INTERVIU: Surorile Coposu despre viata lui Corneliu Coposu

surorile-coposu1

Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce influenţă a exercitat Iuliu Maniu asupra gândirii şi personalităţii lui Corneliu Coposu?

(Flavia Lucia Terezia BĂLESCU) Aş putea să spun că domnul Iuliu Maniu a fost mentorul spiritual al lui Corneliu Coposu. El a avut şansa de a-l cunoaşte pe Iuliu Maniu de când era foarte mic, încă din liceu mergea des la Bădăceni vara şi se ocupă cu aranjarea bibliotecii. Desigur că nu asista la discuţii mai serioase, dar trăia în atmosfera aceea, pentru că trebuie să ştiţi că domnul Iuliu Maniu ştia să vorbească cu orice vârstă şi în orice moment. A fost un om extraordinar, rar se întâmplă astfel de oameni.

Fără să fie sever, fără să fie auster, fără să fie încruntat, era un om blând, avea o privire senină care te pătrundea şi era imposibil să-l minţi. Avea darul de a convinge extraordinar fără multă paradă, asta nu a înţeles lumea despre Iuliu Maniu. El niciodată nu a fost un orator, niciodată nu s-a bătut cu pumnul în piept pentru nişte principii pe care le-a trăit şi le-a simţit, nu le-a propagat de pomană. Mare păcat că România nu l-a cunoscut.

Corneliu Coposu a trăit sub această influenţă şi a înţeles că un om politic trebuie să renunţe în primul rând la el. Pentru aceasta trebuie să-l iubeşti pe aproapele tău, să nu dispreţuieşti pe nimeni şi să te gândeşti cum ar fi mai bine pentru alţii. Sunt nişte principii care au fost demult abandonate. În momentul de faţă nu se face nimic fără un profit. Din nefericire e generalizată ideea aceasta şi foarte greu vom scăpa de ea.

Corneliu Coposu a fost influenţat de Maniu în totul. În afară de faptul că a avut un “teren” care permitea asimilarea unor astfel de principii, pentru că nu vreau să fac acum patriotismul local, dar în Ardeal se dădea foarte multă importanţă educaţiei religioase şi morale. El a avut parte de o familie în care tatăl său a fost preot şi de o educaţie la Blaj. Corneliu Coposu avea “ogorul” care putea primi sămânţa benefică. Corneliu a încercat să facă aşa cum a făcut Iuliu Maniu. Nu ştiu în ce măsură a reuşit, pentru că a avut extrem de puţin timp la dispoziţiei. În acest timp, din nefericire, n-a fost înţeles de nimeni.

 Lumea nu l-a privit ca pe un fel de lider, nici ca un om care vrea să facă ceva pentru ţara sa. La început a fost prezentat ca un fel de răufăcător, un “vampir” care a subt sângele poporului, care a avut mine, care a avut moşii. În momentul în care a venit revoluţia şi când a preluat conducerea acestui partid (Partidul Naţional Ţărănesc, devenit ulterior Creştin şi Democrat – PNŢCD), datorită unui angajament pe care şi l-a luat faţă de Iuliu Maniu ca să nu lase să piară acest partid, el a suferit un “linşaj de presă”, când toată presa scria toate inepţiile imposibile şi posibile. S-au scris nişte articole oribile. Îmi aduc aminte că în Transilvania, scriau că el este devină că femeile nu s-au dus să asiste la jurământul recruţilor.

Foarte mult timp m-am gândit de ce l-au urât aşa de tare. Cred că aveau tot timpul sentimentul că sunt ilegitimi, au simţit că sunt cocoşaţi pe un nisip mişcător. Atunci trebuia să focalizeze ura pe cineva. Acest om care a făcut şaptesprezece ani de puşcărie, în momentul în care au venit la suprafaţă ideile în care el a crezut, să fie inamicul public numărul 1? Pentru mine a fost foarte dureroasă traversarea acestui vacarm timp de doi ani: telefoane, înjurături, inepţii scrise în presă.

