Intre a fi treaz sau adormit, melodia “Lonely day” interpretata in versiunea celor de la SOAD imi rasuna in minte. Desluseam imaginea unui coridor care-mi parea cunoscut. Treceam pe langa multe cutii de diferite marimi, unele din lemn, altele din carton, pe care le percepeam ca fiind amintiri. O lumina alba…care parea o iesire ! Apoi, imaginea a disparut, realitatea a pus stapanire pe mine si independent de vointa mea, m-am clatinat. Sufletul mi s-a zbatut din cap pana in picioare si glasul mintii mele murmura : a fost un mic cutremur, si a fost mai scurt decat cel de data trecuta ! Cumplite sunt starile astea, prin care trecem noi, oamenii ! In cateva secunde, la o miscare a pământului, ne inecam in emotii incomode. Apoi, gandul meu a plecat in Italia, suferind pentru tragediile oamenilor din orasul L’Aquila.

Ce ciudat, de obicei, cand gandul meu pleca in Italia, se bucura pentru oamenii pe care i-am cunoscut in Paternopoli. In anul 2006, un grup de elevi printre care am fost si eu, am plecat in Italia, datorita unui program – schimb de experiente Romano-Italian (Progetto Intercultura) stabilit intre Liceul “Ion Neculce” din Bucuresti si scoala (Instituto Comprensivo “F. Sullo”) din Paternopoli. Am fost un norocos, si-mi pare rau pentru toti cei care n-au avut sau nu vor avea prilejul sa fie elevi pentru cateva zile, in tara a carei limba straina o invata in scolile din Romania.

In Paternopoli am stat la o familie care avea doi baieti, si am avut pentru doua saptamani, aceleasi activitati ca ale lor. Mergeam impreuna la scoala din Paternopoli, stateam in banca cu Rafaella Troisi (unul dintre copii familiei care m-a gazduit), ne faceam impreuna temele, mancam impreuna mancare italieneasca, participam impreuna la diferite festivitati culturale, am fost impreuna la Napoli, Vatican, Roma. Da, in Paternopoli, este o lume frumoasa si acolo am doi “frati” italieni si multi prieteni, la care-mi-e gandul de multe ori.

de Andrei Nicolas Fiuciuc

Conteaza enorm cum incepem viata: primii pasi sunt determinanti! Dar totodata, cea mai mare importanta o constitue esenta vietii, adica cum traim.  Si traim… dar ce facem cu atat de multe REGULI si RECOMANDARI U.E.? dar mai ales ce facem cu o DOZA ATAT DE MARE DE LIBERTATE - prost inteleasa?

Vrem cu totii ceva, indiferent ce! Conteaza cantitatea, mai putin calitatea! Am cerut putin! Am vrut o tara libera, atunci in Decembrie 1989! Atunci nu aveam un cer unde sa “zburam”! Azi avem aripi, dar frante din pacate-si este tot mai dureros. Acum cerul este liber, ne asteapta, avem numele noastre printre stele. Ce ne opreste sa ajungem acolo? Poate spiritele noastre sunt ingreunate de marlania de pe strada intalnita la tot pasul, de incompetenta ce ne ucide incet dar sigur, de dorintele celor ce vor sa transforme romanul in necuvantator. Cuvantul!… asta-i tot ce ne-a mai ramas, dar cred ca este suficient! Suntem liberi sa vorbim, sa visam sa facem tot ceea ce credem ca trebuie facut atata vreme cat liberatea mea nu afecteaza libertatea celorlalti!

Am urmarit zilele trecute o dezbatere interesanta (si nu numai) la tv unde o minoritate isi “varsa frustarile din dormitor” pe micul ecran. M-am straduit sa nu izbucnesc; m-a temperat insa interventia unui preot dar mai ales a unui mare poet al nostru inca in viata. Oare acestora (minoritarii frustati) nu le ajunge dormitorul? Vor acum sa le accept devianta si pe strada? Oare copiii nostrii sunt vinovati cu ceva? De ce trebuie sa fie “agresati” vizual si psihic?

