Andrei Cojea

Archive

Posts Tagged ‘geoana’

DAN PATRASCU: Prostănacul între proştii din Senat

March 8th, 2010 No comments

11Săptămâna trecută scriam despre PDLizarea României şi asaltul prin care PDL-ul şi marionetele sale, UDMR si (in)dependenii de Basescu, încearcă să pună mâna şi pe această ultimă pârghie de putere pe care PDL-ul nu o are în mâinile sale, în speţă instituţia Preşedintelui Senatului. Am arătat atunci că cererea independenţilor nu are absolut nicio acoperire constituţională sau regulamentară, fiind un abuz grosolan la care s-a apelat ştiindu-se că PSD – PNL nu mai au majoritate în Parlament.

PDL, UDMR şi inependenţii au cerut revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de Preşedinte al Senatului. Această cerere nu s-a regăsit pe ordinea de zi, drept pentru care independenţii au cerut introducerea revocării pe ordinea de zi.

12Un scurt excurs tehnic. Ordinea de zi a şedinţei din plen este stabilită de Biroul Permanent al Senatului (BPS) cu o săptămână în avans şi pusă la dispoziţia senatorilor. Modificarea ordinii de zi poate fi făcută doar de către BPS, de către un grup parlamentar sau de către o comisie a Senatului doar dacă există motive urgente. Propunerea de modificare a ordinii de zi este apoi votată (sau nu) în plenul Senatului în ultima zi de întrunire a plenului din săptămâna în curs. Dacă cererea de modificare primeşte aprobarea majorităţii simple, ea este introdusă pe ordinea de zi a săptămânii viitoare.

geoana2019Dar ce s-a întâmplat ulterior în Senat? Mircea Geoană a anunţat că nu va supune la vot cererea de revocare a sa din funcţia de Preşedinte al Senatului, după care s-a trecut la votarea ordinii de zi care nu includea cererea PDL-istilor de revocare a preşedintelui Senatului. În această formulă, ordinea de zi a fost respinsă, întrucât senatorii PSD şi PNL sunt mai puţin numeroşi decât senatorii PDL, UDMR şi independenţi, atâta timp cât aceştia au primit întăriri de la centru.

Ceea ce nu înţeleg este următorul lucru. PDL-ul il poate schimba fara probleme pe Mircea Geoana urmând regulamentul. Astazi s-ar fi putut propune in plen introducerea pe ordinea de zi de lunia viitoare revocarea lui Mircea Geoană. Această propunere ar fi fost votată, căci Geoană era obligat de regulament să o supună la vot, iar luni s-ar fi votat liniştit pentru revocarea eternului perdant. Totul s-ar fi petrecut regulamentar şi fără circ. Dar PDL-ul a ales varianta circului ceea ce denotă că nimeni din PDL nu a citit Regulamentul Senatului sau, mai rău, că regulamentul este cunoscut dar se preferă circul.

Acum ne aflăm în situaţia în care nici Geoană nu încalcă regulamentul dacă nu supune la vot introducerea imediată pe ordinea acestei zile revocarea sa, dar senatorii au voie, la rânul lor, să voteze sau nu ordinea de zi propusă de BPS şi comunicată lor încă de săptămâna trecută.

READ HERE THE COMPLETE POST

Categories: Politica Tags: , ,

Îl urăsc pe Boc

August 7th, 2009 2 comments

Eu n-am avut nicio pretenție de la Emil Boc atunci când a fost desemnat prim ministru de către cei 30%. Nici de la PDL, nici de la PSD, nici de la alianța lor înduioșătoare. Guvernul trebuia să existe, în fruntea lui trebuia să fie cineva. Probabil că mulți dintre ei ar fi mai potriviți prin alte locuri, ba la Fornetti, ba într-un penitenciar, dar nu poți să te opui dorinței electoratului: oamenii aceștia au fost aleși să ne reprezinte. Inclusiv pe noi, cei care n-am votat sau n-am fi votat.

N-a trecut un an de la alegeri și Emil Boc a devenit una dintre cele mai plictisitoare imagini de pe micul ecran (dar și de pe monitor), ba chiar se bate cu puricii în care-o bagi pe dânsa când semnalul e prost. A-i urmări cuvântările e mai chinuitor decât să-ți târăști ouăle pe cărbuni încinși, zici că n-are nimic mai bun de făcut decât să ne tortureze cu aparițiile sale. Mintea mea s-a opus cu încăpățânare să-l priceapă pe Boc de fiecare dată când acesta a avut ocazia să se cațere la microfon, indiferent de ce-a avut de zis.

Marele merit al prim ministrului este că reușește să fie unul dintre cei mai talentați mâncători de rahat ai actualului Guvern, ba chiar aș forța nota încercând să-l bag undeva pe podiumul politicii postdecembriste. Îți vine să-l împuști, dar ți se taie atunci când îl ai in față. Emil Boc este omul perfect pe timp de criză pentru mizeria de țară în care trăim: e incompetent, dar nu arată asta în mod direct, reușește să pară cel mai responsabil om de pe planetă, are o voință reformistă cum n-ai mai văzut, vorbește de măsuri peste măsuri, decizii peste decizii, ce să mai continuăm, omul știe meserie. Ba chiar am văzut o ușoară atitudine dezarmată a presei și a opiniei publice la adresa lui, dar s-ar putea să mă înșel. Boc pare fie inatacabil, fie că are o soluție pentru orice.

Până în noiembrie avem destule de tocat, so stay tuned.

(preluat de pe alex-moca.net)