Da, recunosc, am mai recunosc asta, sunt meloman si daca dau de un film cu muzica buna, cu soundtrack-uri care sa te surprinda pentru mine e oarecum suficient pana la un punct.
Asa e si cazul Mommy, film adus de Independenta Film si care va rula in cinema din 23 ianuarie.
Ce e bun la filmul asta?
In primul rand substratul psihologic. Vorbim de o poveste conturata, de un scenariu desenat in jurul unei boli ADHD.
ADHD (Attention Deficit / Hiperactivity Disorder) insemnand „tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie” (THDA), este un termen ce provine din clasificarea Americana DSM IV – TR. Notiunea de hiperkinezie este similara cu cea de hiperactivitate, si este caracterizata prin exces de activitate, lipsa de odihna, nervozitate, alergare, catarat, vorbit in exces.
ADHD-ul se caracterizeaza prin debutul precoce, inainte de varsta de 7 ani, a unei combinatii intre hiperactivitate, comportament dezordonat si inatentie (lipsa de atentie). Durata acestei tulburari trebuie sa fie de minim 6 luni, iar simptomele sunt grupate in cele de inatentie si cele de hiperactivitate / impulsivitate.
Detalii despre ADHD aici.
In plus filmul mai are la baza un complex intalnit destul de frecvent in psihologia patologica – complexul oedipian.
Nu intru foarte mult in amanunte, dar modul in care regizorul Xavier Dolan de doar 25 de ani contureaza anumite aspecte maladive din relatia personajelor te duce cu gandul ori la experiente personale pe care si le-o oprimat prin terapie ori la experiente ale unor apropiati.
Chiar daca in film se vorbeste de un adolescent de 15 ani, varsta frageda a regizorului te poate trimite intr-o zona in care vrei sa crezi ca filmul este o forma de refulare a alter-ego-ului.
Filmul are o durata imensa daca stam sa ne gandim la actiunea si numarul de personaje implicate – 140 de minute, dar, daca incercam sa reflectam dincolo de scene, vedem si intelegem ca durata sa justifica pentru ca orice scena, in mod normal, ar avea nevoie de reflectie si decodare si practic, tu, ca si spectator, nu trebuie sa faci asta dupa film, o poti face in timpul filmului cu pauze intre scene.
Cum am spus putin mai devreme, muzica e dementiala, un colaj de piese mai vechi si mai noi, stiluri diversificate de la pop, clasic, romance, blues s.a.m.d.
Ce nu mi-a placut sau ce nu m-a marcat suficient de mult incat sa-mi placa ? Jocul actritelor. Nu stiu daca are legatura cu durata sau nu, dar, de multe ori, in multe scene, par prezente doar ca sa aiba cadrul umbra. Replici ilogice sau legate straniu, momente usor utopice, viziuni holistice despre realitati cotidiene, te simti ca intr-un roman de Franz Kafka de multe ori.
Concluzie
Nu e un film rau si clar nu e un film pentru copii, chiar daca avem ca personaj un adolescent de 15 ani. Nu e un film simplu si ar fi destul de straniu daca ati vrea sa mergeti la film insotit de mama voastra. Cum am spus si la inceput, e un film care te pune pe ganduri intr-un fel sau altul, dar, cu siguranta, vei pleca din sala de cinema cu cel putin o reactie.
In toate cinematografele din tara din 23 ianuarie.
PS: Despre film a mai scris si CinEmil.ro, un review foarte bine punctat in jurul actorilor. Merita lecturat 😀