De ce pe stadion programul este schimbat in ultima clipa dintr-un meci de fotbal intr-o partida de local kombat? Oare este o regula ancestrala ca dupa fiecare picnic in natura, cantitatea de gunoaie “abandonate” in natura sa fie invers proportionala cu nivelul nostru de civilizatie? “Experimentele” facute pe noi, poporul roman, nu se mai termina vreodata? Epigoniile de prin ministere vor continua la nesfarsit sa ne uimeasca cu programele lor de salvare a invatamantului, a sanatatii, culturii, etc? Din pacate sunt mult mai multe intrebari decat raspunsuri… dar nu asta ma sperie! Orizontul ce se ingusteaza tot mai mult, asta-i marea problema!

Descopar, nu fara regret, efectul tot mai ciudat al evolutiei speciei umane. E ridicol sa vezi azi parinti care isi duc copiii la 2, 3, 4 ani sa faca pian,engleza,balet in timp ce ei (saracii copii) nu reusesc sa stea bine pe olita. In ritmul acesta poate din toamna, parintii “cu fite” isi vor trimite odrasele sa studieze fizica cuantica sau poate fuziunea nucleara. Si ne mai miram de ce ies tot felul de caractere schilodite psihic?! Daca acest capitol este “ratat” de parinti, nu-i nimic! Putem obliga copiii, care intre timp au mai crescut, sa se faca avocati, contabil sau doctori ca deh… de aici iese banul. Alta crima pot sa spun! Lasati minunile sa se nasca singure! Nu toti suntem genii dar suntem unici! Daca o parte din noi avem sansa sa facem ceea ce dorim azi, haideti sa nu uitam de ceilalti! O singura persoana trece mai greu peste un zid dar mai multi pot chiar sa-l distruga; sa fim multi, fara numar – putem distruge zidul acesta dintre generatii (firesc pana la un punct). Putem incepe cu comunicarea – sa invatam sa acceptam dorintele celorlalti. Sunt convins ca poate exista si o lume fara droguri, crime – atat fizice cat si psihice; acestea din urma sunt la fel de traumatizante. Poate exista o lume a spiritelor libere!

Deci… Fiti liberi, dar nu cu masura ci măsurati libertatea prin voi înşivă!!!

Omul din ATLANTISS, alias Dan Patea

Dragii mei analfabeţi, frunzele care impodobesc coroanele pomilor in perioada de vegetatie, sunt adevarate laboratoare. Frunza este principalul organ vegetativ al plantei în care are loc prepararea hranei. Sub actiunea luminii solare, din apa extrasa de radacina si din dioxidul de carbon din aer, sunt sintetizate zaharuri, albumina, grasimi, vitamine si hormoni de crestere. La suprafata frunzei se realizeaza eliminarea surplusului de apa, si eliberarea de oxigen; astfel, plantele contribuie la reducerea nivelului de bioxid de carbon nociv din aer si la oxigenarea acestuia. Prin Bucuresti, a trecut “muma padurii” si a lasat in urma ei, doar tulpini aeriene in pozitie dreapta. Aceste tulpini ar fi trebuit sa sustina frunzele… dar, mai bine lasa ! De unde atatea frunze?

de Andrei Fiuciuc

Strada Berzei este una dintre primele strazi redimensionata si modernizata inre anii 1912-1918. In anul 1929, pentru partea prelungita a strazii Berzei, care se deschisese din Calea Plevnei si pana in b-dul Regina Elisabeta, s-a dat denumirea de strada „Vasile Parvan” (important istoric, arheolog, epigrafist si eseist roman, care a trait in perioada 1882-1927). Atunci, la confluenta Caii Plevnei si a strazii „Vasile Parvan”, a fost amenajat un scuar de verdeata, aproape de Biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena” (monument istoric de la jumatatea secolului XVII). Mai tarziu, in anul 1959, vis-a-vis de scuar, pe Calea Plevnei, a fost construita Scoala nr.165, actualul Liceu teoretic bilingv „Miguel de Cervantes”. Dupa anii 1990 si pana in primavara acestui an, scuarul a fost ocupat de o constructie provizorie, cu totul neavenita in zona. Acum insa, vechiul scuar apare ca o minune pentru trecatori, fiind amenajat ca parc plin de verdeata, flori, alei si banci. Sa pastram ce e frumos, sa pastram acest scuar de lumina !

