Rezumat:
- 1 ➡ Cum trăieşte astăzi un artist ca Oana Pellea, într-o ţară în care umorul a fost înlocuit cu promiscuitate, arta a fost înlocuită cu kitch, iar iubirea a fost înlocuită cu ură?
- 2 ➡ Dintre actorul de teatru şi actorul de film, în care dintre cele două moduri de exprimare artistică Oana Pellea simte că se poate deschide mai mult faţă de public?
- 3 ➡ Intr-un interviu acordat Oanei Stancu la Realitatea TV, ai afirmat ca randurile pe care le-ai scris in cartea „Jurnal” sunt franturi din tine, iar cartea ai intitulat-o metaforic ca fiind „O bucata de carne”. Nu iti e teama ca randurile tale de suflet, scrise din suflet pentru suflet, nu vor patrunde la sufletul celor care le vor citi si nu vor intelege, simti si trai ce ai trait tu?
- 4 ➡ Am remarcat că ai curajul să vorbeşti despre Divinitate, despre Dumnezeu, iar recent ai afirmat ca „umpli golul din tine cu Dumnezeu”. Unde iti gasesti tu resurse pentru credinta?
- 5 ➡ Dacă ai avea ocazia să dai timpul inapoi, care sunt lucrurile pe care ai vrea sa le faci din nou si care sunt lucrurile pe care ai vrea sa nu le mai repeti, sau care ai vrea sa nu fi avut loc deloc?
- 6 Partajează asta:
- 7 Related
Recent, am avut şansa să vorbesc cu Oana Pellea. A fost invitată într-o emisiune la Realitatea TV, iar după emisiune am reuşit să leg câteva cuvinte şi sa fac schimb de numere de telefon. Azi, vă prezint un interviu cu un OM extraordinar, un actor de excepţie şi un suflet care merită îndrăgit, ascultat, citit, urmărit, privit.
Nu vreau să înşir aici date şi cifre biografice. Sunt şi aşa puţine cuvinte de spus în plus când ai şansa să cunoşti un OM ca Oana Pellea. Pentru cei interesaţi de biografii, puteţi accesa o superbă galerie foto şi video la adresa www.oanapellea.com
Eu, în schimb, am să vă înşir o poveste, un portret ca o poveste…O poveste cu un început firav şi fără final după punct.
➡ Cum trăieşte astăzi un artist ca Oana Pellea, într-o ţară în care umorul a fost înlocuit cu promiscuitate, arta a fost înlocuită cu kitch, iar iubirea a fost înlocuită cu ură?
Oana Pellea: Care tara? Nu exista doar Romania – generic vorbind. Fiecare are Romania lui. Personalizata. Depinde din ce unghi te uiti la realitate, depinde si cum iti construiesti realitatea. Realitatea si viata ti-o construiesti tu. Nu e ceva dat. Date pot fi anumite conditii sociale, politice, etc. De aici mai departe, depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem. De bun simt sau nu. Alegem vulgaritatea sau profunzimea. Iubirea sau ura. E simplu. Ce alegi si ce oferi de asta ai parte. Oferi iubire, iubirea se intoarce. Oferi ura – asta iti vine inapoi. Ii judeci pe ceilalti, vei fi judecat. Dar a spus-o Altcineva mult mai bine decit mine.
➡ Dintre actorul de teatru şi actorul de film, în care dintre cele două moduri de exprimare artistică Oana Pellea simte că se poate deschide mai mult faţă de public?
Oana Pellea: Fiecare dintre noi ne manifestam intr-o infinitate de moduri. Nu stiu sa raspund la intrebare altfel. Ma exprim de dimineata pana seara in x moduri. Eu nu sunt impartita intre actorul de teatru sau film, eu sunt un simplu muritor, un spirit ce cauta sa inteleaga de ce eu pe aceasta planeta ciudata si albastra. Iubesc, ma bucur, sufar ca fiecare. Sint un om banal, care ma exprim cum pot: prin teatru, film, scris, zimbet, lacrima, taceri.
➡ Intr-un interviu acordat Oanei Stancu la Realitatea TV, ai afirmat ca randurile pe care le-ai scris in cartea „Jurnal” sunt franturi din tine, iar cartea ai intitulat-o metaforic ca fiind „O bucata de carne”. Nu iti e teama ca randurile tale de suflet, scrise din suflet pentru suflet, nu vor patrunde la sufletul celor care le vor citi si nu vor intelege, simti si trai ce ai trait tu?
