Ma intreb subit…

Daca Pamantul ar fi fost un patrat spart,

Un cub ciobit,

Cum si Nichita traia inchipuit intr-o lectie despre un cub imperfect…

Cum ar fi fost pasarile,

stelele, copacii si iubirea dintre oameni!?

Oare nu cumva cerul ar fi parut un fel de vata confiata patata de ganduri

iar copacii un fel de aschii oarbe?

Oare nu cumva oamenii ar fi fost niste vase goale de lut

perfide si ascunse

iar iubirea un soi de compromis asexuat?

Cand vorbele nu mai au sens

oare nu inseamna ca cel de langa noi traieste pe un Pamant PATRAT!?

Visele se sparg in cioburi,

gandurile se topesc in nimic

iar sentimentele se sterg pe emotii si empatii contextuale

Totul are fatete, ca la un cub ciobit de imperfect…

Unde e sensul atunci cand te simti cu sufletul patat de patrate!?

Cine mai intelege sa simta iubirea pe un Pamant Patrat!?

Golul de Sens e mai adanc decat lipsa golului din sensul insusi…

E doar un gand, un gand la patrat lipsit de sens…

Aparent… 

by Un ins fara sens

Sorbit in abisul fierbinte

din genunea existentei mele,

m-am strecurat printre creaturi lascive

ce-au vrut sa ma prinda si sa ma arda in eter insolubil…

Fum dizolvat si umbre de atomi carbonizati

suspendati in neant,

valuri de nisip prajit in Nimic,

gemete sparte si golite de speranta…

Tot trupul cauta odihna

dar nu gaseste decat pustiu uscat

m-am tulburat in adanc

si ma topesc subit in mine…

totul e doar o iluzie in oglinda…

By Esecheresche

Mi se pare ciudat

Ca sunt intr-un punct fara margini…

Si fiecare secunda

pe care o pierd in tine se transforma in ani fara eu si tu…

as vrea sa opresc Timpul

dar curg prea repede spre tine si te topesti…

cum se topeste trupul sub greutatea Ta

iar buzele tale imi pecetluiesc pe veci crampeiul de suflet…

Tacere asta..imi inunda mintile..

Mi-e frica de timp..ca ma desparte de tine

iar tu ai fi aici daca si eu as fi a TA…

pasesc pe nisip uscat de lacrimi si udat de dor

de iubire, de NOI…de stele…

Si cum ne stergea marea de nisipul vechi din inimi si curata pustiul…

si cum Noi ne faceam uitati de lume…

si visam acelasi vis, impartind aceeasi perna…

Aceleasi vise, sperante si acelasi viitor

fara sa vrem am topit timpul intr-un sarut prelungit cu urme arse pe trupuri goi…

Si mi-ai dezmierdat causul palmei cu urma senzuala a sanului tau…

Din noi am ramas doar doi, unul pe mal altul pe nisipul ud de uscat…

Asteptam Timpul si marea sa ne aduca inapoi…

Semnat de Doi

Nobletea unui om

nu sta in cuvinte insailate fals si strident,

nu sta in haine de gala purtate atent,

nu sta in gesturi si limbaj de lemn,

nu tine cont nici de hartiile verzi din portofel,

un suflet nobil

e un suflet si…atat.

