Acum vreo trei ani lucram pe platoul di filmare la Imperium der Paepste, un documentar german despre institutia papala in timpul Renasterii, dar despre aceste experiente am povestit deja. In acele zile m-am imprietenit cu Constantin Dita, un actor foarte talentat din noul val, care imi spunea atunci ca va lucra la un proiect prin care ar urma sa se realizeze un film despre rezistenta anticomunista din Muntii Fagaras. Am ramas foarte placut surprins ca avea sa se faca un film pe aceasta tema si care sa aibe in centru figura lui Ioan Gavrila Ogoranu si Grupul Carpatin Fagaras. De atunci am tot asteptat aparitia acestui film.
In cele din urma, asteptarea a luat sfarsit intr-un fel, caci filmul a fost lansat in premiera la Festivalul de Film de la Berlin, vineri 12 februarie, sub titlul Portretul luptatorului la tinerete. Filmul a fost regizat de Constantin Popescu Jr., iar Constantin Dita il interpreteaza pe Ioan Gavrila Ogoranu. Din distributie mai fac parte: Alexandru Potocean, Mimi Branescu si Nicodim Ungureanu.
Cum era de asteptat, tematica filmului a fost probabil prea neinteresanta pentru a reusi sa stranga un buget rezonabil, astfel incat regizorul a trebuit sa se descurce cu un buget extrem de redus. Filmul trebuia sa apara in toamna anului 2009, dar din motive tehnice datorate si unor probleme financiare, lansarea filmului a fost amanata. AFLATI AICI POVESTEA ACTIUNII FILMULUI!
In ultima vreme, atentia mijloacelor romanesti de informare in masa s-a indreptat aproape excesiv catre problemele de care sufera politica romaneasca, respectiv viitoarele congrese din PSD si PNL sau modul regretabil in care Basecu si Boc inteleg sa conduca tara. In prim-planul dezbaterilor de saptamana trecuta s-a aflat problema pensiilor, la televizor au aparut mari actori ajunsi la varsta batranetii care au plans in direct si in exclusivitate pentru a sublinia injustitia pe care guvernul marionetei Boc se chinuie sa o justifice prin imaginile poetice ale domnului Vladescu, a carui texte cred ca sunt scrise de Dan Bittman.
Dar, dincolo e toate, mass-media romaneasca a trecut aproape in totalitate cu vederea o problema care poate deveni mult mai amenintatoare, respectiv turul al doilea din cadrul alegerilor prezidentiale din Ucraina, care a avut loc pe 7 februarie. Rezultatul alegerilor are sa schimbe intreaga configuratie geostrategica in Europa Centrala si de Est, in zona Caucazului si in zona Marii Negre.
Alegerile prezidenţiale se apropie pe zi ce trece. Dincolo de circul politic care capătă la noi valenţe paroxistice şi tragicomice în România a izbucnit din nou un conflict interconfesiona între Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Aceasta stare de tensiune a fost declanşată, cel puţin la nivel mediatic, pe 29 septembrie când un grup de preoţi ortoocşi din Episcopia Maramureşului şi a Sătmarului au mers la PF Danie cu jalba în proţap să-i dea e ştire cât de răi sunt greco-catolicii că doresc să-şi recupereze bisericile confiscate abuziv in 1948 de către statul comunist şi ateu.
Patriarhia a publicat atunci un comunicat de presă prin care se menţiona că PF Daniel a încercat de mai multe ori să sensibilizeze autorităţile pentru a elabora o nouă formă legală care să ţină cont de “realitatea din teritoriu”. Comunicatul BOR susţinea că Biserica Greco-Catolică doreşte să intre în posesia unor parohii în localităţi în care nu există niciun credincios greco-catolic.
De ce un astfel de conflict în prag de alegeri?
Conducătorii BOR sunt, în marea lor majoritate, familiarizaţi cu avatarurile unei vieţi în slujba statului, indiferent ce culoare ar avea acesta (roşu sau portocaliu). BOR fiin cult majoritar ştie foarte bine că scumpii nostri aleşi ai neamului vor fi foarte sensibili la mesajele şi doleanţele ce vin din partea BOR că doar majoritatea electoratului de acolo provine.
Astfel perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale este propice pentru a mai smulge o promisiune, un proiect de lege introdus în Parlament (chiar dacă acolo oricum se împotmoleşte că nu are cum să primească avizul de la Comisiile Juridice). Prin urmare, e rost de propăşeală pentru ierarhii BOR şi nu pot scăpa o astfel de ocazie care apare odată la 4 (acum chiar 5) ani. Pentru realizarea acestui scop, Patriarhia dezinformează, în loc să informeze, introducând în comunicatul oficial nişte minciuni inimaginabile.