Oana Pellea: Nu mi-e teama de nimic in viata asta. Cartea este scrisa inspre ”nemurirea” parintilor mei, oamenilor pe care i-am iubit si numai sunt pe Pamant. Mai vorbesc cinstit despre Romania. Cum ma doare Romania. Despre intilniri, turnee, insingurari, bucurii. De ce sa mi fie frica? Fiecare va intelege din carte cat va vrea el sa inteleaga. Cei care ma judeca sau care nu ma plac. O sa ma injure in continuare. Toatea lumea e libera sa faca orice judeca. Eu nu am publicat jurnalul sa demonstrez ceva. E o bucata de carne, de suflet, e adevarat. Fiecare e liber sa judece dupa puteri.
➡ Am remarcat că ai curajul să vorbeşti despre Divinitate, despre Dumnezeu, iar recent ai afirmat ca „umpli golul din tine cu Dumnezeu”. Unde iti gasesti tu resurse pentru credinta?
Oana Pellea: E un curaj sa vorbesti despre Dumnezeu? Eu credeam ca e un privilegiu. Nu s-a pierdut nimeni de Dumnezeu. Nu poti pierde ceva in care esti inclus si care este inclus in fiinta ta. Poti sa-L uiti, sa Il negi, sa Il cauti, sa incerci sa Il explici, pana intr-o zi cand intelegi ca nu poti decit sa Il Iubesti. E simplu. Regasirea lui Dumnezeu nu trebuie fortata, impusa. Ea se intampla cind trebuie sa se intample. Fiecare are timpul lui. E normal ca tanar sa te iei la tranta cu Viata inclusiv cu Dumnezeu. Face parte din procesul de Regasire. Si eu am fost la fel. Absolut firesc. Eu nu pot decat sa le doresc tuturor sa-L regaseasca cat mai repede. Cu alte cuvinte le doresc tuturor sa fie cat mai repede fericiti!
➡ Dacă ai avea ocazia să dai timpul inapoi, care sunt lucrurile pe care ai vrea sa le faci din nou si care sunt lucrurile pe care ai vrea sa nu le mai repeti, sau care ai vrea sa nu fi avut loc deloc?
Oana Pellea: As vrea sa nu fi fumat niciodata. E cea mai mare timpenie din viata mea. As vrea sa nu fi fost atat de incapatanata si sa fi ascultat mai mult de sfaturile date de cei care ma iubeau cu adevarat. Cistigam timp. Dar degeaba. Va spun eu aici sa nu faceti asta si asta, caci voi veti face tot ce vreti voi si veti spune: lasa-ma sa ma dau cu capul de pragul de sus, sa inteleg eu din greselile mele, asa este! Aveti dreptate. Drum bun spre greseli, doar ca daca ati mai asculta in stinga si dreapta ati cistiga timp. Adica Viata.
Ce este minunat este ca Absolut toate intrebarile esentiale pe care si le pun tinerii azi, toata agresivitatea, toata negarea, toata cautarea, toata „superioritatea”, absolut toate au fost parcurse de parintii lor, de bunicii lor, de strabunicii lor.
Nu e frumos, nu e senzational!? Toate au fost traite, gandite, simtite de toti inaintea noastra.
”Originalitatea – este lipsa de informatie “ spunea cineva intelept! Eu cred foarte tare in tineret. Dar Eugen Ionescu spune un mare adevar: ”Ar fi o prostie sa crezi ca tineretea are toate virtutiile”. Nu, tineretea nu are toate virtutiile! Am cunoscut oameni tineri batrani si batrani foarte tineri spirituali. Pe de alta parte nu in cutele de pe fata se ascunde valoarea. Valoarea nu tine cont de varsta.
N-are nici o legatura cu varsta. Picasso spunea: ”Iti trebuie mult timp ca sa ajungi tanar”.
Cu cat esti mai deschis fata de Viata, de Lume, de Dumnezeu, de Viu, nu conteaza cum il numesti, deci cu cat esti mai deschis cu cat iubesti mai mult, cu atat ai mari sanse sa intelegi ceva, sa nu treci degeaba pe pamant. Radu Beligan spune superb: Important in viata e sa iubesti. Atat
Autor: Bogdan DARADAN
super!
DACA NU AS TINE LA SCRISUL TAU, TE-AS INVIDIA NITEL…
ASA… RECITESC , SPER SA REUSESC SA AM CARTEA SI RAMAN O VREME CU FRAZA DUN FUNALUL ARTICOLULUI….
Ce e anormal? Aşchia nu sare departe de trunchi!