Archive

Posts Tagged ‘Bogdan Daradan’

GELU RADU: The LEGEND on the WALL

February 26th, 2010

73a6c374fdf36a118b4c463f9cf65443_viewGelu Radu  s-a născut în 1962, sub semnul zodiacal al Taurului şi se defineşte ca fiind o persoană visătoare, cu capul în nori şi cu simţul umorului bine dezvoltat. Cine e Gelu? Gelu este artistul din spatele clubului THE LEGEND, este omul care a dat viată pereţilor clubului The Legend. Care e secretul lucrărilor sale? De ce pictura pe pereţi? Vom afla din rândurile ce urmează…

* Când ai început şi unde ai avut primele picturi pe pereţi?

** Primele picturi de anvergură le-am avut în anii 1996-1997, când am pictat nişte grădiniţe în zona Berceni.

* Am văzut că toţi pereţii din clubul The Legend poartă “semnătura” ta. De ce ai ales ca temă rock-ul?

** Pentru că ascult rock de când mă ştiu. Dacă înainte de Revoluţie ascultam rock ca o formă de revoltă, ca o formă de protest împotriva regimului, împotriva sistemului, acum ascult rock pur şi simplu, pentru că pentru asta trăiesc, să ascult rock până voi închide ochii.

be93b5314a29a746a38d8f9aa121eb19_view* Care sunt trupele care îţi definesc ţie acest gen de muzică?

** AC/DC, Queen, Rolling Stones şi mulţi, mulţi alţii…

* În care piesă rock te regăseşti cel mai bine?

** Am mai multe piese, dar de referinţă rămân trei: I want to break free, Satisfaction şi Money for nothing and chicks for free.

* De când lucraţi la pereţii din clubul THE LEGEND?

** Am început prin decembrie, şi am lucrat timp de două săptămâni în medie cam 12-14 ore pe zi pentru că iubesc ceea ce fac, şi sunt nebun după pictură, mai ales că am avut libertatea să desenez interpreţi ROCK. Ce poate fi mai plăcut decât să îmbii arta cu muzica??

be62d32284c40945a5ff7c36c51f1569_view* Care e secretul picturilor de pe pereţi?

** Nu e nici un secret. Am folosit tempera cu aracet, şi pentru rezistenţă am dat cu lac. Asta e tot plus MUUULTĂĂĂ răbdare.

* Un mesaj pentru tineri.

** Să vină în clubul THE LEGEND pentru că este un loc care mai are multe de arătat şi să asculte cât mai multă muzică rock, pentru că rock-ul, din punctul meu de vedere este singurul gen de muzică INTELIGENT ŞI SĂLBATIC în acelaşi timp, REBEL şi sensibil în acelaşi acord, TĂCUT şi zgomotos în aceeaşi notă.

BOGDAN DĂRĂDAN

bogdan_daradan Idei , , , ,

Camelia Bălţoi: The true TV Love Story

February 24th, 2010

eraCamelia Bălţoi are 21 de ani şi este studentă în anul II la Drept, la Universitatea Bucureşti. Dar pe lângă viaţa ei de student, Camelia mai trăieşte  o viaţă, o viaţă plină de adrenalină şi neprevăzut şi anume TELEVIZIUNEA…

Camelia, sau Camy cum îi spun prietenii, este o fire spontană, plină de energie şi foarte visătoare. A început să cocheteze cu presa din 2007, când a început ca Dj la Radio, după care, tot în 2007 a început să lucreze pentru Televiziunea din Severin unde a fost moderator al unei emisiuni de tineret - ,,Club T”….

* De ce Club T?

** La acea perioadă eram o tipă rebelă, un pic imatură, că doar abia împlinisem 18 ani şi  m-am gândit că pot modera o emisiune de tineret, unde persoanele de vârsta mea şi nu numai să se simtă în largul lor ca într-o gaşcă care îşi dă întâlnire la TV.

gfg* Care crezi că a fost cea mai reuşită emisiune a ta şi de ce?

** Am avut odată de Valentine,s Day invitaţi un cuplu care şi-au mărturisit sentimentele în direct, de faţă cu părinţii lor după care s-au sărutat.  A fost un moment emoţional pentru că nimeni nu se aştepta la asta. Nu a fost nimic regizat.

* O amintire amuzantă din timpul emisiunilor tale?

