Proiectul “Modele pentru TINEri” a ajuns la cea de a-IV-a ediţie şi va reuni şi de această dată profesioniști şi exemple de urmat pentru tânăra generaţie de studenţi şi nu numai.

Conferinţele vor avea loc în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane, situată pe Bd. Expoziţiei nr.1 şi reprezintă un proiect al Clubului Studenţilor din Universitatea Româno-Americană. La ediția cu numărul IV își dau întâlnire trei nume importante: fostul campion mondial la box și actual pilot de raliu – Mihai Leu, renumitul actor și director al Teatrului Metropolis, George Ivaşcu şi actorul Vişinel Bălan, un om implicat puternic în schimbarea comunităţii în care trăieşte şi care luptă pentru înființarea primului centru de tineret pentru copiii instituționalizați din România.

Evenimentul va avea loc în data de 27 februarie începând cu ora 18.00. Şi nu uita, nu căuta să te modelezi după caractere mai mici ca tine, ci caută ca ei să se modeleze după tine!

AIESEC București, în parteneriat cu Palatul Național al Copiilor, va lansa cea de-a VII-a ediție a evenimentului Global Village, în data de 24 februarie, în incinta Palatului Național al Copiilor, eveniment cultural ce adună oameni și culturi din toate colțurile lumii.Persoane de toate vârstele sunt așteptate, în intervalul orar 12:00-18:00, pentru a ”vizita” într-o singură zi, mai bine de 20 de țări: Brazilia, Regatul Maroc, Japonia, Coreea de Sud, Indonezia, Egipt, China, Taiwan, Nigeria, Madagascar, Vietnam, Peru, Pakistan, Kazakhstan, Emiratele Arabe Unite. Muzica, dansul și degustările tradiționale vă vor încanta simțurile pe parcursul unei zile întregi de sărbătoare. De asemenea, veți găsi standuri cu obiecte tradiționale și workshop-uri, unde veți avea ocazia să probați costume sau să învățați să scrieți în coreeană.

Un alt punct de interes vor fi studenții internaționali veniti în cadrul proiectelor “C.H.A.N.G.E”, “GROW”, “Make it green, make it count!” desfășurate de AIESEC București. Vor exista surprize și premii pentru participanții care se vor înscrie la tombola din cadrul evenimentului, unul dintre premii fiind o excursie oferită de Agenția de turism Seta Travel! Cu o zi înainte de eveniment, pe 23 februarie, bucureștenii (și nu numai) vor avea ocazia să participe la un Treasure Hunt cultural. Înscrierile se fac pe website: http://www.aiesecbucharest.ro/global-village/formular-inscriere-treasure-hunt/. Intrarea la Treasure Hunt, dar și la eveniment este gratuită pentru toți participanții. Partenerii care susțin evenimentul sunt: Agenția de turism Seta Travel, Danone, Centrul de Studii Româno-Japoneze, Asociația Anneyoung Korea, Casa Schiller, Incubator 107. Partenerii media ai evenimentului: Orașul Meu, IQool, studentie.ro, presainblugi.com, andreeaburlacu.ro, turistu.ro, bazavan.ro, chinezu.eu/blog, blogalinitiative.ro/blog, naivbeauty.ro. De asemenea, mulțumim ambasedelor și consulatelor care ne sprijină! Pentru mai multe informații despre Global Village, accesați www.aiesecbucharest.ro/global-village.

AIESEC este cea mai mare organizație non-guvernamentală pentru tineri din întreaga lume. Prezenă în peste 113 țări și teritorii, cu mai bine de 60.000 membrii, AIESEC are o experiență de 64 de ani în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor. AIESEC București (http://www.aiesecbucharest.ro/) a fost primul ONG activ din România, începând cu martie 1990. Organizația oferă tinerilor o experiență de dezvoltare integrală bazată pe oportunități de leadership, posibilități de schimb de experiență internaţională, de participare la conferințe, platforme virtuale și activități de învățare în cadrul unui mediu internațional.

Pe Cristian Retegan îl cunoaşteţi si cu siguranta ati auzit pana acum si de programul Work and Travel, dar probabil nu stiti legatura dintre cele doua asa ca vom face descoperirea impreuna

BOGDAN DĂRĂDAN: Recent te-am văzut pe baricade la biroul de Informatii Work and Travel din cadrul Universitatii Romano-Americane (URA). De cand a aparut acest birou si cine a venit cu aceasta idee?

Cristian: Biroul USTravel din cadrul Universității Româno – Americane este deschis din luna noiembrie a anului 2012. Nu a fost neapărat o idee, ci mai mult o oportunitate de care am “profitat”. Este unul dintre proiectele de care mă ocup în acest an universitar. Este o dublă provocare, atât personală cât și profesională, odată pentru că este un domeniu nou, unul pe care l-am exploatat doar ca student, iar acum fac parte din cealaltă parte a birouluiu, apoi pentru că echipa este formată din trei prieteni și sunt sigur că va fi cel puțin interesantă colaborarea atunci când intervin lucrurile cu adevărat profesionale

BOGDAN DĂRĂDAN: Ca să obţii informaţii trebuie să fii student doar în cadrul Universitatii Romano-Americane?

Cristian: NU. Faptul că biroul este la URA e doar o conjunctură, de altfel una bună atât pentru noi cât și pentru studenții care învață aici. Este un program deschis tuturor studenților, fie că sunt din București sau din țară. Pe lângă biroul de la București, USTravel deține două sedii în Timișoara și Iași, birouri ce se află la dispoziția acestora de aproximativ 8 ani de zile.

BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt costurile integrale ale acestui program

Cristian: O să îți dau detalii despre 2 dintre cele mai căutate și agreate programe de Work and Travel și anume:

1. SUA:

- first timer: 400 de LEI înscrierea + 890 $ costul programului (job asigurat de noi);

- independent (cu jobul găsit de tine): 564 $;

- alte costuri: taxă de interviu la ambasada SUA – 160 $, bilet de avion între 600-700 Euro.

2. GRECIA:

- prețurile pornesc de la 269 de Euro, depinde însă de perioada în care se dorește plecarea. Se poate pleca începând cu luna aprilie a anului curent.

- pentru vorbitor de limbă rusă cu plecare până la 30.05.2013, costul este de 199 Euro.

BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt joburile si salariile medii pe care le poate castiga un student care ajunge în America?

Cristian: Cele mai căutate joburi sunt cele de server, busser, bellman sau valet parking pentru că sunt joburi prin care se fac cei mai mulți bani pe perioada verii, un salariu care variază între 2.65 – 7.00$/h plus bacșiș, iar în cele mai multe zile, un ospătar nu pleacă acasă cu mai puțin de 100$ în buzunar/zi, în SUA bacșișul este între 15-20% din notă, în unele restaurante fiind inclus în notă. Iar ca salarii medii, variază între 7.00 – 10.00$/h la joburi pe domenii ca sales, housekeeping, admission, lifeguard, photographer etc. De asemenea avem angajatori care plătesc orele lucrate în plus cu 150%.

BOGDAN DĂRĂDAN: Care sunt cele mai cautate zone din Statele Unite si de ce?

Cristian: Dacă ar fi să fac un top 3, aș spune că cel mai căutat loc este New York, probabil datorită notorietății și mai ales al farmecului pe care îl are. Pe un loc doi aș spune Florida, întrebările frecvente fiind despre Miami, dar pentru o parte dintre cei interesați este bine și prin apropiere. Apoi California, doar că acolo nu sunt joburi foarte multe iar posibilitățile sunt relativ limitate din cauza distanței, lucru care schimbă prețul biletului de avion, de exemplu.

BOGDAN DĂRĂDAN: Pentru studentii care nu au posibilitati financiare sa achite biletele de avion si celelalte costuri ale programului ce solutii sunt?

Cristian: De foarte mult timp există un program oferit de către BRD, special creat pentru studenții care vor să plece cu Work and Travel. Cred că este cel mai ușor și rapid împrumut pe care poți să-l faci la o bancă. E nevoie de un girant, care trebuie să fie o rudă de gradul I, II sau III, apoi ca exemplu, la o sumă de 2000$ se restituie undeva în jur de 2200$, la întoarcerea din SUA.

BOGDAN DĂRĂDAN: Care este varsta minima si maxima pentru ca un student sa poata aplica pentru Work and Travel?

Cristian: Pentru SUA se poate aplica de la 18 până la 30 de ani. Pe Grecia nu este limită de vârstă.

BOGDAN DĂRĂDAN: Daca un student are carnet de conducere, poate inchiria in SUA masini pentru a se plimba, pentru a vizita alte state sau nu are voie sa paraseasca zona unde este direcționat?

Cristian: Dacă stai pe o perioadă îndelungată, îți trebuie permis internațional, în schimb, atâta timp cât șederea este pe perioada verii, este în regulă și cu permisul normal. Însă există anumite cerințe, avantaje și dezavantaje. De exemplu, ca internațional trebuie să ai 21 de ani pentru a avea voie să conduci acolo. Apoi, dacă ai împlinită vârsta de 25 de ani, plătești mai puține taxe la închiriere. Dacă ai sub 25 de ani îți trebuie card de credit pentru a închiria, dacă ai peste, poți închiria și cu cel de debit. Cât timp ești pe teritoriu american poți vizita orice stat.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce trebuie sa stie un student pentru a fi sigur ca primeste viza?

Cristian: În primul rând trebuie să fie sigur pe el. Dincolo de actele pe care trebuie să le pregătească, contează foarte mult atitudinea și să știe de ce merge acolo, dar mai ales de ce vrea să se întoarcă înapoi, pentru cei de la ambasadă contează foarte mult ca studenții să se întoarcă pentru a continua studiile, inclusiv cei care au terminat ciclul de licență sau masterat.

BOGDAN: Cati studenti trimite Romania anual sa lucreze in State?

Cristian: Pentru programul Work and Travel SUA, în anul 2011, au aplicat circa 4400 de studenți, iar în anul 2012 aproximativ 3500 de studenți cu o rată de refuz de 6,3% în ultimul an.

Alina Gheorghe are 26 de ani și este licențiată în Psihologie şi are un blog. De ce a ales Psihologia?! Răspunsul vi-l las aşa cum este…”Eu nu fac parte dintre cei care știau de mici ce vor face când vor fi mari… și oportunitățile m-au dus către psihologie fără să știu măcar dacă îmi va plăcea sau nu această știință. Cred că soarta m-a îndreptat spre acest domeniu… eu m-am născut cu un handicap și mult timp am privit acest lucru ca pe un stigmatism… mă simțeam vizată, probabil că și eram… și am vrut să văd lumea altfel. Astăzi sunt mândră de mine pentru că am reuşit să rezolv multe din metehnele trecutului şi mi-am descoperit adevărata vocație… “. În prezent, Alina consiliază copiii cu handicap şi îi ajută să învețe să se accepte așa cum sunt, să își descopere calitățile, voința, puterea, dar mai ales să lupte pentru visele lor….”Copii cu dizabilități au mare nevoie să fie ajutați pentru a fi integrați în societate. Eu știu că se poate, lupt pentru asta.”Pe lângă blogul literestacojii,Alina se pregăteşte pentru examenul de titularizare pentru că vrea să devină psihopedagog special cu acte în regulă. Iubeşte filozofia, plimbările, marea, teatrul…,,Sunt o fire boemă și caut întotdeauna frumosul și spiritualitatea. Îmi doresc foarte mult ca pe viitor să ajung să scriu pentru o publicație online sau chiar offline, dacă se va putea, și mi-am propus ca până la 30 de ani să scriu o carte. Și voi reuși!”…Dar surprizele nu se opresc aici…

BOGDAN DĂRĂDAN: De ceva vreme urmăresc blogul tău. De ce litere stacojii?

