Bogdan Deleanu pare la prima impresie un tanar care isi traieste viata linistit si modest…Dar dincolo de aceasta imagine, Bogdan este un tanar care a reusit acolo doar unde multi doar viseaza pentru ca Bogdan lucreaza la Bruxelles unde reprezinta interesele Romaniei… Intr-un moment de scurta escapada prin Capitala am reusit sa-l opresc pentru cateva intrebari…

Reporter: Ce inseamna EUROPULS?

Bogdan D.: Inainte de a raspunde trebuie sa punctez insa ceva EXTREM de important. Raspunsurile mele
reprezinta strict parerile mele personale si nu pot fi asociate in nici un fel cu persoana si caracterul politic neutru al Europuls. De ce si ce e Europuls? Pentru ca nu am mai suportat sa ne intalnim saptamanal
comentand situatia proasta din Romania fara sa avem senzatia ca facem ceva pentru a o ameliora. Europuls pentru ca e nevoie acuta de mai mult profesionalism si acuratete a informatiei in presa si politica si mai ales, Europuls, pentru ca exista o multime de tineri entuziasti si profesionisti dornici sa scrie, sa participe la evenimente, sa dezbata si in primul rand, sa puna umarul, in felul lor, la imbunatatirea Romaniei.

Reporter: Cum ai ajuns sa lucrezi la Bruxelles?

Bogdan D.: Am aplicat la o multime de pozitii in paralel cu un Master la Universite Libre de Bruxelles si, dupa aproximativ 84 de aplicatii trimise, am reusit sa obtin initial un loc de stagiar, apoi de asistent, in
cabinetul unui eurodeputat (care nu ma cunostea dinainte, nici pe mine si nici pe vreun unchi de-al meu…)

Reporter: Cum vezi tu Romania de la Bruxelles si cum crezi tu ca este perceputa Romania
de acolo?

Bogdan D.: Romania “de aici” o vad… mai amplu, mai calm, mai lipsit de dramatismul cotidian bucurestean (“totul e fara speranta maica” – am auzit asta toata viata mea in Bucuresti). O vad si mai frumoasa, pentru ca vin odata la 3-4 luni si mereu cate ceva, mic sau nu, este mai bun, mai curat, mai modern. Nu tot si nu prea repede. Dar in principal, Romania de aici o vad cu mult mai multe sperante decat o vedeam inainte de a pleca. Cat despre cum este perceputa Romania…. exista cazuri si cazuri. La
Bruxelles romanii sunt perceputi…ok, ca si restul de “eurotrash” ai UE ajunsi pe acolo, iar tara… ce aud cel mai des este ca toti sunt placut surprinsi de vizitele lor aici. Exista exceptii, dar in general cei de aici
isi fac o impresie relativ proasta din auzite, din media, din gurile romanilor, apoi vin in Romania (chiar si in mult uratul Bucuresti) si se intorc cu povesti de munti si peisaje minunate, cluburi cu muzica buna,
tarani primitori si asa mai departe. Din pacate nu toti sunt la fel de entuziasmati de mancarea romaneasca ca si noi romanii

Reporter: Ai avut pana acum sansa sau nesansa sa ii vezi “cuvantand” pe Becali,Vadim sau Eba in Parlamentul European?

Bogdan D.: I-am vazut pe toti, in plen (unde oricine ii poate vedea de altfel pe internet), dar si pe coridoare, lifturi, sali etc. In general nu am ce sa comentez, cu exceptia faptului ca pe Gigi l-am vazut adeseori la o cafenea din parlament, discutand aprig cu cate un grupulet de oameni in juru-i care il asculta hipnotizati. Nu am auzit insa sa si faca ceva similar in plen sau comisii – raportul VoteWatch spune totul, de altfel.

Reporter: Din punctul tau de vedere cum sunt tinerii din zona Benelux fata de tinerii din zona balcanica?

Bogdan D.: Daca e sa vorbim de cei sub varsta pentru invatamant superior, nu credca exista diferente majore in interese si comportamente. Ce-i drept, impresia mea este ca tinerii din Belgia sunt implicati in mult mai multe activitati extra-curiculare, in cluburi, cercetasi, etc. Nu e vorba doar de scoala, fac mult mai multe si parca acumuleaza si mai multa experienta sociala. Pe de alta parte, senzatia comuna a romanilor din universitatile din Benelux este ca de multe ori nu inteleg de ce colegii lor, localnici, gasesc multe examene atat de grele. Unele chiar sunt extrem de dificile, intr-un mod mult mai rational decat in Romania (unde unii profesori nu dau nota de trecere doar din reflex), dar deseori studentii belgieni, desi in teorie mai asertivi, se dovedesc mai incapabili sa se adapteze. Ce-i drept, au si alte lucruri pe cap – cultura universitara este extrem de puternica. Exista o mandrie legata de fiecare universitate in parte, cantece, festivaluri universitare, petreceri si activitati de tot felul – din nou, o socializare mult mai puternica.

