Bilet catre noapte

Multe lacrimi,

si multe, multe flori au curs

pentru tine, regina mea.

Lung mi-a fost drumul

spre tine,

au ars credinte, flori…

mi-am ascuns degetele pe-o cruce

uitand de cerul innegrit de noapte.

In drum, am intalnit

un profet

ce purta patru flori

in mana;

el mi-a sadit agonia

in suflet

si apoi

sadind flori,

la mormantul credintei

soptea:

Or sa ne ierte dreptii, sfintii si cei ce nu mai mor…

In soapta lui ma cunostea credinta,

cunoscand prin mine nemurirea.

Ei cred si mint,

purtand ale credintei flori pe piept.

Eu n-am sa mint caci m-am nascut din tine,

m-am rupt bucata cu tacere,

parte cu intuneric;

priveste-ma: intuneric si tacere.

Te-am atins,

te-am tinut in brate intrupandu-ma

prin linistea insangerata

a acelei lumi in care m-ai trimis;

M-ai strigat sa-mi spui

anii cei multi, cei vechi si cei ce-am ars;

m-ai chemat inghenunchiata

in fata unui apus…

m-ai chemat sa plang din nou

inspre mai bine, imbracandu-ma in regrrete;

ti-ai inghitit lacrima si m-ai chemat,

inveselindu-ma cu cantece triste.

Am sa regret…

nu pot sa regret cunoasterea;

nu pot sa uit patima si acel cantec trist

cu care ma inveseleai tacand.

Am sa fiu intuneric si tacere

asteptand glasul tacutului vis.

Cuvintele celeste

O lacrima face totul,
perfect;
dar tine minte, ca nu exista lacrimi fericite.
acceptand lacrima, vei,
castiga acest joc numit
viata. Ce nume ciudat!
Respingand lacima vei alerga,
Nebunia.
Nebunilor nu le este frica,
Tristetea poate face totul, perfect.
Accept-o,
vei castiga acest joc numit
viata. Ce nume ciudat!
Alung-o.
Ai sa alergi,
nebunia.
Nebunilor nu le este frica,
Nebunii o spun, o cred;
Cel ce-a spus,
Cel ce spune,
Cel ce va spune
cuvintele cestea scrise,
va fi ajuns sa cunoaca;
dar sa nu-i mai fie frica.
Tine minte,
Nebunilor nu le este frica,
nici nu cred sa le fi fost,
sau poate nu stiu eu,
de le-a fost sau nu.
Tot ce stiu , ce stim, e
ca Nebunilor nu le este frica.
Sa crezi ceste cuvinte,
sa aperi
pe cel
nedrept caci pentru el e
doar un vis;
apara-l si va alerga,
nebunia.
Ceste cuvinte le stie si nebunul mort,
caci le spune, se roaga pentru ele.
Mormantul lui,
casa-mi era.
Caci, vierme fiind,
mi-am lipit fata de crucea lui;
si,
auzeam: Nebunilor nu le este frica.
Libertatea,
s-o arzi pe rug,
de-o vei gasi, caci voi,
sarmani copii,
departe sunteti
de a sti.
Vino!
Atinge-me, sapa in al meu mormant,
deschide-mi sicriul,
sterge-ma.
Asculta-mi vorbele si,
vom dansa in tarana;
in tarana-n care-mi
zece corpul prafuit pe-o blana.
Hainele de-mi vor fi vechi,
tu sa ma ierti si ma scuzi, si-apoi
sa strigi: Regrete Eterne.
Cruda-ai fost cu mine,
viata, si crud te palmuiesc
cu capul plecat.
Acum ridica-te,
umbla;
caci tu cel ce-ai auzit
cestele cuvinte vei,
raspandii din blestemata libertate.
Acum sa stiim
Nebunilor nu le este frica.

By: Cezar Burtescu