Andrei Cojea

Archive

Archive for the ‘Tineri’ Category

Adriana Bordeanu – una dintre iELE, una dintre cele care te fac să zâmbești la Teatru de Improvizație

January 19th, 2015 1 comment

Nu știu câți dintre voi știu, dar, în București și implicit în România, pe lângă teatrul clasic, teatrul urban și stand-up comedy avem și teatrul de improvizație. Teatrul de improvizație e acel tip de teatru în care tu, spectactorul, ajungi să fii și actor dar și regizor. Cum se întâmplă asta ? E simplu! Există pe scene 4-5 actori care ajung să joace cum le cânți tu.

Până de curând existau doar trupe de improvizație de băieti. Asta până când au apărut iELE!

Cine sunt, ce vor, de ce teatru de improvizație vom afla împreună de la Adriana Bordeanu, una dintre actrițe.

Spectacolul lor chiar e 100% improvizație. Am avut șansa să le urmăresc de două ori la teatrul În Culise și de fiecare dată m-am simțit la un alt spectacol. Creative cu foarte mult umor, mimică și curaj, fetele de la iELE chiar sunt remediul pentru tristețea oricărui public. Tinere, frumoase și istețe, ce poți să vrei mai mult! Dar să le descoperim împreună secretele…

Reporter: Cum ai ajuns din Adriana una dintre iELE ?

Adriana: Simplu. Am urcat pe scenă și am improvizat cu iELE  Acum, serios vorbind, drumul meu în improvizație a început mai demult. Am fost ințial într-o trupă de băieți, apoi am făcut parte dintr-o altă trupă de improvizație formată numai din fete numită Pinkless. Trei dintre fetele din Pinkless suntem și în trupa iELE  De fapt ăsta este motivul pentru care exista trupa iELE. Pentru ca trei dintre noi (eu, Delia Riciu și Julia Nagy) am rămas cu dorința de a improviza într-un mediu plăcut. Am căutat apoi niște fete și am început o improvizație, două, care a ajuns și motto-ul trupei noastre.

Reporter: Cine a venit cu ideea numelui trupei și cine a desenat Logo-ul vostru?

Adriana: Numele trupei s-a născut în urma unui brainstorming. Nu mai știu cine l-a pronunțat, dar știu sigur că toate am zis “Evrika!” Logo-ul ni l-a făcut o domnișoară graffic designer care a fost la show-urile noastre și i-a plăcut mult de noi  E vorba despre Iulia Borș care acum s-a mutat în Paris.

Reporter: Ce înseamnă Teatru de improvizație. Cât de receptiv e publicul la experimentele voastre?

Adriana: Teatrul de improvizație este o formă de teatru care nu pot fi jucat fără sugestiile publicului. Rezultă un spectacol interactiv în care și improvizatorii și spectatorii sunt provocați. Bineînțeles că improvizatorii sunt cei care “muncesc” mai mult, de aceea publicul este foarte receptiv la experimentele noastre. Și chiar dacă uneori se întâmplă, de exemplu, să fie mai dificil,  și să NU avem în public voluntari care vin pe scena din cauza emoțiilor, dupa ce iau parte la crearea unui moment sunt foarte încântați și revin la spectacolele noastre.

Reporter: Iți mai aduci aminte primul tău spectacol, ai o amintire amuzantă de atunci?

Adriana: Da, nu am cum sa uit :) )) La lansarea trupei iELE la urcarea pe scenă, în timp ce-mi avertizam colega din spatele meu să aiba grijă cum pășește pentru că treptele sunt foarte înalte, am căzut în toată splendoarea mea. Era 13 aprilie, dar mi-a purtat noroc:)) Nu m-am lovit, doar m-am speriat și m-am amuzat iar publicul era in delir de râs.

Reporter: în cadrul jocurilor voastre cu publicul s-a întâmplat ca un spectator să-și intre prea bine în rol sau să-și iasă din fire și să încerce abordari cu voi mai puțin normale, mai ales că sunteți toate numai fete?

Adriana: Din fericire nu. Avem parte de un public foarte cald și frumos. La primele noastre spectacole s-a mai întâmplat să avem în public câte un individ care să-și dorească mult să fie în centrul atenției, dar nimic mai mult.

Reporter: Ce surprize pregătiți pentru public acum la mijloc de iarnă?

Adriana: Pregătim jocuri noi, o imagine de iarnă (deja am postat pe pagina de facebook niște fotografii de la derdeluș și bulgareală) și avem spectacole în cadrul unui eveniment nou si interesant numit  Teatru la Cinema. Deci apărem în fața marilor ecrane :) )

Reporter: Cum arata viata Adrianei cand nu e una dintre iELE?

Adriana: E foarte frumoasă. Și prin frumos înțeleg și interesant, și mai înteleg că eu trebuie să o fac să fie frumoasă. Încerc să fiu spontană tot timpul. Să fac tot timpul ceva nou. Să învăț, să citesc, să privesc, să ascult, să dansez, să cânt, să iubesc, să înot, să călătoresc. Și să învăț de la copii. Joc și în spectacole pentru cei mici și curioși și asta mă încarcă fantastic de energie.

Reporter: De ce crezi că ar trebui ca cititorii RomâniaLiberă să vină la spectacolele voastre?

Adriana: Pentru că sigur o să-i surprindă. Cui nu-i plac propriile idei? Pentru că pe scenă se va întâmpla ce vor ei. Ei aleg unde să se întâmple acțiunea, ei aleg stări emoționale și relațiile între noi, ei ne dau versuri din care noi compunem pe loc cântece. Vor face parte din spectacol fără să fie în lumina reflectoarelor dacă nu-și doresc asta. Iar pentru cei care vor să fie văzuți și auziți avem și jocuri cu voluntari și pot veni alături de noi pe scenă.

