Bilet catre noapte

Multe lacrimi,

si multe, multe flori au curs

pentru tine, regina mea.

Lung mi-a fost drumul

spre tine,

au ars credinte, flori…

mi-am ascuns degetele pe-o cruce

uitand de cerul innegrit de noapte.

In drum, am intalnit

un profet

ce purta patru flori

in mana;

el mi-a sadit agonia

in suflet

si apoi

sadind flori,

la mormantul credintei

soptea:

Or sa ne ierte dreptii, sfintii si cei ce nu mai mor…

In soapta lui ma cunostea credinta,

cunoscand prin mine nemurirea.

Ei cred si mint,

purtand ale credintei flori pe piept.

Eu n-am sa mint caci m-am nascut din tine,

m-am rupt bucata cu tacere,

parte cu intuneric;

priveste-ma: intuneric si tacere.

Te-am atins,

te-am tinut in brate intrupandu-ma

prin linistea insangerata

a acelei lumi in care m-ai trimis;

M-ai strigat sa-mi spui

anii cei multi, cei vechi si cei ce-am ars;

m-ai chemat inghenunchiata

in fata unui apus…

m-ai chemat sa plang din nou

inspre mai bine, imbracandu-ma in regrrete;

ti-ai inghitit lacrima si m-ai chemat,

inveselindu-ma cu cantece triste.

Am sa regret…

nu pot sa regret cunoasterea;

nu pot sa uit patima si acel cantec trist

cu care ma inveseleai tacand.

Am sa fiu intuneric si tacere

asteptand glasul tacutului vis.

Cuvintele celeste

O lacrima face totul,
perfect;
dar tine minte, ca nu exista lacrimi fericite.
acceptand lacrima, vei,
castiga acest joc numit
viata. Ce nume ciudat!
Respingand lacima vei alerga,
Nebunia.
Nebunilor nu le este frica,
Tristetea poate face totul, perfect.
Accept-o,
vei castiga acest joc numit
viata. Ce nume ciudat!
Alung-o.
Ai sa alergi,
nebunia.
Nebunilor nu le este frica,
Nebunii o spun, o cred;
Cel ce-a spus,
Cel ce spune,
Cel ce va spune
cuvintele cestea scrise,
va fi ajuns sa cunoaca;
dar sa nu-i mai fie frica.
Tine minte,
Nebunilor nu le este frica,
nici nu cred sa le fi fost,
sau poate nu stiu eu,
de le-a fost sau nu.
Tot ce stiu , ce stim, e
ca Nebunilor nu le este frica.
Sa crezi ceste cuvinte,
sa aperi
pe cel
nedrept caci pentru el e
doar un vis;
apara-l si va alerga,
nebunia.
Ceste cuvinte le stie si nebunul mort,
caci le spune, se roaga pentru ele.
Mormantul lui,
casa-mi era.
Caci, vierme fiind,
mi-am lipit fata de crucea lui;
si,
auzeam: Nebunilor nu le este frica.
Libertatea,
s-o arzi pe rug,
de-o vei gasi, caci voi,
sarmani copii,
departe sunteti
de a sti.
Vino!
Atinge-me, sapa in al meu mormant,
deschide-mi sicriul,
sterge-ma.
Asculta-mi vorbele si,
vom dansa in tarana;
in tarana-n care-mi
zece corpul prafuit pe-o blana.
Hainele de-mi vor fi vechi,
tu sa ma ierti si ma scuzi, si-apoi
sa strigi: Regrete Eterne.
Cruda-ai fost cu mine,
viata, si crud te palmuiesc
cu capul plecat.
Acum ridica-te,
umbla;
caci tu cel ce-ai auzit
cestele cuvinte vei,
raspandii din blestemata libertate.
Acum sa stiim
Nebunilor nu le este frica.

