In incursiunile mele zilnice pe blogosfera am gasit pe youtube un film istoric in care un blogger roman joaca rolul imparatului Carol. Va las materialul video care, desi este in limba germana imaginile sunt 100% clare!

VEZI AICI postul complet…

In ultimul timp am fost ocupat cu “antrenamentele” pentru Burta Jos III si alte activitati conexe. Pentru ca urmatorul post este despre politica voiam sa fac un anunt. PE 29 IUNIE PNL va omagia un om, un liberal, un geniu al istoriei – Nicolae Balcescu. Si daca tot vorbim de istorie o sa prezint in scurt rezumat un post despre istoria Bocului asa cum este vazuta ea de catre Dan Patrascu. Lectura Placuta!

Dacă zgândărim puțin prim memorie ne vom aminti cărțile de istorie din timpul liceului, mai exact manualele de istorie a românilor, unde costobocii erau enumerați printre triburile dacilor liberi, dat fiind faptul că nu au fost încorporați în Imperiul Roman. Tentativele de localizare geografică a costobocilor nu sunt tot timpul univoce, dar, în principiu, ei ocupau teritoriul Basarabiei de astăzi și o parte a Bucovinei. Până în secolul II d. Hr. au rămas și-au păstrat independența, apoi au fost cuceriți de popoarele migratoare mai puternice.

Și totuși, costobocii de ieri formează singurul trib dacic care a reușit să-și perpeteueze existența prin meandrele încâlcite ale istoriei până în zilele noastre. Mai exact, costobocii de ieri au devenit emilBOCii de astăzi. Dincolo de o ușoară schimbare a denumirii lor, există anumite trăsături fundamentale ce ne îndreptățesc să tragem concluzia că emilBOCii pe care îi cunoaștem cu toții sunt urmașii costobocilor de odioniară. Să vedem câteva caracteristici:

1. Costobocii, un trib care nu a fost încorporat în Dacia Romană, au pornit în jurul anului 170 d. Hr. un război împotriva cui nu trebuia, adică împotriva Imperiului Roman, aliindu-se cu marcomanii. În istoriografie acest război este consemnat drept: războiul marcomanic. Evident, au fost învinși, iar mai apoi romanii i-au folosit pe costoboci pentru a apăra granițele Daciei în fața vandaliilor oferindu-le bani și pământuri.

EmilBOCii de astăzi au pornit, la rândul lor, un război împotriva unui adversar cu care nu ar trebui să se războiască: poporul român. Tactica emilBOCilor este extrem de dură, tăieturile în carne vie și învrăjbirea adversarilor fiind două dintre armele de temut ale emilBOCilor care doresc să răscumpere înfrângerea strămoșilor costoboci prin câștigarea războiului. Tot de la strămoșii lor, emilBOCii au învățat și tactica oferirii de ”bani și pământuri”, care în contextul actual se concretizează prin pomana electorală. Dai un vot emilBOCilor primești un kilogram de făină!

2. Costobocii locuiau în așezări simple constituite din bordeie și locuințe de suprafață. EmilBOCii de astăzi doresc să-și ia revanșa  față de strămoșii lor mutându-se la vile luxurioase și trimițând populația română la cort. Căci după măsurile emilBOCilor cortul va deveni așezământul românesc cel mai popular.

3. Costobocii lucrau ceramica manual sau cu roata. EmilBOCii nu au dorit să dea uitării preocupările strămoșilor, astfel încât îi putem vedea adesea cosind sau tricotând.

4. Costobocii foloseau monede proprii pe care le băteau în atelierele lor. Datorită emilBOCilor foarte curând și noi vom folosi exclusiv monede căci a vedea o bancnotă, fie și de 1 leu, va fi un lux de care românii nu vor avea parte.

5. Last, but not least! În multe privințe, costobocii rămân o enigmă, datorită lipsei de izvoare arheologice consistente. Totuși, cel mai cunoscut aspect îl constituie obiceiurile de înmormântare. RESTUL ARTICOLULUI AICI!

