Cristian Strat: Antreprenor și informatician. Sunt co-fondator Summify, balaur.ro(motor de căutare de joburi, sunt absolvent al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității București și am avut şansa să câștig numeroase competiții de programare.uri), și infoarena.ro (o comunitate online de tineri informaticieni). Am făcut două internship-uri la Google în California și Elveția.

REPORTER: Recent, Twitter a ales sa achizitioneze business-ul  vostru. Cum functioneaza aplicatia de social media pe care ati scos-o pe piata?

Cristian: Summify este un rezumat zilnic al celor mai interesante știri discutate de prietenii tăi pe rețelele tale sociale. Îți conectezi contul de Twitter, Facebook, Google Reader și în fiecare zi primești un email cu cele mai relevante 5-10 știri.

REPORTER: Ce inseamna Summify ca brand si cum definiti USP (Unique selling proposition)?

 Mircea: Summify este un produs pentru oameni ocupați, care nu au timp să urmărească non stop ce se discută online. Te ajută să fii la curent cu ce se întâmplă fără să depui efort. Îți economisim timp, nu încercăm să-ți distragem atenția.

REPORTER: De la balaurul.ro la ,,Silicon Valley”.com. Cum si cand v-ati acomodat?

Cristian&Mircea: Am fost în Silicon Valley și înainte să ne apucăm de startup-uri, ca interns (stagiari) la Google. A fost o experiență formatoare pentru că ne-a învățat cum se lucrează la vârf în tehnologie.  La balaur.ro, motorul de căutare de job-uri pentru piața românească, am început în 2009. Atunci am intrat în contact cu lumea antreprenorială și am cunoscut oameni cu experiență în online-ul românesc. E o diferență enormă să treci de la un job la a face startup-ul tău. Până nu încerci să construiești ceva, până nu încerci să vinzi ceva, până nu încerci să convingi pe cineva să lucreze cu tine, sau să folosească produsul tău, nu știi cum e să faci un startup.  După aproape un an de balaur ne-am hotărât să aplicăm la un incubator de startup-uri numit Bootup Labs din Vancouver Canada și în 2010 ne-am mutat acolo. Ne așteptam ca industria IT de acolo să fie la cu totul alt nivel decât .ro însă realitatea ne-a depășit cu mult așteptările. Am descoperit cât de important este mediul în care lucrezi. Un antreprenor mediocru în Silicon Valley are șanse mult mai mari să reușească decât un antreprenor foarte competent în România, sau în general în Europa.

Interviul complet pe onlinestudent.ro!

Mihaela P: Prin anul doi de facultate mi-am inlocuit pasiunea pentru desen cu cea pentru arta fotografica. Nu mai aveam timp de desen, nu mai aveam bani de materiale (viata de student!) si duceam lipsa de un hobby. Pe vremea respectiva eram cu cineva caruia ii facea placere sa fotografieze oameni si cladiri. Atat de mult mi-a placut ideea, incat am inceput sa pun bani “la ciorap” ca sa-mi pot cumpara un aparat foto. Am reusit pana la urma – dupa doi ani si-un pic, adica la primul job. Am urmat mai tarziu niste cursuri de fotografie, am inceput sa fu solicitata la diverse evenimente, m-am imprietenit cu cateva nume consacrate in arta fotografica romaneasca, si iata cum -usor, usor- am inceput sa respir prin toti porii pasiunea de a fi “pozar”. Nimic iesit din comun. Ma gandesc, totusi, ca principalul motiv pentru care iubesc atat de mult fotografia e acela ca, desi lucrurile si oamenii se schimba, imaginea captata atunci, acolo, in acel mod va ramane la fel. Am sute de exemple de fotografii care ma rascolesc doar cand ma gandesc la ele, chiar daca pe cele mai multe nu le-am imortalizat eu.

Reporter: De ce ti-ai numit blogul momentulzero?

Mihaela P: Observasem o anumita ciclicitate in viata mea: exista un punct unde trebuia sa schimb tot si s-o iau de la capat. Imi schimbam locul de munca, locuinta, partenerul de viata si – cu mici exceptii – cercul de prieteni. Am definit acest punct “momentul zero”. Apoi am inceput sa scriu despre el – farama cu farama. Iata blogul!

Reporter: Pentru ca esti o tanara artista cu blog, ai simtit vreodata ca bloggerii mai vechi au atitudini misogine la ideile sau conceptele tale despre viata si nu numai?

Mihaela P: Misoginismul, ceva mai putin simtitul misandrism, prejudecatile, vulgaritatea, snobismul… TOATE vor avea ceva de spus atata timp cat exista libertatea de exprimare. Nu conteaza canalul de comunicare. Ar trebui sa intru acum intr-o lunga descriere a efectului de turma si cum poate acesta sa inoculeze mintile orgoliosilor chiori care il imbratiseaza ca parere personala. Prefer sa-i las in pace (cu mentiunea ca suntem diferiti si-atat).

Reporter: Crezi ca ne poti impartasi cateva experiente amuzante ce au avut loc in momentulzero?

Mihaela P: Primesc ocazional mesaje de la varii indivizi pe care nu-i cunosc; isi arata aprecierea pentru cutare postare de-a mea pe blog. Ma amuza sa-i vad pe cate unii care incearca din rasputeri sa-mi afle numarul de telefon ca sa ma scoata “la cafea”. Pentru asta avea Sting o vorba de duh: “I don’t drink coffee, I drink tea, my dear”. Consider ca nu sunt cu nimic diferita de ceilalti oameni cu bloguri care izbutesc sa impresioneze intr-un fel sau altul prin ce scriu. “Blogger” – e mult spus. Ar trebui sa scriu cu regularitate, sa-mi fac ceva reclama, sa scot niste bani din asta. Pana la urma, “bloggingul” e o meserie la norma intreaga sau cu program de gravide – cum are “scribul” timp, chef si inspiratie.

Reporter:  Un mesaj pentru cititorii presainblugi

Mihaela P: Am sa ma folosesc de urmatorul cliseu: “spatiul virtual este nelimitat”. Mi-e imposibil sa cred ca dintre voi exista cineva care nu si-a lasat inca amprenta in marea de biti. Scrieti, asadar, cititi si informati-va. E la fel de vital ca aerul fie el imbacsit de smog si “senzational” – cu totii avem filtre.

Interviu realizat de Bogdan Daradan