Nascuta pe 5 noiembrie 1984, Mihaela Pereanu alias Miki s-a remarcat in copilarie printr-o  sensibilitate aparte fata de literatura, fotografie si poezie…A castigat o multime de premii de literatura nationale si internationale in vremea cand era o eleva a liceului de Informatica din Petrosani…A urmat apoi facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, sectia Comunicare si Relatii Publice, iar in prezent este mandra cu statutul de jurnalist freelancer, care isi castiga existenta scriind articole pentru presa din strainatate  din state precum Canada, Statele Unite sau Marea Britanie.  Prima ei poveste completa aici, pentru ca azi vom descoperi PunkandProud…

Reporter: PunkandProud…Un produs 100% Miki Pereanu. De ce tocmai acum?

Miki: Mai bine mai tarziu decat niciodata. Tocmai acum pentru ca e momentul sa iau fotografia in serios. Primii pasi au fost facuti – dupa joaca cu primul DSLR, investitia in cateva “scule” si prima expozitie, e momentul sa dau curs insistentelor unor oameni dragi care sunt de cativa ani buni in domeniu, asa ca iata blogul!

Reporter: Cum ti-a venit ideea acestui nume si ce inseamna el pentru tine?

Miki: Oricat de bizar ar suna, ideea de Punk and Proud mi-a venit in timp ce ma lasam de bunavoie spalata pe creier intr-o corporatie. Noi astia, “artistii”, nu prea avem ce cauta prin multinationale, iar cand accidentul se produce si aterizam prin ograzile lor, suntem aratati cu degetul cand ne manifestam o dara de demnitate. De aici, de la faptul ca ma voi adresa unui public international si de la vorbele lui Bille Joe Armstrong despre ce-nseamna sa fii Punk, marturisesc ca sunt mandra sa nu merg pe cai batatorite de reprezentanti de “success” ai robilor moderni. Imi asum buruienile de rigoare, ratacirea din ochii altora si satisfactia libertatii sa fac orice:)

Reporter: Si totusi, care e legatura dintre cultura punk si fotografie in viziunea ta?

Miki: Lucrurile se leaga pe parcurs, asa ca va trebui sa urmaresti in ce fel. Punk-ul nu merge dupa un model anume, nu are patern-uri, iar fotografia nu impresioneaza daca e o copie a ceva ce a mai fost facut. Acesta e numitorul comun de la care porneste un lung sir de observatii, trairi si atitudini “altfel” captate in clipe inramate.

Reporter: Ce fel de fotografii vei posta pe acest blog?

Miki: Voi incerca sa pun in imagini  ceea ce observ si simt. Unele cutremura, altele inmoaie. Atata timp cat reactia  este alta decat “mda, urmatoarea…!” inseamna ca am reusit. Nu am pretentia si nici nu-mi doresc sa fiu placuta de toata lumea. Prin urmare, refuz sa-mi cer scuze daca viziunea mea despre realitate ar putea deranja obrajii pudrati ai victimelor modei, dansul ritualic al pastilelor de club, orbecaiala activista ori curcubeele unicornilor roz.

Reporter: Vei incerca si e-commerce sau e doar un site de show-off?

Miki: Site inca nu e, dar ma bate gandul sa-mi fac. Nici show-off n-as zice ca e. Punk and Proud isi propune altceva decat “uite, lume, ce pseudo-grozava sunt eu. Admira-ma!”, iar cu afirmatia de mai inainte cred ca am exclus si e-commerce din ecuatie. In schimp, definitia pe care am dat-o blogului Punk and Proud este urmatoarea: “Pictures, posts, views, notes, arguments and Life. All outside the box.” Cred cu tarie in ea si ma voi stradui s-o demonstrez, in timp ce-i rog pe nationalistii ofuscati ca nu scriu in romana sa pastreze rosiile pentru salate:)

Reporter: Cu ce echipamente lucrezi si de ce?

Miki: Camera Nikon D9

Obiective Nikon 18-105 si Nikon 70-300 cu filtre Hama UV HTMC 67mm pe amandoua

Blitz SD900 si un trepied de care nu pot spune ca sunt multumita.

Ocazional imi mai bag nasul prin studioul lui Narcis Virgiliu, unde ma lafai printre impresionant de multe echipamente si decoruri. Tot lui trebuie sa-i multumesc ca mi-a facut capul patrat sa fac cursuri foto si sa-mi creez un blog doar pentru fotografii. De ce Nikon? Pentru ca-mi place. Sunt de parere ca oricine e pe cale sa dea o caruta de bani pe echipament foto (de la un DSLR mai de Doamne-ajuta, la cele mai complicate sisteme de lumini) se gandeste intai sa se documenteze. Intreaba, cauta, compara, apoi alege varianta care i se pare potrivita in raportul calitate-pret-posibilitati de achizitie.

