Continuare ziua 2

Ii urmaream ochii veninosi cum ma priveau din fata usii, astepta un raspuns, dar ce sa-i spun? Nici eu nu stiam ce se petrece cu mine, totul plutea in haos si lipsa de somn incepea sa-si spuna cuvantul.

 “Iesi afara! Iesi afara din casa mea!” i-am strigat din rasputeri incercand sa-l tin cat mai departe de casa si de mine implicit. Mi-am stalcit fata atat cat sa il sperii, apropiindu-ma de el amenintator. M-a pocnit. O data si zdravan, m-am prabusit la podea imbratisandu-mi fata cu mainile. Lovitura nu o anticipasem in ciuda faptului ca barbatul era de doua ori mai mare decat mine si ca nu infruntasem pe nimeni  niciodata. Am simtit cum timpul incetineste din nou si un huruit imi zdruncina urechile, apoi vocea…

 “O sa il lasi sa te trateze asa Rares? Cine este el sa te umileasca in propria ta casa?” vocea imi dicta sa recurg la violenta, eram singur si propriul meu stapan. In lipsa de rationament mi-am inclestat mainile in jurul piciorului sau si l-am muscat, am simtit cum dintii mei se infig si aproape se ating la capat, lasand in urma un urlet de durere.

 “Aaagghh! Jigodie!” isi smucii piciorul si ma pocni din nou, de data aceasta mai tare. “Esti nebun, nu am nici o indoiala ca esti scrantit! Ai nevoie de ajutor si il vei primii fie ca vrei fie ca nu.” Imi arunca ce parea a fi o carte de vizita, apoi schiopata pana la usa. “Sa nu indraznesti sa te arati la inmormantare!” inchise usa lasand-o sa zdruncine peretii din temelii.

 Am stat intins pe spate o vreme. Poate a fost doar adrenalina, dar momentul cand simteam sangele cum tasneste si se scurge ma facu sa ma simt in viata. Am inceput sa rad necontrolot, frenetic, m-am rasucit de cateva ori pe podea straduindu-ma sa uit de durerea loviturilor primite. M-am oprit intr-un final si mi-am intins bratele simtind la varful degetelor cartea de vizita.

“Doctor Psiholog Madelin Ana – Somnambulismul este o cauza, invata sa traiesti in echilibru –“

 Incremenisem, orice pofta de ras pierise odata cu acel mesaj: “Somnambulismul este o cauza…”. De unde stia de problema mea? Si de ce incerca sa ma ajute aruncandu-mi la inaintare acest doctor? M-am ridicat si am pus mana pe telefon dorind sa clarific lucrurile, era sansa mea sa primesc ajutor, sa vorbesc cu cineva despre problemele mele, profitam de momentul de luciditate, asta cu riscul de a-mi petrece tineretea in puscarie.  

 “Avea dreptate, esti scarntit.” Tuna vocea din nou. “Doar nu esti atat de prost sa cazi in capcana? Ia mana de pe telefon!” Am continuat sa formez numarul ignorand vocea. Eram crispat, asteptam inevitabilul, mainile imi tremurau si palmele erau transpirate tinand receptorul strans la ureche. La telefon se auzi o voce tanara, nu parea a avea mai mult de 25 de ani, surprinzator, deoarece era insasi doctorita si nu secretara. Era ocazia mea sa ma destainui, El nu facuse nicio miscare neasteptata si ma simteam pe deplin in control. Daca urma sa fiu prins, il taram si pe el dupa mine. Dupa ce am povestit pe larg ce se intampla cu mine, fata facu o pauza, apoi imi ceru adresa. Urma sa ajunga in acea dupa-amiaza aici pentru a discuta mai multe. Nu eram naiv… stiam, eram constient de conspiratie. Gandeam ca aceasta Madelin Ana era in slujba politiei, a anchetei care era in curs, iar problema mea era o dovada fundamentala pentru caz. Probabil, in aceasta dupa-amiaza voi fi incatusat, asa ca va scriu stand in cioburi, cioburile oglinzii pe care am spart-o in actul meu de nebunie. M-am cuibarit intr-un colt al holului. Nu mai imi era frig asa ca am ascuns in fundul sertarului manusile blestemate; de le vor cauta, le vor gasi. Eram in asteptarea destinului, spun asta nu pentru ca povestea mea are nevoie de mai mult dramatism, pentru ca ma simt sleit de puteri, stors de vlaga de a lupta cu mine insumi. Dupa ore si ore de chin, pleoapele mele cedeaza, la fel si mainile pe care le simt slabite, nu o data am scapat din mana creionul cu care va scriu… Nu mai aveam nimic de pierdut, mi-am inchis ochii si am cazut intr-un somn adanc. Orice ar fi facut El in acest moment era inutil si nu putea afecta situatia. Imi intinsesem mie o capcana pentru a ma descotorosi de propria persoana.

