Ştefan s-a născut în Barlad, un oras mic dar curajos din judetul Vaslui, acum 28 de ani. A urmat un traseu ce cuprinde adolescenta ieseana si experiente in Cluj , oraş de care recunoaşte că este iremediabil indragostit si Targoviste, iar de ceva vreme şi-a făcut un cuib in Bucuresti. “Cant de aproape 6 ani si am invatat singur tot ce stiu. Lucrez pentru o televiziune de sport si ma visez in secret realizator radio sau redactor online pe sectorul cultural. Restul…vedeti si ascultati mai jos si pe www.tivodar.ro.  ” Între două pauze scurte de chitară, am reuşit şi noi să-l prindem în Bucureşti. Dar să-i ascultăm glasul inimii…

* Stiu ca esti unul dintre cei care mai crede in muzica folk si care canta acest gen de muzica cu placere. De ce folk si nu alt gen de muzica?

** Ei bine, ceea ce incerc eu este, intr-un fel, un alt gen de muzica. Oamenii rostesc cuvantul “folk” si ii asociaza ideea de muzica acustica asa cum era ea prezentata romanilor in vremea cenaclului Flacara – gustul rusesc al tristetii. Intre timp, poate chiar impotriva vointei unora dintre promotorii acestei abordari, folkul a evoluat intr-o muzica de suflet cantata acustic ce inglobeaza influente “vestice”, din jazz, blues, rock. Imi place sa cred despre mine ca fac parte din aceasta a doua categorie, ceva mai libera in expresie si mai permisiva in privinta liricii.

* Am aflat ca ai fost recent la mai multe festivaluri de profil din tara. Cum este atmosfera in provincie fata de Capitala cand vine vorba de muzica folk?

** Necazul cel mare este ca aproape nicaieri in tara lumea n-a invatat ca in spatele oamenilor mari din folk vine, totusi, o noua generatie care are ceva de spus. La concursuri, lumea nu se inghesuie sa vada concurentii, ci umple sala doar la recitaluri. Despre concursuri in sine nu cred ca are rost sa povestim. Ca in orice tip de competitii, se fac aranjamente si se puncteaza foarte des, subiectiv, persoana si nu evolutia sa din seara de concurs. Mai mult, incet dar sigur, nivelul general de educatie scade si odata cu el si abilitatea celor din public de a percepe si interioriza proiecte ceva mai ambitioase. Maneaua folk exista deja.

* Daca ai un festival sau un oras unde iti place sa canti folk care e acel oras sau festival?

** M-am simtit foarte bine la Folk You, in Vama Veche. Pentru prima oara dupa multa vreme, am simtit ca ceea ce fac reuseste sa ajunga fara obstructii la cei din public. Am avut la dispozitie doar 3 piese, insa a fost un sfert de ora magic. A doua zi, am deschis concertul Emeric Set din Papa la Soni – o alta intamplare muzicala foarte frumoasa. Sunt greu de uitat si zilele de cantat pe strada la Festivalul Medieval de la Sighisoara.

* Recent stiu ca ai scos chiar un CD cu piese de-ale tale, CD pe care am avut si eu placerea sa-l ascult. Povesteste-ne putin povestea din spatele celor “7 povesti”?

** Nu-i vorba de un CD in adevaratul sens al cuvantului, adica inregistrarile n-au fost facute intr-un studio. Pur si simplu m-am jucat in sufragerie cu cateva idei care se adunasera in timp, iar rezultatul mi-a placut suficient de mult cat sa-l ofer celor interesati de cantecele mele. Povestea a inceput cu idei disparate, dar s-a coagulat sub forma aventurii dinspre nastere spre moarte, trecand prin toate etapele. Mi-as dori sa pot prezenta cat de curand intr-un concert albumul integral.

* E singurul tau CD? Ai in plan sa mai scoti altele?

** ”7 povesti” nu e singurul material inregistrat acasa pe care l-am facut public. Pe blogul personal, www.tivodar.ro, gasiti atat piesele de pe “7 povesti” cat si cantece mai vechi, sub tab-ul “My ghosts”. Desigur, mi-as dori sa pot inregistra intr-un studio aceste piese, alaturi de oameni care cred in ele. Momentan, alaturi de mine canta in ceea ce se numeste “Proiectul Tivodar” un tanar ploiestean foarte talentat si inimos, Alex Nichita.

