Pentru sarbatoare, am scos din arhiva teatru in blugi din 2003 cu mine actor si textier!

23 martie 2009-1februarie 2012! 1000 de posturi pe site/ul presainblugi.com! Sunt multe, sunt putine, judecati voi! Multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au contribuit la pastrarea acestei identitati in mica, sau mare masura, mai des sau mai rar, in vacanta sau in timpul liceului…Multumesc Andrei Cojea, caci fara tine acest site ar fi ramas doar o idee…Multumesc Alex si Vlad Mocanu, doi frati gemeni de nadejde, care acum sunt studenti in Marea Britanie…Multumesc Simina Adamescu, Daniel Luican, Gyeorg, Robert, Ana Maria Radoveneanu, Valentina Lica cu energia ei debordanta, Andrei Fiuciuc cu stilul lui acid de analitic, Diana Bone cu franturile sensibile din sufletul ei asezate in versuri si tuturor celor care ati trecut pe aici, fie si pentru o clipa, sa radeti, sa cititi, sa comentati, sa priviti…Va multumesc…Pentru toti like-rii de pe facebook, pentru toti cititorii si vizitatorii am o surpriza…Eu, “”in blugi”" in 2003, asa cum erati si voi sau asa cum sunteti inca acum in 2012….Vizionare placuta!

P.S.: Din pacate, calitatea imaginii nu este foarte buna, desi am incercat sa remontez anumite cadre sau sa randez fisierele video….CD/ul de pe care am prelucrat informatia zacea de aproape 10 ani intr-un colt uitat si arata acum ca trecut prin razboi….Nici piesa dupa Shakespeare nu am putut-o prelucra in intregime, dar sper ca pe viitor, poate la urmatoarea aniversare de 2.000 de postari sa fac rost de piesa integrala…Multumesc pentru intelegere…

Aliana Rateanu: Tell me about you as journalist. Describe us your career path to success.

I started “playing” with journalism even since high school when I was student at Dinicu-Golescu College. I worked voluntarily at “Evenimentul Muscelean” newspaper where I published a lot of articles in the 1999 – 2003 period. The most successful “story” that I wrote in that period was about the Freshman Ball where was organized “Couple of the Year” and where a romanian celebrity participated.

Over the years, I became a journalism student at the University of Pitesti-“Constantin Brancoveanu”. I worked for 4 years (2003-2007) at the Arges Pitesti newspaper where I coordinated the youth supplement “Arges in Blugi”, that I am very proud and sometimes I became nostalgic about this period.

I wish to thank master Mihai Golescu , newspaper directory, Mr Traian Ulmeanu, Dorina Bicu, Mihai Marian, photographer “personal” in jeans, Stefan Grigore and Ana Maria Demetriade who have patience with me and also Gabriel Lixandru that guided my steps to become what I am today.

After graduation I thought it was time to make a change in my life and I decided to go to Bucharest. Once I arrived in the romanian capital Bucharest, I started working as online political editor of Realitatea.net, where for over a year and a half I learned about online media, blogosphere and social media.

That’s how I met Piticu , anti-system Pitestean famous blogger, Ana Maria Bodrug, Alina Necula and other friends who helped me a lot. Mihaela Pana was one of them too.

I am currently a senior editor at the section of the diaspora businesslive.ro site and I must mention the name of Bogdan Gavrila, the man who is behind my back lately and who is contributing also actively in shaping my online path.

And to conclude this brief introduction to my biography media I want to talk about my “child” and my soul, – presainblugi.com, that I avoid to call Blog or Website because it is a bit of both, from my point of view.

Aliana Rateanu: I would like to know more about your achievements: the greatest article written by you, your best interview.

It is a very difficult question because I have many things to say, but if you “draw a line” on each stage of my life then I think that a relatively tables would look like this:
“At the time I worked for Evenimentul Muscelean”, the most commented article was a text about “non-conformist high school uniforms muscelene” which made uproar at that time in the city.

If I mention the time when I was editor of the supplement “Arges in Blugi” I can remember interview with DJ Liviu Hodor, a former classmate, who is now a famous DJ, an interview with a romanian star, and not least the story about the humanitarian actions undertaken by a senator of Arges.

Already I was approaching my peak period in terms of journalism career when, at the site editor realitatea.net I made a report on 13 Jilava fort, where was shot Marshal Ion Antonescu by the communists, and a story about a getic village built by a handful of students from the Archaeology, a village built near the town Bragadiru and fully realized based on old technology 2000 years ago, technology remaining legacy of the Geto-Daci.