de Andrei Fiuciuc

Ma tot uit in presa de azi si vad atata lume care se tot cearta pe tema lipsei spatiului verde. Pentru lenesul ce se uita la televizor,este de ajuns sa auda ca “defrisam paduri cat ne pofteste inima” si ca “nu-stiu-ce-mina a infestat un rau” ca sa cada prada indoctrinarii mediatice. Pentru omul de teren, lucrurile stau altfel .Astfel putem observa minunea naturii, descrisa in randurile urmatoare.

Tot bucuresteanul care se respecta, a fost macar o data prin centrul vechi al orasului, si cam tot de atatea ori pe strada Lipscani. De ceva vreme, acelas bucurestean mandru a observat ca anumite strazi impun si o masa corporala mai redusa pe motiv ca “trecerea se face numai pe traversele special amenajate” unde, pe o nota mai personala, denota o siguranta totala. Dinspre magazinul Victoria, s-a observat acea organizare de sit arheologic acoperit cu mucuri de tigara si verdeturi, si tot odata se previzioneaza si viitorul strazii Lipscani. Pana aici nimic grav, care sa includa aceasta lucrare in vreun tabloid de scandal.

Omul cu simtul ridicat al observarii va fi foarte mirat sa vada cum posibila rosie din sandwich-ul unui muncitor, a ajutat ca in mijlocul strazii sa apara o ditamai tufa de rosii ce in curand o sa fie gata de recolta. Dar poate ca acest lucru va fi trecut sub egida de eveniment moderat  (ignorand aria de raspandire a rosiei). Surprinzator va fi fost atunci cand semintele aruncate binevoitor de vreun cocalar de troleibuz (satul de atata sare) vor fi ajuns sa se transforme in ditamai frumusetile de floarea-soarelui ce umbresc pana si fala unor postere din apropiere. In acest moment, acelas cetatean cu simt civic, va fi uimit sa afle cum ca baltile de la ultima ploaie, au format si cea ce se numeste “matasea-broastei”.

Din acest moment, individul va da sa fuga, uimit de cele vazute spre a le impartii cu altii. Miracolul insa, va continua, expunand si o latura estetica: niste tufe de Gurita Leului si Petonii de toata frumusetea, rasarite din seminte purtate de vantul de odinioara. Ca totul sa fie complet, cetateanul lovit de descoperirea recenta, va intalni si caini somnorosi, care contureaza un Lipscani ce a devenit un adevarat ecosistem. Ca morala la toata descrierea, acelasi cetatean ce se subsemneaza mai jos, doreste sa aminteasca despre importanta locului unde se depoziteaza deseurile ce contin seminte, caci acestea pot influenta viitorul!

FI VERDE,FI TARAN!ARUNCA UNDE VREI!

De FIUCIUC ANDREI NICOLAS

Am fost plăcut surprins acum câteva zile când am descoperit pe net un site extrem de interesant şi educativ. Citind articolele de pe www.argesstupidnews.lx.ro, mi-am adus aminte de foştii mei colegi de la ziarul Schimbul3. Era singura publicaţie din judeţul Argeş carev era scrisă de elevi de liceu şi de studenţi, iar redactorul şef, maestrul Mircea Mărgărit scria ceea ce scrie şi azi elevul său, Azy şi anume ce “prostii mai publică presa”. Râdeţi şi educaţi-vă, sau cum spunea Nea Iancu “Ridendo castigat mores”.

