Sunt treaz. Este starea pe care o ador sau cel putin am invatat sa o fac de-a lungul timpului. Vedeti voi, sunt somnambul si nu cred ca se poate o forma mai concreta de a va spune. Sunt asa de cand ma stiu, de la varsta de 3 ani mai exact cand draga mea mama incepuse sa vada siluete cum traverseaza camera de oaspeti. Am ras atunci, am ras si mai tarziu, dar cu timpul pofta de ras a fost innabusita. Au trecut 24 de ani de la prima aventura nocturna si de atunci, nu a incetat sa-mi condimenteze viata.

Deschid acest jurnal cu scopul de a primi ajutor de la propria persoana. Sunt singur. Chinul noptilor este cu atat mai greu de suportat atunci cand dimineata, trebuie sa caut indicii, lucruri pe care le fac, sa nu, in timpul noptii. Initial, aceasta manifestare ar fi trebuit sa fie benigna, insa un incident recent ce s-a petrecut la mine in bloc mi-a schimbat parerea si m-a tulburat serios in ciuda indoctrinarii de natura pozitiva in legatura cu ‘situatia mea’. Doamna Georgescu ce locuieste pe palier cu mine, a fost ucisa asnoapte prin strangulare. A fost un soc deoarece o cunosteam, ba mai mult, o aveam in grija atunci cand fiul ei era in tura de noapte. Eu si fiul ei eram singurii care aveam cheile apartamentului batranei. Refuz sa cred ca sunt un criminal si mai mult, unul inconstient. Sunt obosit, dar trag cu dintii  sa nu adorm. Ziua de astazi m-a extenuat pana la refuz. Am fost la sectie pentru declaratii si amprente apoi casa a fost rasturnata cu capul in jos pentru dovezi, nu s-a gasit nimic. Starea mea de ‘automatism ambulator nocturn’ asa cum este numit de oamenii de stiinta s-a agravat.

Azi dimineata, dupa ce m-am intins ca un pui de pisica si am pus cafeaua in ibric, mi-am asezat un scaun fara spatar langa aragaz pentru a sta de veghe la cafea. Privind fix la ochiul aragazului, aflat intr-o stare pur constienta am simtit un tremur si parul de pe maini s-a ridicat precum florile de camp la venirea soarelui; vederea mi s-a incetosat si limba s-a facut ca un burete, umflandu-se si sufocandu-ma incet. Nu puteam sa ma misc, sa respir si degetele de la picioare se incolacisera incordate. Am intrat in panica, oare sufeream de vre-o boala? Ceva de care nu stiam inca? Am inceput sa ma zbat in interiorul meu disperat sa scap cu viata si o senzatie de arsura constanta imi aparu la mana dreapta. In acele momente stranii timpul nu mai avea valoare, senzatia de arsura se transforma intr-o tortura, dureri groaznice de parca cineva imi sectiona mana. Intr-o clipita m-am aruncat de pe scaun si m-am zdruncinat serios de podea. Limba, ochii bulbucati sau degetele de la picioare, toate simptomele disparusera. O privire atenta la mana mea dreapta mi-a dat fiori, cafeaua dadu-se in foc in timpul visului meu si apa fiarta imi mangaie mana pentru cateva secunde bune. Pielea imi bolboresea dar grija mea era indreptata intr-o cu totul alta directie, acest vis sau realitate imi impaienjenii mintea cu ganduri grotesti.  

Aceasta intamplare s-a produs cu o ora inainte ca politia sa-mi de-a de stire evenimentul nefericit de pe palierul meu. Ceea ce ma nelinisteste este ca senzatia pe care am avut-o pare inrudita cu senzatia de strangulare. Oare este posibil ca somnambulismnul sa fi creat o nou personalitate care sa alterneze intre bine si rau. O personalitate criminala care sa rationalizeze singura. Daca singuratatea ma impins la a atenta la siguranta celor din jurul meu, lucrurile au scapat de sub control. In toti acesti ani totul s-a rezumat la plimbari prin casa sau prin gradina blocului, spalat rufe sau spalat baia, dar niciodata, niciodata tentative criminale. Gandesc ca acel vis poate fi o departajare a propriei persoane pentru interventia celeilalte, cea cu ganduri criminale care imi ofera un indiciu, un fragment din ceea ce el poate sa faca. Poate acest nou Eu are libertate de gandire in timpul noptii, profitand de somnambulism pentru a devenii independent locomotoriu.