Pentru majoritatea bloggerilor este cunoscut ca “Cel ce striga in pustie” sau simplu “Dan” – tipul care a avut “tupeul” sa fie contra “Zeului ZOSO”. Dar, dincolo de polemicile din ultima vreme si de mesajele pro sau contra, Dan Patrascu este un tanar studios de valoare care invata teologia la Universitatea Pontificala Gregoriana din Roma printr-o bursa din partea Vaticanului, oferita prin intermediul Congregatiei pentru Bisericile Orientale. Studiaza la Roma din 2004 unde a absolvit si Facultatea de Filosofie din cadrul Universitatii Urbaniana. Si lucrurile nu se opresc aici…

Reporter: Pentru ca viata e o jungla, iar blogosfera e cea mai clara reflectie a ei, cum se impaca teologia cu blogosfera?

Dan P.: Poate sunt putin naiv, dar eu consider că în esenta lor oamenii sunt buni. Când intru în contact cu o persoană nouă plec mereu de la această premiză. Atunci când o persoană tine să-mi demonstreze exact contrariul, o compătimesc pentru că prin răutate îsi face singură rău. Ati văzut vreodată un om răutăcios care să fie fericit? Eu nu! Transpunând aceste reflexii în contextul blogosferei si al vietii, eu nu le consider o junglă. În blogosferă este loc pentru toată lumea.

Reporter: Dar nu mi-ai raspuns la intrebare. Poti face teologie pe blogosfera?

Dan P.: În ceea ce priveste blogosfera si teologia afirm cu hotărâre că nu se exclud nicidecum. Dimpotrivă. Poate multă lume si-a făcut o imagine eronată despre teologi, preoti, Biserică, crezând că reprezintă o frântură vetustă a societătii. Nu este asa. Teologia are un mesaj pe care trebuie să-l transmită si este normal ca emitătorii acestui mesaj să se folosească de toate instrumentele existente, inclusiv de bloguri, retele de socializare, Youtube, Twitter. De altfel chiar Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe preoti să se folosească mijloacele moderne de comunicare pentru a-si transmite mesajul. Vaticanul are un canal propriu pe Youtube, spre exemplu. Unii ar putea crede că între teologie si blogosferă există o contradictie, deoarece blogosfera nu este cel mai moral segment al societătii. Pe bloguri se foloseste adesea un limbaj vulgar si se propagă valori care sunt, de fapt non-valori. Dar blogosfera este mare si există bloggeri minunati pe care mă bucur că i-am descoperit.

Reporter: Povesteste despre cum ai reusit sa primesti bursa din partea Vaticanului?

Dan P.: Nu cred că sunt foarte multe de spus în acest sens. Am început să studiez teologia în 2003 în cadrul Universitătii Babes-Balyai, departamentul Blaj. Datorită rezultatelor bune si a activitătilor extracurriculare în care am fost implicat am primit în 2004 o bursă din partea Vaticanului, mai exact din partea Congregatiei pentru Bisericile Orientale (CBO). În fiecare an, CBO oferă un număr restrâns de burse studentilor români care au rezultate bune. Cititi aici restul articolului

Bogdan Daradan

Dan Patrascu, un “infocat” sustinator al ideilor umaniste si liberale, a postat recent pe blogul sau o serie de informatii care m-au pus pe ganduri…

Chiar daca informatia la origine are sursa Hotnews, Dan Patrascu locuieste in Italia si stie pe viu “stirea” ca sa zic asa…

Se pare ca primarul vrea sa repatrieze voluntar 3400 de romani, numai ca nu toti sunt”romani” unii se dau “romani” cand de fapt sunt “rromi”…Mai exact, primarul Italiei umbla cu cioara-vopsita ca sa fiu plastic…Despre ce e vorba!?

Administratia din capitala italiana se angajeaza sa le ofere o formare profesionala, sa le gaseasca un loc de munca la firmele italiene prezente in Romania, dar si sa le plateasca 200 de euro pe luna pentru o perioada de jumatate de an de la repatriere”, aflăm de pe Hotnews. O analiză destul de interesantă a planurilor lui Alemanno, puteti citi pe blogul jurnalistei Anne-Marie Blăjan.

