Nu ştiu cum vă simţiţi voi, dar eu nu mai suport să mă plimb pe bulevardele centrale din Capitală şi să mă feresc să nu calc în…urme de câine. E greţos şi revoltător ce se întâmplă şi dacă nu credeţi puteţi vedea un articol bine documentat şi cu o galerie foto mai mult decât sugestivă AICI.

Sunt sigur că vor exista voci printre voi care vor spune ori că am dat în mintea frustraţilor sau ori că mi-am irosit subiectele şi scriu despre “chestii” la modul propriu, dar tema e cât se poate de serioasă. Dacă aş fi scris despre PET-urile din parc aţi fi reacţionat la fel? Probabil că nu pentru că PET-urile sunt deşeuri plastice care se asimilează în natură în sute de ani, pe când ceea ce reclam eu e ceva…natural. Ideea e următoarea. Am avut prieteni care au plecat în ţari ca Italia, Spania, Anglia sau Franţa, ţări unde lumea are animale ca şi în România, unde lumea îşi plimbă patrupedele prin parc ca şi în România, numai că acolo, bunul simţ, spiritul civic şi mentalitatea avansată îi determină să lase străzile şi parcurile curate.

Nu stau acum să vă detaliez cum fac asta, pentru că nu vreau ca acest subiect să fie luat în derizoriu, dar dacă tot avem pretenţia să fim ţară europeană, care comercializează pedigree pentru animale, curele antipurici şi saltele şi hăinuţe pentru câini şi pisici, cred că s-ar putea schimba şi spiritul românilor prin amenzi. România e o ţară fascinantă, pe cuvântul meu. Nu avem reglementată o lege care să aprobe o poliţie a animalelor ca în Occident şi care să dea pedepse cu închisoarea şi amenzi grele celor care maltratează animale, dar avem în schimb tot felul de mitocani şi piţipoance cu pitbuli, buldogi, pechinezi şi alte rase şi care îşi scot odrasele la plimbare pe Calea Victoriei, Dorobanţi, Magheru şi Piaţa Constituţiei, fără să se streseze că şi ,,urmele,, lăsate de animalele lor le aparţin. Am observat de exemplu că în zona Băneasa sunt amenajate nişte pubele speciale cu pungi speciale pentru ,”oamenii speciali”, numai că nu par că le-ar folosi cineva. Le-o fi ruşine, mai ştii!? Dar cu animalul în casă nu le e ruşine!? Şi dacă mai e un lucru care mă revoltă e mentalitatea de a ţine un câine, doi, trei la bloc şi de a ieşi cu ei fără botniţe.

Nu e vorba că m-ar speria nişte potăi, problema e că dacă le agresezi şi verbal de faţă cu proprietarul, chiar dacă el e vinovat că îi e lene să le pună botniţă, tot pe tine te înjură de tot neamul şi te trece pe lista neagră, mai ales dacă e şi administrator cum e tipul de la mine de la scară. Adică am ajuns să văd câini care duc o viaţă de om şi care sunt hrăniţi cu trei mese pe zi, care sunt duşi la hotel şi coafor, asta în ţara în care mor copii de foame pe străzi, unde bătrâni se sting singuri în spitale, iar mame minore îşi aruncă bebeluşii la tomberon să-i mănânce câinii. E o realitate crudă, o realitate cutremurătoare. Şi atunci nu e sfidător să vezi piţipoance care coboară din Rover cu o mogâldeaţă îmblănită doar ca să îşi exprime creatura nevoia naturală? Nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt împotriva animalelor de casă. Şi eu iubesc animalele, iubesc enorm pisicile, am avut şi o pisică pe care am educat-o să se ducă la cutiuţa cu nisip, dar de la dragostea de animale la “modă” şi “impresii” e cale lungă. Mă opresc aici, pentru că ar mai fi multe de spus…Vă las pe voi să comentaţi şi să votaţi…

By: Bogdan Dărădan