Alina: De ce Litere Stacojii?! Am vrut în primul rând un nume românesc… îmi plac englezismele, dar nu sunt pentru mine. Ador roșul. Și-mi place defapt cum sună ”stacojiu”, am întâlnit acest cuvânt în multele romane citite… și mă gândeam la ce îl pot alătura?! Și dintr-o dată mi-a venit în minte ” Litere Stacojii” și mi-a plăcut. Și în plus dacă e să gândim analitic, inspirația se așterne mai mult noaptea și cred că este de culoare roșie. Poate sună ciudat, dar asta este percepția mea. Frecvent asociez eterul cu culorile…

BOGDAN DĂRĂDAN: Când și de ce te-ai hotărât să îţi faci un blog?

Alina: La începutul lui 2012 m-am gândit că trebuie să intru și eu în această lume… mi-am dorit să împărtășesc și celorlalți ceea ce gândesc eu și mai ales cum simt eu. Aș vrea dacă pot, și dacă articolele mele ating și ajung unde trebuie, să schimb câte ceva din mentalitatea tânărului atras doar de cele lumești și să îl fac să înțeleagă importanța adevărului, importanța sentimentelor și mai ales cât de important este să înveți… să vrei și să reușești să ajungi cineva, pe muncă proprie, fără tertipuri. Pentru că se poate. Oricine poate fi tot ceea ce își dorește, bineînțeles, în limita realului.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce înseamnă pentru tine blogosfera românescă în prezent?

Alina: Blogosfera românească este în prezent, cred, cea mai importantă și mai parfumată modalitate de exprimare. Chiar te poți face auzit și îți creezi un cerc în care lumea te citește, țin cont de părerile tale și ajută la schimbarea pe care tu vrei să o implementezi. Îți poți face cunoscută arta, am descoperit mulți bloggeri care sunt niște scriitori talentați, poeți sau critici de valoare. Este o lume foarte frumoasă și sinceră, încurajez pe toată lumea să scrie. Scrisul este cea mai de preț moștenire pe care un om o poate lăsa urmașilor lui.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce alte bloguri urmăreşti şi de ce?

Alina: Urmăresc multe bloguri, îmi plac în general cele cu caracter literar și esență, îmi plac blogurile care sunt mai altfel… care sunt deosebite și captivante. O să vă împărtășesc și vouă câteva dintre ele: Arabica… taste of Orient, Ratzone’s blog, Mihail Ciupercescu, Dragoș Călinescu și Daniel Day Amaranth . Aceste bloguri sunt doar câteva din lungul BlogAndRoll pe care îl am, așa că vă aștept să descoperiți singuri multitudinea de bloguri impresionante de pe pagina mea.

BOGDAN DĂRĂDAN: Un mesaj pentru cititori…

Alina: Omule drag, îndrăznește să crezi, îndrăznește să speri și îndrăznește să poți! Dacă dai frâu liber esenței tale vei reuși în viață tot ce îți propui.

Giuliacci Chiapolini are 34 de ani, dar patinează cu energia unui puşti de 17 ani. Iubeşte viaţa, frumosul şi încearcă să trăiască sănătos. Lucrează în România şi are mulţi prieteni alături de care se plimbă prin cluburile şi terasele din Capitală. Iubeşte show-urile de karaoke şi este cunoscut în PUB-urile din Bucureşti drept Eros Ramazotti, datorită timbrului vocal şi pasiunii pe care o pune la bătaie ori de câte ori interpretează o piesă. Dar povestea lui în rândurile ce urmează…

BOGDAN DĂRĂDAN: Numele tău are nuanţe mediteraneene. Care e povestea lui?

Giulio: Port numele de Giulio, datorită originilor mele italiene. Bunica mea, Rita Chiapolini, a locuit în nordul Italiei, mai precis în regiunea Gorizia. Mai târziu, mamei mele i-a plăcut rezonanţa artistică şi empatia pe care o declanşa numele Giulio, aşa că mi l-a dat în dar, la botez.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ştiu că ai practicat patinajul artistic. De ce ai ales acest sport?

Giulio: În copilărie am practicat patinajul viteză, care implica o cu totul alta setare a minţii, în ceea ce înseamna tehnica de patinaj. Dupa 5 ani, am renuntat la patinaj, pentru ca sunt genul de persoana, care a preferat sa practice diverse activitati, nu numai sportive si asta pentru ca eu am dorit de la inceput sa ma autofinisez ca individ pe cat mai multe planuri. La varsta de 34 ani, am reluat patinajul, dar la modul cel mai complex posibil: free-style, deoarece in acest stil, mereu se poate crea o miscare noua, care implica la maxim echilibrul si toata partea de senzoriala a corpului. Pe langa faptul ca practic acest sport care imi creeaza mereu noi conexiuni neuronale, mi se pare minunata ideea de a face arta dar si sport, in acelasi timp pentru ca asta am reusit in prezent.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ai avut sansa sa ramai pana acum in Italia. De ce ai ales totusi sa traiesti si sa lucrezi in Romania?