Deşi e greu să vorbesc fiindcă e vorba de familia mea, de fratele meu, m-a mirat faptul că deşi eu mă indignam, mă supăram, el stătea senin şi-mi spunea: “Săracii, crezi că ei ştiu? Îi pun idioţii care le-au spălat creierii, fiindcă se tem de noi. Tu nu îţi dai seama că aceştia nu ştiu ce fac, de unde să ştie Băieşu cine sunt eu? Lui Băieşu i s-a ordonat să scrie că eu mâncam croissant la Paris, în timp ce el nu putea să scrie ode. Pot să-l judec eu pe Băieşu? Băieşu dacă va avea norocul să se trezească îşi va da seama”.

(Rodica COPOSU) Eu cred că toţi cei care au trecut prin închisoare, datorită tuturor greutăţilor, tuturor mizeriilor prin care au trecut, s-au detaşat complet de proleme. Niciunul dintre cei care au fost închişi cu el, pe care noi i-am cunoscut, nu a venit de acolo cu sentimente de ură şi răzbunare.

Probabil, cred eu, suferinţa prin care au trecut i-a făcut să se ridice deasupra acestor sentimente, care sunt sentimente primare. După ce a ieşit din închisoare, Corneliu a mai stat la domiciliu obligatoriu, în comuna Valea Călmăţui, unde erau foarte mulţi foşti deţinuţi politici. Acolo era o atmosferă cu totul specială: toţi oamenii erau politicoşi, majoritatea erau oameni intelectuali, se discutau lucruri interesante. Ştiu că Cornel, după ce a ieşit din închisoare, a fost preocupat de ce progrese s-au făcut în tehnică, în diferitele domenii. Erau foarte preocupaţi de acest lucru. Sigur, erau preocupaţi şi de politică, dar aceste lucruri despre politică le discutau întrei ei. Era o atmosferă cu totul specială.

(F. B.) Corneliu Coposu mi-a spus că datoreşte rezistenţa lui morală credinţei. El a fost un om credincios, nu habotnic, nu exagerat, dar credea profund. A ştiut precis că Dumnezeu o să-l ajute să scape din acest iad. Îmi aduc aminte că atunci când a primit Legiunea de onoare, i-a spus lui Bernard Boyer (Ambasadorul Franţei): “Mulţumesc pentru această distincţie, pe care nu o iau numai pentru mine, ci pentru prietenii mei care au suferit şi nu au ajuns să vadă sfârşitul”. Nu a zis-o de teatru, vă rog să mă credeţi. A zis-o convins.

(R. C.) Când a revenit în Bucureşti, s-a angajat prin bunăvoinţa unei cunoştinţe, muncitor pe şantier. A lucrat acolo până la pensionare, dar sigur că nu a făcut numai muncă brută, ci mai ajuta la făcut calculele normelor locale, deoarece atunci când se lucra ceva ieşit în afară de standarde, pentru fiecare operaţie se făcea o normă locală.

Ca o curiozitate, o să vă mai povestesc ceva din perioada în care era la Valea Călmăţui, când, la un moment dat, a cerut să i se aducă un lacăt cu cheie pentru gardul de la grădina din curte. Una dintre noi l-am întrebat ce vrea să facă cu lacătul, iar el ne-a spus că nu ştim ce înseamnă să închidă el pe dinăuntrul, nu să-l închidă altul pe dinafară.

În continuare, vă rog să-mi menţionaţi care au fost influenţele pe care Corneliu Coposu le-a exercitat asupra dezvoltării creştin-democraţiei româneşti?

(F. B.) Partidul Naţional din Transilvania, în momentul când s-a înfiinţat ca partid politic a avut nişte principii care au rămas bătute în cuie: democraţia desăvârşită, protecţie socială, morală creştină, subsidiaritate şi patriotism luminat. Pe aceste principii s-a declarat unirea de la Alba Iulia, pe aceste principii a venit şi acest partid în Regat, a încercat să se impună dar nu a prea reuşit. În special morala creştină a deranjat. Şi astăzi, morala creştină supără pe foarte mulţi: te obligă să nu furi, ori la noi se fură în draci; te obligă să nu minţi, se trăieşte numai cu minciuna. Îmi este foarte greu să vorbesc, să nu cumva să credeţi că fac prozelitism local, dar există o diferenţă de concepţie.