Ma numesc Rares, sunt singur, dar nu pentru mult timp… 

Lungu Cosmin Andrei

Nu am inchis un ochi azi noapte, am privit peretii albi, sau mai bine zis galbeni de fumul de tigara imbibati. A trecut o singura zi si sunt deja satul de calvarul asta. Nici eu cum nici politia nu aveam vre-o dovada ca am facut ceva in cazul crimei, dar cum ma caracterizeaza o fire paranoica sunt cu ochii in patru in ceea ce priveste comportamentul meu.

Este ora 7. Ceasul ticaie imperturbabil provocandu-mi palpitatii severe ce abia pot sa le fac fata. Astept o fata omeneasca, orice fata cu care as putea discuta despre problemele mele, in ultima vreme problemele mele au devenit problemele noastre…

„Ce vrei sa spui? Au trecut ani in care ti-am fost sluga; stergeam praful, spalam rufele, ba chiar m-am incumetat sa duc si gunoiul. Este randul meu sa ma joc cu tine.”

 Ma aflam in fata oglinzii inalte din hol si vorbeam cu mine insumi, nu ma puteam controla. Clipeam fara voia mea si respiram deasemenea. Innebuneam. Sunt sigur ca nu este nimic, doar fructul imaginatiei mele care a luat-o razna.

 „Fructul provine din semintele plantate de tine, nu ai avut grija de fruct, iar acum, acesta-i ranced. Nu ti-ai dorit mereu sa ai pe cineva langa tine? Nu spuneai tu ca viata de pustnic este greu de suportat? Acum ma ai pe mine… adica pe tine, cel care ti-a fost mereu alaturi.”

 Din nou acea voce, vorbeste atat de clar si incearca sa-mi ia mintile. Poate doar am adormit si asta este doar un vis. Prost, prost, prost ! Cum am putut sa ma las prada somnului tocmai acum? Cum?

 „Nu-ti voi vorbi in somn Rares, sunt factor al realitatii tale acum, sa-ti vorbesc in somn ar fi nepoliticos, nu ma mai ascund acum Rares.”

 Taci ! Taci cand iti spun ! Tipam in toata casa, imi urmaream expresia disperata pe chip, ma schimonoseam in oglinda precum un copil toate astea sub ochii barbari ai acestei persoane. Vocea parea sa ma fi ascultat, numai auzeam nimic.

 „Cauta-ti manusile Rares, s-a facut cam frig. Va trebuii sa dormi candva Rares.”

 Nu inceta sa ma chinuie. Intr-un act de furie am smuls oglinda din perete si am zdrobit-o de pamant imprastiind cioburi in tot holul. Eram transpirat si respiram cu greutate, chiar nu a fost un vis, sunt treaz si imi tremura genunchii in fata emotiilor noi. Emotii pe care nu le simtisem niciodata. Parul mi se ridicase pe maini si scoteam aburi calzi pe gura. Era Mai si frigul pe care il simteam era derutant, m-am luat in brate. A spus ceva despre niste manusi, am o singura pereche si le tin intr-un sertat. Am fugit grabit pana la sertarul cu pricina si am inceput sa cotrobai agitat si presat de adierile spontane si reci pe care le simteam in ceafa. Mi-am gasit manusile negre, stateau acolo unde le-am pus in Decembrie, sub pullover. Le-am incercat sa vad daca mai sunt bune, daca nu cumva mainile mele se ingrasasera subit. Am observat imediat urma de saliva intarita pe degetul mare al manusii. Mintea mi-a zburat de-ndata la strangulare.

Se auzi usa cum se deschide si fiul batranei, imbracat intr-un costum negru elegant, se opreste in usa privindu-ma ciudat.

 „Esti bine Rares? Te-am auzit tipand si am crezut ca te certi cu cineva. Esti singur aici?” mi-a spus barbatul, vorbindu-mi rar, de parca eram bolnav sau asa ceva. Cum indrazneste sa intre nepoftit la mine in casa?