Stau la Roma de aproximativ 6 ani, timp în care m-am implicat destul de activ în viața unei parohii romano-catolice de la periferia Romei, pe Viale Alessandrino. Ca în orice cartier de periferie, și în cartierul Casilina trăiesc foarte mulți români. Tot în aceeași zonă există și o tabără de rromi (italienii denumesc aceste tabere campi nomadi). Prin urmare sunt la curent atât cu condițiile de viață a acestor cetățeni români, dar și cu frica populației italienești.

Problema este complicată și depinde foarte mult din ce punct de vedere este privită. Dincolo de generozitatea aparentă a proiectului lui Alemanno, este clar că edilul Romei vrea să scape de acești 3400 de români, lucru care ar putea fi privit drept o dovadă de cinism. Încerc să mă pun, totuși, și în locul italienilor. Din realitatea unei astfel de tabere de rromi pot spune că majoritatea se ocupă cu cerșitul, furtișagurile și prostituția. Stau în comunități închise, în condiții inumane pe care și le asumă, însă, mai mult din proprie inițiativă decât din lipsa unor oportunități. Oamenii aceea nu s-au integrat și nici nu doresc să se integreze. Cititi aici restul articolului…

Jurnalul Național este un cotidian care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre ziarele cele mai cunoscute și vândute din presa românească, iar la conducerea sa se află figuri oarecum emblematice ale presei românești, ca Victor Ciutacu sau Marius Tucă. Pe Ciutacu îl vedem adesea la televizor și mereu pozează în figura de apărător al dreptății, al presei scrise. Ciutacu se consideră un profesionist desăvârșit, drept pentru care, în excesele sale de aroganță, își asumă rolul de figură emblematică a presei românești, adică el decide ce e bine și ce e rău în presă, ce e corect sau ce e greșit.

Dar iata adevarul!

Iată ce scria Jurnalul Național cu semnatura JN:

”S-a speculat mult pe seama faptului că liantul apropierii dintre Gabriel Oprea şi PD-L ar fi fost Elena Udrea. Dincolo de orice zvonuri, Oprea şi Udrea au o relaţie apropiată construită cu ajutorul lui Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării şi Turismului, cel care a fost partener de afaceri cu ministrul Apărării la începutul anilor 2000”

Și iată ce scria în februarie Emilia Sercan:

“S-a speculat mult pe seama faptului că liantul apropierii dintre Gabriel Oprea şi PDL ar fi fost Elena Udrea. Dincolo de orice zvonuri, Oprea şi Udrea au relaţie apropiată, construită cu ajutorul lui Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării şi Turismului, cel care a fost partener de afaceri cu ministrul Apărării la începutul anilor 2000″

După cum se poate observa, aceste două fragmente sunt absolut identice! S-ar putea spune că e doar un mic paragraf și că aici s-ar fi putut strecura o greșeală involuntară, dar lucrurile nu stau chiar așa. Iată, există fragmente mult mai ample care sunt, ați ghicit, identice! VEZI AICI TOATA DOCUMENTATIA!

Prietenul meu, Dan, ma uimeste din nou cu un text mai mult decat GENIAL…Va invit la lectura si reflectie! MERITA!

Călătoresc foarte des cu avionul între Roma şi Timişoara, iar fiecare călătorie este un prilej trist de a intra in contact cu o mentalitate românească ce se încăpăţânează să rămână închistată într-o ramă extrem de strâmtă care miroase, de la o poştă, a comunism. Să vedeţi cum s-a întâmplat de data asta, pentru a trage apoi nişte concluzii.

Am ajuns în aeroport ceva mai repede decât ar fi trebuit. Pe ecranele informative scria că check-in-ul pentru cursa Roma-Timişoara avea să se desfăşoare la biroul numărul 242. Mă îndrept într-acolo. Check-in-ul nu începuse încă, dar la 242 era o coadă de abia o cuprindeai dintr-o privire. Bun, încerc să gândesc logic. Ştiam foarte bine că check-in-ul se va face la două birouri şi nu la unul singur. La 241 se făcea check-in-ul la o cursă spre Grecia, aşa că eu m-am pus la biroul 243. De unul singur şi respectând linia galbenă. La 242, linia galbenă nici nu se mai vedea. Oamenii stăteau buluc începând chiar din faţa biroului. Am stata aşa, de unul singur la coadă, cam 20 de minute, timp în care de la coada cealaltă mi se aruncau priviri pline de compasiune, unele, şi pline de superiortate altele.