** Îmi aduc aminte că odată, în timpul unei emisiuni, trebuia să dau nişte premii şi aveam un pix cu ajutorul căruia scriam bileţele cu numele celor care se înscriau la concurs prin telefon. La un moment dat, tot jucându-mă cu pixul, arcul acestuia a sărit direct în cameră. Şi ţine minte. Emisiunea a fost în direct, dar am trecut şi peste asta. De atunci am folosit numai pixuri simple, fără arc.

hg* De ce nu ai urmat Facultatea de Jurnalism din Bucureşti şi ai ales Dreptul?

** Trebuie să recunosc că am făcut acest pas datorită părinţilor mei, dar acum, după doi ani de Drept, pot spune că m-am îndrăgostit de acest domeniu, mai ales de Dreptul Penal.

* Ce vrei să faci în viitor?

** Încă nu sunt foarte decisă, dar cu siguranţă nu voi renunţa la televiziune. Vom trăi şi vom vedea:)

* Ce te recomandă pentru media? Care e atu-ul tău?

** Sunt o fire foarte spontană, sunt un amalgam de idei şi sunt foarte creativă.

* Îţi doresc succes şi să te vedem pe sticlă…

Bogdan DĂRĂDAN

bogdan_daradan Tineri , ,

Money for KARAOKE, money for ROCK only in THE LEGEND!

February 24th, 2010

fdAşa cum am promis celor care au stat pe aproape, clubul THE LEGEND are pentru voi o nouă surpriză. Dacă acum o săptămână, intr-o zi de marţi, clubul THE LEGEND a oferit ca premiu băutură pentru curajoşii care au cântat KARAOKE, de marţi până la venirea verii, CLUBUL THE LEGEND va oferi ca premiu “money for nothing” pentru aceia dintre voi care vor cânta piese de rock intr-un SHOW KARAOKE incendiar.

Regulamentul e simplu. Dintre toţi curajoşii, vom selecta la finalul serii 12. Selectia va fi făcută de public, aşa că veniţi în gaşcă şi susţineţi-vă favoritul. Apoi, în urma unui punctaj de popularitate ca la Eurovision, cei 12 vor primi puncte de la 1 la 12 şi vor intra în următoarea etapă eliminatorie.

dsc_3606

Ce aveţi de făcut. Să veniţi  să vă înscrieţi. Cei 12 aleşi în această săptămână nu vor rămâne acolo până la final. Mai exact, de-a lungul competiţiei, se vor organiza “bătălii” şi “provocări” ale unor noi-veniţi.

PENTRU DETALII ŞI ALTE INFORMAŢII PUTEŢI APELA NUMĂRUL 0788.410.808

PS: Pentru şi mai multă autenticitate a evenimentului puteţi savura în imaginile de mai jos o serie de momente de la ROCK Karaoke din data de 23 februarie. Filmarea a fost realizată de către RUSU COSTIN, iar fotografiile ataşate acestui promo au fost realizate de către AnaMaria Bălan.

BOGDAN DARADAN

bogdan_daradan Caramida Zilei , , , ,

Dan Pătraşcu: Patapievici confirmă din nou că este un LIMBIST ORAL al PUPINBASISMELOR

February 20th, 2010

3296752487_5af8609d57Am găsit la rubrica comentarii un articol care mie, personal, recunosc că mi-a mers la suflet. Sper că şi dumneavoastră…

Care ar fi oare rolul unui ‘telectual de curte? Sau rolul poetului de casa? Pai, inseamna un fel de Vadim pentru Ceauşescu, adică un om care dă impresia de înţelepciune datorită limbajului său întortocheat dar fără substanţă şi care imediat ce prezidentul aruncă o beşină, iese la rampă argumentând cu elocinţă că beşina nu este, de fapt, beşină, ci izvor de înţelepciune. Într-o discuţie despre intelectualul public, Daniela îl definea în modul următor: “ESTE UN LIMBIST ORAL CARE ISI EXPRIMA EXHAUSTIV PUPINBASISMELE NASCUTE DINTR-O AMPLA EXPUNERE A DOSULUI CU CARE SE PREZINTA IN FATA NOASTRA GENERAND ELOGII ADMIRATIVE CELOR CE NU AJUNG LA DOSUL ATOTPUTERNIC.”

patapievici-baseH.R-Patapievici a ţinut (pentru a câta oară?) să demonstreze că se încadrează perfect în această definiţie, ieşind în faţa boborului pentru a explica genialitatea băsesciană atunci când afirmă că 99% dintre români ascultă manele şi sunt admiratori ai culturii rrome. Mediafax dixit! Mai cu seamă, ‘telectualul de curte ţine să demonstreze că mulţi dintre manelişti pronunţă mai bine limba română decât majoritatea prezentatorilor TV. Mai departe, HRP afirmă că statul nu are absolut nicio vină pentru manelizarea societăţii, acest fenomen fiind pus exclusiv în sfera de responsabilitate a vorbitorului individual de limbă română.