Sunt depasit de moment si nu stiu ce va urma; Fiul batranei ma considera suspectul principal in cazul mortii batranei, la fel si politia pana la noi dovezi. Incidentul de dimineata in urma caruia m-am ales cu o durere de spate si mana dreapta bandajata nu a facut decat sa inrautateasca situatia. Cu toate acestea sunt singur si ma aflu in fata unui razboi cu mine insumi. Singur intr-un apartament cu doua camere, lucru care probabil a sugerat mintii mele ca mai este nevoie de cineva in viata mea pentru a umple golul. Nu mi-am dorit doi Eu deoarece abia ma descurc cu unul. Este noapte si sunt treaz si asa voi ramane pana la noi vesti. Probabil de maine se va face o ancheta mai amanuntita in cazul crimei, daca voi ramane treaz pana in zori, voi evita o alta catastrofa nocturna. Este noapte… si sunt treaz.

by Cosmin Andrei Lungu

cand creierul se zbate

sa iasa din osanda eternului  eter,

Eu si a lumii lume

ne departam himeric

spre colturi, spre nimic

si cautam aievea

sa ne-ntalnim candva,

dar e atat de grea durerea si apasa

pe sufletu-mi strivit,

pe chipu-mi de alabastru…

Tacerea care urla

e insasi o himera

ce lupta cu ratiunea,

ce invinge intelectul,

nu pot trai in pace,

nu pot trai in van,

cine traieste azi fara motiv de moarte,

degeaba mai traieste, degeaba e uman…

Nu pot pricepe viata fara un ideal

Asa cum nici iubirea n-o simt

fara de glas…

Tacerea care urla

imi urla in crampeie,

si ma afunda acum in vremuri reci de zimti…

Tacere care urli, mai taci si lasa-ma-n tacere…

caci cea mai mare crima este sa mori iubind NIMIC-ul…

Un efemer de aici

ti-am daruit-o tie si-n ea am ferecat ganduri strivite

intr-o zi buna pentru inventat lumi, mi-am dat seama ca ea te iubeste pe tine

si eu in mine o iubeam pe ea, fara sa-ntalnesc fiinta

De suferinta, cioburi de mine s-au imprastiat peste tot

si s-au topit stinghere in eterul crud al timpului care nu exista…

fara tine, care nu exista fara noi…

Noi,noi existam dinaintea mea, dinaintea ta, dinaintea noastra…

O papusa de cristal… Papusa ta…

Atat de multe roluri, si o singura viata doar

si o clepsidra goala, in care eu sunt prizonierul azurului ochilor tai…

Anna Panovici&Luceafarul himeric

Canta acordurile

elegiei

in taramul innecatilor

in ceata vietii.

-Muzica va rog…-

Sa ascultam sfarsitul,

sa cantam lacrimile,

sa cantam celor patru blani;

vom stinge glasul tacerii…

Acum e fum.

E ceata prin mine.

Vocile ma striga in indepartare.

-se intind copaci deasupra mea

frunzele lor coboara mirosul

nostalgiilor coborand

umbre,

Si…patimi

se arata coborand

din umbre.

By: Cezar Burtescu

scara

uneori pornesc de jos

si atunci nici nu mai numar treptele

intre lacrimi si zambet

intre a aproape si departe

sufletul mi se izbeste prea luminos de ceva

alteori pornesc de sus

dar ma trezesc curand singura

inima imi soarbe lacoma sangele si ma tem

e prea subtire scara asta

sa o urc carandu-ma si pe mine in spate.

un drum gresit

vreau sa vad cerul, am spus

si deodata a crescut din mine un munte

am urcat mult,

fara sa bag in seama timpul

doar pietrele le simteam uneori

sfartecandu-mi genunchii

si m-am trezit la poale

sngura

macar sa vad cerul, am spus

dar oricat imi inaltam privirea

nu ma puteam vedea decat pe mine

facand cu mana

din varful muntelui.

norul

e un nor greu acesta

il simt ca de plumb uneori

ma obisnuisem sa il plang

pana la capat

dar am descoperit intr-o zi

ca daca intind mainile

mai sus putin

dau de lumina.

