Andrei Cojea

Archive

Posts Tagged ‘protectia consumatorului’

Confirmarea teoriei evoluționiste

April 16th, 2009 2 comments

De trei ori pe an (de Crăciun, de Paște și încă o dată) inspectorii de la Protecția Consumatorului ies pe teren să colecteze amenzi și să scuipe mustrări pentru cei prinși cu nereguli. De asemenea, fiind cetățeni ai unei democrații utopice, cei acuzați de măgăriile inimaginabile tipice unui astfel de control au și ei dreptul la replică, drept pe care-l exercită cu întreaga fărâmă de rațiune și cât se poate de estetic.

Ei bine, excepția de la regulă a fost înregistrată astăzi, în premieră, în Hala Obor. Mai mult decât atât, teoria creaționistă este călcată nemilos în picioare de comportamentul unei cetățene (cu chip și corp ușor de catalogat drept „uman”) care se crede în propria ei junglă. Spre nemulțumirea ei, trebuie s-o împartă și cu noi, restul. Imagini mai jos.


REALITATEA.NET – Bătaie în Hala Obor. Mai mulţi inspectori de la Protecţia Consumatorilor şi jurnalişti au fost agresaţi

Moca