Despre povesti, despre joburi așa cum trebuie, ca la CARTE!

Primul meu job in Bucuresti MARTIE 2008. PR la un partid politic. Daca in copilarie ma jucam de-a Ceausescu, iar pe el l-au impuscat, acum cu ideea de atunci, cand aveam 24 de ani am ajuns sa lucrez la biroul de presa al unui om politic venit tocmai din generatia Secu.

Imi pare rau ca pe vremea mea, in urma cu aproape 10 ani nu existau materiale sau site-uri cu informatii tip infografic tipuri de personalitate atunci cand trebuia sa aleg in job pentru ca altfel ar fi stat lucrurile.

Infographic

Si totusi, cum s-a intamplat? Pe atunci eram proaspat voluntar al organizatiei Parlamentul Tinerilor si am ales sa lucrez la biroul de presa. A fost un fel de scoala de lupta unde am invatat sa tin pusca sub forma de stilou offline sau digital si de partea cealalta a baricadei… O experienta pe care NU mai vreau sa o repet!

➡ DIN TRECUT, trecut-au anii

Vara lui 1993. Am zece ani:) Ma simt bine cu mine. Am varsta perfecta pentru orice, in special pentru vacante fara numar la bunicii mei. Am cea mai frumoasa copilarie pentru ca o traiesc la tara:) Chiar acolo sunt si acum. E luna iulie, o luna de cuptor. Georgiana are 8 ani si Alexandra, cealalta surioara a mea are 7 ani.

Si pentru ca e foarte cald afara ne-am gandit sa ne racorim si sa jucam elasticul sub vita de vie. Cel mai greu mi se pare cand trebuie sa sar la brau. Dar joc elasticul, joc in care surorile mele tin elasticul iar eu sar si ma amuz si acum si ma bucur pentru ca miscarile de atunci m-au ajutat sa mai fac un salt in timp… In mai 1997…

➡ 1997 – Un an cheie pentru dezvoltarea mea

Mai 1997. Sunt elev de generala la Liceul National cu Program de Atletism din Campulung-Muscel. Am emotii pentru ca este pentru prima oara cand trebuie sa concurez la proba de 100 de metri garduri.Acum nu mai e o joaca. Nu mai joc elasticul cu surorile mele, cu verisoarele mele, cu vecinele mele…Acum am alti patru concurenti, fiecare cu un culoar, iar gardurile sunt asezate la trei cuie, mai pe intelesul vostru, bara de lemn e undeva la linia soldului…Trebuie sa respir controlat, sa trag remorca cum trebuie, ca atunci cand saream elasticul si nu trebuia sa ating…POC! (sunetul pistolului de start,sic!)

Si fug, fug, fug, alerg si fug, fug si alerg, simt cum varful crampoanelor agata bara de lemn, 60, 70, 80 de metri…Inca putin…Dar nu mai rezist, si cad…Ma impiedic si buzele se ating brutal de zgura rosie…sangele se amesteca cu nisipul…ma ridic si ies cu mintea limpede si capul plecat din competitie…Nu mai sunt copil de pe acum…Ma transform in om mare pentru ca am invatat sa ma ridic dupa o infrangere…De ar fi ultima… To be continued!

[Total: 1    Average: 5/5]

Despre povesti, despre joburi așa cum trebuie, ca la CARTE! on 14/02/2017 rated 4.9 of 5
This entry was posted in Idei, Social and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

Leave a Reply

wpDiscuz