Reporter: Un mesaj pentru tinerii care vor sa se apuce de fotografie:P

Miki: Dupa ce am trecut de momentul uimirii ca telefonul mobil are camera foto (VGA la vremea respectiva) si mi-am cumparat primul DSLR cu banii pusi la ciorap timp de un an, am fost atat de incantata de achizitia mea incat am inceput sa ma comport ca un turist japonez. Fotografiam oricand, oricat, orice: frunze, pisici, gandaci, flori fete sau copaci. Apoi am inceput sa gandesc. Sa-mi respect aparatul. Sa ii cunosc toate functiile. Sa fiu selectiva. Sa incerc sa fiu originala. Tot antrenamentul acesta aduce multe sperante si dezamagiri. Atata timp cat reusesti sa ii faci  pe ceilalti sa vada lumea prin ochii tai si sa-si  fi dorit sa vada ei primii lucrurile asa, te poti considera fotograf.  Datoria ta fata de tine este sa incerci sa incepi sa colorezi altfel lumea pe care o vad ei cu ochii lor:)

Costin Rusu şi AnaMaria Bălan sunt noii noştri colegi de echipă de la presainblugi.

Dar nu pentru atâta lucru am deranjat literele din wordpress…Nu! Costin şi AnaMaria sunt două suflete pline de talent, culoare şi dragoste pentru frumos…Dar să lăsăm rândurile şi imaginile să vorbească…

Costin Rusu este elev la Liceul Benjamin Franklin, profil ştiinţele naturii. Iubeşte înotul, teatrul, dansul (a fost membru al trupei de streat-dance Freak OUT), dar cel mai mult iubeşte fotografia. Motto-ul lui “Culoarea face totul” inspiră fiecare fotografie pe care o realizează, fie că vorbim de aparate digitale sau aparate cu rol film.

Pasiunea pentru fotografie, chiar dacă e mare, nu e atât de veche pe cât s-ar crede şi are în spate o poveste desenată parcă pe acorduri de Valentine,s Day. Costin Rusu s-a apucat de fotografie de circa 7 luni, fiind inspirat de AnaMaria Bălan. Cine e AnaMaria? Să o cunoaştem împreună…

AnaMaria Bălan are 17 ani şi este elevă la Liceul  C.A. Rosetti, profil ştiinţele naturii. L-a cunoscut pe Costi pe o bancă din cartierul Titan. AnaMaria păstrează şi acum în DEX la cuvântul “fotografie” primul trandafir roşu de la Costi.

Împreună au sute de fotografii, fotografii care nu mai au nevoie de nici un comentariu…

Bogdan Dărădan&Valentina Lică

Liliana Zaharia s-a născut în Bucureşti, are 19 ani, iar nativul îl are în GEMENI.  Se consideră mai mult o fire tăcută decat comunicativă, dar încearcă să suplinească asta prin fotografie. “Uneori cred că sunt poate prea tăcută, în lumea mea, cu visele şi iluziile mele. Asta mă face deseori să văd realitatea din jurul meu printr-un filtru propriu care îmi este uneori folositor, alteori nu, detaşându-mă într-un final de banalitate şi cotidian“… Liliana este studentă în anul I la Universitatea de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Foto-Video şi consideră acest lucru una dintre marile ei realizări. “La început eram sigură că nu aveam să intru… faptul că am intrat a VIII-a, pe o listă în care încă 30 oameni mai intraseră, iar vreo 100 fuseseră respinşi mi-a demonstrat faptul că mă înşelasem, iar ceea ce fac acum – fotografie, este mai mult decât o pasiune este jobul, timpul, plăcerea şi viaţa mea“.Dar să-i lăsăm povestea să curgă la obiectiv…

* De ce fotografia?
** Fotografia…deoarece cuvintele nu sunt indeajuns. Obisnuiam sa ma exprim in scris, insa mi-am dat seama ca nu pot fi niciodata o scriitoare buna, ca nu ma puteam exprima in scris suficient de bine cat sa fiu satisfacuta, sa simt ca am transmis ceea ce gandeam. Deci, am transformat fotografia intr-un mod de exprimare si mi-am dat seama ca pot soca mai mult vizual, decat in scris. In plus, prin imagini, pot comunica atat despre mine cat si despre lume, si modul in care o vad eu.  Nu pot vorbi insa despre un inceput…As putea spune ca atunci cand am pus mana pe primul aparat de fotografiat, l-am dus la ochi si am surprins intr-un cadru ceea ce am vrut eu sa vad. Sau un altfel de inceput, cand am realizat ceea ce se intampla cu mine cand fotografiez, si cand am inceput sa studiez reguli de compozitie si tehnica fotografica…adica acum vreo 2-3 ani, cand inca nu aveam o camera DSLR.

