Nu

Afronturi sonore rostogolite în foruri de piatră…

mi-e dulce căderea

Iar colbul mi-e acum giulgiu sur

Ce-mi împământeneşte chipul altă dată frumos.

Nu, nu e declin,

Ci-i cuvântarea tânărului rabin la cap de copil.

Nu, nu sunt umil,

De-am ales să mă desprind,

Să beau cucută în loc de vin,

Să năzui la a nu mai fi viu.

By: Diana Bone

Totul a continuat ritualiceste, cu o cina singur, pe un scaun tare spijinindu-mi coatele de o masa ce imita kitch’ul. Apoi trupul mi l-am asezat in pat. Am plecat departe. Dimineata a fost iute dusata, imbracata si agata pe umar cu o geanta plina cu foi. Drumul a decurs plin de vise si sperante spre scoala. Umanul banalizat este pretutindeni. Acum astept. Astept sa invat; defapt imi manifest compasiunea pentru o tanara profesoara care nu are cui sa ii preda cursul sau. O ascult cu placere si imi manifest interesul intr-o maniera total dezinteresata. In toiul noptii fara de somn, am vizitat lumi, am auzit povesti. Noaptea mi-a citit. Au fost atatea alte vieti in cateva ore pamantesti, totul s-a sfarsit concluzionand: unde este ciudatul si neabatutul prestigiu al saraciei? Cand esti student nu poti; esti doar student. Ironia imi pateaza cerneala. Unde este cultul saraciei? Cand privesti individual spre mine, ironia dispare; nu poti, este imposibil, este cert ca nu poti si nu ai cum. Dar vrei si astepti, aspiri. Privind in ansamblu amestecand si restul in ecuatia intunecata a privirii mele, ei pot si vor. Eu doar vreau. Astept. Consum prea mult.

Poate am prea multa luxuri: acela de a trai, a studia si a consuma hrana.

Nu mai am sens. Nefericirea, omniprezenta, tristetea, adevarul, eu, lipsa si ceea ce ma inconjoara direct intr-o dependenta se contureaza in agonie. -Nici nu pot sa dorm, nici nu pot sa schimb, nici nu mai vreau…ceea ce inseamna ca sunt inutil- …si ce bland sunt cu mine. Cate nevoi simt, si cate dorinte peste toate aceste nevoi… pentru mine sunt multe sunt multe, sunt luxuri, altfel vazute se pot numii primiordiale, necesare vietii. Nu. Asta nu este o problema. Singur si sigurul; dar singur.

Pasi au un singur traseu: casa, bulevardul, scoala si chiar: scoala, bulevardul, casa.

Batran fara vreme. Fiul mai batran ca tatal. Renunt la de ce. Accept. Unde este eternul acum? Unde e? Unde e? Unde e? Ma trezeste tot ce nu tine cu mine, ma trezeste totul. Mi se plimba un gust amar pe buze.

-nimic nu tine cu mine- Nici macar aceasta sticla de care am avut grija sa o umplu si acum…nu vrea sa-mi stearga gustul amar de pe buze.

Inaltimea e mare. Ma ridic revoltat din patul meu ce seamana indeaproape cu un sicriu, fac 2 pasi si ma opresc: pe oare sunt eu revoltat? Oricum nimanui nu-i pasa! Sa fiu oare revoltat pe mine? Incepe ca si mie sa nu-mi pese de mine. Cui ii pasa ca dorm in sicriu? Cui ii pasa ca nu traiesc? Nici macar mie.

Cu pasii mici ma indrept spre baie sa imi spal amarul de pe buze; apa…rece, amara, ostila;

Renunt. Renunt la a-mi sterge gustul amar: mi se umfla gingiile. Imi pierd timpul prin tehnologii. fii cu revolta in piept.

-si ce inaltime- Un colt de pat ma lasa ma spijin de el, asa cum imi sprijin pixul de aceasta foaie galbena ce ma tolereaza sa o mazgalesc cu nefericire.

s-a intunecat aerul.