Giulio: Paradoxal, desi iubesc Italia si mi-am inteles originile, simt o legatura aparte cu Romania. Am locuit o perioada in nordul Italiei si m-am simtit minunat, ca si cum m-as fi hranit sufleteste cu toate acele peisaje, dar, ceva ma atragea catre dulcea Romania. Trebuie sa spun ca sunt fascinat de combinatia de munte cu mare, specifica nordului dar si de superbele dealuri din Toscana. Parca regasesc o parte din mine acolo, precum niste amintiri aproape sterse, dar care totusi si-au lasat amprenta in sufletul meu. Asadar, iata-ma aici in Romania, iubind oamenii, indiferent de originea lor. Consider ca, anumite influente, pe care le preluam de la parinti si bunici, pot fi utile, chiar constructive, daca devenim constienti de ele si incepem sa le dezvoltam. Bucuria pe care o eman, atunci cand intreprind o actiune anume, va fi perceputa si de ceilalti. Deci, it’s all about sharing feelings:)

BOGDAN DĂRĂDAN:Te-am văzut de câteva ori la diferite show-uri de karaoke. De ce si de cand ai inceput sa canti?

Giulio: Inclinatie catre partea artistica, am avut din copilarie si cum spuneam si in randurile de mai sus, am avut etape in care am experimentat ipostaze diferite. Simteam nevoia de finisare a individualitatii mele, ceea ce unii numesc a fi autodidact. Asadar, am inceput cu desenul, apoi cu modelaj in lut si am incheiat cu sculptura.Varful ultimei activitati, a fost manifestat prin felul in care imi modificam masinutele de plastic, cu o surubelnita incinsa in foc si cu ea faceam posibila deschiderea portierelor si a portbagajului. Balamalele, erau evident utilizabile prin prisma acelor cu gamalie. Da si eu inca zambesc, atunci cand la acestea ma gandesc. Cat despre a canta, am facut-o mereu, dar abia la 32 ani, am facut un click prin care brusc am inteles cu ce fel de melodii sunt compatibil si cum sa-mi modulez vocea si respiratia, pentru ca ceea ce cant, sa fie bucurie si pentru cei care ma asculta. Am luat aceasta activitate in serios, pana cand am devenit suficient de apreciat, incat sa fiu invitat intr-o emisiune tv pentru a canta ceea ce stiu eu mai bine: stilul si melodiile lui Eros Ramazzotti. Acum, deja am inceput sa cant in diverse cluburi si restaurante si intentionez sa-mi castig existenta din a canta. Cum spuneam mai devreme, de anumite capacitati si abilitati, devenim constienti, dupa o anumita varsta, cand ne intelegem propria fisa tehnica.

BOGDAN DĂRĂDAN: Un mesaj pentru cititori…

Giulio:Fiti voi, fiti deschisi la orice, dar atenti. Astfel, veti avea parte doar de experiente care sa va finiseze si va transforme persoane mai frumoase din toate punctele de vedere. La varsta de 34 ani, am inteles ca, prin tot ceea ce facem, de fapt impartasim experiente si sentimente cu ceilalti. Toate astea, inseamna informatie, care circula prin mintile noastre si fac vietile noastre sa aibe sare, piper dar si multa miere. Cum imi place mie sa le spun uneori prietenilor mei, atunci cand sunt veseli: “esti tot numai lapte si miere!” Sper ca prin ceea ce am scris despre mine, cititorii sa zambeasca sincer si sa poata prelua ceva care sa le fie de folos, mai tarziu.

Allma-Edith Somkereki, absolventa a Facultatii de Sociologie si cu un master la activ in comunicare si publicitate, este inainte de toate absolventa a Colegiului Dinicu Golescu din Campulung-Muscel, o pepiniera de oameni talentati. Pe langa facultate, Allma a absolvit cursuri de psihologie, psihologie sociala, negociere, teatru, comunicare si este membra a Clubului de comunicare si dezbateri ARDOR-2006 – 2008. In prezent are 26 de ani, dar are in spate un tablou  plin de culoare si continut. Model de la 16 la 22 de ani, primul job al Allmei a fost la Altex unde a inceput ca PR. A stat acolo 1 an si jumatate, iar la scurt timp s-a angajat tot ca PR la o revista auto. Atat de bine s-a incadrat in echipa incat la numai trei luni i s-a dat pe mana sa organizeze un eveniment important pentru publicatia respectiva ,,Masina anului in Romania”.  Printre hobby-uri se numara: pictura, designul vestimentar, masinile, filozofia, baschetul, calatoriile si cam tot ce inseamna “creativitate”:) Dar sa trecem la NEXT LEVEL…

BOGDAN DĂRĂDAN: Sa incepem cu numele tau, usor cosmopolit, exotic, inedit. Sa inteleg ca si asta te-a determinat sa vrei o cariera in sfera comunicarii?

Allma: (zambind) Tatal meu este “vinovat” pentru acest nume sau, mai bine spus, lui ii datorez acest patronim, care de multe ori m-a ajutat, dar mi-a si pus anumite piedici, tocmai din pricina faptului ca e mai greu de pronuntat si nu este romanesc. Nu neaparat numele m-a determinat sa urmez o cariera in comunicare, ci mai degraba timpul si timpurile. Nu cred ca m-am gandit vreodata ca voi ajunge sa lucrez in acest domeniu si ca o sa ma atasez atat de mult de el, desi imi doream asta foarte mult. Insa, inca o data, timpul mi-a dovedit ca poate aranja lucrurile astfel incat sa fie bine.

BOGDAN DĂRĂDAN: Si pentru ca am vorbit de cariera, cum se simte o femeie intr-o industrie oarecum tangentiala cu zona de interes a barbatilor-Lumea auto?