By: Cezar Burtescu

“ Da”, mi-am zis… odata. E o deviza de care nu vrem sa auzim… sau poate e o lume prea larga. Pot sa pasesc intr-un alt strat, intr-o alta sfera, dar imi trebuie curajul… “dar ce”… ? Mi-am spus odata… incurc un drum ce nu are o destinatie si pot sa stau in fata unui urs de jucarie. Asta e curajul meu de pe o fata a unui zar ce se roteste singur cu ajutorul tau. Cine esti tu? Nu stiu inca… ma pierd in literele unei intrebari prea simple, sau poate in rebusul propriei mele minti.Vad culorile zilei si ale noptii dar nu pot tine pasul la o numaratoare simpla. O lume? M-am intrebat… ? Da… mi-am si raspuns… o lume in care nu pot sa joc singura si nu pot sa trag de o funie invizibila. Ma adapostesc intr-o cochilie de albina sa fug de animalele fioroase ce sunt impietrite. Cred in tot, dar mai putin in secretele unui fluture ce-mi bate la fereastra in fiecare noapte alba pentru a ma convinge de ceva. Da, acum am pornit… unde… ? Intr-o calatorie. Nu pot sa-ti prezint personajele ce joaca pe scena lumii dar pot sa ma uit prin tot nimicul si sa vad ceva. Sunt personaje diversificate, pesonaje nule[...]. Imi scald mai intai picioarele intr-un nisip mult prea cald si mi se face frig. Vad oameni si miraje, vad animale si am inchipuiri… “Sunt in desert”, mi-am zis, dar cum am ajuns aici cand nu am mentionat destinatia… Vroiam sa vad un iceberg si am dat de asta. Nu cred ca am stiut de acest mecanism… Dar acum stiu. Fiecare lucru are un opus… Acum am ajuns aici pentru ca nu am stiut, cum sa zic, cum sa gandesc. Mi se parea atat de simplu sa fac primul pas dar sa nu ma uit la scara. Acum am ajuns aici si nu pot sa ma intorc e o calatorie ce am facut-o cu ochii inchisi, am avut o certitudine neinfranta asa cum cred ca din negru pot sa fac verde, cu o picatura de galben. Din nimic am vrut sa incerc asta… Cu nimic am inceput. Credeam ca pot sa calatoresc cu ochii inchisi, in timp ce ma joc cu o bila ce seamana cu un patrat. Am mers si am mers… Am mers atat si nu sunt obosita. Dintr-un moment de neatentie ma ciocnesc cu cineva… Era destinul sau cam asa mi-a zis, cand mi s-a prezentat. Ce-mi pasa mie mi-am zis eu, de ce m-ar interesa sa stiu cine e… Sau poate asteptam demult sa-l intalnesc si imi este teama. O sa ma invart in jurul lui, ca o planeta ce isi asteapta randul la o mutare pe o tabla de sah. Puteam sa aflu totul intr-un singur minut, dar nu… nu am vrut asta, imi place atractia.

By:  Simina Adamescu

Eu sunt omul cu o singură aripă. Eu nu sunt înger, nu sunt om. Sunt între bine şi rău, frumos si urât, geniu şi legumă, măreţ şi nesemnificativ. Voi nu ştiţi cum e să ai o singură aripă. Nici măcar tu, care te uiţi acum la mine compătimindu-mă. Îngerii râd de mine iar eu ma pierd în râsetele lor fricos şi mândru. Nici nu ştiu de unde vin, poate mama a fost om şi tata inger…sau invers. Dar pentru mine mama şi tata sunt doar definiţii, voi insă, care mă ascultaţi acum, voi aveţi părinţi şi nu sunteţi împovăraţi cu o singură aripă, voi nu aveţi o aripă in plus, nu…voi sunteţi normali. Şi totuşi, ştiţi voi ce rău e să fii normal? Să fii trimis de valul conformităţii în largul celor ce seamănă între ei şi fac totul la unison fără ca măcar unul să fie diferit, în largul dezamăgirii? Eu nu…eu nu pot să fiu ca voi, eu nu voi intra niciodată intr-o lume stearpă cum este a voastră, eu nu-mi pierd timpul cu frivolităţi pentru că aripa mea simte timpul cum trece, cum părăseşte grăbit cu barba atarnându-i pe piept şi cum, bătrân şi bolnav se grabeşte spre linia de sosire pe care ştie că n-o va atinge niciodată. Eu trăiesc aici, între cer şi pământ, aici unde mă vedeţi şi voi, şi îngerii. Îngerii sunt răutăcioşi, pe voi însă vă văd, sunteţi doar curioşi.
Aştept aripa mea să se lepede de pene, atunci va rămâne osul meu gol şi voi semăna cu voi. Voi zăcea în agonie lângă o pădure de cuvinte iar pe ochi, pe gură, îmi vor ieşi litere ce se vor aşeza răbdătoare pe cuvinte încoronându-le, metamorfozându-le. Dar să ştiţi că nu-mi e frică deşi ştiu că nu mă va iubi nimeni doar pentru că am o singură aripă. Dar vreau ca aripa mea să vă acopere pe toţi, să fie de ajuns cât vă iubesc eu.
Eu mă pot unifica total cu lemnul, fierul, cu carnea vostră, cu voi, eu pot pentru că sunt actor pe scena vieţii, dar nu am sufleur pentru că rolul meu e simplu: sa am până când Demiurgul va hotarî altfel, o singura aripă. Scenariul meu este zugrăvit pe cuvinte anterioare, pe gesturi. Aşa se întamplă şi cu voi, dar nu ştiţi pentru că omul cu o singură aripă vă protejează.
Eu pot să zbor cu jumătate de trup în timp ce jumătatea cealalată este condamnată la a se târî. O să ajung în timp ce voi vă veţi trăi vieţile perfecte să dau naştere unei noi lumi, din jumătatea care se va târî va creşte copacul vieţii cum a crescut Yucca din primul preot maya, voi recrea lumea în timp ce partea care poate să zboare va duce vestea veşnicului Demiurg. O parte din mine va simţi cum creşte iarba şi cum îşi infige rădăcinile în corpul meu şi cum întreaga lume va renaşte, cealaltă va simţi cum e să te menţii prin puterea ta proprie să, zbori , să te arunci în gol şi să scrii romane de meditaţie, să aflii cum este să devii desăvârşit, atotputernic. Voi simţi cum veacurile au trecut peste mine iar eu le-am rezistat, le-am fost martor, am trecut pe langa fiecare râzând şi zburând în adânca-mi cugetare.
Sunt omul cu o singură aripă, omul care vă protejează.

Frâncu Cătălina – CNI Tudor Vianu