*Ce alegi dintre fotografia color, alb-negru si sepia si de ce?
**Pot sa spun ca inclin mai mult spre fotografia alb-negru, deoarece de multe ori culorile ma incurca, imi fura din expresivitate si nu imi dau seama daca cromatica este potrivita mesajului meu. Insa aleg si sepia cand vreau o atmosfera mai romantica, melancolica dar nu refuz nici o fotografie color…inca sunt in stadiul de experimente, nu mi-am format un stil propriu in care as putea sa spun ferm : fotografia alb negru !
Pe urmele de roll-film

* Ce intelegi tu printr-o fotografie artistica?
**Asta este o intrebare destul de dificila pentru mine…pentru ca inca nu mi-am raspuns la ea in totalitate. O fotografie artistica poate fi o fotografie in care se regaseste realitatea, impreuna cu o parte din amprenta artistului. Daca urmarim artisti precum Diane Arbus, Nan Goldin, Henri Cartier Bresson, Robert Capa ne dam seama ca mediul inconjurator, social, transpus pe pelicula fotografica transforma imaginea intr-o exprimare artistica. Dar si fotografiile de moda ale lui Irving Penn sunt artistice… deci, eu cred ca atat timp cat ai de spus o poveste si de aratat ceva lumii printr-o fotografie, atunci ea devine artistica. Bineinteles, respectand viuzal anumite reguli, pentru ca fotografia sa prinda putere, contur.

* Ai facut cursuri de fotografie sau totul vine dintr-un hobby, dintr-o pasiune puternica?
**In primul rand pasiunea, dar pentru specializare am facut mai intai niste cursuri de fotografie la Casa de Cultura a Studentilor, care m-au ajutat mai mult tehnic sa inteleg anumite lucruri. Pentru fotografia artistica am mers insa mai mult pe « feeling ».

* Iti aduci aminte care a fost prima ta fotografie? Sau ai o fotografie care te-a marcat si de ce?
** Prima fotografie cu siguranta nu mi-o aduc aminte….cel mai probabil a fost un portret al unui membru din familia mea. Insa stiu ca m-a marcat foarte mult fotografia intitulata “fata afgana” realizata de Steve McCurry prin anii 80. Daca stii fotografia, nu e nevoie sa explic de ce m-a impresionat….si in general, portretele sunt cele care ma fac sa raman minute in sir blocata cu privirea asupra unei imagini…

O altă poveste cu fata afgană

* Ca fotograf, care sunt costurile pentru a reusi o fotografie reusita?
**Suntem in epoca camerelor digitale, care intr-adevar pot si destul de scumpe. Insa asta nu iti asigura o fotografie reusita….personal am un Canon 450D, cu un obiectiv Sigma, 18-200, care m-au costat in total in jur de 6000 lei. Mi le-am luat pe rand, cu banii castigati de la diferite concursuri de fotografie. Asta imi ofera posibilitatea unei imagini bune, jocul cu timpul de expunere, diafragma, imagine clara la un ISO ridicat, etc. Dar nu as ezita sa lucrez cu un aparat de fotografiat vechi, pe film poate, cu care sa fiu mult mai atenta la alegerile pe care le fac, la detalii. Si atunci ar putea sa-mi iasa o fotografie reusita, fara costuri ridicate…

*Ce iti doresti sa faci in viitor? Lucrezi undeva ca fotograf?
**In viitor imi doresc sa imi pot expune fotografiile in diferite locatii… sa ma afirm ca fotograf artistic. Dar personal, gasesc ca am un drum destul de lung de parcurs pana a ma numi artist. Nu lucrez inca, facultatea imi ocupa majoritatea timpului, dar am incercat, si incerc diferite domenii…fotografie de moda, fotojurnalism, fotografie artistica…

*Daca actul de a face poze e o arta, cum definesti arta din perspectiva ta?
**Nu actul de a face o poza e o arta, ci actul de a face o fotografie… Nu simplul click pe care il faci conteaza, ci ceea ce surprinzi. Fotografia, ca arta vizuala aduce aproape realitatea inconjuratoare scrisa cu ajutorul luminii. Avem nevoie de lumina pentru a capta o imagine si a tranforma-o in fotografie. Si poate este singurul domeniu in care realitatea ne este atat de aproape, si nu transformata grafic, cum este cazul unui tablou. Din perspectiva mea arta poate fi si simpul portret al mamei mele.

*Ultima intrebare, daca ai in viata cuvinte care te-au calauzit si daca vrei sa le impartasesti si celor care vor citi aceste randuri
**Singurul lucru de care am tinut cont a fost simpul fapt ca pot sa fac ce vreau, exact asa cum simt. Ma ghidez foarte mult dupa ceea ce simt, poate mai putin rational… si asta este singurul mod in care vreau sa traiesc si de acum incolo. Asa cum simt.

NOTA: PENTRU a admira colectia de fotografii semnată Liliana Zararia puteti accesa linkul http://liquidangst.wordpress.com

BY: Bogdan DARADAN