Noi ardelenii, fiind supuşi austriecilor, eram obligaţi să respectăm legile. Faptul că îţi ordonai viaţa după nişte legi bătute în cuie, îţi schimba mentalitatea, îţi schimba atitudinea. Aici, din nefericire au fost când turcii, când grecii, când ruşii, ne-am plecat în faţa tuturor. Am vrut să fim totdeauna mai greci decât grecii, mai turci decât turcii, iar acum nu ştiu ce suntem… mai democraţi că democraţii.

A fost mentalitatea pe care ei au adus-o cu ei, au trăit-o în perioada de înflorire românească până la venirea comuniştilor, după care s-a terminat. Primul lucru asupra căruia s-au repezit nemernicii de comunişti a fost morala. Au desfiinţat biserici, au făcut preoţii de batjocură, or poporul acesta simplu avea nevoie de ceva, chiar dacă înţelegeau religia cum o înţelegeau, credeau în ceva.

În momentul în care a dispărut această credinţă şi l-au pus pe Stalin în loc, s-a terminat totul. Distrugerea morală a fost cea mai mare pagubă pe care a făcut-o comunismul, pe care nu o văd refăcută. Deja în mentalitatea omului s-au schimbat toate. Înainte, cineva care făcea puşcărie pentru hoţie, era un hoţ terminat, iar societatea îl exila. Acuma este absolvit de societate.

În ce priveşte creştin-democraţia, a apărut ca idee în Apus, imediat după al Doilea Război Mondial. Robert Schuman e primul care a lansat ideea, apăsând pe “pedala” moralei şi a zis că va trebui neapărat reintrodusă în circuitul politic morala creştină. S-a mers pe ideea resurecţiei morale. Cornel, când a ieşit din puşcărie, a citit câteva cărţi. Circulau destul de greu teoriile lui Robert Schuman şi Jacques Maritain.

Citind perceptele creştin-democraţiei, care începuse prin anii 1945-1947, Cornel şi-a dat seama că acestea coincid cu principiile partidului PNŢCD. Atunci a încercat – deşi nu a putut o bucată de vreme să ia contact cu cineva, nu mai ştiu prin ce împrejurări, căci nouă nu ne-a spus nimic.

(R. C.) A fost la un moment dat în ţară, nu ştiu în ce context, secretarul Internaţionalei Creştin-Democrate, Jean-Marie Daillet, prin 1986-1987. Cornel a reuşit să se întâlnească cu acest domn şi l-a rugat să înscrie în clandestinitate Partidul Naţional Ţărănesc în Internaţionala Creştin-Democrată, arătând că toate principiile pe care le are Internaţionala Creştin-Democrată le are şi Partidul Naţional Ţărănesc, care în plus mai are patriotismul luminat, care aici fiind o asociaţie internaţională, ei nu mai militau pentru patriotismul naţional. Lucrul acesta s-a aflat numai în 1990 după revoluţie.

(F. B.) Imediat după revoluţie a venit J. M. Daillet în ţară. Atunci a luat legătura cu Cornel şi i-a spus că poate face public înscrierea. A stârnit o mulţime de revolte, nici nu aveţi idee ce scandal a fost. Însuşi unii din colaboratorii lui de la PNŢ s-au opus, pentru că pe nimeni nu a interesat să studieze această doctrină. Eu nu mă laud, dar eu vreau să cred că el a reuşit din acest punct de vedere să-i facă pe toţi să dorească să fie creştin-democraţi, chiar dacă nu ştiau ce e creştin-democraţia se îmbulzeau toţi pe culoar.