Allma: Se simte bine. In general, toti cei care aud de masini se gandesc automat la barbati. Lucrurile au mai evoluat, mentalitatile la fel. O femeie poate ocupa cu foarte mare succes o functie in cadrul unei companii auto sau, in cazul meu, in cadrul unui trust de presa auto. Bineinteles, nu e vorba doar de ocuparea unui anumit post, ci si de implicare, devotament, placerea de a face acest lucru cat mai bine posibil si de straduinta. Este foarte usor sa lucrezi atunci cand faci ceea ce te multumeste si stii ca toate cuvintele tale iau amploare.  E important sa te poti simti liber, sa poti construi, sa fii creativ, iar ideile sa iti fie puse in aplicare. Toate acestea, dar nu in ultimul rand dragostea nemarginita pentru masini si sporturile cu motor, ma fac sa ma trezesc in fiecare noua dimineata mai fericita decat in precedenta:)

 BOGDAN DĂRĂDAN: De ce ai ales sa fii si cursant la Scoala de Televiziune Tudor Vornicu?

Allma: Ca eleva, am trecut printr-un soi de proces chimic. Inca din liceu imi doream sa am de-a face cu mass media, in mod deosebit cu televiziunea si radioul. In aparenta, am renuntat la aceasta idee in momentul admiterii la facultate, atunci am simtit ca nu era asta calea mea cea adevarata. Insa in sufletul meu a ramas ceva pentru lumea asta. De aceea, intamplarea a facut ca, dupa mai bine de 10 ani, sa decid sa ma intorc oarecum la “prima dragoste” prin intermediul Scolii de televiziune Tudor Vornicu. Aceasta scoala ma ajuta sa-mi intregesc bagajul de cunostinte si sa ma formeze, pentru ca intr-o zi sa pot activa si in acest domeniu, atat de drag mie. Consider venirea aici ca fiind o decizie inteleapta pe care am luat-o la momentul potrivit. Sunt de principiu ca fiecare lucru trebuie sa se intample atunci cand e cazul. Ma bucur de fiecare ora petrecuta la scoala si seara ma simt mult mai bine, simt ca am invatat ceva nou, ca ma pot lauda cu lucruri pe care doar profesionistii din domeniu le stiu sau le pot face. Cu fiecarea curs capat aplomb, indrazneala si simt cum aceasta meserie mi se potriveste tot mai mult.

BOGDAN DĂRĂDAN: Stiu ca in liceu ai cochetat si cu radio. Ce iti mai aduci aminte din acei ani?

Allma: Legatura cu radioul a fost una scurta si oarecum tangentiala. Am realizat cateva gingle-uri in calitate de voice-over si cam asta a fost. Mi-as fi dorit mai mult, dar nu a fost momentul atunci. Probabil rigorile liceului si-au pus amprenta asupra mea mai mult decat ar fi trebuit. Aveam un program destul de incarcat, care, din pacate, nu mi-a permis prea multe in afara scolii. Poate doar niste ore de baschet in timpul weekend-ului. In perioada aceea invatam foarte mult, citeam, faceam pregatiri pentru Bac si admiterea la facultate. Lucru care, in final, mi-a prins bine si ma ajuta si acum, nu doar in cariera, ci si in viata de zi cu zi. Anii mei de liceu au avut aceleasi particularitati pe care le-au avut intotdeauna noile generatii. Ei au reprezentat varsta curajului, a dorintei de a comunica, de a afla.

BOGDAN DĂRĂDAN: Un mesaj pentru tinerii care inca nu sunt convinsi ca vor o cariera in televiziune. Cum i-ai convinge sa vina la Tudor Vornicu?

Allma: Nu cred ca ar trebui sa conving eu pe cineva, cred ca fiecare trebuie sa stie ce isi doreste sa faca, ce vrea de la viata lui. Da, este adevarat, pot impartasi din experienta pe care am acumulat-o pana in momentul de fata si din cea pe care inca mi-o formez la Scoala de televiziune. Este important sa te simti implinit. Sa nu simti ca timpul trece degeaba pe langa tine, sa fii in permanenta activ, la propriu si la figurat. Televiziunea, radioul, media, in general, reprezinta un domeniu extraordinar. Daca il faci asa cum trebuie, e imposibl sa nu ai satisfactii. Iar scoala de televziune Tudor Vornicu formeaza adevarati profesionisti in aceasta directie. De la traineri, pana la aparatura si conditii de studiu/ lucru, toate sunt la cel mai inalt nivel. Nivel care intotdeauna garanteaza succesul. Asta, bineinteles, daca esti pasionat, interesat si dedicat acestui domeniu. In general, valorile cu adevarat mari dintr-un domeniu nu raman nedescoperite.

Codruţ Croitoru este un virtuos în materie de muzică. A studiat pianul timp de 12 ani în cadrul Liceului de Artă din Piteşti, oraşul său natal, iar în paralel a studiat canto şi chitara. A urmat apoi Conservatorul din Bucureşti (numit acum Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti), unde a studiat compoziţia cu regretatul compozitor Anton Şuteu. Codruţ a iubit muzica şi scena de mic, iar prima sa trupa a fost trupa The Crown, cu care a activat in calitate de solist vocal, compozitor si chitarist timp de 8 ani de zile. Cu The Crown a sustinut concerte in toata tara, a castigat o multime de festivaluri, a aparut si in cele mai importante emisiuni dedicate muzicii rock in acea vreme, a realizat si un album, a cantat in deschiderea unor concerte precum Iris sau Cargo, iar lista de reusite nu se opreste aici. Dupa ce proiectul The Crown s-a incheiat, Codrut a fost invitat in anul 2011 de catre Adrian Ordean sa fie solistul vocal al trupei Ordean. A cantat impreuna cu Ordean un an si jumatate, a inregistrat si un album, insa in cele din urma proiectul respectiv a fost desfiintat. Dar poestea merge mai departe…

BOGDAN DARADAN: Am aflat ca pregatesti un nou proiect muzical , despre ce este vorba?

