor. Imi place foarte mult sa urc pe munti pana in varful cel mai inalt…viata este o calatorie. Atunci cand problemele te coplesesc, prietenii nu sunt acolo cand ai nevoie de ei sau parintii nu  te  inteleg ,“oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le dea intruna lamuriri peste lamuriri ” (Antoine de Saint-Exupery),  atunci cand vrei sa te simti liber, ideal este sa calatoresti liber, fara planuri, fara idei preconcepute, doar tu si drumul. Cand urc pe munte, toata lumea e a mea, toti ma admira si ma aplauda…este aceiasi senzatie ca atunci cand cand urc pe scena…sau la radio. Sunt curioasa ce se ascunde dupa munte si uimirea mea este mereu aceiasi. Nu incetez sa redescopar frumusetile desavarsite de care uneori uitam san e bucuram.

Reporter: Ce muzica asculti?

Lorena: Imi place muzica din topurile radio…In fond, imi place ceea ce fac din toate punctele de vedere. Am momente in care melodii precum “ Nebun de alb” ma emotioneaza sau cand ascult cu placere si ceva mai “oldies but goldies’”:)

Reporter: Ce moderator de televiziune apreciezi si de ce?

Lorena: Din punctul meu de vedere, Simona Gherghe este un jurnalist desavarsit…ambitioasa, independenta si in acelasi timp feminina si delicata…este detinatoarea cuvintelor frumoase. Este omul potrivit la locul potrivit. In ceea ce ma priveste, eu imi doresc sa fiu apreciata pentru ceea ce sunt fara a copia pe cineva. Chiar daca meseria aceasta “ se fura” sunt sigura ca va fi un total esec in cazul in care ar fi copiata. Admir persoanele puternice care au facut ceva frumos cu viata lor, iar eu la randul meu vreau sa fiu acea persoana puternica pe care altii o apreciaza.

Reporter: Ce mesaj ai pentru cei de varsta ta care citesc aceste randuri?

Lorena: Un lucru facut cu pasiune cu siguranta va fi unul remarcat. Le doresc mult succes tinerilor in ceea ce isi propun. Sa aiba incredere in propriile forte si sa lupte pana la capat ca sa isi atinga scopurile. Sa faca intodeauna ceea ce isi doresc si inca ceva: Suntem liberi sa facem ce vrem si ce simtim indiferent de parerea celorlalti. Viata este ca un munte, iar varful este idealul tau…mereu vor fi suisuri si coborasuri…viata nu este facuta numai din succese…trebuie sa privesti mereu inainte.Autostrazile sunt pentru multimi, potecile sunt pentru temerari.

Interviu realizat de Bogdan Daradan

Un post de radio public polonez, Dwojka, transmite  de marti timp de 24 de ore din 24 triluri de păsări, pentru a protesta faţă de o “scădere dramatică” a finanţării, ceea ce pune în pericol îndeplinirea “misiunii sale culturale”, se arată într-un comunicat citat de AFP.

Trilurile au fost întrerupte de un comunicat citit pe post, în care era prezentat obiectivul mişcării de protest: “Este un protest al întregii noastre redacţii. Existenţa noastră este ameninţată de o scădere dramatică a veniturilor provenind din taxa radio”, explica din 10 în 10 minute o voce.

Specializat în programe culturale şi muzică clasică, Dwojka nu difuzează spoturi publicitare, iar bugetul său provine în totalitate din fonduri publice. Iar un proiect de reformă a mass-media care prevede renunţarea la taxa pentru radio şi televiziune i-a determinat pe mulţi polonezi să nu o mai plătească.

Sursa:  NewsIn

Sunt eleva si “recent” am avut o experienta de viata interesanta. Trebuia sa particip la un concurs organizat la sala Radio a Radiodifuziunii Române. Am ajuns la Sala Radio şi m-am indreptat spre sala in care se desfasura concursul. Era o sala foarte spatioasa cu un sistem de sonorizare bine pus la punct. Sala era inalta, dreptunghiulara cu mocheta, cu cate 2 scaune asezate fata in fata. In capat era juriul format din cativa profesori si o doamna care prezenta concursul si care avea datoria de a coordona buna desfasurare a acestuia. Inainte ca acesta sa inceapa, am fost aleasa de o doamna jurnalist de la radio, spre a da un interviu in care mi s-au pus intrebari despre dorinta mea de a participa la acest concurs si aspiratiile mele in viata. A durat cateva minute, apoi m-am intors in sala de concurs.