* De ce nu ai incercat o colaborare cu o casa de discuri?

** In general, colaboararea cu o casa de discuri presupune apropierea pieselor de pe un eventual album de o directie comerciala. Deocamdata ma aflu in faza de rearanjare a pieselor spre a se potrivi formatului de trupa. In timp, daca solutia gasita de noi se va dovedi interesanta si pentru o casa de discuri, ne vom bucura sa colaboram.

* Daca ai un model, sau un mentor in muzica folk romaneasca, care ar fi acela?

** Modelul momentului meu de inceput a fost domnul Alexandru Andries. Am gasit inspiratie si ajutor si la oameni minunati precum Mircea Vintila sau Nicu Alifantis. Astazi, din folk imi e aproape Emeric Imre, insa mi-ar placea sa pot canta alaturi de Mani Gutau de la Urma sau de Dan Byron.

* In incheiere, vreau sa le povestesti cititorilor mai multe despre pagina ta, despre blogul tau…

** Insula mea e de gasit pe www.tivodar.ro. Acolo mi-am construit coltisorul de libertate si acolo gasiti absolut totul: cantece, imagini, cuvinte. Nu e usor sa descriu in cateva cuvinte – cel mai bine e sa vizitati voi Insula cand aveti vreme si chef.

Bogdan DĂRĂDAN

bogdan_daradan Muzica Bogdan Daradan, folk, Stefan Tivodar, talent

Olivia Vereha s-a nascut la 15 decembrie 1987, iar in prezent este studenta la programul de master Productii Multimedia si Audio-Video din cadrul FJSC. E o visatoare incurabila si se autodeclara “dependentă de cafea şi de prieteni“. “Atunci cand nu sunt la serviciu sau la şcoală risti să mă găseşti la o cafea cu un prieten, e un fel de bună-ziua standardizat la mine”.  Olivia se defineste ca fiind o persoana sinceră şi excesiv de optimistă, iubeste muzica şi chitara, playlisturile neschimbate de ani de zile si dimineţile răcoroase mirosind a cafea. Viseaza sa devina scriitoare pentru ca simte cuvantul si aude sunetul ascuns in el…”Poate cândva voi avea şi eu cuvintele mele semnate de o editură… dar acesta este un plan zădărnicit de atâtea ori încât încep să cred că e mai bine să rămână la stadiul de plan“.  Olivia regreta că a abandonat teatrul, dar e fericita ca s-a regasit in jurnalism, pentru ca a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării “Am găsit atâţia oameni incredibili la jurnalism şi în profesie încât am senzaţia că lipsa scenei a fost mai mult decât compensată”. Dar chitara e cea care o aduce pe Olivia in rubrica noastra…Sa o ascultam:)

* De cand ai inceput sa canti la chitara si de ce?

** Am început să cânt la chitară în liceu pentru că mi-am văzut prietenii absorbiti de ea şi mi-am spus că e imposibil să nu reuşesc şi eu. Pe lângă acest lucru, am vrut să îmi demonstrez mie însămi că aud bine, contrar spuselor medicului. Deci, să tot fie vreo patru-cinci ani aproape. Pe de altă parte, a fost şi nevoia mea permanentă de a-mi expima stările şi sentimentele. Sunt o persoană excesiv de calmă şi mi-e foarte greu să îmi manifest trăirile, aici intervine chitara. O iau în braţe şi tot ce am de spus se aude altfel şi poate şi mai bine explicat decât frazele ar face-o vreodată. Dacă Bacovia lui Alifantis „râde în a şi în u”, eu trăiesc în Re şi în La.

* Ai pe cineva care te-a incurajat sa faci asta?