Să stabilim nişte lucruri. Vorbitorul individual de limbă română are nevoie de o educaţie culturală. Dacă nu mă înşel, şcoala este, până la urmă, o institutie a statului, prin urmare, statul nu este o fecioară neatinsă când vine vorba de acest eşec educativ.

patapievici_pen_holderApoi, trăim într-o cultură a imaginii, fără a exista însă, un simţ dezvoltat al interpretării imaginilor. Prin urmare, educaţia fiecărui vorbitor individual de limbă română depinde de imaginea de care este asaltat. Or, atunci când tovarăşul preşedinte îşi bazează campania electorală pe manele, ce imagine propune instituţia prezidenţială?

Evident, propune manelizarea drept fiind o cheie a succesului, adică să ajungi să ai “bani fără număr”, “femeia cea mai tare” şi “duşmani care mă urăşte”. Şi la finalul acestei lecţie de etică să spui în scârbă: “i-am ciuruit. Un fleac!”.

În cele din urmă, domnul Patapievici încearcă să ne demonstreze că, de fapt, cărţile sale ori nu le-a scris el ori sunt plagiate. Un om atat de educat precum domnul Patapievici ar trebui să ştie că maneaua nu este, în cele din urmă, o linie de forţă a culturii rrome, din contră, nu aparţine acestei culturi în niciun fel. Maneaua este o formă de subcultură care s-a lipit cel mai bine în acele medii.

Probabil domnul Patapievici este un vajnic ascultător al manelelor, deoarece altfel nu îmi explic cum şi-a putut da girul unor expoziţii de artă în care Isus era prezentat ejaculând. Un om care a scris cu propria pană eseuri precum cel despre ucenicii de pe drumul Emausului nu poate gira o asemenea expoziţie.

Ruşine Patapievici!

BY Dan PĂTRAŞCU

PS: Pentru o mai bună veridicitate a celor argumentate de către Dan vă invit să urmăriţi asta şi apoi să spargeţi calculatorul!:)

JEG 1

JEG 2

NU AM REZISTAT SA ATASEZ MAI MULTE! POATE MAI GASITI SI VOI SI VA ASTEPT PE 2 APRILIE LA “NO BĂSESCU DAY”!

bogdan_daradan Politica , , ,

Inteligenţa lui GooaglăEEBooc…

February 16th, 2010

bocDacă nu demult făceam haz de necaz de Vanghelie internautul care nu ştia pe ce naviga (aici un reportaj memorabil pentru posteritate), recent am descoperit sursa de informaţii monetare a lui Boc care face Poc. Am rămas ca trăznit când am citit aici că premierul Emil Boc a aflat de salariul lui Isărescu printr-o căutare pe… GOOGLE.

A luat-o cumva razna lupu de la atâtea plante etnobotanice sau care e faza!? Adică ală micu’ de respiră greu când anunţă bugetul vrea să ne facă să credem că el a căutat pe GOOGLE ca să afle salariul lui Isărescu??? Orice cetăţean de bun simţ, orice om normal cu minim 7 ani de acasă ştie că dacă vrea să caute ceva legat de BNR intră, logic, pe site-ul BNR… Alo, boculetzule am cumva faţă de prost!? Reformulez: AVEM CUMVA FEŢE DE PROŞTI!???

boc_marionetaCeea ce încerci tu să ne vinzi drept inorog nu e decât o potaie plină de râie…E ca şi când eu, ca să aflu cum arăt, în loc să mă uit în oglindă dau un search pe Google poate, cine ştie, nimeresc vreo poză cu mine mai cool! Cât de tâmpiţi ne iei să punem botu la aşa ceva!?