De ce nu am curajul sa fac mai mult, sa ma revolt, sa plec? Ar fii fost ideal si pot. Dar poate teama de a nu inceoe din alt loc ma face sa dispar…Nimic nu tine cu mine; Aud bestiile acum…Cand ai dreptate, sti ca nu e bine ca mereu sa ai dreptate, caci atunci realizezi ca te-ai aflat in puncte de maxim si nu poti sa mai depasesti. Sa nu spui. E mai bine sa minti, ca sa revin la alta scriere cu alte versificatii. Alcoolul imi retrieste gandurile, viata si amitirile si rearanjaza. Unii au fost invatati sa creada, altii spera. Cei care nu accepta sunt razvratiti. Sunt malitiosi. Muzica e trista, versurile…imbalsamate in sange si discutii. Renume si nimic. Doar vorbe. Minciuni si pornografie. Nu mai simt. Eu nu mai am scapare. Alerg cantece pentru trairi. Am iubit. Alerg cantece pentru putere si glas.

By: Cineva diferit…suflet experimental

Ma uit pe pereti,

ma uit la dulapul pe care a fost candva o poza cu noi.

Am vazut poza aceea de multe ori;

am vazut-o si in pacat si glume si-n idei de creta-

Si am fost nedrept in patul acela,

si priveam la poza amandoi ; si nu era ea.

Am fost nedrept si mi-a placut.

Acum pe dulapul acela

se atarna de ea insusi o veioza.

Zgomotoasa;

E albastra cu praf, si cu bec fara culoare.

Da! Fara culoare

este.

Ma copleseste fara-culoarea ce se intampla aici;

acum e o veioza mica albastra ce atarna.

Cu tacere privesc peretii.

Cu tacere plec.

Ajung departe de mine,

e o poveste ce se scrie in ganduri.

Nu o sa uit dulapul gol cu o veioza atarnata pe el.

Inca persista.

E o parte secunda si inca persista…

E numai o poveste din marea carte cu dramaturgi trecuti de 40,

e gol actul sec ce il pretinde.

Acum cifrele plutesc prin mine si in jurul meu.

Inca imi tremura pielea; inca tremur.

By: Cezar Burtescu

Canta acordurile

elegiei

in taramul innecatilor

in ceata vietii.

-Muzica va rog…-

Sa ascultam sfarsitul,

sa cantam lacrimile,

sa cantam celor patru blani;

vom stinge glasul tacerii…

Acum e fum.

E ceata prin mine.

Vocile ma striga in indepartare.

-se intind copaci deasupra mea

frunzele lor coboara mirosul

nostalgiilor coborand

umbre,

Si…patimi

se arata coborand

din umbre.

By: Cezar Burtescu

scara

uneori pornesc de jos

si atunci nici nu mai numar treptele

intre lacrimi si zambet

intre a aproape si departe

sufletul mi se izbeste prea luminos de ceva

alteori pornesc de sus

dar ma trezesc curand singura

inima imi soarbe lacoma sangele si ma tem

e prea subtire scara asta

sa o urc carandu-ma si pe mine in spate.

un drum gresit

vreau sa vad cerul, am spus

si deodata a crescut din mine un munte

am urcat mult,

fara sa bag in seama timpul

doar pietrele le simteam uneori

sfartecandu-mi genunchii

si m-am trezit la poale

sngura

macar sa vad cerul, am spus

dar oricat imi inaltam privirea

nu ma puteam vedea decat pe mine

facand cu mana

din varful muntelui.

norul

e un nor greu acesta

il simt ca de plumb uneori

ma obisnuisem sa il plang

pana la capat

dar am descoperit intr-o zi

ca daca intind mainile

mai sus putin

dau de lumina.

By: Anca Elisei

Mathilda

E o poveste trista.

Simt cum scriu cu

capatul celalat al creionului.

Simt cum nodul dispare

din stomac.

Ma indragostesc de

personaje triste…cred ca iubesc tristetea lor mai mult ca pe ele.

Implinesc iluzii ce zambesc si fac gesture

absurde si necugetate.

Sunt semne pe partea cealalta a hartiei.

By: Cezar Burtescu

Incet

Intai se naste,

incet in ploaie

in tunet.

Apoi urletele incep;

Striga eternul,

infernul;

vocea departarii
se apropie.

Asteptarea, graba, intreruperea

se astern peste aceleasi locuri.

Vorbeste singur,

isi spune viata umbrelor.

Imi plimb imaginea pe o glinda

Odata cu toate obiectele din jurul meu.

Adevar

Sunt nepasator atunci cand privesc oamenii.

Ma uit a ei,

morti…

ma uit la ei

sunt morti, restul o sa moara.