 

 

Diamante si narcotice – foileton de clipe sufocate-n praf si nisip

January 18th, 2015 No comments

Am fost la piesa Diamante si Narcotice in Cooper,s Pub, piesa jucata la teatrul In Culise in cadrul evenimentului 12 Days of SINS. Piesa e o punere in scena destul de creativa a moralei - Parintii mananca agurida iar copiiilor le cad dintii. Practic, vorbim de fanteziile unor parinti cu bani, obisnuiti cu luxul cu ajutorul unor activitati ilicite ( tatal probleme cu fiscul ,mama oportunista) si care au o fetita – Nicole jucata exemplar de Claudia Ene.

Care e trigger-ul acestei piese? In primul rand, din punctul meu de vedere, piesa pare un monolog pentru ca, desi avem si alti actori care apar episodic precum flacara unei brichete aprinse ostentativ, ei au rolul de a contura experienta personajului Nicole. Ei – nu exista, sau existenta lor este umbrita nu pentru ca joaca prost sau fals, sau facil, dar piesa nu vorbeste despre ei, piesa e despre ea…

Piesa e un foileton de clipe si odata cu personajul mi-am retrait copilaria si am multumit destinului pentru parintii pe care i-am avut.

Ce se intampla? Nicole traieste in fantasmele parintilor ei, este facuta sa creada ca este printesa, ca se numeste principesa Marguerita a Spaniei si Delfina a Frantei intr-un mod ostentativ. Nu judec pe nimeni, dar nu pot invinovati un copil de 15 ani care ajunge sa se drogheze doar pentru ca are el o problema? Totul pleaca din familie, de la primul zambet primit de la parinti pana la primul cuvant. Cand esti crescuta sub un balon inert de sapun, fals, grosonal, superficial si fetid finalul va fi tragic intotdeauna. Piesa deseneaza cel mai bine adevaratele probleme ale societatii de astazi. Copiii ajung sa cada victime vanitatii parintilor. Sa nu uitam de beizadelele din Dorobanti care au masini de sute de mii de euro si ajung cu ele in copaci si mor si ei si prietenii lor si alti soferi in trafic sau pietoni nevinovati doar pentru ca au niste parinti care ar trebui inchisi.

Nu fac aici o morala doar de dragul de a umple niste randuri dar personajul NIcole tocmai asta spune – Parinti, treziti-va pentru ca altfel noi, astia mici murim si vom muri in continuare…

Sunt cateva momente cheie in piesa. Primul moment – contactul cu realitatea gradinita. Eu, la gradinita, desenam reporteri si ma jucam cu vecinii de bloc si imi imparteam pachetelul de mancare. Nicole in schimb se crede printesa si cand este pedepsita de educatoare pentru ca traieste o fantezie , mama parvenita ameninta cadrul didactic.

Exemplul clar de comportament romanesc trivial. Ai bani, ai tot, dar nu ai TIMP.

Timpul trece la fel pentru toti si daca nu ne trezim la timp, dar nu s-a trezit nici ea si nici Nicole. Nicole ajunge sa viziteze tari din Europa, sa-si cumpere telefon de ultima generatie, haine de lux si ajunge la o petrecere la nici 13 ani. Acolo descopera alcoolul, tigarile si deja panta spre Nimic e deschisa.

Nimeni nu se trezeste, nimeni nu mai respira in sala. Ajunge la liceu, este atrasa de mirajul modelling-ului, cunoaste un om bogat si…restul intuiti voi, mergeti la piesa, o sa plangeti in voi pentru ca stiu ca de multe ori vanitatea e mai crunta decat orice alt defect uman. Poti sa fii dependent de alcool, de droguri, de sex, de orice, poti sa ai comportamente cu probleme dar daca esti capabil sa recunosti ca gresesti, calea spre vindecare e pe jumatate gata. Dar, cand esti prins sub mraja vanitatii, gandul ca tu esti cel mai bun, cel mai frumos, cel mai smecher te orbeste atat de mult incat nu vezi, nu simti, nu auzi si sfarsesti in eter, gol, plin de nimic si dispari precum praful si nisipul.

Nici macar amintirile nu te mai pastreaza pentru ca vanitatea nu te lasa sa fii iubita de alti oameni pentru ca nimeni nu-i suficient de bun incat sa merite atentia ta si ramai tu si propria ta reflewctie in oglinda si cand tu dispari, dispare si umbra ta.

E o piesa reala si atat de crunt si crud spusa, de la limbaj la gesturi, de la muzica la decor incat as vrea sa o vad jucata in liceele de fitze din Capitala. Pacat ca la astfel de piese merg oameni ca mine sau ca tine, oameni cu posibilitati financiare limitate care au luptat pentru fiecare clipa de bucurie si mi-ar fi placut sa vad niste pitzi prin sala sa vad cum ar fi reactionat.

E o piesa care te macina pentru ca e rupta din adancul realitatii…

Despre piesa a mai scris Emil Calinescu.

Birdman – Intre soc vizual si asteptari mentale

January 16th, 2015 No comments

Cel de-al doilea titlu, gândit de producători pentru a descrie acest film, ar fi ”Virtutea nesperată a ignoranței”. Debutează brusc. Nu prea-ți dai seama de ce se întâmplă, în primele 5-10 minute. Totul începe apoi să capete logică.

Este povestea lui Riggan Thompson, un bărbat trecut de prima tinerețe, care trăiește în umbra popularității din trecut. Tânăr fiind, acesta a interpretat personajul principal din filmul „Birdman”, singura producție în care s-a remarcat până la această vârstă. Acum încearcă să se facă cunoscut și în teatru. Scrie o piesă, bazată pe o carte, piesă în care joacă rolul principal.

Este nemulțumit de unul din actori, care sfârșește pe patul de spital, din cauza unei hemoragii provocate de o găleată care-i cade în cap pe scenă. Accidentul nu e deloc întâmplător. Cam așa de tare își dorește Riggan să iasă totul fără cusur. În unele cadre, auzim o voce groasă pe fundal, care vorbește cu el. Este amintirea lui Birdman, un fel de furie întruchipată în acest personaj, care se pare că nu-i dă pace. E o iluzie, care-i amintește cât de neînsemnat este el în acestă lume a teatrului.