În stilul ăsta, ne pomenim că peste câteva zile vii şi ne spui că ai aflat de pe GOOGLE de cele 5 milioane de euro pentru coana Leana nu aia a lui Cească, defuncta, ci asta a lui Cocoş…Sau poate ne vezi cu scuipat la gură şi o să ne spui în următoarea conferinţă că ai aflat de pe GOOGLE că Băsescu vrea scut antirachetă…

Nu te supăra, nu am nimic cu tine personal, dar dacă până acum te credeam doar mic şi prostuţ, acum nu îmi pari decât mic, pentru că la prostie îl depăşeşti pe Ghiţă Mureşan…Oricum ferice de cei săraci cu duhul care te vor crede pentru faza cu search pe GOOGLE…PENIBIL!


Bogdan DĂRĂDAN

PS: Dacă tot eşti familiarizat cu GOOGLE, nu ai găsit pe net şi asta!???


bogdan_daradan Caramida Zilei , , , , ,

Păzea! Vine marea Kitsch-uială…

February 13th, 2010

kitch_mixNici nu s-a uscat bine Soarele Capitalei de atâta zăpadă, nici nu s-a şters pe mâini cerul Bucureştiului Veneţian de atâta ploaie, nici nu s-au curăţat bine maşinile scumpe din sectorul 6 de către compania de ridicat autovehicule că deja au apărut din bălţile jegoase de pe marginea carosabilului tot felul de tarabe pline cu kitsch-uri made în Kina.

Nu degeaba avem un sondaj despre Valentine,s Day. M-am săturat de această societate post-fordistă. Demult, un prieten îmi povestea, numele lui Bogdan Gavrilă, că Ford, după ce a reuşit să pună în aplicare prima linie de producţie de masă de maşini a zis atunci: “Azi, chiar s-a schimbat lumea!“…Omul avea dreptate!

Suntem toţi o adunătură de căpăţânoşi, sau cel puţin unii dintre noi, care dau buzna la solduri în magazine şi care se reped la bling-bling-uri şi tot feluri de porcării made Kina doar pentru că vine Valentine,s Day, Mărţişor, 8 martie…etc…etc…etc..img7947

Aşa cum ideea de Moş Crăciun a fost inventată în America ca şi ideea de iepuraş ca să cumpere prostimea prostioare şi cadouri, tot aşa a apărut şi Valentine,s Day…

Nu ştiu voi dar eu m-am săturat de asocierile astea comerciale. Acum, până în martie - mai, voi avea neşansa să fac drift-uri cu picioarele pe lângă tot felul de papiţoaie, inimoare de culoarea rozului cocălăresc, fluturaş cu ştrasuri şi alte etc…etc…etc…

Să înţeleg că dacă eşti bărbat şi te îmbeţi ca un porc şi îţi loveşti partenera 362 de zile pe an, iar de Crăciun, Valentine,s şi Mărţişor îi cumperi o sfoară cu o inimoară asta te şterge de dscf0035toate mizeriile sau cum că nu pricep:-??

Îţi iubeşti cumva mama numai o zi pe an, iar în rest uiţi că o ai în telefon sau cum:-??

Ai nevoie de o zi a iubirii să spui TE IUBESC?? Pe bune cum!? Poate că am fost şi eu odată un puşti limitat mental da pe atunci nu exista internetul de azi şi telefoanele de azi, semn că societatea ar trebui să evolueze…TEORETIC!

Nu mă înţelegeţi greşit, nu am nimic cu darurile, cu iubirea, cu Crăciunul ci doar DETEST Kitsch-uiala…ATÂT!

Părerea mea… Bogdan DĂRĂDAN

bogdan_daradan Caramida Zilei , , , ,

Andreea Esca şi-a găsit Naşul în TV şi o cheamă tot…Andreea

February 12th, 2010

chicuschicus3Andreea Chicuş s-a născut pe 14 decembrie 1985, în zodia Săgetătorului. Pasiunea pentru televiziune a descoperit-o cu mulţi ani în urmă, când mergea pe stradă şi era solicitată să ofere câte un interviu pentru diferite posturi tv în diferite vox publica sau alte subiecte şi reportaje de presă. “Mereu m-am simţit în largul meu în faţa camerelor de filmat sau a aparatelor foto. Am simţit mereu că e lumea mea - lumea media“, ne-a spus Andreea.