I could remember this as the last landmark interview with His Excellency, Raduta Matache, Romania’s ambassador to Sweden. You can find the interview on the diaspora section at businesslive.ro.

I should end talking about important interviews and let your readers discover more on presainblugi.com, who is a special virtual place. The most important is that you’ll find there articles about valuable young people who I really like to discover and write about. Interviul complet aici!

Diana: Prima intrebare care-mi vine in minte ar fi: Ce mai face Karma?

Adrian Sebe: Karma isi urmeaza karma…:) suntem prezenti in numeroase concerte, recitaluri, emisiuni radio, tv, nimic schimbat…

Diana: Dupa 17 ani de Karma, imi pun intrebarea: de ce Karma si nu Dharma? Are o motivatie anume numele trupei?

Adrian Sebe: Putea fi foarte bine si Dharma dar esential pentru noi a fost relevarea muzicii noastre ca fiind o parte a destinului nostru si, cum foarte bine stii, karma guverneaza legea cauzalitatii, legatura dintre cauza si efect iar propagarea la infinit a acestui mecanism influenteaza reincarnarea urmatoare …karma, pentru noi, era mai aproape de ceea ce voiam sa fim: muzica noastra fiind cauza, efectul propagandu-se uniform atat asupra publicului cat si asupra noastra…dar daca vrei sa vorbim despre dharma si karma o s-o facem poate alta data…

Diana: In paralel iti aduci contributia si proiectului Micul Paris. Care dintre aceste doua proiecte iti este mai aproape de inima?

Andrei Sebe: Da, de aproximativ un an am demarat si acest proiect, Micul Paris, la initiativa unui fost coleg de la Karma, Onu Pavelescu. De fapt totul a pornit de la o gluma, Onu, in dorinta de a urca mai des pe scena (lipsindu-i de ceva ani aceasta experienta ) ne-a cerut ingaduinta de a canta “open stage” in diferite cluburi…canta cu George Petcu, un basist cu care mai colaborase in trecut si vazand ca se bucura de succes, m-a rugat sa ii ajut intr-un concert in Iron City, iar dupa aceea, Eugen Avram a venit la noi si a spus ca ar fi cazul s-o punem de-o trupa adevarata pentru ca sunam bine…si asa am inceput sa cantam sub titulatura Micul Paris….Micul Paris este o trupa de rock in care ma regasesc in totalitate, implicarea mea fiind totala si neconditionata si, mai noua, imi ocupa si cea mai mare parte a timpului (avem de facut repertoriu, repetitiile sunt mai numeroase decat cele de la Karma pentru ca trebuie omogenizate mai multe instrumente) dar Karma pentru mine a fost si va ramane o parte a sufletului meu….asa ca nu am o trupa preferata, fiecare dandu-mi posibilitatea de a ma exprima atat ca folkman ( Karma) cat si ca rocker (Micul Paris).

Diana: Noutati pentru public…

Adrian Sebe: Noutatile ar fi doua concerte Micul Paris, pe 17 noiembrie in El Primer Comandante si pe 19 noiembrie in Kanto Music Club un club mai nou in care vom canta pentru prima oara…bineinteles ca va asteptam sa veniti cu mic cu mare…

Diana: Ca orice reprezentant al muzicii folk romanesti, contiinta ta artistica a fost marcata de fenomenul regretatului Paunescu. Cum ti-l amintesti?

Adrian Sebe:  Ufff, e greu de descris…relatia mea personala cu Adrian Paunescu nu a fost foarte cordiala din care cauza nici nu am acceptat sa cantam in “Totusi iubirea “ dar ca poet este greu de egalat. L-am admirat si ca poet (de altfel a scris pentru Karma doua texte  ale unor cantece) si ca om politic tocmai pentru entuziasmul si implicarea sa totala in tot ceea ce facea.  Un erudit, un intelectual rafinat care a adus la indemana maselor un gen literar cosiderat ca fiind apanajul unei elite, a unui numar restrans de oameni, acest lucru se uita asa cum s-a dat usor uitarii si ce fenomen cultural si social extraordinar a fost Cenaclul Flacara… cui ii pare usor sa tii in mana ta zece mii de oameni  numai cu o chitara, se inseala… iti trebuia daruire totala sa poti face asta pentru ca, altfel, publicul te taxeaza..