Actorul accidentat este înlocuit de Mike Shiner, un om extrem de talentat, care are însă un mic defect: pe scenă, totul e natural, intră în pielea oricărui personaj cu o ușurință extraordinară. În viața reală, poartă masca mitomaniei.

În ziua avanpremierei, Riggan acordă un interviu presei. Prima întrebare care i se adresează este ”E adevărat că folosești spermă de purcei pentru întinerire facială?”. Pe seară, teatrul se umple și piesa începe. Observăm o publicitate un pic cam pe față a ginului Beefeater. Mike se îmbată, începe scandalul pe scenă, ba chiar încearcă la un moment dat să violeze actrița principală, pe motiv că scena de dragoste ar părea mult mai reală așa.

Mike o ademenește în cursa amorului pe fiica lui Riggan.
„Frumos fund.”
„Dacă nu te-ai teme, ce mi-ai face?”
„Ți-aș scoate ochii și mi i-aș pune mie, ca să văd strada asta așa cum o vedeam când eram de vârsta ta.”

În seara premierei, Riggan are o prestație splendidă. Finalul piesei îl întruchipează pe el care se sinucide din cauza infidelității soției. În mod normal, ar fi trebuit să folosească un pistol fals, și o perucă plină de sânge, doar că…

E un film care nu-ți acordă timp de relaxare, e genul acela care te captivează, care are parte de un final neașteptat. Totul se învârte în jurul lui Riggan, care se descrie ca pe un ”curcan cu leucemie”, un actor care trăiește în umbra rampei de lansare din tinerețe, „omul pasăre”. O vedetă, cu un alter ego halucinant, care-l împinge în pragul psihozei. Un must see, indeed!

PS: Despre film a scris si Emil pe cinemil.

 

Ioana Bibiță 

Vesnicia satului ONLINE – Pentru ca povestile si legendele s-au nascut in Basarabia!

January 13th, 2015 No comments

Se spune ca Vesnicia s-a nascut la sat…Eu completez si vin si spun ca VESNICIA s-a nascut intr-un sat din Bucovina…Ca o fi Lapusna, ca o fi Varatec sau oricare altul, vesnicia sigur s-a nascut acolo…

Vesnicia satului online, un proiect avizat de ACTIUNEA 2012, un proiect fascinant despre traditii, istorie, geografie, oameni, legende, amintiri… Am fost invitat week-end-ul care tocmai a trecut la o intalnire cu mai multi bloggeri invatacei din Basarabia, elevi de liceu cu varste cuprinse intre 16 si 18 ani, copii din sate romanesti de secole precum Lapusna, Varatec sau Slobozia.

Tin sa multumesc cu aceasta ocazie lui George Simion si Irinei Gutu. A fost un week-end plin de povesti si amintiri alaturi de oameni frumosi cu sufletul.

 Am avut sansa sa aflu ca in localitatea Varatec din Basarabia exista o stanca magica, o stanca vrajita numita Stanca Dragostei si cuplurile de indragostiti care pot sa urce pe ea tinandu-se de mana, vor avea o poveste de dragoste trainica. Mai exista acolo o pestera blestemata bantuita de duhuri rele unde salasuia un haiduc care lua de la bogati si dadea la sateni si negustorii i-au gasit ascunzatoarea si i-au dat foc.

Sunt locuri pline de legende, cu tot soiul de comori ascunse de boieri. In Lapusna, resedinta familiei Lapusneanu exista tuneluri pe o arie mai mare decat se intind tunelurile viticole de la Cricova… Pe aici Alexandru Lapusneanu ascundea bogatii de navalitori.

Dar ceea ce fascineaza sunt si povestile prezentului, cu oameni de 99, 100 de ani, oameni care stau pe skype, care fac covoare, care spun povesti. Eu am fost vrajit si satele din Basarabia merita sa fie vizitate pentru ca pe acolo, Greuceanu si Fat-Frumos inca se mai ascund in cranguri…Povestile curg pe Prut si se intorc pe el precum gandurile noastre, inimile noastre, sufletele noastre… N-ai cum sa nu iubesti satul basarabean, doar daca n-ai nimic romanesc in tine…

 

 

Bucataria lui Matei – Supa crema din mazare colorata cu pasta de porumb si pui la cuptor pe pat de legume coapte!

January 13th, 2015 No comments

Si…L-am cunoscut pe Matei, pe acelasi Crisan Matei autor de portrete psihedelice… De data asta l-am cunoscut din postura de MasterChef si am avut parte de o experienta rafinata si originala in aceeasi masura.

Prima oara m-am delectat cu supa crema de mazare…Mazarea a fost pasata printr-un mixer dupa ce a fost fiarta asa cum se fierbe mazarea… Fiertura n-a fost doar din mazare… In compozitie a intrat pastarnac, morcov si alte ingrediente secrete :D .

Apoi totul a fost omogenizat cu ajutorul unui mixer. Pentru rafinament si culoare, separat s-a preparat pasta din porumb.

Si, pentru ca Matei e artist, nu numai ca stie sa gateasca bio si eco, dar stie sa o faca artistic.

Fotografiile au fost realizate de Alexandra Mudrac sub atenta observatie a maestrului.

 

In paralel au fost pregatite la cuptor celelalte delicatese culinare. Dupa ce a setat cuptorul pe convectie a pregatit intr-o tava speciala puiul pe pat de legume precum – ardei gras, rosii cherry, rosii clasice, rozmarin, ceapa rosie plus mirodenii si alte ingrediente secrete. Si ca totul sa fie perfect, masa a fost servita cu un vin rosu italian de la mama lui, un vin mama mia, rubicond, cu arome de cirese coapte si mure, de circa 13% savoare alcoolica, sec ca sufletul.