Primul contact cu televiziunea l-a avut când a participat la castingul de co-prezentator pentru o zi a emisiunii „Agenţia de la 2 şi un sfert” de pe TVR. “Atunci, fără studii de specialitate, ore de dicţie, experienţă în domeniu sau alte lucruri, am ajuns până în finală. Am fost foarte mândră de mine“, ne-a declarat zâmbind Andreea Chicuş.

chicus4Andreea Chicuş visează în fiecare clipă şi simte pulsul televiziunii ori de cât ori are oportunitatea să se afle într-o redacţie tv. “Când merg pe holurile televizunii mă simt ca la mine acasă. Ador să alerg de la machiaj la pupitru de ştiri, iubesc adrenalina de dinainte şi toată agitaţia care se creează. Aceste sentimente sunt unice, iar punctul culminant este momentul în care se intră în emisie şi toata lumea face linişte. În aceea clipă parcă timpul se opreşte în loc, iar lumea e la picioarele tale”, ne-a mărturisit ea.

Cu timpul, pentru Andreea au urmat diverse castinguri, diverse emisiuni tv, iar în prezent este studentă la jurnalism la o a doua facultate şi la masterat pe acelaşi domeniu. “Până în prezent pot spune că am acumulat ore de dicţie, am invatat intens toate trucurile jurnalistice, m-am înscris la toate cursurile despre jurnalism de care auzeam, iar de la o şcoală de televiziune nu puteam lipsi! Eram prima peste tot unde aveau loc aceste cursuri. Mi-a plăcut şi îmi place să învăt cât mai multe despre acest domeniu, pentru că simt că mai am atâtea de învăţat şi de arătat“, povesteşte Andreea.

chicus2În 2007 s-a angajat la COSMOS TV unde a prezentat rubrica meteo, iar la câteva luni a participat la concursul „Fii fata de 10 de la Procinema” unde a adjudecat locul III. “Totuşi, formarea mea profesională s-a conturat cel mai bine la Realitatea TV unde am lucrat intens cu doamna profesoara de dicţie Ileana Cârstea. Dar a venit criza şi…“, continuarea o bănuim cu toţii…

Andreea Chicuş se defineşte ca fiind o fire ambiţioasă, luptătoare, care ştie ce vrea de la viaţă. “Am lucrat în televiziune şi nu mă mai sperie nimic. Este adevărat că am şi suferit mult, dar am avut mereu puterea să mă ridic şi să o iau de la capăt. Televiziunea este un „microb”, un “virus” mai puternic decât orice  şi cei ce lucrează cu devotament şi abnegaţie ân acest domeniu ştiu că atunci când „microbul” acesta îţi intră în tine, nu mai poate ieşi“, ne-a mărturisit ea.

Se consideră o fire veselă, optimistă, tonică, foarte sinceră şi  care detestă minciuna. Iubeşte să călătoarească şi iubeşte marea. “Când eram mică am practica patinajul artistic timp de vreo 2 ani, însă a rămas în continuare o pasiune de-a mea chiar dacă am întrerupt activitatea. Am făcut şi balet şi aş fi vrut să fac şi gimnastică, dar din păcate, răceam foarte  des când eram mică şi am renunţat…“, ne-a povestit Andreea.

tevchicusPrintre oamenii de televiziune pe care a avut şansa să-i cunoască şi să discute cu ei  se numără Alessandra Stoicescu, Teo Trandafir, Gabriela Vrânceanu Firea şi Vlad Ionescu.

Dar dezvăluirile nu se opresc aici…

* De ce mass media şi nu alt domeniu ca modelingul  sau teatrul?

** Modeling am practicat când eram mai mică. Am participat la diverse activităţi, unele dintre ele televizate, normal. La teatru nu am încercat. Mi se pare ceva senzaţional să fi actor, să poţi să te pui în pielea atâtor personaje. Este ceva deosebit. Deşi am în familie un actor, Armand Calotă, soţul uneia dintre verişoarele mele, tot televiziunea a fost cea care şi-a spus cuvântul. Ador să aflu eu prima informaţiile şi tot eu să fiu cea care să le transmită mai departe oamenilor. Mă bucur că mi-am descoperit vocaţia asta

* Dintre ziar pe tipar şi ziar pe internet ce alegi şi de ce?

** Aleg ziarul pe tipar. E cu totul altceva când şi simţi ceea ce citeşti, îţi dă altă stare, nu e ceva rece. Dar apelez şi la cititul ziarelor pe internet din cauza lipsei timpului şi datorită rapidităţii cu care pot afla lucrurile care mă interesează.

gd* Dintre televiziunea prin satelit şi televiziunea prin streaming pe internet ce alegi şi de ce?