Politica internă a Republicii Moldova nu este deloc atât de limpede pe cât şi-au dorit comuniştii. Puterea ramane insa o realitate pe care PCRM (Partidul Comunist din Rep. Moldova) nu doreşte să o scape printre degete, chiar dacă o primă tentativă a Parlamentului de a alege noul preşedinte al Moldovei a eşuat. Conform Constituţiei moldovene, sarcina de a alege preşedintele îi revine Parlamentului. Compoziţia acutalului parlament a fost determinata de alegerile din luna aprilie, în urma cărora a izbucnit o mini-revoluţie reprimată de către autorităţi prin cele mai autentice metode comuniste. Totuşi, comuniştii au greşit calculele atunci când au fraudat alegerile legislative, astfel încât PCRM a obţinut 60 de mandate parlamentare, în timp ce opoziţia moldovenească a obţinut 41. Pe 20 mai Parlamentul Republicii Moldova s-a reunit pentru alegerea noului preşedinte al Moldovei. Datorită celor 60 de mandate, PCRM a fost singurul partid care a putut propune candidaţi la funcţia supremă în stat. Pentru a simula un scrutin democratic, comuniştii au propus doi candidaţi: Zinaida Greceanii şi Stanislav Groppa. În debutul şedinţei, partidele de opoziţie – PL, PLDM, AMN – au anunţat că intenţionează să părăsească sala, nedoriind să ia partea la alegerea viitorului preşedinte. Acest moment de protest a fost sabotat de Vladimir Voronin, care , în calitate de deputat, a cerut oprirea microfoanelor. Parlamentarii opoziţiei au ieşit din sală, în cele din urmă şi s-a trecut la scrutin. Rezultatul acestuia arată lumii întregi că “democraţia” pe care o promovează comuniştii moldoveni este doar praf aruncat în ochii celor care nu vor să vadă realitatea. Doamna Zinaida Greceanii a obţinut 60 de votiru, in timp ce Stanislav Groppa 0.
În tot acest timp, Vladimir Voronin se dovedeşte a fi un adevărat one-man-band, în mâna căruia se centraliizează toate pârghiile de putere a Rep. Moldova. Voronin este Preşedintele în exerciţiu al Rep. Moldov, dar, în acelasi timp, este şi deputat în Parlamentul Moldovei şi preşedintele PCRM. Nici chiar Constituţia Moldovei nu concepe ca un singur om să fie în acelaşi timp preşedintele republicii, preşedintele PCRM şi deputat. Legea privind statutul deputatului în Parlament stipulează la art. 3 lit. a faptul că funcţia de deputat este incompatibilă cu cea de preşedinte al Rep. Moldova. „Constatam ca refuzul deputatului Vladimir Voronin de a demisiona din functia de presedinte al Republicii Moldova este o incalcare grava a legislatiei si reprezinta mentinerea fortata a puterii de stat cu incalcarea prevederilor Constitutiei, calificata de Codul Penal, art 339, drept uzurpare a puterii de stat”, afirmăVlad Filat, liderul PDLM, citat de România Liberă. Pedepeapsa prevăzută pentru uzurparea puterii de stat este cuprinsă între 10-15 ani de închisoare. Astfel, one-man-band-ul Vladimir Voronin ar trebui să schimbe costumul de firmă cu zegheaua închisorii, dar doar nişte idealişti pot crede că Voronin va ajunge cu adevărat acolo unde îi este locul, adică după gratii.Citeşte aici articolul complet
Despre comunism s-au spus multe, dar indiferent cate se vor mai spune cred că tot nu va fi destul. Noi cei care l-am trăit, indiferent cât de mici am fi fost în 89, îl avem încă în vene ca nişte reziduri ascunse bine prin cotloanele sufletului. Aceasta nu este o problemă ce ţine de propria opţiune, ci de psihologie. Nicio altă ideologie, fie aceasta concretizată în cel mai autoritar regim posibil, nu a reuşti să distrugă omul din interior în măsura în care comunismul a reuşit să facă acest lucru. Conştientizarea acestui aspect este un mare pas spre o comprehensiune mai bună a societăţii româneşti de astăzi şi a fiecărui român în parte.
Aş dori să argumentez aceste afirmaţii pornind de la un eseu al lui Vaclav Havel. Înainte ca Havel să ajungă preşedintele Cehoslovaciei, în 1989, el a petrecut foarte mult timp prin închisorile comuniste din cauzaactivităţilor sale de disident şi membru fondator al organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului, Carta 77. Timpul petrecut prin închisorile comuniste i-a dat posibilitatea lui Havel să reflecte mai mult la sistemul politic a cărui victimă era şi la adevărata natură a răului pe care acesta îl reprezintă. În eseul său Puterea celor fără de putere, Havel ne spune povestea unui vânzător de zarzavaturi. Iată rezumatul acestei povestioare citate de Francis Fukuyama în lucrarea sa Sfârşitul istoriei şi ultimul om.
În povestioara lui Havel, un vânzător de zarzavaturi îşi pune în vitrină, printre legumele sale, lozinca: “Proletari din toată lumea uniti-vă!” Întrebarea pe care ne-o punem este: “de ce face el aceasta?” Vânzătorului de zarzavaturi îi este indiferent conţinutul semantic al lozincii şi nu pune lozinca în vitrină pentru a comunica oamenilor un ideal propriu în care crede cu tărie. Lozinca este, însă, un semn şi conţine un mesaj subliminal foarte precis, pe care l-ar putea exprima şi astfel: “Eu, vânzătorul cutare, trăiesc aici şi ştiu ce trebuie să fac. Mă comport cum mi se cere. Se poate avea încredere în mine şi mă comport mai presus de orice reproş. Sun ascultător şi de aceea am dreptul să fiu lăsat în pace”. Acest mesaj este adresat celor de la putere şi, în acelaşi timp, constituie un scut împotriva potenţialilor informatori. Negustorul ar fi putut afişa, la fel de bine, lozinca: “mi-e frică şi de aceea mă supun orbeşte”. Valoarea de adevăr a lozinicii era aceeaşi, dar vânzătorului de zarzavaturi îi este jenă să pună în vitrină o asemenea declaraţie fără echivoc a propriei degradări. Astfel, semnul îl ajută să-şi ascundă faţă de sine însuşi josnicia pe care se bazează propria ascultare şi josnicia sistemului. Pe amândouă le ascunde în spatele unui piedestal înalt, care este ideologia.Citeste aici articolul complet
Loading ...
Recent Comments