A ramas cenusă din nefericire

şi călătorii.

Le-am amestecat

într-o scrumiera cu cenuşa amitirilor,

şi le-am stins cu o tigară

ieftina.

Si am plecat impreuă sub influenţa sunetelor.

By: Cezar Burtescu

Scrisoare catre voi

Imbrac,
o rama neagra
intr-o coala cenusie…
Scurg,regretul
si-l presar intre aceste patru colturi,
imbacsite de dezamagire si,
incununate de dispret.
Imbacsit de regrete si,
incununat de durere
ma port catre-un  cuvant imbibat cu tristeti;
{ma port spre o clipa inecata,
inecata in nisipul muntilor }
-Destinul mi-a pus…nemurirea la incercare facandu-ma om…
lasandu-ma aici, in mizerie si sange;
Odata cu mine a lasat si intunericul,
a lasat adevarul si regretul-

Acum….
acum imi privesc tacerea din ochii
privind regretul…privind cerul…privind;
si cata mila,
si cata mila se risipeste in greata si dispret…

Veti rosti cuvintele mele
rostindu-mi nemurirea…
Si veti striga in pustie adevarul,
strigand intr-un regret.

Chemati trecutul
sa arda uitarea,
sa arda pacatul cu uitarea sa…
chemati uitarea
sa arda trecutul
sa uite pacatul cu focul sau…

By: Cezar Burtescu

Incerc

Renegai ce te lipea de mine, ti-era dor.
Cu priverea seaca si sumbra prin tacere si boli, cu ochii tristi…incet inchisi,
Respirai aerul ultimei imagini, totul a fost in trecut, doar un moment.
Apas in tacere pe tample…
Ma agat de ideile tale pentru a nu te pierde printre ele,
Tu imi spuneai…n-ai sa ma pierzi,
Eu imi spuneam, n-ai sa ma pierzi si imi spuneam fugind….
Ma inspaimanta lipsa ta…caci ai disparut spre mine, fugi in mine, cu mine
Iar eu pier in dezintegrare,
In mine, am cazut!
Imi ziceai candva in trecut,
Aici nu exista durere si nici adevar,
Eu iti zambeam si te priveam fix,
Ascultand, cum se aude noaptea,
Se aude ura cum se scurge,
Incantatii in noapte….se aude carnea zdrobita cum urla….
Se aud fasiile de luna, cum mangaie pamantul si chipul meu straveziu
Ochii imi sunt morti de mult, sunt surd de puls sunt orb de dragoste,
De ce exista ceata? de ce exista ploi si mai apoi si noi?!
Iti mangai craniul in liniste…ti se vad tamplele albe…
Pe lespedea rece, cresc muschii pamantului,
Iar eu m-agat de spiritul tau,
Da, stiu cum te agati de mine!
Apas acelasi pamant acum simt,  el musca din mine.
Acelasi pamant ce e parte din tine,
Ce creste din noi, firesc fara graba si fara oprire
Ma aplec peste umbra mea, ascultand o simfonie de liniste
Te apleci peste umbra ta, peste trupul meu sa imi gusti moartea
Lasa-ma sa urasc, sa pot ura…
O sa iti scufunzi starvul ca o corabie fara ancore,
Iar negrul isi flutura coloarea stearsa de osemintele mele cazute in metafore,
E prea tarziu sa ceri, ceea ce ceri acum!
Vorbim in tacere
Imi ascult spiritul cum paseste  mahnit
Pe cararile mintii , incet ,apasat, a cam obosit.
Firimiturile de credinte ce candva exaltau,
Azi stau inmuiate-n cuvinte ce pentru multi se uitau.

Versuri in duet de Oana Calarasu si Cezar Burtescu

In locul unde

In locul unde
cerul intalneste marea,
iar marea noaptea
si cerul marea noapte;
In locul unde
tipetele bolnavicioase
intalnesc fratii morti
iar eternul alearga
gandurile tale.
Acolo…acolo…zace marea neuitarii.

Roua suferintei

In culoarea noptii
imi ingrop tacut patimile;
in ea, suspinu-mi arunc,
si-apoi ma cufund adanc
in nepasare.
Ingerii ingheata in adevar
tipand in soapte surde;
speriat tresar caci parca,
acele soapte se-aud in mine.

By: Cezar Burtescu