** Deocamdată aleg televiziunea prin satelit. M-am obişnuit cu ea. La noi televiziunea pe internet nu este un segment atît de dezvoltat dar sunt convinsă că viitorul îi va aparţine.

* Care e persoana din media pe care o admiri cel mai mult şi de ce?

** Am avut onoare să cunosc multe persoane din media, fie ele ştiriste, prezentatoare sau oameni din spatele camerelor de filmat. Le admir în mod egal pe toate pentru faptul că au ajuns acolo, că rezistă şi sunt oameni de bază ai acestei industrii. Să nu uităm că şi sacrificiile sunt pe masură. Munca pe care ei o fac nu e deloc simplă! Chiar şi cititul de pe prompter, nu e atît de uşor precum cred unii. Cât trebuie să înveţi ca să citeşti de pe prompter…….sunt atătea lucruri de care trebuie să ţii cont în aceeaşi fracţiune de secundă. Dar mă opresc aici şi nu mai dau din casă (zâmbeşte!)

*Un mesaj pentru cititorii presa în blugi…

**Aveti încredere în jurnalişti şi continuaţi să citiţi presa ca să fiţi cei mai buni aici pe presaînblugi…

Bogdan DĂRĂDAN

bogdan_daradan Tineri , , , , , , , ,

Suflete în culori sau arta fotografică în2

February 9th, 2010

dsc_1336dsc_1348Costin Rusu şi AnaMaria Bălan sunt noii noştri colegi de echipă de la presainblugi.

Dar nu pentru atâta lucru am deranjat literele din wordpress…Nu! Costin şi AnaMaria sunt două suflete pline de talent, culoare şi dragoste pentru frumos…Dar să lăsăm rândurile şi imaginile să vorbească…

Costin Rusu este elev la Liceul Benjamin Franklin, profil ştiinţele naturii. Iubeşte înotul, teatrul, dansul (a fost membru al trupei de streat-dance Freak OUT), dar cel mai mult iubeşte fotografia. Motto-ul lui “Culoarea face totul” inspiră fiecare fotografie pe care o realizează, fie că vorbim de aparate digitale sau aparate cu rol film.dsc_0517

Pasiunea pentru fotografie, chiar dacă e mare, nu e atât de veche pe cât s-ar crede şi are în spate o poveste desenată parcă pe acorduri de Valentine,s Day. Costin Rusu s-a apucat de fotografie de circa 7 luni, fiind inspirat de AnaMaria Bălan. Cine e AnaMaria? Să o cunoaştem împreună…

dsc_9626AnaMaria Bălan are 17 ani şi este elevă la Liceul  C.A. Rosetti, profil ştiinţele naturii. L-a cunoscut pe Costi pe o bancă din cartierul Titan. AnaMaria păstrează şi acum în DEX la cuvântul “fotografie” primul trandafir roşu de la Costi.

Împreună au sute de fotografii, fotografii care nu mai au nevoie de nici un comentariu…

  • dsc_1167

vip


Bogdan Dărădan&Valentina Lică


fire1

fire-diary1


bogdan_daradan Tineri , , ,

Fumatul e absurd, nu-i aşa!?…

February 3rd, 2010

36-smoking20thru20trachL-am primit…din TIMP…Pare un text vechi…Pare…Autor…Un elev NEFUMĂTOR…Mai există specia!? Din fericire, DA!

,,Fumatul este absurd.Nu-i aşa? - nu este de fapt o întrebare retorică. De ce ? Pentru că ştiu că mai sunt şi alţi elevi ca mine, alţi tineri nefumători, care cred cu tărie şi abnegaţie că tutunul dăunează grav sănătăţii, că provoacă cancer, dar mă opresc aici pentru că ştiu sigur că până acum v-am plictisit teribil, iar mulţi dintre voi, care trăiesc într-un mediu de stres, unde ţigara le pare ultima scăpare o să vadă în textul meu doar un chiştoc fumat de prea multe ori ca să mai facă impresie. Şi totuşi…

1. FUMATUL TE SCAPĂ DE PLICTISEALĂ… Bun, te scapă de plictiseală, pentru că văd mulţi tineri care fumează pentru că se plictisesc, dar ce faci când se termină ţigara, aprinzi alta, şi alta şi alta până când se termină pachetul? Bun  s-a terminat pachetul? Ce faci? Fugi să iei ţigări? Dar dacă te plictiseşti la 12 noaptea şi rămâi fără ţigări? Ce faci? Te plictiseşti!? Nasol moment, zic eu. Nu e mai bine să pierzi vremea citind ceva, butonând telecomanda, telefonul, sau pur şi simplu Gândind? Şi vă mai zic ceva. Fumatul nu te scapă de plictiseală, fumatul PLICTISEŞTE, prin fum, prin gesturi greoaie, prin tot pentru că  fumatul e absurd nu-i aşa?…smoking-jacket