Întâmplarea face că exact cu 2 ore înainte de plecarea cursei, vine un angajat al aeroportului care avea să se ocupe de aceste proceduri şi, culmea se pune la biroul 243 unde eram eu singur. Deja lumea de la 242 începea să se uite cu invidie. După 10 minute de pregătiri, domnul spune că se poate începe check-in-ul, moment în care toţi cei din faţă de la coada 242 au sărit să se pună în faţa mea, având în vedere că eu stăteam la linia galbenă, cam 2 m în faţa ghişeului. Evident, nu am să tac, aşa că i-am invitat, politicos, pe toţi să se pună în spatele meu.

Românaşii au început să vocifereze, că ei stau de la ora 8 în aeroport etc, dar am rămas impasibil, mai ales că şi domnul de la check-in i-a invitat şi dânsul să e pună în spatele meu, asigurându-i în acelaşi timp pe toţi că va veni foarte curând cineva şi la 242. Prin urmare am fost primul care am făcut check-in-ul, dovedindu-mi-se că instinctul cozii este este încă foarte profund înrădăcinat în mentalul colectiv românesc, după sloganul “noi stăm la coadă, noi nu gândim”.

Bun, asta a mai fost cum a fost. Peste două ore mă aflam în apropiere porţii de îmbarcare încă nedeschisă notând tot felul de idei în agenda mea magică. La poarta H2, de pe aeroportul Fiumicino, accesul spre poarta de îmbarcare se face prin lateral, acolo unde bariera de birouri se termină. Bun. La un moment dat vin cei care urmau să se ocupe de procedura de îmbarcare. Eu de obicei rămân tot timpul ultimul, pentru că urăsc să stau la coadă 30 de min atunci când pot sta jos. Spre mirarea mea, cum au apărut angajaţii, toti cei aprox 150 de români au format o coadă imensă chiar în faţa ecranului, pe unde însă era evident că nu se poate trece. Mi-am ridicat privirea, mi-am făcut cruci, nu îmi venea să cred. Românii au făcut coadă într-un loc pe unde nu se putea trece!!!! Genial. Am început să-mi adun tacticos agenda, să-mi iau sacoul, apo tacticos am mers în lateral şi m-am pus acolo în faţa unei alte linii galbene.

DE UNUL SINGUR! Oamenii din nou priveau uimiţi spre mine. Aud chiar nişte cucoane care mă bârfesc: “Uiti, mă, ăsta nici nu ştie pe unde se intră în avion. Degeaba se îmbracă la costum”. Din nou, îmi era ciudă pe instinctul cozii şi pe lipsa minţii celei de pe urmă. Românul nu o are nici pe aia. Evident, după ceva vreme un angajat care se ocupa de imbarcare le spune oamenilor că intrarea în avion se face pe acolo unde eram eu.

Nu m-am putut abţine şi probabil am râs ironic, dar sincer, în interior eram un pachet de nervi. Nervos pentru că românul de azi este cum este, nervos pentru că după 20 de ani de libertate nu s-a schimbat nimic. În afară de coadă, greu se mai găseşte ceva în mentalitatea românească. Cozi, cozi, cozi, oricâte, oricând şi oriunde! Evident, pentru prima oară în 6 ani de călătorit des cu avionul am fost primul care a urcat în avion.