În 1944, după ce au venit ruşii şi ne-au preluat cu arme şi bagaje în onorata sovietă, s-au recunoscut patru partide: Partidul Ţărănist, Partidul Liberal, Partidul Social-Democrat şi Partidul Comunist. La Partidul Social-Democrat era preşedinte atunci Titel Petrescu. Toţi au fost arestaţi, iar la refacerea partidelor, au cerut – în 1990 – recunoaşterea acestor patru partide. Îmi aduc aminte că pe Sergiu Cunescu, Petre Roman l-a dislocat din funcţie şi s-a făcut social-democrat, ca să îl contracareze pe Iliescu.

Ulterior, Traian Băsescu, noul preşedinte al PD-ului, după ce a auzit de creştin-democraţie şi a aflat de existenţa unui partid nou creştin-democrat, care se dezvolta în Europa, s-a făcut şi el creştin-democrat. S-a făcut până şi Vădim Tudor creştin-democrat. Faptul că s-au repezit toţi pe acest culoar al creştin-democraţiei, înseamnă că este o idee care s-a impus.

Care au fost cele mai importante momente din viaţa lui Corneliu Coposu, în special în tinereţea acestuia, care l-au determinat să devină un lider marcant al creştin-democraţiei româneşti?

(R. C.) Le avea, dar fără să fie etichetate ca atare.

(F. B.) De la început el s-a născut într-o familie de oameni politici: străbunicul, bunicul şi tata erau cu “Partida Naţională”. El a crescut în această idee. Nu s-a format lider, ci s-a format om politic. A fost ajutat de către tata, sigur că e fost ajutat enorm şi de Iuliu Maniu şi a mers pe filiera aceasta. În orice caz, creştin-democraţia el a promovat-o primul în România şi el a promovat-o primul.

(R. C.) Partidele Naţional-Ţărăniste sau Agrariene nu prea erau în străinătate. În această Internaţională Creştin-Democrată s-au înscris toate partidele cu idei creştine şi democrate.

(F.B.) De aceea a şi acceptat Daillet aşa de repede. În momentul în care Corneliu i-a spus care sunt principiile partidului, Daillet şi-a dat seama că sunt identice cu ale lor, că nu sunt o invenţie occidentală: Creştin-democraţia funcţiona la noi din 1918, iar în Occident din 1948, după 30 de ani.

În ce măsură, în primii ani după căderea regimului comunist, Corneliu Coposu, în calitate de lider al PNŢCD, a contribuit la instaurarea democraţiei postcomuniste?

(R. C.) El a avut un rol important recunoscut după ce el nu a mai fost, pentru că a fost cel care de câte ori a putut şi din toate unghiurile în care a putut, a protestat împotriva oricăror măsuri anti-democratice care au fost luate după ’90. În afară de asta, în conferinţele care le-a avut, în interviurile care le-a dat, a subliniat importanţa respectării unui stat democrat de către cei care îl conduc şi de către cei care locuiesc în el. Din păcate, nici unii nici alţii n-au făcut exces de zel în acest domeniu. De exemplu, din ce îmi aduc eu aminte, ştiu că a protestat vehement asupra faptului că nu au fost abolite legile comuniste după care a funcţionat statul român aproape 50 de ani, că nu au fost anulate condamnările politice care au fost date.

(F. B.) Ca să putem puncta câteva măsuri unice ale lui: un protest oficial în momentul în care FSN a hotărât să intre în alegeri cu candidaţi pentru Parlament. Asta era o încălcare grosolană a principiilor democrate, pentru că amestecau executivul cu legislativul. Pentru că ei şi-au luat angajamentul că sunt un partid/ front care va conduce România administrativ până la alegeri.

(R. C.) Transformându-se în partid politic, însemna că trebuie să renunţe fie la conducere, fie la participarea la alegeri.

(F. B.) Au fost obligaţi să o recunoască. Îmi aduc aminte că în ziua în care s-a făcut mitingul, fiindcă fratele meu personal a vorbit cu Iliescu la telefon şi i-a spus că dacă se fac partid politic trebuie să iasă din administraţie, iar dacă rămân în administraţie nu pot face partid politic. A făcut o manifestaţie faimoasă, care a adunat mii de oameni în două zile, care au făcut o mărşăluire paşnică ca să protesteze. Îmi aduc aminte că în acea seară am primit o telegramă de la Baia Mare – nu mai ţin minte de la cine – care ne-a scris: “Vă felicităm pentru primul act istoric de adevărată democraţie, după aşa zisă revoluţie!”. Lumea a simţit acest lucru.