** De-a lungul timpului au fost câţiva oameni care m-au încurajat să iau chitara în mână cât de des pot. Părinţii mei au fost speriaţi iniţial când m-au văzut intrând în casă de la şcoală , târâind după mine o chitara ¾. Nu le era foarte clar ce vreau eu să fac cu ea. Natura lor bine ancorată în realul imediat nu prea i-a lăsat să înţeleagă de ce ţin morţiş să fac asta, dar la fel cum m-au susţinut în pasiunea mea pentru teatru, aşa au decis să închidă uşa când repetam şi m-au lăsat în plata mea. Cred că omul care mi-a deschis cel mai mult ochii şi care m-a făcut să îmi las la o parte neîncrederea în forţele proprii a fost Ştefan Tivodar. Curajul lui de a cânta folk într-un context muzical cum e cel românesc este imens, mai ales că începutul poveştii lui de dragoste cu chitara a fost similar cu al meu. Exemplul lui nu face decât să îmi demonstreze că se poate şi că nu ai nevoie de tutoriale sau de o facultate de profil muzical pentru a cânta. Voinţa şi pasiunea sunt singurele seminarii de la care nu ai voie să lipseşti. Îi mulţumesc aici pentru muzica pe care mi-a oferit-o. În rest ar trebui să îmi enumăr toţi prietenii poate. Începând de la cei care la fiecare chef îmi spuneau “mai cânt-o pe aia cu luminile de se sting” până la cei care strâmbau din nas când falsam şi pentru aprecierea lor am încercat să cânt mai bine.

* Cat este de greu sau de usor  sa incepi sa canti la chitara?

** Acum îmi vor sări în cap profesorii de chitară, probabil. Este incredibil de uşor să te apuci de chitară. Îţi trebuie, evident, o chitară şi răbdare (şi un tub de superglue să îţi lipeşti pe degete ca să nu ţi se taie pielea de la corzi până te obişnuieşti :P). Eu m-am apucat de chitară cu o foaie în faţă, pe care mi-o făcuse o prietenă. Pe foaie erau desenate nouă acorduri. Cu un pix roşu…şi acum ţin minte expresia concentrată a Andreei când le desena, atentă să nu greşească nimic. De acolo, totul a depins de mine, de cât de mult am exersat şi de cît de mult mi-a plăcut. Acesta de fapt este ingredientul de bază. Să îţi placă. Toate piesele pe care le cânt astăzi la chitară au o singură trăsătură în comun: îmi plac de mor!!

* Simti ca actualul curent de folk din Romania mai are sanse de viitor dupa disparitia Tatianei Stepa si a lui Pitis?

** Curentul folk va rezista în România cât timp vor exista chitare şi sentimente şi emoţii. Muzica folk este, pentru mine cel puţin, expresia perfectă a tuturor senzaţiilor umane. Pittis a fost un om incredibil, drept urmare sunt convinsă că şi la prima mea pensie, când am să mă duc în parc să îmi plimb nepoţii, voi da peste o gaşcă de liceeni care va cânta cu pofta piesele lui. Si cât timp totuşi există iubire Tatiana Stepa rămâne printre noi. Cred ca lumea e prea ocupată cu gălăgia, cu stările ieftine, cu superficialul pe care ni l-a făcut cadou lipsa timpului, dar nu e nimic pierdut pentru folk. De multe ori când m-am aşezat pe husa de la chitară pe jos prin parcul din Leu şi am început să cântăm, ne-am trezit cu alţi şi alţi oameni strângându-se în jurul nostru. Folkul nu are nevoie de public numeros, are nevoie de un public uman. Ascultători care să trăiască muzica şi să o înţeleagă pe deplin. Plus, viitorul e chiar sub ochii nostri: miercurile din Iron City, concertele din 100 Crossroads, festivalurile de la Calafat, Ploieşti, Suceava, Vama sau îl găsiţi la un click distanţă: ForeverFolk, FolkBlog, etc…

* Ce alte genuri de muzica mai asculti?

** Ca să “citez” din mp3 playerul meu: Urma, Metallica, InFlames, Disturbed, Placebo, Phoenix, Leonard Cohen, Deep Purple, AC/DC, Pink Floyd, Queen, si restul până la 1 Gb mai adaug puţin jazz, puţină clasică, un strop de Buena Vista Social Club…. îmi plac foarte multe.

* Cum vezi tu industria muzicala din Romania?

** Exact cum ai numit-o. Ca pe o industrie. Cântăm “la metru”, “pe bandă”, scoatem album, după album. Toţi cei care au început cu 8-10 ani în urmă şi promiteau multe au ajuns doar trupe de duzină. Vezi trupe gen Vama Veche, Voltaj şi altele. Cu tristeţe mă uit şi spre alte nume mari. E o diferenţă imensă între “hora mare pe motoare” şi “eşti frumoasă ca o stea”. Uneori o voce excepţională nu compensează pentru o scădere cruntă a calităţii versurilor. Un exemplu bun de trupă care a rămas consecventă în calitatea materialului discografic oferit fanilor este Urma, dar cum şi-au urmat crezul şi anume “fără compromisuri” au rămas cu publicul fidelizat încă de la primul album. Trupele care par să iasă din tipare sunt promovate cu greu, pentru că nu prezintă şanse mari de reuşită într-o ţară în care Guţă şi Salam Fermecătorul câştigă atâtea inimi. Şi dacă nu te ajută nimeni să ieşi la lumină, e cam greu să îţi închiriezi singur o sală de repetiţii, să cânţi în vreun bar, să plăteşti un studio şi renunţi în scurt timp.