 „Sunt singur… cu ce onoram aceasta vizita?” i-am spus incercand sa par cat mai linistit.

 „Rares, tu ai nevoie de ajutor, uitate la tine, ai ochii tulburi, manusi in plina vara, casa ta e un dezastru. Si de ce vorbesti la plural? Mi-ai spus ca esti singur.”

 Imi scrijeleam dintii de frig incercand sa ies curat si din asta. Era un barbat suspicios si incerca sa ma convinga sa recunosc ce am facut, si chiar de ar fi adevarat nu voi recunoaste nimic.

Rares ma numesc si sunt treaz. Sunt treaz… dar pana cand?

 Lungu Cosmin Andrei

Mi-e dor de oameni, mi-e dor ca atunci cand sunt unde sunt

si vorbesc cu cine vorbesc sa mi se raspunda,

sa mi se zambeasca…

dar nu, incrancenare, nervi, iritare,

ca si cand as fi dusmanul lor de moarte,

ca si cand le-am calcat pe suflete si le-am spart inteligenta…

Rautatea din unii dintre noi e mai mare decat tot raul din lume…

Avem nivel de comunicare mai josnic decat ferocitatea unor feline…

Ne mancam din ura, ne lovim din reflex morbid,

Nu inteleg, de ce?

Bine ca sunt rare creaturile astea infecte pe care le contactez din nevoie

Imi place comunicarea, dar detest oamenii fara inteligenta comunicarii…

Mi-e dor de oameni, m-am saturat de javre, de hiene, de hoitari…

by Unul…

Ziua 1

Sunt treaz. Este starea pe care o ador sau cel putin am invatat sa o fac de-a lungul timpului. Vedeti voi, sunt somnambul si nu cred ca se poate o forma mai concreta de a va spune. Sunt asa de cand ma stiu, de la varsta de 3 ani mai exact cand draga mea mama incepuse sa vada siluete cum traverseaza camera de oaspeti. Am ras atunci, am ras si mai tarziu, dar cu timpul pofta de ras a fost innabusita. Au trecut 24 de ani de la prima aventura nocturna si de atunci, nu a incetat sa-mi condimenteze viata.

Deschid acest jurnal cu scopul de a primi ajutor de la propria persoana. Sunt singur. Chinul noptilor este cu atat mai greu de suportat atunci cand dimineata, trebuie sa caut indicii, lucruri pe care le fac, sa nu, in timpul noptii. Initial, aceasta manifestare ar fi trebuit sa fie benigna, insa un incident recent ce s-a petrecut la mine in bloc mi-a schimbat parerea si m-a tulburat serios in ciuda indoctrinarii de natura pozitiva in legatura cu ‘situatia mea’. Doamna Georgescu ce locuieste pe palier cu mine, a fost ucisa asnoapte prin strangulare. A fost un soc deoarece o cunosteam, ba mai mult, o aveam in grija atunci cand fiul ei era in tura de noapte. Eu si fiul ei eram singurii care aveam cheile apartamentului batranei. Refuz sa cred ca sunt un criminal si mai mult, unul inconstient. Sunt obosit, dar trag cu dintii  sa nu adorm. Ziua de astazi m-a extenuat pana la refuz. Am fost la sectie pentru declaratii si amprente apoi casa a fost rasturnata cu capul in jos pentru dovezi, nu s-a gasit nimic. Starea mea de ‘automatism ambulator nocturn’ asa cum este numit de oamenii de stiinta s-a agravat.

Azi dimineata, dupa ce m-am intins ca un pui de pisica si am pus cafeaua in ibric, mi-am asezat un scaun fara spatar langa aragaz pentru a sta de veghe la cafea. Privind fix la ochiul aragazului, aflat intr-o stare pur constienta am simtit un tremur si parul de pe maini s-a ridicat precum florile de camp la venirea soarelui; vederea mi s-a incetosat si limba s-a facut ca un burete, umflandu-se si sufocandu-ma incet. Nu puteam sa ma misc, sa respir si degetele de la picioare se incolacisera incordate. Am intrat in panica, oare sufeream de vre-o boala? Ceva de care nu stiam inca? Am inceput sa ma zbat in interiorul meu disperat sa scap cu viata si o senzatie de arsura constanta imi aparu la mana dreapta. In acele momente stranii timpul nu mai avea valoare, senzatia de arsura se transforma intr-o tortura, dureri groaznice de parca cineva imi sectiona mana. Intr-o clipita m-am aruncat de pe scaun si m-am zdruncinat serios de podea. Limba, ochii bulbucati sau degetele de la picioare, toate simptomele disparusera. O privire atenta la mana mea dreapta mi-a dat fiori, cafeaua dadu-se in foc in timpul visului meu si apa fiarta imi mangaie mana pentru cateva secunde bune. Pielea imi bolboresea dar grija mea era indreptata intr-o cu totul alta directie, acest vis sau realitate imi impaienjenii mintea cu ganduri grotesti.  