Si credeati ca deliciul culinar s-a terminat asa, doar cu ciocnit de pahare de vin ? Va inselati, a urmat un desert pe cat de traditional pe atat de fabulos. Budinca cu vanilie si strat de mere confiate…Atat de buna a fost ca, desi am savurat doua portii, n-a apucat fotograful sa capteze ceva asa ca desertul ramane doar poveste :)  Pana data viitoare, pofta buna si incercati si voi sa faceti retetele :D

Teatru de Improvizatie – Du-te sa faci ce vrei cu iELE! DAU invitatie DUBLA la show-ul lor!

January 12th, 2015 3 comments

Sambata am fost pentru prima oara, de cand fac eu umbra ca blogger blogosferei si Pamantului ca hominid biped, posesor de inteligenta, la un Teatru de Improvizatie.

Premiera s-a intamplat in Cooper,s Pub, acolo unde teatrul In Culise se joaca cu tine, cu umorul tau, cu emotiile tale, te face sa razi, sa plangi, sa traiesti si sa retraiesti senzatii pe care, de multe ori, le credeai in stare de letargie de la atata ger si zapada.

Cine sunt iELE!? Recunosc, spre rusinea mea, ca pana la evenimentul anuntat anterior nu auzisem despre iELE nimicutza, nimicutza. Am cautat pe net si inainte sa ajung la show am gasit asta!

Auto-descriere: suntem penibile, adorabile, baietoase, ghertoaice, patetice, ilare, delicate, copilaroase, feminine, prea feminine, destepte, gaite, cocalarese, pitipoance, snoabe, taranci, moldovence, unguroaice, ardelence, oltence, in principiu orice, ca asta ne place noua, ne pllaaaace sa ne jucam:) 

Pentru ca sunt dependent de dulciuri, inclusiv la varsta mea de 31 de ani lucrul pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost un tort cu crema de zahar ars si fructe, tort pe care vi l-am aratat la vremea lui in postarea asta, AM DECIS sa vad cum este…

PLUSURI

Daca esti vorbaret si creativ chiar vei avea parte de multe surprize. Pana la iELE, credeam ca teatrul de improvizatie inseamna o piesa, tu stai prin sala, consumi ceva, vine un actor si te intreaba de vorba, sa uita in ochii tai si spune replicile pe care trebuie sa le spuna. In cel mai bun caz iti adreseaza si intrebari.  Dar cu iELE, teatrul de IMPROVIZATIE chiar e improvizatie.

Practic, iELE arata ca un schelet de blat de tort, ca tot vorbim de prajituri iar tu, spectator, esti mai mult decat actor, esti regizor scenarist si ce mai vrei tu. Exista un personaj in poveste care decodifica mesajul tau pentru iELE si iELE incep sa execute, cuminti, haioase si pline de talent.

Sa explic din perspectiva si mai personala. A inceput show-ul si sala a fost intrebata. Fetele vor sa spuna o poveste, dar avem nevoie de titlu. Dupa ce s-au auzit mai multe voci a fost aleasa IDEEA MEA – URME DE CUTIT PRIN AER :)

Si…a inceput povestea cu un francez, o pisica, gheare de metal si…o melodie… Ce a fost mai dragut este ca povestea nu era povestita simplu. Din cand in cand publicul “chinuia” show-ul iElelor cu tot felul de reguli – N-au voie sa vorbeasca in cuvinte cu consoana S sau N, sau grupuri de cuvinte, propozitii, prepozitii… A FOST caterinca :)

Cum spuneam, povestea s-a terminat cu o melodie incheiata apoteotic cu versurile

Si-au fost urme de cutit prin aer,

Cine nu ma crede inseamna ca e fraier :D  

Un alt moment care mi-a placut a fost SCHIMBA…Fetele vorbeau pe un subiect sugerat de public si din cand in cand, “tartorul” lor le punea sa-si schimbe gesturile, mimica, intonatia, dialogul, subiectul discutiei… Momentul a fost atat de holistic incat nu-l pot descrie in cuvinte. Vreti sa-l intelegeti !? Mergeti sa-l traiti peVIU :D

Si daca tot am debutat alaturi de iELE ca scenarist debutant si amator si am ales titlul povestii, intamplarea a facut sa fiu invitat pe scena unde sa ma joc si mai implicat cu actritele. A fost chiar un joc de contact :) Nuu, nu va ganditi la tampenii.

Practic Adriana vorbea liber ce avea de vorbit iar eu trebuia sa o misc dupa pofta inimii si imaginatie… I-am miscat mainile, degetele, picioarele, pometii, mijlocul… :D Vreti sa faceti si voi asta !? Mergeti la iELE! Eu v-am spus, faceti ce vreti cu mintea lor. Sunt versatile si nebun de creative.

MINUSURI

Nu prea am inteles rolul fetei care canta la orga… In primul rand ca parea foarte amatoare si singurele note muzicale erau monosilabice, ceea ce dadea impresia, in momentul in care actritele cantau de amatorism. Ca sugestie, ar fi ok sa inventeze versuri pe diferite stiluri muzicale – R&B, hip-hop, regae, dance…orice. Si nici n-ar mai avea nevoie de orga live. Un sunetist ar putea pregati negativele. Se poate prestabili cate un numar de ordine si in functie de momentul de improvizatie si directia publicului fetele sa inventeze versuri pe negative la moda – Rihanna, Sia, Jay Z, Izzy, DJ X,Y,Z,W,T… Dar asta e doar un punct de vedere!

RECOMANDARI!

Ce as mai vrea sa vad la iELE! Fiind teatru de improvizatie imi permit sa vin cu recomandari…Sper ca fetele sa nu se supere. As vrea sa vad, nu stiu daca fetele il au in program ca si numar sau nu, un moment de improvizatie in care doua fete sunt ambasadori ai unor tari inventate si care vorbesc limbi inventate, iar alte doua fete translatori pentru fiecare ambasador in parte. Publicul alege tema dezbaterii, tipul de emotii generate in cadrul dialogului holistic si de aici amuzamentul.

