Ma uit pe pereti,

ma uit la dulapul pe care a fost candva o poza cu noi.

Am vazut poza aceea de multe ori;

am vazut-o si in pacat si glume si-n idei de creta-

Si am fost nedrept in patul acela,

si priveam la poza amandoi ; si nu era ea.

Am fost nedrept si mi-a placut.

Acum pe dulapul acela

se atarna de ea insusi o veioza.

Zgomotoasa;

E albastra cu praf, si cu bec fara culoare.

Da! Fara culoare

este.

Ma copleseste fara-culoarea ce se intampla aici;

acum e o veioza mica albastra ce atarna.

Cu tacere privesc peretii.

Cu tacere plec.

Ajung departe de mine,

e o poveste ce se scrie in ganduri.

Nu o sa uit dulapul gol cu o veioza atarnata pe el.

Inca persista.

E o parte secunda si inca persista…

E numai o poveste din marea carte cu dramaturgi trecuti de 40,

e gol actul sec ce il pretinde.

Acum cifrele plutesc prin mine si in jurul meu.

Inca imi tremura pielea; inca tremur.

By: Cezar Burtescu