Aceasta intamplare s-a produs cu o ora inainte ca politia sa-mi de-a de stire evenimentul nefericit de pe palierul meu. Ceea ce ma nelinisteste este ca senzatia pe care am avut-o pare inrudita cu senzatia de strangulare. Oare este posibil ca somnambulismnul sa fi creat o nou personalitate care sa alterneze intre bine si rau. O personalitate criminala care sa rationalizeze singura. Daca singuratatea ma impins la a atenta la siguranta celor din jurul meu, lucrurile au scapat de sub control. In toti acesti ani totul s-a rezumat la plimbari prin casa sau prin gradina blocului, spalat rufe sau spalat baia, dar niciodata, niciodata tentative criminale. Gandesc ca acel vis poate fi o departajare a propriei persoane pentru interventia celeilalte, cea cu ganduri criminale care imi ofera un indiciu, un fragment din ceea ce el poate sa faca. Poate acest nou Eu are libertate de gandire in timpul noptii, profitand de somnambulism pentru a devenii independent locomotoriu.

Sunt depasit de moment si nu stiu ce va urma; Fiul batranei ma considera suspectul principal in cazul mortii batranei, la fel si politia pana la noi dovezi. Incidentul de dimineata in urma caruia m-am ales cu o durere de spate si mana dreapta bandajata nu a facut decat sa inrautateasca situatia. Cu toate acestea sunt singur si ma aflu in fata unui razboi cu mine insumi. Singur intr-un apartament cu doua camere, lucru care probabil a sugerat mintii mele ca mai este nevoie de cineva in viata mea pentru a umple golul. Nu mi-am dorit doi Eu deoarece abia ma descurc cu unul. Este noapte si sunt treaz si asa voi ramane pana la noi vesti. Probabil de maine se va face o ancheta mai amanuntita in cazul crimei, daca voi ramane treaz pana in zori, voi evita o alta catastrofa nocturna. Este noapte… si sunt treaz.

by Cosmin Andrei Lungu

După aproape două săptămâni de absenţă din cauza unor probleme tehnice, presainblugi s-a întors…Încep timid, din cauza vremii de afară şi a perioadei care vine. Înainte de a intra în subiect vreau doar să urez un sincer La multi ani tuturor fetelor cu nume de flori şi baietilor si sa lasam randurile sa vorbeasca…

In umbra sărata a ploii…

Plouă încet, cu stropi vineţi,

cu stropi surzi de durere,

plouă tardiv în mine şi în frîntura de ego…

Miroase rânced, a frunze pătate,

a iz de trecut spălat de noroi, a nori uitaţi în furtună,

e gol pe cer de Soare şi raze, e gol în mine de timp azuriu,

doar creste scobite în cenuşa topită din ploaia primordială a lumii dintâi…

Totul în van e sec ca o umbră, o umbră de ploaie,

rece şi crudă, dar fără atingerea unei picături de ploaie…

mai rău ca acidul ce arde cu spume negrul de sub sufletul meu,

umbra de ploaie devorează genuni şi le schimbă cu haos din semi-zei…

E doar o zi, o altă zi pierdută printre cabluri inerte şi molecule tâmpe,

curenţi de nimic şi electricitate,

hârtii mâzgălite şi monitoare topite…

Mi-e sete de ploaia de vară, ce te aruncă ca valul sub funduri de ocean

mi-e sete de timpul în care mă bălăceam în exces în esenţe cu parfum juvenil…

Acum…sunt doar o umbră, prea sărată, mult prea uscată, ca o bucată de cretă

sculptată în vid şi în rest…doar penumbre goale şi reci de seci…Şi NIMIC…

By Nobody

Ma intreb subit…

Daca Pamantul ar fi fost un patrat spart,

Un cub ciobit,

Cum si Nichita traia inchipuit intr-o lectie despre un cub imperfect…

Cum ar fi fost pasarile,

stelele, copacii si iubirea dintre oameni!?