Epilog la epilog…

…Stăm la coadă să importăm avioane F16 second-hand de la cine nu mai are nevoie de ele, stăm la coadă să importăm sisteme politice noi din alte state fără a evalua dacă acele sisteme pot fi implementate la noi sau nu, stăm la coadă să mai vedem o ştire de la ora 5, stăm la coadă unde se dau haine sau alimente gratuite, stăm la coadă să prindem un loc pe o listă electorală sau într-un colegiu uninominal, stăm la coadă să prindem pe alţii cu mâţa în sac fără a da importanţă faptului că ducem în spate un sac plin de mâţe, albe şi negre. Stăm la coadă săvorbim cu Mircea Badea la Radio Zu ca să auzim 2 vorbe plictisite şi să ne simţim importanţi, stăm la coadă când prezentul trece pe lângă noi, stăm la coadă la propria noastră viaţă şi nu ajungem la rând. Stăm la coadă atunci când vine vorba de principii şi de norme morale puse în practică, şi nu ajungem niciodată la rând. Stăm la coadă ca să prindem un strop de viaţă fericită, şi nu ajungem la rând. Dar, în toate acete circumstanţe, nu vom ajunge niciodată la rând până nu vom înţelege că statul la coadă nu rezolvă nimic! Politica, etica, familia, fericirea nu se vine la coadă! Toate ajung pentru toată lumea cu o singură condiţie: să nu stăm toţi la aceeaşi coadă.

Supărat, mâhnit, dezamăgit, resemnat şi trist vă recomand următoarele lecturi: Teodora, Mariciu, Dan Negru, Geanina Lisandru, Presa în blugi, Raimi,Gabitzu, Tavi Pelin, Camil Stoenescu, Cristian Lisandru, Dispecer, Gabriela Satvitsky, Orry, Ada Rus, Victor Ciutacu, Flavius Obeada, Hobbitu, Ioan Usca,Simion Cristian, Chinezu, Cristian Orgonas, Dan Popa, Zoso, Dono, Sutu, Pagina de media, Comănescu.

ACELASI, ACELORASI – DAN PATRASCU

Karate-ul ca exercitiu atletic nu are absolut nicio valoare. Karate-ul veritabil este mereu dublat de o dimensiune spirituală, fără de care karate-ul nu mai este karate, ci un simplu exerciţiu sportiv care nu te face nici ninja si nici campion. Karate-ul inseamna disciplina, autocontrol, echilibru, hotărâre. Karate-ul este un drum iniţiatic pe care dacă îl urmezi, ajungi să trăieşti în armonie cu natura, tu tine însuţi şi cu ceilalţi oameni. Karate-ul nu este, nicidecum distrugerea unui duşman, ci respectarea unui adversar. Un karateka adevărat nu va fi niciodată un bătăuş de stradă, ci o persoană care evită orice fel de conflict.

Pot spune cu mâna pe inimă că, atât în sala de antrenament, cât şi în afara acestuia, membri clubului Universitatea Timisoara sunt prieteni, se respecta reciproc, se ajută la nevoie. Tocmai din aceste motive, antrenamentele clubului sunt, culmea, un moment de relaxare, de bucurie, de încărcare a bateriilor, de ieşire din cotidian. Probabil că aceasta este şi cheia succesului, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi la concursurile de karate.

L-am cunoscut pe sensei Mircea Dragu acum vreo 6 ani, la un concurs care a avut loc în Italia, la Ariano Irpino, lângă Napoli. Fratele meu făcea parte din echipa clubului, motiv pentru care m-am deplasat de la Roma la Ariano pentru a-l întâlni şi a-l vedea în concurs. MI-a plăcut foarte mult modul său de abordare a karate-ului şi de armonia şi prietenia care domneau în echipă. Vara următoare când am mers acasă, am început să particip şi eu la antrenamente. Pentru a putea înţelege mai bine aceste aspecte, trebuie să vă prezint pe colegii pe care îi cunosc cel mai bine.

Să încep cu sensei Mircea Dragu, 4 dani shotokan, absolvent de psihologie. Fără îndoială, a ştiut să pună în practică ceea ce a învăţat în timpul şcolii şi în sala de antrenament, pentru că dincolo de faptul că ne este antrenor, ne-a coagulat ca şi grup. Ştie să fie exigent, dar majoritatea antrenamentelor se desfăşoară într-o atmosferă destinsă, cu multe zâmbete sau de-a dreptul râsete. Ştie să stimuleze fiecare individ în parte şi să ne facă să fim extrem de serioşi atunci când este nevoie. Dar cel mai mai important este faptul că ştie să ne insufle adevăratul spirit al karate-ului, astfel încât noi nu avem la sală niciun membru care se crede Bruce Lee şi se bate cât de des poate. Pentru toate acestea nu putem decât să-i mulţumim. CITITI AICI CONTINUAREA!