Reporter: Ce planuri ai pentru urmatoarea perioada?

Bogdan D.: Pentru urmatoarea perioada, ce altceva decat munca, mai multa munca si promovarea Europuls mai departe – o data prin scris de articole cand mai apuc, apoi prin evenimente. Daca ne adaugati pe Facebook, veti fi tinuti la curent cu ambele.

Bogdan Daradan

Valoarea celor mai influente personalități contemporane este, cu siguranță, de neclintit. Gigi Becali, Traian Băsescu, Miley Cyrus și-au imprimat sau sunt pe cale să-și impime numele pe vecie în istoria lumii. Numai că, pe lângă aceștia (haha), există numeroase persoane care au adus o contribuție extraordinară omenirii sau pur și simplu au schimbat cursul acesteia.

20 of The Greatest sau G20, pe scurt, e un proiect în care Moca (adică io) caută cei mai importanți oameni ever. Greu să alegi, din atâtea miliarde, doar 20. Pe lângă o documentație severă se cere și o imparțialitate perfectă.

În cel mai scurt timp va fi cunoscut primul nominalizat. Stați pe aproape.

Proiectul este parte din Moca Showz.

PS: Un video ca sursa de inspiraţie… aştept și nominalizările voastre.

Comentariile sunt de prisos.  Vizionare plăcută!

VIDEO BUN. Din motive tehnice am fost nevoit să schimb video

REALITATEA.NET – Gigi Becali, eliberat: Mi-a dat Dumnezeu o palmă ca să mă pot spovedi

Preambul: nişte tineri aventurieri, avizi de adrenalină, îi fură merţanu’ lui Gigi. Adică lupu’ a venit şi-a dat iama-n oi… şi ce rău a făcut! Imediat, Gigi dă ordin trupelor sale să muşte din el până la os.

[preludiul unui scandal lung, plictisitor şi inutil, ca toate celelalte]

Şi uite aşa se vor naşte multe polemici. N-am de ce să ascund că nu-mi place Becali. Dar detest şi mai mult infractorii de orice fel, iar aici trebuie să detaliem puţin, deoarece situaţia aceasta ne permite.

Infractorul este individul care comite o infracţiune, concret şi simplu. Dar v-aţi gândit oare cât este de fragilă graniţa dintre infractor şi victimă? Mai mică decât un vârf de ac. Nu e necunoscut faptul că rişti foarte mult dacă-ţi agresezi agresorul. Adică vine doctorandul la tine, îşi bagă ce are şi ce n-are în ce ai şi ce n-ai tu, scoate cuţitul, tu încerci s-o dai la pace (evident, nu merge, din moment ce-ţi lasă şi o cicatrice pe undeva), apoi îţi scoţi sabia, îi iei gâtul şi rişti închisoarea. Duel neechilibrat, cam aşa putem concluziona. Evident, a doua soluţie era să-l laşi să-şi facă damblaua (oricare ar fi fost ea…) şi apoi să-ţi pui toată speranţa în Poliţie, competenţa întruchipată. Şi, după caz, în doctori. Deşi, pentru a da un pat de celulă pe un pat de spital… mie mi-ar trebui nişte argumente în plus.

Lăsând pălăvrăgeala deoparte, Gigi şi-a cam făcut-o cu mâna lui. O banală plângere Un banal telefon la cea mai apropiată secţie cred că ar fi rezultat în prinderea şi pedepsirea hoţilor în regim de urgenţă, dat fiind numele reclamantului. Însă, pentru un om obişnuit, situaţia e deosebit de frustrantă, întrucât eşti cam pus între ciocan şi nicovală. Ştii că nu se va rezolva nimic pe cale legală şi n-ai de ales decât să-ţi faci singur dreptate.

Cu toate că a sechestra şi tortura oameni nu mi se pare decât o practică ce aminteşte de Evul Mediu. Totuşi, sunt ferm convins că mulţi pot avea circumstanţe atenuante. Inclusiv Gigi. Iar eu… trebuie să recunosc că aş fi stat puţin pe gânduri.

Dar marea mea curiozitate e alta: cum s-au prezentat hoţii la secţie pentru a depune plângerea? Nu, reformulez, cum au compus ei plângerea aceea?

“În ziua cutare a-m mers l-a palatulul lui Gigi de unde a-m sustras cât se poate de firesc merţanu lui. În cel mai scurt timp, serviciile secrete becalifere ne-a luat urma şi ne-a smardoit mâncaţea-j, ne-a înghesuit în porbagaj şi ne-a dus nuştu unde unde i-ar ne-a smardoit [...]“*

*Le-am denaturat statutul de doctoranzi de care vorbeam mai sus.

Moca