Oare nu cumva cerul ar fi parut un fel de vata confiata patata de ganduri

iar copacii un fel de aschii oarbe?

Oare nu cumva oamenii ar fi fost niste vase goale de lut

perfide si ascunse

iar iubirea un soi de compromis asexuat?

Cand vorbele nu mai au sens

oare nu inseamna ca cel de langa noi traieste pe un Pamant PATRAT!?

Visele se sparg in cioburi,

gandurile se topesc in nimic

iar sentimentele se sterg pe emotii si empatii contextuale

Totul are fatete, ca la un cub ciobit de imperfect…

Unde e sensul atunci cand te simti cu sufletul patat de patrate!?

Cine mai intelege sa simta iubirea pe un Pamant Patrat!?

Golul de Sens e mai adanc decat lipsa golului din sensul insusi…

E doar un gand, un gand la patrat lipsit de sens…

Aparent… 

by Un ins fara sens

Sorbit in abisul fierbinte

din genunea existentei mele,

m-am strecurat printre creaturi lascive

ce-au vrut sa ma prinda si sa ma arda in eter insolubil…

Fum dizolvat si umbre de atomi carbonizati

suspendati in neant,

valuri de nisip prajit in Nimic,

gemete sparte si golite de speranta…

Tot trupul cauta odihna

dar nu gaseste decat pustiu uscat

m-am tulburat in adanc

si ma topesc subit in mine…

totul e doar o iluzie in oglinda…

By Esecheresche

Mi se pare ciudat

Ca sunt intr-un punct fara margini…

Si fiecare secunda

pe care o pierd in tine se transforma in ani fara eu si tu…

as vrea sa opresc Timpul

dar curg prea repede spre tine si te topesti…

cum se topeste trupul sub greutatea Ta

iar buzele tale imi pecetluiesc pe veci crampeiul de suflet…

Tacere asta..imi inunda mintile..

Mi-e frica de timp..ca ma desparte de tine

iar tu ai fi aici daca si eu as fi a TA…

pasesc pe nisip uscat de lacrimi si udat de dor

de iubire, de NOI…de stele…

Si cum ne stergea marea de nisipul vechi din inimi si curata pustiul…

si cum Noi ne faceam uitati de lume…

si visam acelasi vis, impartind aceeasi perna…

Aceleasi vise, sperante si acelasi viitor

fara sa vrem am topit timpul intr-un sarut prelungit cu urme arse pe trupuri goi…

Si mi-ai dezmierdat causul palmei cu urma senzuala a sanului tau…

Din noi am ramas doar doi, unul pe mal altul pe nisipul ud de uscat…

Asteptam Timpul si marea sa ne aduca inapoi…

Semnat de Doi

Nobletea unui om

nu sta in cuvinte insailate fals si strident,

nu sta in haine de gala purtate atent,

nu sta in gesturi si limbaj de lemn,

nu tine cont nici de hartiile verzi din portofel,

un suflet nobil

e un suflet si…atat.

Odata erau mai multe roci prin tara

si rauri de sputa curgeau la vecini,

acum, din rocile de odinioara

au mai ramas pietricele ratacite in aval…

Rauri de sputa ne inunda constiinta,

Rauri de sputa ne oripileaza timpul,

Rauri de sputa ne agita dorinta

si ne prapadesc trupul…

Nu mai sunt nobili printre noi

sau daca sunt, sunt inecati in saliva…

Intr-un final doar raurile de sputa vor mai ramane din rocile unor eroi…

by o pietricica

Secretul Tinereţii Veşnice,

Secretul morţii fără durere,

Secretul iubirii fără inimi fărâmate,

Secretul Lăcomiei fără limite

şi al bogăţiei fără morală,

sunt acum aruncate murdar

într-un joc al sorţii vidat

şi spart in mii de crâmpeie de iluzii…

Secrete decorticate

de o mână hâdă a Destinului,

de o karmă krud de tâmpă,

de un spirit Fatum rătăcit în NIMIC…

Noi, oameni ca niste ouă dogmatice,

ne spargem existenţa sufocându-ne

în mituri şi secrete decorticate…

Fugim după vânt,

vânăm mizerii fără formă,

ne îmbătăm cu pahare sparte de otravă…

Nimic nu mai e ascuns,

iar cele mai mari SECRETE nedecorticate,

sunt cele care aparţin lumii

ca un Panaceu homeric de himeric

şi numai unii le înţeleg, le simt, le gustă, le ating, le storc

de tot şi de VID…

by Near abis