Codrut Croitoru: Da. Asa este. Si sunt foarte mandru de acest nou proiect muzical. Trupa se numeste PREMIER si am infiintat-o in toamna lui 2012 . Pot sa spun ca eu am intrat cu aceasta ocazie intr-un adevarat tur de forta pentru ca din septembrie si pana acum mi-am petrecut aproape tot timpul in studioul meu de inregistrari, zi si noapte lucrand si compunand 20 de piese noi ce reprezinta materialul cu care trupa Premier se va prezenta in fata publicului. Trupa este alcatuita numai din oameni care si-au dedicat viata muzicii. Fiecare dintre noi are deja experienta in spate. Componenta trupei este urmatoarea :

-Codrut Croitoru- solist vocal, compozitor (ex-The Crown, ex-trupa Ordean)- absolvent al Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, specializarea Muzica si Cultura Pop. Despre experienta mea am vorbit mai sus, voi continua prin a va spune cateva cuvinte despre colegii mei din trupa Premier

-Postul de tobosar este ocupat de cunoscutul Andrei Barbulescu, cu care am cantat si in trupa Ordean, si care a activat de-a lungul carierei in trupe consacrate precum Taxi , Timpuri Noi, Sarmalele reci sau Antract.

-La una din chitari se afla Florin Laghia (fratele regretatului chitarist de la Compact, Emil Laghia), care a cantat printre altii cu Rafael, Accent(trupa rock tulceana) si Foisorul de Folk,

-De asemenea tot pe postul de chitarist se afla si Alex Cismaru, care impreuna cu basistul Cristian Mihai sunt studenti in anul I la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, si au cantat impreuna pana anul trecut in formatia tulceana “Foisorul de Folk”.

-La clape ni s-a alaturat Mihai Grigore, fost coleg de-al meu la Liceul De Arta din Pitesti. Mihai a studiat pianul timp de 12 ani.

BOGDAN DARADAN: Care e publicul pe care cauti sa il atragi de partea ta?

Codruţ Croitoru: Nu stiu daca putem vorbi neaparat despre un public tinta. Cred ca trupa Premier poate sa aiba fani din toate categoriile de varsta. Noi cantam trairi daca ma pot exprima asa. Noi cantam sentimente, emotii. Fiecare piesa este o poveste in sine, atat din punct de vedere muzical cat si din punct de vedere al versurilor. Aceste cantece sunt pline de viata pentru ca sunt traite. Pe aceasta cale tin sa o mentionez si pe colaboratoarea mea , textiera Loredana Harabagiu, care a scris o foarte mare parte din versurile pieselor mele si mi-a fost alaturi in acest maraton de creatie pe care l-am avut amandoi practic incepand cu luna septembrie.

BOGDAN DARADAN : Cum comentezi muzica romaneasca din prezent ?

Codruţ Croitoru: Nu pot sa spun decat ca sper cu tarie ca usor-usor industria muzicala romaneasca sa dea sanse de promovare si altor genuri decat celor asa-zis comerciale. SI spun “asa-zis” pentru ca ,desi “comercialul” a capatat conotatie negativa in perceptia publica, totusi termenul “comercial” ar trebui sa insemne, dupa cum stiu eu, “ceva care se vinde”, ori muzica asa-zis “comerciala” difuzata pe posturile radio romanesti de fapt este total “necomerciala”dupa parerea mea, pentru ca nu am vazut niciodata lumea dand navala in magazine ca sa cumpere ceea ce difuzeaza ei in detrimentul muzicii de calitate. Pe cand, daca Compact, Holograf, Iris sau Phoenix lanseaza ceva, ei bine acel ceva se cumpara, de unde tragem concluzia ca tot lucrurile de valoare se cer in mod real si sunt practic comerciale in sensul corect al cuvantului. Cred ca asta ar trebui sa deschida ochii unora, si totodata portile celor ce fac si ei muzica de calitate dar nu au ocazia sa si-o faca cunoscuta.

BOGDAN DARADAN: Ce crezi tu ca inseamna sa fii artist in materie de muzica?

Codrut Croitoru: Eu cred ca trebuie sa faci ceea ce simti , sa nu fii fals in abordare, sa fii natural este cel mai important, pentru ca publicul te simte, si daca nu esti natural, daca nu simti ceea ce compui si canti, nu vei fi niciodata iubit pentru ca nu vei trece in sufletul oamenilor.

BOGDAN DARADAN: Un mesaj pentru tinerii care inca mai asculta muzica rock a anilor 90

Codrut Croitoru: Muzica rock este nemuritoare. Si nu numai muzica rock, toata muzica buna, toata muzica valoroasa. Anii 70-80-90 au fost intr-adevar istorici din punct de vedere muzical, tocmai pentru ca promotorii de atunci aveau ca principal criteriu de selectie valoarea . Rezultatul? Iata ca si tinerii din ziua de azi asculta acea muzica, si credeti-ma sunt foarte multi acesti tineri. Uitati-va la concertele de acum din Romania cu trupele straine, ce si-au cunoscut celebritatea in acei ani, si veti vedea ca cea mai mare parte a publicului este alcatuita din tineri. Semn ca se cere in continuare muzica de calitate. Acesti tineri sunt platitori de bilete la acele concerte de unde rezulta ca sunt si dispusi sa cumpere cd-uri cu trupe noi romanesti de rock de acest gen, insa nu au cum sa o faca daca nu li se aduce la cunostinta faptul ca exista astfel de trupe (si aici este vina celor ce promoveaza, sau mai bine zis nu prea promoveaza muzica rock). Ii invit din nou pe aceasta cale sa asculte trupa Premier, cu siguranta o sa le placa, suntem un produs rock fresh pentru piata muzicala romaneasca, si ce este mai important, avem o muzica sincera.