Toti cei care participam la concurs eram clasa a douasprezecea. Concurentii au luat loc fiecare cat mai aproape de juriu. M-am asezat pe locul cel mai propiat de juriu, caci acolo ma simteam mai stapana pe mine si am fost pusa sa extrag dintr-o plasa un biletel cu un numar. S-a nimerit sa fiu exact numarul 13. L-am considerat norocos, insa dupa ce restul concurentilor au facut si ei acelasi lucru, numarul 13 s-a dovedit a fi prea indepartat pentru ca nu erau atatia concurenti, asa ca am fost nevoita sa mai extrag din sacosa, inca o data, alt numar. Acesta a fost 8. La scurt timp, doamna care se ocupa de coordonarea concursului de lectura a luat microfonul in mana, a venit in fata noastra si a inceput sa ne faca o introducere in concurs, in care ne explica cum va decurge acesta. Concursul avea sa contina doua probe : una orala si una scrisa. Cea orala consta in o intrebare legata de una dintre operele literare studiate in scoala; iar cea scrisa consta in dovedirea creativitatii fiecarui concurent. Mai apoi, privind lista cu numele concurentilor pe care o avea, i-a chemat in functie de numarul pe care l-a tras fiecare.

Cand a venit randul meu, m-am dus plina de emotie la microfonul ce statea pe un suport inalt pus in mijlocul salii si am asteptat sa mi se puna intrebarea de catre aceeasi doamna care imi vorbea de langa juriu de la microfonul ei. Intrebarea a fost legata de opera lui I. L. Caragiale, “O scrisoare pierduta”, Mai exact, intrebarea facea referire la unul dintre personajele piesei. Am incercat sa imi aduc aminte despre ce personaj era vorba, dar in ciuda tuturor detaliilor pe care mi le-a oferit juriul, nu mi-am putut aminti cum se numea acesta. Desi concurentii care nu au stiut prima intrebare au avut sansa sa raspunda la o a doua, eu nu. Pentru putinele lucruri la care am raspuns cand mi s-au oferit detaliile ajutatoare, am primit totusi un punctaj, pe care l-am aflat la sfarsit.

Am luat loc, am asteptat sa termine si ceilalti concurenti cu prima proba, iar dupa aceea fiecare concurent a primit un fragment dintr-o opera scrisa de Mircea Nedelciu, pe care noi trebuia sa il continuam. Dupa timpul acordat scrierii, fiecare dintre noi a iesit la microfonul datator de emotii spre a-si citi “opera”. Foile scrise au fost adunate iar juriul a avut circa 10 minute in care s-a uitat peste ele si a dat punctajul fiecaruia tinand cont de ortografie, semne de punctuatie si coerenta in limbajul scris. Aceeasi doamna ne-a citit punctajul, si juriul a spus si el cateva cuvinte. Eu am obtinut 58 de puncte in total, ajutata de punctajul foarte mare pentru creativitate, iar cel mai mare punctaj a fost de 71 de puncte, obtinut de un elev din liceul I. L. Caragiale. Toti concurentii am primit carti de literatura scolara, diploma de participare, o cana si o esarfa rosie pe care se afla inscriptionata marca sponsurului concursului de lectura: Radio Romania.

Pentru mine, concursul a fost solicitant si obositor. A fost o experienta interesanta, deoarece pentru prima oara in viata mea, am vorbit la microfon in fata multor oameni. Prinsa intr-o atmosfera incarcata de seriozitate, liniste si usoara tensiune, am acordat fiecarui minut importanta si seriozitatea cuvenita, m-am consumat, iar cand am plecat de la Sala Radio, am avut un sentiment de satisfactie vazandu-mi diploma si punctajul satisfacator. Am fost multumita iar acum ma gandesc cu drag la acea experienta, mai ales pentru ca acum, ca si atunci, sunt constienta ca a fost si va ramane o “simulare” foarte buna a probei orale de limba si literatura romana a bacalaureatului pe care il voi sustine.

By: Carina Arapu