Ca sa exemplific, o fata va vorbi doxliminiana si una klingonixoniana :) Cele care vor traduce vor auzi tot felul de sunete si vor vorbi din capul lor incercand sa traduca gestica si mimica. Publicul le propune tema – incalzirea globala. Si de aici lucrurile pot degenera in mod creativ.

Este un exercitiu pe care l-am efectuat alaturi de elevi de liceu si studenti in perioada in care am fost trainer, in cadrul unei scoli de jurnalism in perioada 2009-2011.

As vrea publicul implicat si mai mult, si mai animat. Practic, daca dupa fiecare spectacol se ofera 2-3 invitatii duble la curajosi, ca sa creez fenomenul de endorsing si de promovare pe principiul word of mouth, as alege la finalul show-ului un castigator altfel din cei doi sau trei. Miza sa fie un moment actoricesc in urmatorul show.

Din ce am observat, publicul teatrului de improvizatie se invarte in jurul varstei de 20-35, 40 de ani ca si reprezentativitate. In plus, cei care au avut curajul sa urce pe scena pentru scurte momente de creativitate, vor avea curajul sa urce pe scena si a doua ora intr-un moment de creativitate. Plus ca o sa vina acel castigator sau castigatoare cu gasca sa il vada cand joaca cateva minute ceva alaturi de iELE! :) Repet, sunt doar recomandari nu pentru ca show-ul lor are nevoie de ceva in plus, ci pentru ca in teatrul de improvizatie, ideile creative isi gasesc mereu locul daca gasesc unde sa prinda radacini :)

CONCLUZII

Le admir sincer pe fete pentru ca nu E USOR sa fii la cheremul publicului. Un actor clasic intra, isi spune replica sau replicile, daca o face cu emotie e aplaudat, daca nu nu, se poate incurca, are trac sau poate sa fie senzational, dar nu VORBESTE sau, daca VORBESTE, in niciun caz nu asculta de public.

Ori, cu iELE, ele nu incep joaca daca TU nu te joci cu iELE. Iti zambesc, flirteaza cu tine, rad, se joaca cu suvitele de par, fac orice sa iti capteze atentia si sa intri in jocul lor. ATENTIE, da dependenta! :)

Si, pentru ca am promis un concurs, fetele mi-au dat o invitatie dubla pentru urmatorul lor show din 17.01.2015, ora 21:30 la Cooper,s Pub in cadrul SHOW-ului IN CULISE 12 Days of SINS. 

Ce trebuie sa faci sa primesti invitatia!?

Sa dai like paginii iELE! si paginii PRESAinBLUGI, si apoi sa comentezi aici, cat mai creativ la aceasta postare – Daca tu ajungi o prajitura, ce prajitura ti-ar placea, de ce, ce tip de crema, de blat, de ingrediente :) . Raspunsurile le astept pana joi 23:59, 15 ianuarie si castigatorul va fi anuntat pana vineri, 16 ianuarie, ora 11:59 a.m.

Castigatorul va fi ales dupa criteriul – CREATIVITATE si UMOR.

Succes!

Trupa: iELE

Loc: Cooper,s PUB

Distributie: Alexandra Blejan, Camelia Pintilie, Juli Nagy, Victoria RaileanuDelia Alexandra Riciu and Adriana Bordeanu 

Povesti despre TINE – pentru ca toti suntem POVESTI!

January 10th, 2015 No comments

E ziua ta…Toata lumea iti spune La multi ani…Bine, nu toata lumea…Prietenii tai ti-au facut un cadou…Ceva scump, made in China… Dar pentru tine nu conteaza. Astepti ceva, dar nu vine…Iesi din casa, te plimbi. Esti singur. Iti place sa fii singur. Acum simti si tu ca e ziua ta. Cu stilul tau de viata tu oricum esti singur. Intri intr-o librarie si vrei sa-ti faci cadou o carte. Cauti titlurile printre rafturi si gasesti o carte. O cumperi si iesi. Privesti telefonul. Nu suna. Astepti. Astepti un SMS dar nu vine. Ajungi acasa, deschizi laptopul si gasesti ratacit mic, mic, mic un e-mail cu o urare de La multi ani. E de la ea. Dar nu dai replay. Un om cu o viata ca a ta nu da replay. Si ramai singur. Un om cu o viata ca a ta e intotdeauna singur…

Si am inceput sa plang, tacut, tacit, sugrumat…ca intr-un cub de gheata unde sunetul nu se aude, se topeste…Actorul care a rostit aceste randuri mai mult sau mai putin exacte ca in rolul sau ma privea PE MINE. Dintr-o sala cu zeci de oameni, dupa minute intregi in care s-au spus povesti despre carti, dupa zeci de minute in care tot el a mai spus povesti, cand a venit momentul sa spuna acest text m-a privit PE MINE.

Parca imi facea cineva o radiografie… Atat a fost de puternic momentul incat primele contururi de lacrimi au inceput sa se formeze in timp ce se uita la mine, chiar daca lumina proiectorului batea pe el, umbra si penumbra ma invaluia si pe mine. Asteptam asa cum asteapta ploaia curcubeul  sa se stinga lumina sa pot varsa lacrimi in tihna desi eram inconjurat de zeci de oameni si stateam la masa cu mai multi cunoscuti. Nu mi-a pasat pentru ca inima nu traieste dupa stardarde si cutume sociale. E simte. Si in acel moment a SIMTIT, adanc, dramatic, iminent, parca actorul a citit inainte asta…

Ce mi-a placut este ca de ziua mea a fost Soare, ca de primavara…Mi-a placut ca am fost felicitat de peste 500 de persoane pe facebook carora le multumesc…Unele mi-au urat urarea standard,  altele m-au emotionat, altele au ras cu mine de mine, a fost fabulos…Dar ceea ce a contat cu adevarat este ca urarea care o asteptam si care o doream mai mult ca oricand a venit pe Skype, de departe… Din cauza semnalului defectuos de internet de acasa skype-ul l-am verificat de abia astazi, in timp ce scriu aceste randuri… Dar nu conteaza… Am primit si SMS-uri, mesaje personalizate, telefoane… A fost frumos acasa…

Dar NU…Despre ce vorbesc aici? Despre un moment, despre un spectacol intrinsec despre oameni, despre emotii, despre carti, despre randuri, despre suflete, despre noi…

Realizat de grupa de avansați a cursurilor de actorie Teen Media Academy sub coordonarea regizorului Cristian Bajora, ”Povești despre tine” este un spectacol emotionant si sensibil care te dezgheata indiferent cat de gheata esti. N-ai cum in circa 90-100 de minute sa nu-ti vezi profilul intrinsec intr-una dintre povesti. E practic imposibil.  Spectacolul este bazat pe volumul 92 De Povesti Cu Carti scris de Ștefan Caraman.