Odata erau mai multe roci prin tara

si rauri de sputa curgeau la vecini,

acum, din rocile de odinioara

au mai ramas pietricele ratacite in aval…

Rauri de sputa ne inunda constiinta,

Rauri de sputa ne oripileaza timpul,

Rauri de sputa ne agita dorinta

si ne prapadesc trupul…

Nu mai sunt nobili printre noi

sau daca sunt, sunt inecati in saliva…

Intr-un final doar raurile de sputa vor mai ramane din rocile unor eroi…

by o pietricica

Secretul Tinereţii Veşnice,

Secretul morţii fără durere,

Secretul iubirii fără inimi fărâmate,

Secretul Lăcomiei fără limite

şi al bogăţiei fără morală,

sunt acum aruncate murdar

într-un joc al sorţii vidat

şi spart in mii de crâmpeie de iluzii…

Secrete decorticate

de o mână hâdă a Destinului,

de o karmă krud de tâmpă,

de un spirit Fatum rătăcit în NIMIC…

Noi, oameni ca niste ouă dogmatice,

ne spargem existenţa sufocându-ne

în mituri şi secrete decorticate…

Fugim după vânt,

vânăm mizerii fără formă,

ne îmbătăm cu pahare sparte de otravă…

Nimic nu mai e ascuns,

iar cele mai mari SECRETE nedecorticate,

sunt cele care aparţin lumii

ca un Panaceu homeric de himeric

şi numai unii le înţeleg, le simt, le gustă, le ating, le storc

de tot şi de VID…

by Near abis

Eterul s-a topit în ceaţa îngheţată,

Vidul s-a şters de pe retina-mi uscată

cu o gumă învechită din vârful unui cui tocit.

Sunt rătăcit şi prizonier

între umbre şi penumbre,

între haos şi irealitate,

între abis şi vis…

Vara din mine,

E o anti-primăvară sucită,

Cu amorţeli în creier,

Cu somn zdrobit sub pleoape,

Cu extaz de durere în sânge…

Totul se prelinge

la fel cum se topesc

ceasurile relative din tablourile lui Dali

în amintirile mele desuete…

Îmi e dor de  o vară

Doar vară

Fără goluri de nori,

Fără stropi de cenuşă de Soare,

Doar vară…Şi încă o caut!…

DIBoff Last3

Eclipsa in mine,

Eclipsa in eter,

Eclipsa afara,

Eclipsa inauntru,

Eclipsa acolo,

Eclipsa aici,

Sufletul in eclipsa

in umbra unei sperante iluzorii

in fumul unei porti de realitate

in reflectia unei povesti cu Fete Morgana…

In penumbra unui manunchi de intuneric…

In ceata unei amintiri seci…

In golul din vidul himeric…

In tot si toate doar eclipse…

Fara Soare, fara Luni, fara Pamanturi albastre…

Doar lumina in contra-lumina…

Cel mai pur INTUNERIC…

Randuri pur si simplu…

Sunt rasturnat,

Sau lumea s-a prabusit peste mine intr-un abis continuu…

Ma simt strivit de nisip inert intr-o clepsidra rasturnata,

care nu curge ci se sparge spre un orizont sucit…

Nu stiu cum ar trebui sa fiu

cand timpul e atat de perfid…

Valorile sunt non-valori,

Succesul se cladeste pe insuccesele unor mase fade,

Prohibitia inlocuieste moralul,

etica e privata de ipocrizie,

nimic nu este in mine cum ar trebui sa fie in VOI…

Sunt doar un crampei de nisip ud,

spalat la infinit,

de Luna, de Soare

de acest Pamant fara logica…

Nu stiu capatul lui,

dar simt capatul clepsidrei mele rasturnate…

Poate o sa apara din neant CEVA

care va aseza clepsidra la locul ei asa cum trebuie…

Poate…

Sau mai bine ma ridic si ma scutur singur de nisip…

poate…

Numai gandurile captive se pot elibera….intr-o zi………….

DIBoff Last3F

Tacerea care urla…

cand creierul se zbate

sa iasa din osanda eternului  eter,

Eu si a lumii lume

ne departam himeric

spre colturi, spre nimic

si cautam aievea

sa ne-ntalnim candva,

dar e atat de grea durerea si apasa

pe sufletu-mi strivit,

pe chipu-mi de alabastru…

Tacerea care urla

e insasi o himera

ce lupta cu ratiunea,

ce invinge intelectul,

nu pot trai in pace,

nu pot trai in van,

cine traieste azi fara motiv de moarte,

degeaba mai traieste, degeaba e uman…

Nu pot pricepe viata fara un ideal

Asa cum nici iubirea n-o simt

fara de glas…

Tacerea care urla

imi urla in crampeie,

si ma afunda acum in vremuri reci de zimti…

Tacere care urli, mai taci si lasa-ma-n tacere…

caci cea mai mare crima este sa mori iubind NIMIC-ul…

Un efemer de aici