Cramposia Selectionata 2015 – Si povestea Avincis merge mai departe, ana de an, clipa cu clipa

Crama AVINCIS, unul dintre cei mai reputaţi producători de vinuri premium din România, recunoscut la nivel internaţional, lansează un nou vin alb unic, produs din recolta de struguri a anului 2015: Crâmpoşie Selecţionată 2015.

www.bogdanzop.com

Crâmpoşie Selecţionată este un soi local din Drăgăşani care s-a adaptat perfect solului său de origine. E un vin special, galben foarte deschis la culoare, cu discrete reflexii verzi. Crâmpoşie Selecţionată 2015 are un buchet proaspăt şi expresiv de pară şi măr verde, iar gustul său este persistent şi plin de viaţă cu note citrice şi combinate cu o uşoară mineralitate. E un vin uşor de consumat şi potrivit oricărei ocazii.

Ne bucurăm nespus să lansăm acest vin, mai ales că soiul este unul tipic pentru Drăgăşani şi pentru noi e o ocazie de a duce mai departe povestea familiei Stoica şi a cramei noastre. Nimic nu se compară cu gustul vinului nobil, mai ales atunci când el este îmbogăţit de povestea locului, iar pentru noi Crâmpoşie Selecţionată 2015 adună într-o sticlă istoria locului, alături de eforturile pe care le depunem constant de aproape 10 ani pentru a produce vinuri de calitate”, a declarat Andreea Micu, owner Crama AVINCIS.

Disponibil în cantitate limitată, Crâmpoşie Selecţionată 2015 va fi distribuit exclusiv prin intermediul magazinelor specializate de vinuri, sau în reţeaua Horeca.

AVINCIS este crama lui Valeriu şi a Cristianei Stoica, care au decis – în 2007 – să dea o nouă viaţă viei familiei, situată în regiunea dealurilor subcarpatice, la porţile mănăstirilor din nordul Olteniei, în zona Drăgăşani.

Regiunea, faimoasă pentru viile ei, se dezvoltă acum şi din punct de vedere turistic. Astfel, pe Domeniul Vila Dobruşa – Drăgăşani, pasionaţii de vinuri pot vizita cramă proiectată de arhitectul Alexandru Beldiman, care se remarcă prin arhitectura modernă şi inedită, pot lua parte la degustări de vinuri şi la evenimente exclusiviste.

Anul trecut, AVINCIS a câştigat patru medalii – una de argint şi trei de bronz – în competiții internaţionale de renume, fapt care confirmă atât calitatea, cât şi excelenţa brandului premium de vin românesc.

➡ Despre AVINCIS

AVINCIS este simbolul renașterii vinurilor românești, sub semnul tradiţiei și modernităţii, o întoarcere la origini, dar în același timp o privire spre viitor. Crama AVINCIS, de pe Domeniul Vila Dobrușa din Drăgășani, a fost inaugurată în iunie 2011, an în care a început producţia primelor vinuri.

Vinurile Cramei AVINCIS sunt disponibile exclusiv în restaurante și în magazine specializate de vinuri din Alba, Arad, București, Brașov, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Iași, Miercurea Ciuc, Piatra Neamţ, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Timișoara.

Avincis powered by RanEvents Comm

[Total: 1    Average: 5/5]

Cramposia Selectionata 2015 – Si povestea Avincis merge mai departe, ana de an, clipa cu clipa on 12/06/2016 rated 5.0 of 5
This entry was posted in Caramida Zilei, Idei, Vacante and tagged , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

1 Comment on "Cramposia Selectionata 2015 – Si povestea Avincis merge mai departe, ana de an, clipa cu clipa"

Leave a Reply

trackback

[…] Comm promoveaza Mica Elvetie si Avincis. Agentia a organizat avanpremiera filmului “In cautarea lui Dory“‬ si pregateste […]

wpDiscuz