Corneliu a fost primul om din România care a vorbit cu ton imperios intrarea noastră în NATO şi în UE, dar nimeni nu recunoaşte acest adevăr. A fost primul om care a spus că România are nevoie de umbrela NATO şi intrarea în UE. Noi întâmplător am fost invitate la Academia Română, iar domnul Iliescu, personal, a spus acolo că dacă nu ar fi fost Coposu, noi nu puteam face forme de intrare în UE, iar el a reuşit să coaguleze toată opoziţia să semneze cererea de aderare.

Care este moştenirea pe care Seniorul a lăsat-o noii democraţii româneşti? În ce măsură această moştenire este valorificată la adevărata ei valoare?

(F. B.) El dorea să se refacă societatea pe principiile creştin-democraţiei. Aceasta era dorinţa lui. Prima dorinţă era refacerea dezastrului moral în care se afla ţara. În general ideea mea este că el nu a fost înţeles în ce a vrut să facă şi nu a putu prea mult să sublinieze, pentru că au fost în total cinci ani pe care i-a avut la dispoziţie, dintre care un an a fost bolnav. În afară de aceasta, aşa cum am spus la început, a suportat un “linşaj de presă” care a durat aproape doi ani.

Se pare că tot datorită atitudinii lui au fost câştigate alegerile din 1996, pentru că în momentul în care s-au publicat rezultatele, s-a adunat lumea în Piaţa Universităţii, unde a venit la balcon Emil Constantinescu ca să mulţumească publicului. Deasupra, în faţa Teatrului Naţional pe un cearşaf scria: “A învins Seniorul!”.

(R. C.) Corneliu a transmis nişte mesaje, în mai multe interviuri pe care le-a luat a spus că “nu este importantă persoana mea, important este că ideile să meargă mai departe”. El spunea că speranţa noastră este tineretul care nu a apucat să aibă creierele spălate de cei aproape 50 de ani de comunism. Spera în noua generaţie care să aducă în ţară o altfel de viaţă: mai bună, morală, iar ţara să reuşească să prospere, încât să ajungă la locul care i se cuvine în Europa. El a sperat mult în acest tineret.

Să sperăm că tineretul nu îl va dezamăgi. Vreau să vă spun că nu datorită lui, dar poate datorită unor idei care au ajuns la mai multă lume. Am văzut că sunt mulţi tineri care şi-au făcut o carieră frumoasă, care muncesc şi reuşesc să rezolve nişte lucruri demne de relevat. De exemplu, un grup de tineri care folosind cunoştinţele lor de tehnică înaltă, fac o serie de proiecte la Cluj. Mai există şi la Timişoara un grup de tineri care se preocupă de diverse lucruri. Din păcate nu toate aceste idei bune pe care le au tinerii pot fi aplicate la noi în ţară, din lipsă de fonduri, din lipsă de înţelegere a celor care sunt în fruntea ţării, care probabil nu apreciază la justa valoare importanţa acestor idei.

Vreau să vă mai spun ceva despre ideea de patriotism luminat care l-a condus tot timpul. A spus undeva într-un interviu că el este cu speranţa că se va reface România Mare aşa cum era, iar Basarabia – care este pământ românesc – va reveni în România. Corneliu spunea, puţin patetic, că dacă generaţia noastră nu va reuşi să îndeplinească acest deziderat, rămâne ca a unsprezecea poruncă din Decalog pentru tinerii să lupte pentru că Basarabia să fie unită cu ţara. Acum am văzut, pe 27 martie un miting uriaş la Chişinău pentru unirea cu România.

Material Realizat de Vladimir Adrian Costea

[Total: 2    Average: 5/5]

INTERVIU: Surorile Coposu despre viata lui Corneliu Coposu on 14/04/2016 rated 4.8 of 5
This entry was posted in Politica, Social and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Leave a Reply

wpDiscuz