Vă mai aduceţi aminte de Ana Maria Bălan, o bloggeritza literara la doar 14 ani? Ana a crescut si odata cu ea a crescut si talentul ei iar astăzi Ana a ajuns o virtuoasă şi în materie de muzică…Să descoperim împreună muzica prin ochii ei:)

Reporter: Recent am descoperit un material video în care tu cânţi la chitară…Cînd şi de ce te-ai apucat sa înveţi să cânţi?

Ana Maria: Am primit prima chitara la 9 ani. Am fost indemnata de un prieten de familie ce canta şi el tot la chitara rece. La inceput am crezut ca e doar o joaca, dar dupa cateva saptamani in care credeam ca o sa uit de chitara, viata mi-a demonstrat exact contrariul. Am urmat niste cursuri la scoala si de acolo am inceput sa ma perfectionez. In prezent ma pregatesc singura si invat atunci cand am timp noi tab-uri si noi acorduri. Ii sunt foarte recunoscatoare acelei persoane care “mi-a pus chitara in mana”!:)

Reporter: Care melodii iti plac cel mai mult si de ce?

Ana Maria: Printre preferatele mele se afla melodiile lui Ed Sheeran, una dintre ele ar fi The A Team, melodie pe care am cantat-o si postat-o pe facebook de ziua mea. Am gusturi muzicale destul de variate. Imi place foarte mult si Ingrid Michaelson, Sia deoarece au niste melodii foarte sensibile si patrunzatoare. O noua descoperire care imi place foarte mult este Alex Clare, care imbina muzica creata de el cu dubstep-ul ( combinatie reusita)!

Reporter: Vrei sa te orientezi in viitor spre zona folk sau cauti alt gen?

Ana Maria: In ceea ce tine de domeniul muzicii sunt deschisa. Imi place si folk-ul, dar majoritatea melodiilor pe care le cant apartin altor genuri. Oricum, muzica va ramane doar o pasiune in care ma voi refugia ci nu un mod de viaţă.

Reporter: Ai un mentor sau un model dupa care te ghidezi in muzica?

Ana Maria: As putea spune ca Ed Sheeran, pentru ca a evoluat singur, de la o varsta destul de frageda. De asemenea, Orla Gartland, o cantareata cu cativa ani mai mare decat mine, care s-a lansat pe propriile picioare, este un model. Isi compune singura melodiile si imi plac piesele ei foarte mult. Artisti ca ea ar trebui promovati mai puternic!

Reporter: Stiu ca tie iti place sa scrii. Te-ai gandit sa iti compui propriile piese? Ai compus pana acum?

Ana Maria: Intr-adevar, imi place foarte mult sa scriu. Am avut cateva incercari de a compune… daaar nu a iesit nimic consistent. O sa incerc, in viitor, ceva mai serios:)

Reporter: Un mesaj pentru cititori acum la inceput de an…

Ana Maria: La multi ani si un an nou plin de impliniri! Multa sanatate si fericire. A little piece of advice: Don’t chase your dreams, STALK them! O zi buna:)

Cornel Manolache, cu nume său de scenă Rap Obsidian, este un puşti de doar 18 ani care cântă şi compune piese hip-hop de aproape trei ani. Născut sub semnul Zodiacal al Săgetătorului, Rap Obsidian se defineşte ca fiind un tip sensibil, dar în acelaşi timp un caracter puternic care ştie să depăşească momentele critice din viaţă. Pe lângă muzică, Cornel este pasionat de jocurile pe calculator. Dar mai multe în rândurile ce urmează…

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce înseamnă numele tău de scenă Rap Obsidian?

Cornel: Obsidian vine dintr-un joc numit Dota, este un nume de erou din acest joc (un erou preferat). În plus, numele eroului este inspirat din natură pentru că obsidianul este o roca vulcanica neagră, densă , care se formeaza prin racirea bruscă a lavei. Asta înseamnă că şi eu sunt un caracter dur, dar în acelaşi timp îmi schimb culoarea şi stările de spirit aşa cum şi obsidianul din negru poate deveni albastru, verzui sau chiar roşiatic cu irizaţii albe:) Sunt o persoană complexă, pe scurt.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce te-a determinat sa te apuci de hip-hop?

Cornel: Nu am început din prima cu muzica hip-hop. La început au fost doar gânduri pe hârtie care s-au transformat în versuri, apoi în rime şi aşa au apărut primele piese. Ele sunt multe, s-au strâns în atâta timp. Sper să găsesc şi resurse să le pot înregistra pe toate într-un studio profesionist. Am ales acest gen de muzică pentru că mă regăsesc uşor în el şi mă ajută să exprim ceea ce simt, hip-hopul a fost şi rămâne din punctul meu de vedere cel mai potrivit mod de a-mi transmite sentimentele.

BOGDAN DĂRĂDAN: Care e diferenta dintre rap si hip-hop?

CORNEL:  E o întrebare simplă deşi nu se poate vorbi propriu-zis de o diferenţă ci mai degrabă de o completare. Din punctul meu de vedere, Hip-Hop este cultura, întreg fenomenul, care ţine şi de vestimentaţie şi de atitudine, iar rapul este o ramură a acesteia. Mulţi în schimb spun invers că hip-hop-ul e muzica şi Rap-ul ţine de stil. Ceea ce e cu adevărat important este că muzica rap/hip-hop are de la an la an tot mai mulţi adepţi pentru că în spatele ei se ascund mesaje de revoltă împotriva unui sistem care te îmbolnăveşte.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce mesaje contin piesele tale?