Din distributie fac parte:  Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Alina Pietrăreanu, Dana Roman, Ilie Nae, Bogdan Stroe, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Cora Manole, Ioana Vișan, Tara Constantinescu și Andrei Cotocu.

Au fost momente cand actorii poate se pierdeau pe ei, poate erau emotionati, erau momente cand tacerea era prea adanca, intunericul prea intunecat, povestile prea incet spuse, dar, pana la urma vorbeau despre carti, despre pagini, despre suflete. Si asa cum nu au cum sa ne placa toate cartile, toate filmele, toate melodiile, nici din piesa asa nu poate sa-ti placa tot. Nici mie nu mi-a placut tot. Dar POVESTEA MEA am trait-o cu toata trairea pe care o poate trai un ACTOR pentru ca, din nou, nu stiu cum reuseste IN CULISE sa faca asta sa se joace cu mintea mea si sa ma bage in scena fara voia mea.

Spectacolul merita din multe puncte de vedere dar cel mai important este acesta din perspectiva mea. Mergeti si pana la final o sa descoperiti daca aveti SUFLET, pentru ca spectacolul scoate sufletul din voi si-l aseaza langa paharul de bere, cupa de ceai sau cana de cafea.

Ma opresc aici. E greu sa tastezi cand vezi tastele si monitorul printre particule de apa sarata si nu, nu ploua nicaieri.  Doar in mine, atat!

Irina Gutu cu si despre blogosfera din mediul rural din Basarabia

January 8th, 2015 No comments

Irina Gutu desi are doar 22 de ani, este Masterandă în Administrarea Afacerilor, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (prezent).  Este Licențiată în Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2014) si în Informatică, Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului, Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți (2014).

Si nu s-a rezumat doar la asta. Din 2014 – prezent – lucreaza ca si Manager Financiar, în cadrul proiectului “Îmbunătăţirea transfrontalieră a gestionării deşeurilor pentru localitățile rurale în Republica Moldova, România şi Ucraina”, cod MIS-ETC 1654. In perioada 2013 – 2014 – Profesor de filozofie Colegiul Tehnic Feroviar din Bălți, Republica Moldova, iar in perioada 2012 – 2013 – Corespondent local Compania TeleradioMoldova. Si daca credeati ca asta e suficient va inselati. Irina e voluntar in cadrul organizatiei Actiunea 2012 din 2011. Coordonator local Bălți 2011 – 2013 perioadă în care a organizat doua marșuri unioniste, Coordonator al Școlilor de Cultură și Afirmare Românească din vara – toamna anului 2012,  Secretar al Platformei Civice Acțiunea 2012 în perioada 2012 – 2013.

Irina a participat la numeroase proiecte de dezvoltare personala: 11 – 16 august 2014 – Școala de Vară „România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO” organizată de Centrul Cultural Toplița în parteneriat cu Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni – Izvorul Mureșului, Harghita, România, 30 iulie – 3 august 2014 – Școala de Vară „Challenger” organizată de Institutul Național Democratic cu sprijinul financiar al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, 13 – 17 august 2012 – Școala de Vară „Participarea Tinerilor în Moldova” organizată de Fundația Est-Europeană, Aprilie 2012 – Absolventă a Școlii Regionale a Tânărului Lider Politic organizată de asociația ADEPT (februarie 2011 – aprilie 2012) .Si lucrurile nu se opresc aici…

Salut Irina. De cand esti unionista si ce inseamna sa fii unionist ?

Irina: Nu cred că există un moment anume în viața unui om când își dă seama că este unionist. E ceva legat de sângele care-ți curge în vene. Pământul pe care trăim poartă o încărcătură care ne dictează modul de trai. Unii sunt mai sensibili și sunt unioniști, așa cum, spre marele meu noroc, îmi sunt toți prietenii; alții sunt indiferenți, iar a treia categorie sunt venetici. Aceștia din urmă zădărnicesc pornirea firească a românilor dintre Prut și Nistru de a trăi într-un stat unitar, mare și puternic. Unionistul e omul puternic care știe ce vrea de la viață; e harnic; are un plan de viață și de viitor; citește; are argumente; e constructiv și proactiv, corect și demn; adevărul e de partea sa; îl caracterizează faptele nu vorbele.

 

Stiu de la George Simion ca ai avut un proiect cu bloggeri din Republica Moldova in zona rurala. Poti sa-mi povestesti mai multe despre aceasta initiativa?

Irina: Inițiativa vine dintr-o dorință de-a noastră mai veche de a ajunge în satele din Republica Moldova, acolo unde acea „flacără a românismului” este încă vie. Dorința noastră s-a conturat printr-un proiect desfășurat de către Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene cu sprijinul financiar al Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni – Veșnicia satului – în online. Astfel, pe durata proiectului 110 elevi din 11 sate din raioanele de pe malul Prutului au beneficiat de cursuri de folclor, obieciuri și tradiții, precum și de cursuri de blogging urmând ca ulterior aceștia să creeze bloguri pe care să posteze informații despre satele lor. La finalul proiectului cele 11 sate au primit câte un site cu domeniu .ro. Cred că este mult spus bloggeri pentru participanții proiectului, chiar și pentru finaliști, dar sperăm noi că în viitor acești tineri vor deveni bloggeri demni de a promova localitățile de unde vin și acea veșnicie care s-a născut la sat.