By: Bogdan DĂRĂDAN

Forurile competente au anunţat că asigură desfăşurarea în acest sezon a returului campionatului de înghesuială în Balta Albă. Se dă ca sigură participarea unor valoroase echipe, cum ar fi cele din Drumul Taberei, Berceni sau Colentina. Probele se vor desfăşura pe cunoscutele trasee a căror faimă nu mai este nevoie să o amintim.

Desigur, antrenamentele au şi început. Astfel, un valoros rezultat ne-a parvenit de la unul din corespondenţii noştri. Este vorba de cel al cetăţeanului Nicolae Muşchiulosu, favorit la clasa ,,135”, care a reuşit o performanţă demnă de invidiat, chiar pentru liderii actualului clasament. În cadrul categoriei ,,împins”, concurentul a ajuns de pe scară, până lângă şofer, în timp de 2,5 staţii (luând ca etalon intervalul Politehnica-Dristor).

Demn de semnalat este şi rezultatul concurentului Ion Solidu, la aceeaşi categorie. Acesta a plecat cu un handicap de şapte călători pe scară, reuşind, ca după numai 1,7 staţii, să poată scoate mâna din palton pentru a prezenta controlorului abonamentul.

La stilul ,,smuls”, Vasile Umărlat a relansat moda anilor ’04-’05, depăşindu-şi adversarii printr-o pregătire fizică excelentă. El a ridicat ştacheta la patru călători târâţi în contracurent, în încercarea sa temerară de a coborî prin spate.

Proba pe echipe a revenit, surprinzător, reprezentanţilor pensionarilor, omogenitatea, experienţa şi antrenamentul asiduu fiind, după cum se vede, atu-ul realizării performanţelor ridicate. Totalizând 114 puncte la exerciţiile impuse, una dintre echipele de ,,old-boys” a acoperit traseul, uşa din spate, uşa din faţă, în 2,5 staţii, depăşind momentele de reală dificultate, la jumătatea distanţei, când au fost penalizaţi cu ,,uşa din mijloc nu se deschide”.

La clasa ,,tramvai 41” concurenţii au avut de învins multe greutăţi, date fiind condiţiile dificile de întrecere.

După 48 de minute de aşteptare încordată, nervii jucătorilor au cedat, deoarece aveau loc probele contracronometru. Ne-a lăsat o plăcută impresie promptitudinea cu care organizatorii, dând dovadă de prezenţă de spirit, au decis ca în acelaşi timp să se desfăşoare exerciţiile la sol. Au putut fi admirate astfel frumoasele demonstraţii ale lui George Balerinu care a avut, de departe, evoluţia cea mai convingătoare, conţinând o mare varietate de elemente, cum ar fi: agăţatul pe scara troleibuzului, cu pornire de pe loc şi cu elan, exerciţii de izometrii cu priză la bară – clasa 107 articulat, trageri în braţe şi gimnastică acrobatică la clasa 84.

Trofeul ,,fairplay” a fost disputat între şoferul de autobuz Nae Blajinu, care a aşteptat 1 minut şi 35 de sec. până când o bătrânică de 80 de ani a traversat strada iar apoi s-a urcat prin faţă, însoţită de o sacoşă din plastic, cu varză acră, şi controloarea Petra Vorbădulce care a oferit tuturor interesante amănunte despre staţiile unde urmau să coboare unii pasageri.

În timp ce distribuia biletele, concurenta a prezentat călătorilor punctele de interes turistic aflate pe traseu, dovedind uimitoare cunoştinţe de geografie şi istorie.

De altfel, ea a şi obţinut mult râvnitul trofeu, deoarece a lăsat o frumoasă impresie când, cu puţin înaintea decernării premiilor, a prezentat comisiei un proiect de optimizare intitulat ,,Avansaţi de la mijloc” al cărui scop este revizuirea ştiinţifică a aranjamentului călătorilor în mijloacele de transport în comun.

Toate acestea ne fac să aşteptăm cu nerăbdare apropiatele întreceri din returul competiţiei. Atunci vom avea posibilitatea să ştim care ,,SE RETRAGE”.

By: Răzvan Bucşoiu