Cornel: Mesajele pe care încerc sa le transmit în piesele mele sunt următoarele: viatapersonală, idei şi opinii despre viaţă în general, ce înseamnă să iubeşti, dramele vieţii, tot ceea ce ţine într-un final de existenţa noastră.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ce îţi doreşti de la anul 2013?

Cornel: Îmi doresc multă sănătate în primul rând, sa fie un an nou fericit, şi să am ocazia să pot trage măcar o piesă la un studio profesionist.

Andreea Stancu are 26 de ani si este absolventă a Facultăţii de Limbi Străine din Bucureşti. Curioasă de mică, Andreea nu s-a mulţumit, elevă de liceu fiind, doar cu statutul de persoană silitoare ci a vrut mai mult de la viaţă. Aşa a ajuns să cocheteze cu teatrul în liceu şi să joace în Moliere sub atenta îndrumare a doamnei profesoare Simona Bădiţescu de la Colegiul Dinicu Golescu din Câmpulung-Muscel. Astăzi, Andreea s-a apropiat şi de alte domenii de activitate, lucrează în domeniul bancar, dar prima dragoste rămâne-TEATRUL…Să trecem împreună în culise…

BOGDAN DĂRĂDAN: Andreea, ştiu că în prezent lucrezi în domeniul bancar. Cum a ajuns o absolventă de profil uman să lucreze cu cifre?

Andreea: Da, este intrebarea multora, cum a ajuns o absolventa de profil uman sa lucreze cu cifre:) Dintr-o intamplare, prin recomandarea unei prietene, mi-am depus cv-ul, si uite asa am ajuns aici, cu o experienta de 4 ani si jumatate. Evident, profilul uman si cel real sunt total paralele, insa tocmai acest lucru mi-a demonstrat ca ,,niciodata sa nu spui niciodata”. A fost o provocare sa invat sa fiu cat de cat analitica, organizata, insa m-am straduit si de cateva ori mi-a reusit:). Astăzi chiar sunt mandra de ceea ce fac si de jobul meu.

BOGDAN DĂRĂDAN: Ştiu că în liceu ai cochetat cu teatrul. Povesteşte puţin despre această experienţă.

Andreea: Da, in liceu am cochetat si practicat in acelasi timp teatrul, una din cele mai frumoase experiente si pot spune cu mana pe inima ca a ramas in continuare un vis, si ca oricand as mai face asta. Pentru mine, teatrul reprezinta refugiul si detasarea mea in fata unei lumi si societati pline de ,,urat frumos”. Numai cine face ceva cu pasiune si daruire, poate intelege ce traiesti si simti cand faci ce-ti place cu adevarat. Nu pot descrie în cuvinte acel sentiment unic cand lumea, după spectacol te identifică cu personajul interpretat. De exemplu, cand am jucat Moliere, personajul meu feminin era o fata rea, haină, iar după spectacol, cand un spectator mi-a spus ca nu ma place pentru ca sunt rea, m-am simtit…Nu am cuvinte. Reactia lui insemna de fapt ca eu am transpus atat de bine acel personaj pe scena ca am fost identificat cu el. Nu poti sa intelegi asta decat daca traiesti o astfel de experienta.

BOGDAN DĂRĂDAN: Văd că vorbeşti cu multă pasiune despre roluri şi scenă. Nu te-ai gândit niciodată să dai la teatru?

Andreea: Am dat la teatru cand am ajuns in Bucuresti, la UNATC, si nu pentru ca ma consideram un talent innascut, ci pentru a trai adevarata experienta de a fi acolo, pe scena, de a trece peste probele practice, de a simti pulsul si de a cunoaste si alti tineri foarte talentati. A fost cu adevarat o provocare si dupa mult timp, am avut multe emotii, imi simteam inima sarind din piept, nu de frica, ci de entuziasm naiv, ca si cum as fi vazut pentru prima oara televizor color:). Din pacate, sau din fericire nu am intrat, insa doar pentru ca am dat examenul, m-am simtit ca si cum as fi castigat un premiu. A fost o experienta si cum viata este un sir de experiente, nu am niciun regret. Asa a fost sa fie.

BOGDAN DĂRĂDAN: Tu eşti o persoană ambiţioasă. Ce proiecte ţi-ai planificat pentru 2013?

Andreea: E greu sa vorbesti despre proiecte traind intr-o lume in care ti se promit vrute si nevrute. Am invatat, cu greu ce-i drept ca daca iti planifici ceva, in 90% din cazuri nu-ti iese, asa ca mi-am promis ca orice realizez va fi cu pasi mici dar siguri. Imi doresc intr-adevar sa progresez profesional, pe profil uman, dar si sa calatoresc, pentru ca fiecare din noi ne hranim si sufleteste, iar cunoasterea nu o realizezi doar lucrand intr-o corporatie, facand anumite cursuri sau training-uri, ci si cunoscand alte locuri, culturi, peisaje. Viata trebuie traită nu doar bifată într-o listă cu chestii de făcut.

BOGDAN DĂRĂDAN: Un mesaj pentru tineri, pentru cei care citesc articolele de pe blogul presainblugi.com

Andreea: Sfatul meu este sa-si urmeze visul, oricare ar fi acela, sa faca ceea ce le place cu adevarat, desi lumea in care traim ne vrea niste robotei, sa gaseasca taria de a lua viata in propriile maini si de a incerca sa traiasca frumos.