 Care au fost criteriile care te-au determinat sa alegi satele?

Irina: Cele 11 sate participante în proiect au selectate astfel încât să corespundă următoarelor criterii – cel mai numeros sat din raion, existența unui liceu în sat, disponibilitatea și intenția de participare manifestată de comunitatea locală.

Cum au fost selectati bloggerii ?

Irina: Participanții au fost selectați de către conducerea liceelor participante în proiect urmărindu-se interesul tinerilor pentru istorie, abilitățile de lucru la calculator și dorința lor de implicare în cadrul activităților proiectului.

Ce planuri si ce asteptari ai de la 2015?

Irina: De la 2015 am așteptări mari, mai bine zis de la oamenii de bună credință care nu vor lăsa să mai treacă un an fără a face ceva pentru regăsirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului într-un singur stat.
Planurile pentru 2015 – în primul rând vreau să mă formez profesional în domeniul managementului proiectelor, să adun experiență în administrarea de proiecte „mici” cum este Veșnicia satului – în online, pentru ca ulterior să fiu parte a unui proiect grandios – România Mare.

Un mesaj pentru cititorii presainblugi

Irina: E prea scurtă viața pe care o avem pentru a fi doar simpli spectatori, conduși de alții! Lăsați lenea, spargeți stereotipurile, luați-vă viața-n mâini și rupeți frontiera!

CRISAN MATEI – bucataria unor culori, talentul unor imagini, esenta frumosului

January 7th, 2015 No comments

Matei Crisan are 27 de ani, a absolvit liceul de arte plastice Nicolae Tonitza, sectia grafica, si pentru un parcurs firesc, a continuat Universitatea Nationala de Arte Bucuresti si Masterul in arte vizuale, ambele sectia grafica. A ales aceasta facultate pentru ca a simtit ca il defineste cel mai bine, pentru ca i-a placut dintodeauna zona creativa, libera de orice constrangeri la nivel mental.

Nu am cautat un drum standard si poate mai bun pentru lumea in care traim, gen Politehnica sau A.S.E, pentru ca imi place “calea sinuoasa a spinosului drum al cunoasterii”  dupa cum spunea Goya.

Ca si experienta profesionala a avut numeroase expozitii de grup si personale de fotografie, si recent a participat la un festival de arta contemporana in ESSEN, Germania. A colaborat cu agentii de publicitate cu clienti importanti precum Timisoreana si Coty.

Pasiunile mele converg cumva tot cu zona creativa, spune Matei.  Ii place sa fotografieze, a urmat doi ani un curs de fotografie specializat – Poetica Fotografica – , sustinut de Fransics Mraz.

O alta pasiune pentru Matei este gastronomia.

Cumva de mic am fost atras de bucatarie, de mirosurile condimentelor, dar acum vreo 5-6 ani, am luat treaba mai in serios, am facut o scoala de bucatar, am obtinut o diploma atestata de Ministerul Muncii, si am continuat sa gatesc si sa experimentez.

Dar lucrurile nu se opresc aici.

Si, ca sa nu uit, am avut o experienta traita prin Goethe Institut,  unde, timp de opt ani consecutivi, de prin 1999 pana prin 2006 am tot fost in tabere internationale in care am imbinat intr-un mod unic invatatul limbii germane si timpul liber cu socializarea internationala. Cu alte cuvinte zona germanica a fost tot timpul aproape de mine, cumva.

BOGDAN: Salut Matei. Prima intrebare, prima provocare. Cum ai reusit sa imbini armonios arta gastronomica cu arta grafica?

MATEI: Salut. Cred ca gastronomia si arta sunt domenii conexe, ambele au la baza principii estetice si de compozitie, toata lumea cred ca vrea ca ceea ce mananca sa arate in primul rand bine, fara sa neglijeze gustul. Eu am folosit cumva ceea ce am invatat in arta si am incercat sa aplic in farfurie, rezultatul insa il dati voi, cei care gustati din preparatele mele :)

BOGDAN: Care a fost prima si de ce?

MATEI: Pai cronologic, arta a fost prima, cumva de la gradinita desenam frumos, sa zic asa, ulterior concretizandu-se o linie specifica artei plastice, in special graficii. Si am inceput ucenicia la un domn profesor Virgil Neagu, pentru pregatirea pentru examenul de la liceu si tot asa mai departe… A fost prima, pentru ca mi-a fost mai usor sa inteleg arta de mic, bucataria si gastronomia, nu mi-a insuflat-o nimeni si am descoperit-o singur ulterior. Si ca sa o intelegi cat de cat trebuie sa gandesti mai matur, nu e chiar o joaca de copii sa te joci cu retetele :)

BOGDAN: Cand ai inceput sa desenezi primul portret si cine a fost norocosul sau norocoasa?

MATEI: Desenam de la gradinita, si primul meu portret a fost al unei fete care mi-a placut in perioada cand eram la gradinita germana. A fost un gest asa spontan, dar nu l-as numi chiar primul portret, oricum o joaca cu UN CHIP.

BOGDAN: Si daca tot am vorbit de arta grafica sa vorbim si despre arta gastronomica. Cand ai inceput sa gatesti?

MATEI: Da, pai gatesc de sase ani mai serios, mai constient de treaba asta. Este adevarat, ca in orice meserie de altfel, ca pentru a te numi experimentat in bucatarie ai nevoie de o ucenicie foarte solida. Eu nu am avut parte de asa ceva, dar incerc sa recuperez prin dorinta de a experimenta si gati din mai toate bucatariile si preparatele care mai de care mai speciale.

BOGDAN: Ce-ti place mai mult sa prepari. Mancaruri, supe sau prajituri?