By: Anca Elisei

Oana Pârvan este originară din Slatina, judeţul Olt, dar trăieşte de ceva vreme în Capitală. S-a născut la 20 mai 1986, a fost traducător voluntar în cadrul proiectului “Sibiu Capitală Culturală 2007″, voluntar CHF România şi are ca pasiune lucrurile migăloase. Îi place să asculte Judas Priest, iubeşte culorile pământului şi vă oferă un strop din talentul ei aici. Pentru cei care vor să-i achiziţioneze pandativele sau creaţiile, puteţi să faceţi comenzi aici.

Toti cei care participam la concurs eram clasa a douasprezecea. Concurentii au luat loc fiecare cat mai aproape de juriu. M-am asezat pe locul cel mai propiat de juriu, caci acolo ma simteam mai stapana pe mine si am fost pusa sa extrag dintr-o plasa un biletel cu un numar. S-a nimerit sa fiu exact numarul 13. L-am considerat norocos, insa dupa ce restul concurentilor au facut si ei acelasi lucru, numarul 13 s-a dovedit a fi prea indepartat pentru ca nu erau atatia concurenti, asa ca am fost nevoita sa mai extrag din sacosa, inca o data, alt numar. Acesta a fost 8. La scurt timp, doamna care se ocupa de coordonarea concursului de lectura a luat microfonul in mana, a venit in fata noastra si a inceput sa ne faca o introducere in concurs, in care ne explica cum va decurge acesta. Concursul avea sa contina doua probe : una orala si una scrisa. Cea orala consta in o intrebare legata de una dintre operele literare studiate in scoala; iar cea scrisa consta in dovedirea creativitatii fiecarui concurent. Mai apoi, privind lista cu numele concurentilor pe care o avea, i-a chemat in functie de numarul pe care l-a tras fiecare.

Cand a venit randul meu, m-am dus plina de emotie la microfonul ce statea pe un suport inalt pus in mijlocul salii si am asteptat sa mi se puna intrebarea de catre aceeasi doamna care imi vorbea de langa juriu de la microfonul ei. Intrebarea a fost legata de opera lui I. L. Caragiale, “O scrisoare pierduta”, Mai exact, intrebarea facea referire la unul dintre personajele piesei. Am incercat sa imi aduc aminte despre ce personaj era vorba, dar in ciuda tuturor detaliilor pe care mi le-a oferit juriul, nu mi-am putut aminti cum se numea acesta. Desi concurentii care nu au stiut prima intrebare au avut sansa sa raspunda la o a doua, eu nu. Pentru putinele lucruri la care am raspuns cand mi s-au oferit detaliile ajutatoare, am primit totusi un punctaj, pe care l-am aflat la sfarsit.

Am luat loc, am asteptat sa termine si ceilalti concurenti cu prima proba, iar dupa aceea fiecare concurent a primit un fragment dintr-o opera scrisa de Mircea Nedelciu, pe care noi trebuia sa il continuam. Dupa timpul acordat scrierii, fiecare dintre noi a iesit la microfonul datator de emotii spre a-si citi “opera”. Foile scrise au fost adunate iar juriul a avut circa 10 minute in care s-a uitat peste ele si a dat punctajul fiecaruia tinand cont de ortografie, semne de punctuatie si coerenta in limbajul scris. Aceeasi doamna ne-a citit punctajul, si juriul a spus si el cateva cuvinte. Eu am obtinut 58 de puncte in total, ajutata de punctajul foarte mare pentru creativitate, iar cel mai mare punctaj a fost de 71 de puncte, obtinut de un elev din liceul I. L. Caragiale. Toti concurentii am primit carti de literatura scolara, diploma de participare, o cana si o esarfa rosie pe care se afla inscriptionata marca sponsurului concursului de lectura: Radio Romania.

Pentru mine, concursul a fost solicitant si obositor. A fost o experienta interesanta, deoarece pentru prima oara in viata mea, am vorbit la microfon in fata multor oameni. Prinsa intr-o atmosfera incarcata de seriozitate, liniste si usoara tensiune, am acordat fiecarui minut importanta si seriozitatea cuvenita, m-am consumat, iar cand am plecat de la Sala Radio, am avut un sentiment de satisfactie vazandu-mi diploma si punctajul satisfacator. Am fost multumita iar acum ma gandesc cu drag la acea experienta, mai ales pentru ca acum, ca si atunci, sunt constienta ca a fost si va ramane o “simulare” foarte buna a probei orale de limba si literatura romana a bacalaureatului pe care il voi sustine.

By: Carina Arapu