Săptămâna trecută scriam despre PDLizarea României şi asaltul prin care PDL-ul şi marionetele sale, UDMR si (in)dependenii de Basescu, încearcă să pună mâna şi pe această ultimă pârghie de putere pe care PDL-ul nu o are în mâinile sale, în speţă instituţia Preşedintelui Senatului. Am arătat atunci că cererea independenţilor nu are absolut nicio acoperire constituţională sau regulamentară, fiind un abuz grosolan la care s-a apelat ştiindu-se că PSD – PNL nu mai au majoritate în Parlament.

PDL, UDMR şi inependenţii au cerut revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de Preşedinte al Senatului. Această cerere nu s-a regăsit pe ordinea de zi, drept pentru care independenţii au cerut introducerea revocării pe ordinea de zi.

Un scurt excurs tehnic. Ordinea de zi a şedinţei din plen este stabilită de Biroul Permanent al Senatului (BPS) cu o săptămână în avans şi pusă la dispoziţia senatorilor. Modificarea ordinii de zi poate fi făcută doar de către BPS, de către un grup parlamentar sau de către o comisie a Senatului doar dacă există motive urgente. Propunerea de modificare a ordinii de zi este apoi votată (sau nu) în plenul Senatului în ultima zi de întrunire a plenului din săptămâna în curs. Dacă cererea de modificare primeşte aprobarea majorităţii simple, ea este introdusă pe ordinea de zi a săptămânii viitoare.

Dar ce s-a întâmplat ulterior în Senat? Mircea Geoană a anunţat că nu va supune la vot cererea de revocare a sa din funcţia de Preşedinte al Senatului, după care s-a trecut la votarea ordinii de zi care nu includea cererea PDL-istilor de revocare a preşedintelui Senatului. În această formulă, ordinea de zi a fost respinsă, întrucât senatorii PSD şi PNL sunt mai puţin numeroşi decât senatorii PDL, UDMR şi independenţi, atâta timp cât aceştia au primit întăriri de la centru.

Ceea ce nu înţeleg este următorul lucru. PDL-ul il poate schimba fara probleme pe Mircea Geoana urmând regulamentul. Astazi s-ar fi putut propune in plen introducerea pe ordinea de zi de lunia viitoare revocarea lui Mircea Geoană. Această propunere ar fi fost votată, căci Geoană era obligat de regulament să o supună la vot, iar luni s-ar fi votat liniştit pentru revocarea eternului perdant. Totul s-ar fi petrecut regulamentar şi fără circ. Dar PDL-ul a ales varianta circului ceea ce denotă că nimeni din PDL nu a citit Regulamentul Senatului sau, mai rău, că regulamentul este cunoscut dar se preferă circul.

Acum ne aflăm în situaţia în care nici Geoană nu încalcă regulamentul dacă nu supune la vot introducerea imediată pe ordinea acestei zile revocarea sa, dar senatorii au voie, la rânul lor, să voteze sau nu ordinea de zi propusă de BPS şi comunicată lor încă de săptămâna trecută.

READ HERE THE COMPLETE POST

Am aflat şi eu de la un blogger ştirea asta, şi pentru că vine tocmai de la “mama ei de acasă”, am să o las şi eu aici să curgă, urmând ca eventualele comentarii să le faceţi voi…

Judecătorul italian Oscar Magi este primul magistrat din lume care condamnă un responsabil Google la închisoare sub acuzaţia de violare a sferei private. Procesul a fost intentat în anul 2006 după ce pe portalul Google Italia a apărut un clip  filmat în care mai mulţi adolescenţi şi-au înjurat şi bătut un coleg cu dizabilităţi.