MATEI: Da, reiau raspunsul de mai sus, imi place sa gatesc in principiu orice, de la mancare traditionala, la cuisine francaise, la mancare asiatica, mexicana, sa stapanesc preparatele lor de baza, sa pot jongla dupa cu combinatii. Nu ma opresc la un anumit fel, deserturi sau feluri principale, in principiu gatesc fara sa imi pun o bariera. Gatesc din pura pasiune, si asa, nu mi se mai pare chiar incomensurabila gastronomia.

BOGDAN: Care e preparatul tau special care a fost apreciat de cele mai multe persoane?

MATEI: Preparatul special, ha, stai sa ma gandesc…Nu stiu sa zic exact, dar daca as alege, as merge pe reteta de muschiulet file de porc, marinat exotic si crusta de mac si susan, cu garnitura de baby carrot sotat cu cimbrisor. Si un alt favorit al degustatorilor este o reteta proprie de NY Cheesecake. Ar mai fi dar as scrie prea mult :) si vor saliva rau cititorii tai :D

BOGDAN: Stiu ca ai vizitat multe tari. Unde ti-a placut mai mult si de ce?

MATEI: Da, am vizitat multe tari de cand eram mic, lucru care m-a ajutat sa privesc lucrurile la nivel global, dar tara in care m-am simtit cel mai bine sa zic ca a fost Germania, am avut cele mai multe experiente aici, de la cursurile Goethe pana la expozitii si proiecte.

BOGDAN: Ce planuri ai pentru 2015?

MATEI: Planuri hmm… pai vreau sa continui sa expun la festivaluri interntionale de arta, din nou la ESSEN, in Germania, sa incep un mic business cu gatitul, in ce forma exact nu stiu acum, si sa ma mut intr-un apartament :)

BOGDAN: Si stiu ca ai o surpriza pentru cititori acum pe final… :)

MATEI: Multumesc de introducere. Nu intamplator ti-am oferit aceste mostre de portrete pentru a ilustra interviul. Portretele ENHANCED REALITY sunt portrete personalizate, tehnica mixta, cu un puternic impact vizual. Se bazeaza, in primul rand pe culoare, culoarea caracterizeaza, defineste, si pe elemente personale, si nu in ultimul rand pe combinatia tuturor acestor elemente pentru a crea portrete unice si experiente vizuale de neuitat.

Portretele, in functie de complexitate (pot fi si portrete de grup) , dureaza in jur de 3 zile pentru cele singulare, mai multe zile pentru cele de grup. Dimensiunea pentru cele singulare este de 50/100 cm, printate pe panza cu sasiu. Pentru cele de grup se discuta dimensiunea, numarul de personaje, pentru a stabili formatul.

Preturile sunt :

300 eur – pentru cele singulare

300 eur+ pentru cele de grup, se discuta pretul in functie de complexitate.

Pentru realizare as avea nevoie de niste date de la dumneavoastra

- zodia dumneavoastra
– culoarea preferata
– o scurta descriere, pasiuni, hobby-uri
– si o imagine reprezentativa

Daca sunteti interesati, datele mele de contact sunt :

Matei Crisan
+40 724 417 631
matei_crisan@yahoo.com
CHROMATIC-PORTRAITS- link cu alte portrete similare

 

Mihaela Costache – Farmecul din spatele unor linii, contururi si culori

January 5th, 2015 No comments

Mihaela Costache are 28 de ani si este graphic designer. Este absolventa a Facultatii de Arte Plastice si masteranda in Productie Multimedia si Audio Video. Este pasionata de desen, pictura, citit si gatit. A inceput sa faca graphic design acum sapte ani, intr-un proiect de voluntariat pentru o revista. A lucrat apoi in presa (graphic designer la Glamour) si publicitate. In timp, talentul ei s-a dezvoltat si s-a maturizat si a inceput sa testeze si ilustratia de moda si are si un site unde isi exerseaza aptitudinile. Dar mai multe in randurile urmatoare…

Am observat ca esti talentata la ilustratia de moda. Cand ai inceput sa fii constienta de talentul tau?

Mihaela: Am inceput sa fac ilustratie de moda relativ recent, de mai putin de un an, dar desenez de cand ma stiu. Nu am fost constienta de talentul meu mult timp, pentru mine desenul era doar un mod de exprimare. Prima data cand am luat in serios pe cineva care mi-a spus ca am talent a fost cand ma pregateam pentru admiterea la Tonitza si o profesoara de acolo mi-a spus ca am talent, dar trebuie cizelat.

Ce stiluri abordezi ? Ai incercat sa creezi tinute haute-couture?

Mihaela: In principiu nu creez tinute, momentan ma limitez la a ilustra tinute ale altor designeri. Am insa in plan pentru un viitorul mai mult sau mai putin apropiat sa abordez si designul vestimentar. In ceea ce priveste stilul pe care il abordez l-as numi mai degraba mixed media: folosesc acuarela, linere, creion, markere si glitter. Dupa ce termin illustratia o scanez si o prelucrez digital daca este cazul.

 Ce culori folosesti cu preponderenta si de ce?

Mihaela: De obicei nu ma abat de la culorile originale ale tinutelor, dar atunci cand o tinuta contine negru sau rosu prefer sa folosesc marker in locul acuarelei pentru ca imi place ca aceste culori sa fie mai intense. Motivul pentru care fac asta este pentru ca imi place cum contrasteaza markerul cu acuarela.

Si daca tot vorbim de moda si design vestimentar, ai un creator sau o creatoare preferata de moda la nivel international?

Mihaela: Imi plac foarte mult Dolce&Gabanna (mai ales ultimele 3 colectii care sunt foarte feminine si foarte diferite de ceea ce faceau inainte), Valentino si Chanel.

Ce planuri ai pentru 2015?

Mihaela: Pe plan profesional imi doresc sa lucrez mai mult la skillurile mele, sa abordez linogravura, papercrafts, sa imi promovez mai mult magazinul de pe Etsy si sa invat sa fac tipare. Pe plan personal imi doresc sa fac un curs de franceza.

 In loc de final…