* Ce alte hobby-uri mai ai?

** Mai scriu din timp în timp. Am depăşit vârsta la care toata lumea scrie poezii şi am lăsat şi poeziile tot acolo. Scriu proză. Mi-ar plăcea să îmi văd şi cărţile publicate, dar cred că trebuie să mai aştept pentru asta. Încă nu e momentul, cred. Vorba aceea, strugurii sunt încă acri. E loc de mult mai bine şi, oarecum, e ok că nebunia contextului economic actual a fost ceea ce a împiedicat publicarea primei mele încercări de roman. Am timp până trece marea criză să fac ceva mai bun. Şi stiu că pot să fac mai bine de atât.

* Daca ai ceva versuri preferate fie dintr-o melodie folk, fie dintr-o poezie care te ghideaza in viata sau iti dau puterea sa mergi inainte.

** Există un vers în orice aş face. Nu mă pot desprinde deloc de muzică. E mare lucru dacă vorbesc mai mult de cinci minute fără să aduc aminte de cel puţin o piesă. Depinde de stare. Cei care mă cunosc ştiu că am muzica mea de cafea, my happy songs, muzica mea de mers cu maşina, muzica de nervi. Pot, însă, să spun că prima piesă pe care am cântat-o la chitară a fost Doru Stănculescu – Fără petale şi că deşi este piesa mea preferata, eu încă nu pot să cânt Kansas – Dust in the Wind. Puterea să merg înainte? Da, aici ştiu sigur ce e: “just put your smile on, just let it talk for the sake of your word / just keep your head high, just watch your step while you’re climbing on life / too much dust…too much dust in your eyes, on your soul / and you’re tired and ready to fall / but you have to stay in the line / cause your life ain’t mud all the time” (Urma – Get a life)

BOGDAN DARADAN

bogdan_daradan Muzica Bogdan Daradan, chitara, folk, muzica

Nu-i roman cel ce nu simte ca pe propriul crez moral
Cele trei cuvinte sfinte: mama, tata si ARDEAL !

Asa mi-am pierdut eu (din nou) vocea ieri seara, de 1 iunie, in Parcul Plumbuita, unde am ascultat pentru prima oara Cenaclul Flacara pe viu. Asa m-am trezit azi dimineata, cu versurile de mai sus si acordurile de chitara in minte. Spre rusinea mea nu-mi aduc aminte nici cine interpreteaza si nici cum se numeste cantecul, stiu doar ca versurile ii apartin lui Adrian Paunescu. Nici prietenul Google n-a putut sa-mi zica, asa ca va rog pe voi sa-mi spuneti daca stiti.

Chiar daca spectacolul face parte dintr-o campanie electorala, chiar daca locul era plin (foarte plin) de oameni care n-aveau nici o legatura cu ce se canta pe scena, ci mai degraba cu mirosul de mici, a fost una dintre cele mai frumoase seri de care am avut parte. Folk de calitate, poezie, prieteni, racoare pe inserat, plecarea dupa miezul noptii, nimic mai frumos

Am cantat mult, chiar daca vocea nu prea ma ajuta si nu stiam nici versurile, iar acum imi aduc aminte unele dintre cantece : Oameni de Zapada, Walter Ghicolescu - Telefon peste moarte, Adrian Paunescu - Repetabila povara, Ruga pentru parinti, Io-s ficior de morosan, Un’ te duci tu mielule, Traiasca, Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca, Vanghele Gogu - Cat ti voi, Castelul, Tara lui Impozit Voda, Hanul lui Manuc, Mama lor, Treceti batalioane romane Carpatii, Cantecul lui Charlie Chaplin

P.S. In timpul unui cantec Cezar mi-a zis: “Va veni o zi cand iti va fi si tie dor de parinti”

andrei_cojea Cultural Adrian Paunescu, Cenaclul Flacara, Concert, cultura, folk