2. FUMATUL TE AJUTĂ SĂ SLĂBEŞTI…Cunosc atâţia fumători XXL, care fumează nu un pachet ci două sau trei pachete de ţigări şi îi vezi pe stradă greoi ca nişte urşi pufăind la otravă. Fumatul nu îţi slăbeşte decât un singur lucru şi anume viaţa. Îţi subţiază firul vieţii atât de mult, încât în timp, şi firul pânzei de păianjen e mai gros pe lângă ce mai ţii tu în tine.Deci, FUMATUL E ABSURD, NU-I AŞA? Da, ştiu că mulţi îmi veţi replica că aveţi bunici care fumează de 30 de ani şi se ţin pe picioare dar vă întreb ceva şi vreau să răspundeţi  cu DA, dacă aveţi puterea să recunoaşteţi.

smoking-blokeNu-i aşa că o grădină plină de lalele, trandafiri, crizanteme şi crini miroase mai bine decât o tavernă în care se fumează  la greu? Răspundeţi voi…

Voi tinerii, nu vreţi să aveţi un prieten sau prietenă care face zilnic duş, are hainele curate şi parfumuri de marcă decât pe cineva cu faţa îmbătrânită, degetele scorojite, dinţii încălbeniţi şi care miroase a haine afumate?…

Dacă aţi răspuns cu DA, înseamnă că fumatul chiar e absurd, nui- aşa?…”

Asta a fost tot. Comentariile le faceţi voi!

bogdan_daradan Caramida Zilei , , , ,

Erou ACOLO, NIMIC aici…

February 2nd, 2010

Priviţi fucking Romania and Băse Gipsyjeg!

mihailesti1. “Familia lui Ionuţ Barbu, cameramanul ucis în 2004 în explozia de la Mihăileşti, a primit recent o scrisoare de la Direcţia de Finanţe Publice din Buzău, care solicită achitarea unei restanţe la plata impozitului pe venitul obţinut de tânăr înainte să moară….(Restul articolului in evz.ro)

2. “Din 2005 până în prezent, cumetrii lui Mircea Băsescu din clanul lui Bercea au încălcat aproape tot Codul Penal. Clanul ţiganilor care au devenit cumetri cu fratele preşedintelui Traian Băsescu are un palmares infracţional de invidiat. Noii „copii de suflet” ai lui Mircea Băsescu au o imagine „exemplară” în Oltul natal: căpetenia Bercea Mondial, pe 1numele său adevărat Anghel Sandu, şi rudele lui apropiate, au fost, numai în ultimii patru ani, protagoniştii a fix 37 de dosare penale. În pofida acestora, clanul a scăpat, mai de fiecare dată, basma curată, puţine fiind cazurile în care s-au aplicat măcar amenzi. (Restul articolului în evz.ro)”

Aceasta este România…Ionuţ Barbu, un tânăr jurnalist, ucis doar de “dorinţa de a informa o ţară plină de jeguri, manelari şi regi infractori de tablă” a ajuns erou în America, erou pentru că este unul dintre sutele sau miile de jurnalişti devotaţi meseriei care au murit pentru a informa, iar aici, în ţara asta infect de portocalie este privit ca un datornic la stat, iar alţi gipsyjeg, cu dosare penale mai multe decât etatea mea stau şi aruncă cu banul la botezuri mai repede decât pot arunca eu flegme în pământ de scârbă….

M-a ajuns un sentiment atât de puternic de silă, dezgust şi scârbă încât mă întreb dacă ţara asta mai are un crâmpei rătăcit de respect şi morală…

Şi asta nu e tot…pentru că s-au făcut de kko în faţa lumii întregi cu aşa zisul ajutor umanitar pentru Haiti, acum portocalele astea stricate vor să facă 250 de case acolo….Cum spuneam îmi e aşa silă!…

Nu mai trag nici o concluzie…Vă las pe voi!….

Bogdan DĂRĂDAN

bogdan_daradan Caramida Zilei , , ,

string(9) "post-5047"