Filmul a fost disponibil pe Google în perioaa mai-noiembrie 2006, fiind unul dintre cele mai vizionate materiale la secţiunea “cele mai haioase clipuri”. La acea vreme tinerii au fost identificaţi, judecaţi şi condamnaţi la 10 luni de muncă în folosul comunităţii.

Sentinţa judecătorului Oscar Magi a creat o veritabilă răscoală în blogosferă, dar şi un conflict diplomatic. După pronunţarea sentinţei, ambasadorul SUA în Italia, David Thorne, a declarat că “SUA rămân consternate în faţa unei asemenea decizii, deoarece libertatea internetului este una dintre componentele fundamentale ale democraţiei”, informează ANSA.

Fără îndoială, sentinţa îndreptată împotriva directorilor Google din Italia va provoca o amplă dezbatere asupra libertăţii de exprimare în spaţiul internetului. Deja s-au delimitat două tabere distincte. Cei care sunt împotriva acestei sentinţe susţin că avem de a face cu un atentat la democraţie, în timp ce procuorii italieni sunt de părere că libertatea de exprimare nu este mai presus decât demnitatea umană. (Posted by Dan Pătraşcu)

Si acum revin eu cu intrebarea: De unde începe şi unde se termină libertatea pe ONLINE şi dacă nu se termină, e normal să nu aibă LIMITE????

Vă las pe voi….

Ce te faci cand protanacul nu e chiar asa prostanac? Aceasta este o intrebare la care ar trebui sa reflecte cei inregimentati sub culoarea rosie a unui partid de centru-stanga ce pare a se afla in pragul autodistrugerii.

Dupa alegerile din 6 decembrie 2009 si trezirea lui Mircea Geoana din betia unei victorii nedigerate inca, majoritatea comentatorilor politici au considerat ca zilele sale in fruntea PSD-ului ar fi numarate. Lui Mircea Geoana i s-a pus eticheta de prostanac si cu asta multi psd-iti au crezut ca problema este transata, iar Mircea Geoana isi va face curand bagajele.

Din pacate cred ca prostanacul i-a surprins pe inteligentii aroganti din PSD si a stiut sa-si joace cu abilitate toate cartile de care dispunea. A venit cu idei noi in ceea ce priveste organizarea Congresului din 20 februarie, idei profund nestatutare, dar care au mers exact acolo unde orgoliul baronilor este cel mai sensibil: puterea.

Geoana a stiut ca are doi oameni de incredere: Liviu Dragnea si Marian Vanghelie. Prin noile schimbari propuse de Geoana, atributile secretarului general ar urma sa creasca, mangaindu-l cu aceasta pe Liviu Dragnea care, initial s-a gudurat la picioarele lui Geoana simtind ca pare a fi un loc caldicel.

Dar lucrurile s-au precipitat. Adrian Nastase, vazand ca PSD-ul devine din ce in ce mai mult un partid nedemocratic, si-a retras candidatura, mentionand pe blogul sau si motivele aferente.
-    data Congresului Extraordinar a fost astfel stabilită  încât să nu poată avea loc o dezbatere autentică în interiorul partidului;
-    organizatorii Congresului sunt deopotrivă şi candidaţi (arbitri şi jucători în acelaşi timp);
-    normele de reprezentare a organizaţiilor judeţene nu sunt representative;
-    Eliminarea din rândul delegaţilor a membrilor PSD consideraţi a fi „incontrolabili”.

Dar comicaria nu se opreste aici. Marean zis a lu Vanghelie l-a bagăt în p…a pe Geoană cu tot cu urechile lui aşa că…iata-ne ajunsi si la finele acestei mici povestioare cu aer rosu si iz de mucegai.

Pana la urma, prostanacul tot prostanac ramane si s-a vazut nevoit sa plece iarasi la petit prin tara, acum cand Congresul bate la usa. Geoana ii peteste pe toti, dar mireasa cea mai dorita ar fi Cristian Diaconescu, acesta ezitand totusi sa-i acorde mana unui Mircea Geoana care si la Congres este foarte posibil sa se culce presedinte si sa se trezeasca cu geamantanele afara.

Citeste aici postul complet pe DAN PATRASCU.eu