Diana: Un mesaj pentru noi toti!

Adrian Sebe: Veniti aproape de muzica buna, fie ea folk, rock sau jazz, pretuiti la timp valorile care se intampla sa va fie contemporane pentru ca apoi e prea tarziu si, ca sa-l para frazez pe Paunescu, “ sa ne iubim pe tunuri”…

Cu bine !

DIANA BONE

Spectacolul este o continuare a seriei initiate de muzicianul Grigore Lese, prin care incearca sa pastreze si sa promoveze muzici stravechi din satele romanesti. Alaturi de domnia sa, vor urca pe scena muzicanti pentru care “a canta” este un act natural, invatat firesc, asa cum ne deprindem cu mersul sau cu vorbirea.

Seria “Ultimii rapsozi” a fost produsa in colaborare cu ICR, avand ca punct culminant un concert la Ateneul Roman cu casa inchisa. De aceasta data, spectacolul este produs de Asociatia Interculturala de Traditii, in colaborare cu Societatea Romana de Radiodifuziune, urmand a fi inregistrat si difuzat in reteaua Radio Romania. In mod exceptional, Grigore Lese a acceptat sa isi cante muzicile maiastre, prezentandu-se nu doar ca amfitrion al spectacolului, ci in primul rand ca muzician.

“Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnatã, adâncatã, moroşenească.
De ce cântă omu’?… Pentru că aşa îi vine: de pildă, de osteneala bătrâneţilor.
Când cântă omul?… Când îi vine.
Care este diferenţa dintre muzica tradiţională românească şi muzica lăutărească ţigănească?…
Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de înstrăinare, de jale; muzica de mahala exprimă exaltare trupească.
Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentiment, lăutarii o fac pentru a câştiga bani.
Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul.
Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.” – Grigore Lese

DIANA BONE

Mi-era atât de bine când timpul era fărâmiţat ca un dram de pâine neagră

-purtat în mâini negre, cu unghii negre, privit de ochi negri.-

Atunci aveam sumane sure şi ochi mărgean…

Şi cum te mai iubeam: ogive de duh şi infern se contopeau în mine şi se făceau rod…

Apoi rosteam cuvântări difuze:

Carmina triumphare.

…

Mă târăsc.

Sternul meu e cununat cu jugul şi mânjit de glie.

Un murmur- numai- al trupului meu în cântu-i de lebădă.

Diana Bone

Sub gorunul lui Nichita

Mi-e trupu-mi ancorat

De ramura unui gorul bătrân

Şi-mi vad prin scoarţa lui

Penitenta-mi, moartea şi dorul de bătrâni.

Prin încordarea firii

Îmi plec capul pe mâini-

Falange mici, reci, osoare,

În care parcă s-a întrupat noaptea.

De ce nu vii?

De ce nu vii degrabă

Să-mi sufli-n plete colbul

Ce are să mă îngroape

Sub ramul lui Nichita

Astă dată fară de sicriu.

By: Diana Bone

Şi vreau ca tu să mă ajuţi! Ai sa ordonezi cuvintele bizare între linii trasate strâmb cu o cretă albă pe un perete de sare,

Iar pe cele scurte, sonore…cuvintele fulg şi cuvintele ploaie să le porţi goale sau…

să le porţi pe paie.

Drag vânzător de cuvinte, ştii ce mai vreau?!

Vreau să fim menestrei, sau misionari, sau simplii drumeţi

Şi să ne ţinem mereu tolba de vorbe deschisă.

Ai să ştii atunci că viaţa nu ne e o pildă scrisă-

Cât timp vom umbla, ştiu sigur că vei învăţa să-mi descri în mii de cuvinte sterpe chipul, iar eu,

eu voi desprinde forme clare din anagrame încâlcite.

Cuvintele ponegrite o să le vindem când eu îţi voi spune „Iubite!”

doar printr-o clipire şi un dram de virtute.

Şi apoi…Şi apoi o să fim săraci! Săraci în grăire! Şi muţi, paradisiaci!

Îţi vei hrăni doar spiritul cu seva buzei mele de jos, iar sânu-mi se va împlini ca al unei primordiale Eve.

Nebună în cânt am să înfulec din nou din păcat şi din nou tu-mi vei purta urma prin lume drept vânzător ambulant de cuvinte.

Spre apus am să secer cuvinte

Şi am să-ţi spun „Iubite!”.

By: Diana Bone